Curtea de justitie europeana

Curtea de justitie a U.E.

Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene incepe cu infiintarea CECO,Curtea de Justitie a Uniunii Montane era formata din 7 judecatori,iar deschiderea a Curtii a avut loc in data de 10.12.1952 in Luxemburg sub presedintia lui Pilotti Massimo,iar la aceea data nu era prevazuta institutia avocatului general.Principala atributie ,competenta a acestei instante a fost exercitarea controlului legalitatii deciziilor luate de Inalta Autoritate si de catre guvernele statelor membre ,la sesizarea sau pe baza plangerilor depuse de reprezentantii guvernelor susamintite ,respectiv ale reprezentantilor intreprinderilor din domeniu productiei otelului si carbunelui.

Nivel: Facultate
Dimensiune: 29kb
Downloads: 4
Materia: Drept

Accesul liber la justitie

În statul de drept justişia obţţine o pondere deosebită pentru că,potrivit principiului democratic al separării puterilor în stat,autorităţii judecătoreşti îi revine dreptul de a soluţiona litigiile de drept în urma manifestarii ilicite.Justiţia trebuie să fie,în cel mai înalt grad,la discreţia tuturor celo interesaţi.

Alte referate despre: accesul liber la justitie, accesul liber la justitie referat, dreptul de acces liber la justitie

Curtea europeana de justitie

Curtea europeana de justitie
Majoritatea schimbarilor Comunitatilor Europene in comparatie cu incercarile anterioare din cadrul unitatii europene consta in feprul ca, Comunitatea foloseste numai autoritaea legii pentru a atinge vre-un scop.Uniunea trebuie infaptuita si sustinuta de surse legale, deci Comunitatile Eurpene trebuie sa fie infiintate prin instrumente juridice

Alte referate despre: curtea europeana de justitie, curtea europeana de justitie referat, referat curtea europeana de justitie

Drepturile omului

Unificarea atributiilor si crearea unei Curti de Justitie unica a avut ca ratiuni facilitarea aplicarii si interpretarii unitare a Tratatelor si rezolvarea mult mai usor a conflictelor ce s-ar fi putut ivi la nivel de competente intre cele trei Comunitati.Curtea are sediul la Luxemburg si, la momentul actual, este compusa din 27 judecatori (corespunzator numarului statelor membre care incepand cu 2007 sunt in numar de 27) si 8 avocati generali, desemnati pe o perioada de sase ani. Judecatorii aleg Presedintele Curtii, pe o durata de trei ani, mandatul putand fi reinnoit.

Alte referate despre: drepturile omului, drepturile omului referat, referat drepturile omului

Apararea drepturilor omului in justitie

Apararea drepturilor omului in justitie
Actualmente în Republica Moldova se conturează clar tendinţa de a crea anume acele mecanisme şi pîrghii de implementare a unui sistem naţional de promovare şi respectare a drepturilor omului, care se bazează în special pe instrumentele juridice.

Alte referate despre: apararea drepturilor omului in justitie, rolul justitiei in apararea drepturilor omului, apararea drepturilor omului

Curtea penala internationala

Statut accepta automat jurisdictia Curtii. Un stat care nu este parte la Statut poate totusi accepta jurisdictia Curtii, prin depunerea unei declaratii la grefa acesteia, cu referire speciala la crima respectiva. Statul acceptant este obligat in continuare sa coopereze cu curtea in conditiile prevazute de Statut.

Exercitarea jurisdictiei Curtii are loc daca:
1. o situatie privind comiterea unor crime intrand sub competenta sa materiala este sesizata Procurorului de catre un stat aparte, cu specificarea circumstantelor si insotita de documente relevante;
2. o astfel de situatie este sesizata Procurorului de catre Consiliul de Securitate actionand in conformitate cu capitolul VII al Chartei ONU;
3. Procurorul a initiat o ancheta cu privire la astfel de crime.

Alte referate despre: curtea penala internationala, curtea penala internationala referat, curtea penal internationala

Uniunea Europeana - obiective - etapele integrarii - tratatele - institutiile si acquis-ul comunitar

Uniunea Europeana (UE) este o familie de tari europene democratice, angajate intr-un amplu proces de colaborare pentru pace si prosperitate. Desi nu este un stat si nu isi propune sa inlocuiasca statele existente, UE este mai mult decat o organizatie internationala. Astfel, statele membre au infiintat institutii europene comune carora le-a fost treptat delegata o parte a suveranitatii nationale, astfel incat deciziile in anumite probleme de interes comun sa fie luate in mod democratic la nivel european. Aceasta punere in comun a unor aspecte ale suveranitatii se numeste "integrare europeana".

Alte referate despre: uniunea europeana si etapele extinderi, uniunea europeana mecanisme ale integrarii economice a romaniei, uniunea europeana obiective si perspective

European Ombudsmam

European Ombudsmam
Ombudsmanul este numit de Parlament pentru un mandat a cărui durată diferă de la stat la stat. De obicei, mandatul ombudsmanului este de patru ani. Parlamentul deţine, totodată dreptul de a revoca pe ombudsman înainte de expirarea mandatului dacă acesta s-ar face vinovat de încălcarea Constituţiei sau a legilor, ori ar avea o conduită reprobabilă. În principiul Ombudsmanul îşi desfăşoară activitatea la nivel naţional. Aceasta nu este însă o regulă. De pildă, în Statele Unite nu a fost înfiinţată o asemenea instituţie la nivel federal. În schimb există un număr foarte mare de ombudsmani la nivelul unor state federale, al unor municipalităţi sau chiar în instituţii sau companii. De asemenea, există ombudsmani având o jurisdicţie materială specializată.

Alte referate despre: uniunea europeana, uniunea europeana referat, parlamentul european

Protectia tinerilor in uniunea europeana

Principalele prevederi se referă la următoarele aspecte :
• definirea conceptelor de tânăr, copil, adolescent, munci uşoare, timp de lucru şi perioadă de repaos pentru tineri;
• interdicţia muncii copilului şi excepţii de la aceasta;
• obligaţii generale ale angajatorilor, în special in ceea ce priveşte normele de securitate şi sănătate în muncă, timpul de lucru, munca de noapte, repausul legal, activităţi care implică expunerea tinerilor la factori nocivi din punct de vedere chimic, biologic, fizic.
• îmbunătăţirea condiţiilor de lucru şi în mod deosebit a mediului de lucru, pentru a garanta un nivel mai bun de protecţie a sănătăţii şi securităţii tinerilor;
• introducerea de măsuri care să vizeze promovarea îmbunătăţirii securităţii, şi sănătăţii tinerilor la locul de muncă,
• obligaţia angajatorilor de a crea locuri de muncă care să permită tinerilor efectuarea sarcinilor de muncă în condiţii de securitate ...

Alte referate despre: protectia tinerilor in uniunea europeana, referat protectia tinerilor in uniunea europeana, protectia tinerilor in uniunea europeana 2x puncte

Politici regionale in Uniunea Europeana

Politici regionale in Uniunea Europeana
Durata acordării acestor privilegii depinde de îndeplinirea criteriilor pentru aderare, care au fost formulate astfel: "Calitatea de membru implică faptul că ţara candidată a realizat stabilitatea instituţiilor care garantează democraţia, legislaţia, drepturile omului şi protecţia minorităţilor, existenţa şi funcţionarea economiei de piaţă, şi de asemenea capacitatea de a face faţă presiunii competiţiei şi forţelor pieţei în cadrul Uniunii. Calitatea de membru presupune abilitatea candidatului de a-şi asuma obligaţiile de membru, inclusiv adeziunea la scopurile uniunii politice, economice şi monetare.

Alte referate despre: politici regionale in uniunea europeana, tipologia politicilor regionale in uniunea europeana, politica regionala a uniuni europeana

Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene

Interpretarea care se da art. 131 TCECA este ca s-a dorit nu numai interpretarea si aplicarea de catre Curtea de Justitie a TCECA si a oricaror norme ce l-ar modifica, dar s-a dorit si interpretarea si aplicarea oricarui act normativ, adoptat de catre institutiile comunitare în ideea îndeplinirii si dezvoltarii respectivului Tratat.

Alte referate despre: curtea de justitie a comunitatilor europene, curtea de justitie a comunitatii europene, curtea de justitie a comunitatilor europene referat

Uniunea europeana -atributii si functii

Banca Centrală Europeană a fost înfiintată la 1 ianuarie 1999 odată cu inrarea în faza a treia a Uniunii Economice si Monetare si introducerea monedei unice euro. Este o institutie independentă care nu primeste dispozitii nici de la guvernele statelor membre, nici din partea celorlalte institutii ale UE.

Alte referate despre: uniunea europeana atributii, uniunea europeana-atributii, luxemburg atributii si functii in uniunea europeana

Sistemul institutional al Uniunii Europene

În conformitate cu art. 7 din Tratatul CE, sarcinile încredintate Comunitătii sunt realizate de următoarele institutii:
– un Parlament European,
– un Consiliu,
– o Comisie,
– o Curte de justitie,
– o Curte de conturi.

Alte referate despre: sistemul institutional al uniunii europene, reforma institutionala a uniunii europene, cadrul institutional al uniunii europene

Curtea de Justitie

Atasata Curtii de Justitie, Curtea de Prima Instanta a fost creata in virtutea articolului 235 (ex-168a) introdus ca amendament prin Actul Unic European. Un asemenea corp a fost propus de Curtea Europeana de Justitie in 1978 pentru a reduce cantitatea excesiva de munca. Curtea de Prima Instanta este compusa din 15 membri, are jurisdictie pentru anumite clase de actiuni care pot fi marite ca numar prin decizia unanima a Consiliului.

Alte referate despre: curtea de justitie europeana, curtea de justitie a uniunii europene, curtea de justitie

Uniunea Europeana in valurile aderarii

- 2000, 14 februarie: Începe Conferinţa interguvernamentală cu privire la reforma instituţională a Uniunii Europene, la Bruxelles, Belgia.
Ţările candidate sunt atenţionate cu privire la importanţa următoarelor aspecte: adoptarea oficială şi aplicarea acquis-ului comunitar; asigurarea unei bune funcţionări a pieţei interne, în concordanţă cu politicile Uniunii Europene, cu o atenţie specială acordată domeniilor agriculturii, justiţiei şi afacerilor interne şi protecţiei mediului; alinierea la practicile Uniunii Europene în ceea ce priveşte relaţiile cu terţe state şi organizaţii internaţionale.

Alte referate despre: valurile aderarii statelor la uniunea europeana, valurile de aderare la uniunea europeana, avantajele aderarii romaniei la uniunea europeana

Turismul european

Turismul european - Primele menţiuni privind preocupările de a voiaja, apar în antichitate în operele geografului Strabon. Descrierile lăsate de Marco Polo cu ocazia periplului său asiatic (secolul al XIII-lea), cele ale lui Arthur Young (secolul al XVIII-lea) sau, mai aproape de noi, ale lui Henri Monfreid au jalonat preocupările viitoare privind practicarea călătoriei.Turismul european

Alte referate despre: turismul european, turism european, referate turismul european

The European Union and Romania

Thinking from another point of view and also focusing on the society from a more particular image, precisly refering to individuals and social or personal activities or actions, the EU reflects itself in economy, in culture, in education and in other socialfields, but also the EU involves the mutual respect of the ethical, civil and juridical rights and obligation. Concerning culture and education, EU tries to preserve the specific and the tradition of each member state. Being part of EU doesn’t mean losing your national identity, like some of the people less informed concerning this mather belive.

Alte referate despre: the european union and romania, european union and romania, european union and great britain

Politici regionale si integrare europeana

Se consideră că ar trbuii să se acorde un sens mai larg conceptului de disparităţi regionale, disparităţi care în accepţiunea actuală privesc numai nivelul producţiei, al veniturilor sau al şomajului. În prezent apar noi tipuri de dezechilibre, in special în ceea ce priveşte calitatea mediului, dotarea cu elemente de infrastructură, posibilităţile de educaţie, posibilităţile de capital, accesul la competiţie şi altele. Toate aceste elemente se referă la disparităţi în amonte, care afectează contextul în care operează întreprinderile şi autorităţile locale.

Alte referate despre: politici regionale si integrare europeana, politici regionale si integrarea europeana, referat politici regionale si integrare europeana
Referate afisate : 18
Medie note: 8.41 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles