Date biografice de mircea eliade

Biografia lui Mircea Eliade

Din 1925 urmează facultatea de Litere şi Filozofie din Bucureşti, având ca profesori personalităţi ilustre ale culturii române: Rădulescu-Motru, P.P.Neguleseu, Mircea Florian, Dimitrie Guşti, Tudor Vianu, Nicolae lorga. Cel care a exercitat o puternică influenţă asupra lui Mircea Eliade este profesorul Nae lonescu, titularul cursului de Logică şi Metafizică, în al cărui periodic, "Cuvântul", va publica.

In 1927 face o călătorie în Italia şi îl vizitează pe Giovanni Papini, iar în 1928 revine pentru trei luni la Roma, de unde trimite o cerere de bursă pentru studii de filozofie orientală în India, primind o invitaţie de a. studia cu ilustrul filo/of Dasgupla. După susţinerea tezei de licenţă la Bucureşti, Hliade pleacă la Universitatea din Calculta, unde studiază sanscrita şi filozofia hindusă, locuind o vreme în casa profesorului Dasgupta, unde o cunoaşte pe fiica acestuia, Maitreyi.

întors în ţară în 193 1 pentru satisfacerea stagiului ...

Nivel: Gimnaziu
Dimensiune: 7kb
Downloads: 1158
Materia: Romana

Maitreyi de Mircea Eliade

Se remarca, astfel, fara dificultate, structura tiparita a discursului narativ. Jurnalul lui Allan, carecuprinde insemnarile eroului din timpul anului pe care l'a petrecut in casa lui Narendra Sen, pune accentul pe experienta erotica traita ca atare si reprezinta vocea protagonistului, a celui care a trait cu pasiune cele relatate. Aceste insemnari sunt profund subietive si pun accentul mai ales pe redarea sentimentelor exceptionale pe care le presupune initiera intr'o aventura a erosului, derulata intr'un spatiu exotic si impregnat de o conceptie aparte despre iubire.

Alte referate despre: rezumat maitreyi de mircea eliade, maitreyi de mircea eliade, maitreyi de mircea eliade rezumat

Mircea Eliade - Viata si opera

Mircea Eliade Mircea Eliade s-a nascut la 28 februarie 1907 la Bucuresti si a murit la 22 aprilie 1986 la Chicago. A facut studii de filozofie la Bucuresti, incheie cu o teza despre filozofia Renasterii (1928):la Calcuta (India 1928-1931) isi sustine doctoratul in filozofie cu o lucrare asupra gandirii si practicii yoga(1932).

Alte referate despre: mircea eliade viata si opera, mircea eliade viata, mircea eliade viata si activitatea

Incipit vita nova - Autobiografie Mircea Eliade

Incipit vita nova - Autobiografie Mircea Eliade
Apoi ii cunoaste pe Lisette si Ionel Perlea, dar si pe mama fetelor, Maria Sendrea. In acelasi an se indragosteste de Christinel si la 9 ianuarie 1949 se logodeste cu aceasta. Un an mai tarziu, in 1950 se casatoreste civil si religios cu ea. Urmeaza o lunga perioada de conferinte si congrese dar si de scris.

Alte referate despre: incipit vita nova-mircea eliade, incipit vita nova, romanul adolescentului miop-incipit vita nova

Viata si activitatea lui Mircea Eliade

Viata si activitatea lui Mircea Eliade vorbind despre obârşia sa scriitorul nota în Memorii : ,, … îmi plăcea să mă ştiu descinzând dintr-o familie de răzeşi moldoveni şi un hangiu de la Dunăre sau de la Olt.Tatăl bunicului din Tecuci fusese răzeş şi mă mândream că eram doar a treia generaţie de la opinci, că, deşi născut şi crescut la oraş, eram încă atât de aproape de talpa ţării”.

Copilăria şi-a petrecut-o la Râmnicu Sărat, Cernavodă şi Bucureşti, localităţi în care tatăl său era mutat cu garnizoana. După absolvirea şcolii primare de pe strada Mântuleasa, este admis la Liceul,,Spiru Haret”unde, la sfârşitul primului an este ameninţat cu repetenţia, din pricina corigenţelor la limba română, franceză şi germană, şi este salvat în ultimul moment, prin intervenţia profesorului de Ştiinţele naturale, care-l considera cel mai bun elev al clasei. ...

Alte referate despre: viata si activitatea lui mircea eliade, referat viata si activitatea lui mircea eliade, viata si activitatea lui mircea eliade referat

Mihail Sadoveanu - date biografice

- rabdatori in suferinta, tin in sufletul lor dureri nestinse, se
retrag in mijlocul naturii sau rabufnesc cu violenta, implinindu-si
dreptatea, mentinand nealterat sentimentul demnitatii umane;

Alte referate despre: mihail sadoveanu date biografice, mihail sadoveanu-date biografice, mihail sadoveanu - date biografice

La tiganci - Mircea Eliade

Fantasticul: intre straniu si miraculous.Tzvetan Todorov considera ca fantasticul consta in faptul ca eroul unei astfel de opere ezita in ceea ce priveste cauza si natura evenimentelor pe care la traieste, a obiectelor si a fiintelor cu care intra in contact, punandu-si problema esentei naturale sau supranatulare a acestora.

Alte referate despre: la tiganci mircea eliade, la tiganci mircea eliade rezumat, rezumat la tiganci mircea eliade

Mircea Eliade-La tiganci

Tot din acest domeniu îsi sustine doctoratul în anul 1933 cu sinteza “Psihologia meditatiei indiene”” (studiu despre yoga), lucrare care la îndemnul comisiei, va fi publicata anul 1936, într-o noua forma, sub titlul „Yoga, essai sur les origines de la mystique indienne”. Studiile despre yoga sunt reluate în volumele: „Techniques du yoga” – (1948), „Le yoga”, „Immortalité et liberté” si „Patandjali et le yoga”.

O alta zona a laturii stiintifice din opera lui Eliade, zona sistematic explorata de acesta, este cea a mitologiei, domeniu în care preocuparile sale se interfereaza cu cele ale lui Lucian Blaga, autor care a adus un punct de vedere original în cercetarea mitologiei românesti. Reprezentative în acest domeniu sunt cunoscutele lucrari: „Mitul eternei reîntoarceri”, „Sacru si profan”,„Aspecte ale mitului”, „De ...

Alte referate despre: mircea eliade la tiganci, mircea eliade la tiganci rezumat, mircea eliade la tiganci rezumat scurt

Mircea Eliade

În romanele „Întoarcerea din rai” – (1934) si „Huliganii” – (1935) autorul este preocupat de destinul unei generatii dornice de transformare,
care cauta solutii pentru redobândirea „paradisului pierdut”. Tot aici se înscrie si romanul „Nunta în cer” – (1939).

Alte referate despre: mircea eliade - maitreyi-caracterizarea personajelor principale, la tiganci de mircea eliade rezumat, la tiganci de mircea eliade

Tabel cronologie Mircea Eliade

1921 12 mai. Debutul lui Mircea Eliade cu articolul Duşmanul viermelui de mătase in Ziarul stiintelor populare si al calatoriilor, nr. 21. Era semnat Eliade Gh. Mircea.
1922-1923. Lucrează la prima opera mai ampla: romanul adolescentului miop, scriere autobiografica. Cartea a rămas timp de peste 60 de ani inedita.
1923-1925. Invata italiana pentru a-l putea citi in original pe Panini si engleza pentru a-l putea citi pe Frazer. Începe studiul ebraica si persana.
1925 octombrie. Student la Facultatea de Litere si Filozofie din Bucureşti.

Alte referate despre: tabel cronologic mircea eliade, mircea eliade tabel cronologic, fisa bibliografica mircea eliade - tabel cronologic

Mircea Eliade

Din 1946 se stabileste la Paris unde preda istoria religiilor la o scoala de inalte studii ,iar apoi la Sorbona .Solicitat de SUA in 1956 va lucra in calitate de lectorconsultant si imediat profesor titular si coordonator al Catedrei de istorie a religiilor .Din 1985 ,in semn de inalta pretuire ,un spatiu spiritual a fost denumit “ catedra Mircea Eliade “,la universitatea din Chicago .

Alte referate despre: mircea eliade, mircea eliade maitreyi, mircea eliade biografie

Mircea Eliade - biografie

In cei 60 de ani de la redactarea primei opere literare “romanul adolescentului miop “ ,proza lui Mircea Eliade a fascinat cateva generatii si a cunoscut numeroase avataruri : lirismul si autenticitatea din “ Maitrey “ ( 1933 ) ,monologul interior al “ Intoarcerii in rai “ ( 1934 ) si in fine ,desavarsita sinteza a “ Noptii de sanziene “ ,romanul social si filozofic ,unde realismul se imbina cu fantasticul ,mitul si simbolul .

Mircea Eliade si-a impus sa cunoasca limba si cultira indiana ,dar si practica Yoga prin experienta proprie .L-au interesat tehnicile maditatiei si filozofia mistica .Experienta din India se gaseste in eseurile lui Mircea Eliade ,insa si in operele : “ Maitrey “ (1939 ) ,“ Isabel si apele diavolului “ ( 1930 ) , “ Secretul doctorului Hunigberger ...

Alte referate despre: mircea eliade biografia, mircea eliade biografie pe scurt, mircea eliade-biografie

Particularitati ale prozei fantastice in opera lui Mircea Eliade

Cristina vine in vise si ii viziteaza pe cei vii , intretinand la conac o ambianta apasatoare.Demn de remarcat este faptul ca , in vreme ce barbatii, care sunt intr-un fel sau altul pasageri , traiesc spaima cu intensitate , femeile , care sunt de-ale casei , resimt groaza mult mai putin sau deloc.Explicatia sta in aceea ca strigoiul este o femeie si ca neamurile disparutei comunica in alt cod cu strigoiul, in raport cu strainii. Doamna Moscu , Simina si, intr-o masura mai mica , Sanda , care este un fel de victima a geloziei matusii sale , suporta bine climatul de la conac.

Alte referate despre: particularitati ale prozei fantastice in opera lui mircea eliade, particularitati ale prozei fantastice la mircea eliade, mircea eliade particularitati ale prozei fantastice

Fisa - Mircea Eliade

De-a lungul anilor, scriitorul a deţinut titlul de Doctor Honoris Causa la foarte multe colegii şi universităţi, printre care Academia Britanică, Colegiul din Boston, Academia Belgiană, Universitatea Sorbona din Paris etc. În 1985, Universitatea din Chicago atribuie numele lui Mircea Eliade catedrei de istorie a religiilor. Este pentru prima oară în lume când unei catedre universitare I se aatribuie numele unei personalităţi în viaţă.

Pe data de 14 aprilie 1986, scriitorul Mircea Eliade acuză simptome de congestie cerebrală. În zilele următoare, analizele constată un cancer pe cale de generalizare. La 22 aprilie, vestitul scriitor se va stinge din viaţă, incinerarea având loc a doua zi. La serviciul funerar de la Capela Rockfeller din Hyde Park, campusul Universităţii din Chicago au citit din opera sa în diferite limbi cei apropiaţi: ...

Alte referate despre: fisa mircea eliade, fisa de lectura maitreyi de mircea eliade, fisa biografica mircea eliade

Mircea Eliade - portret psihologic

1.Athanasiu,Andrei , Tratat de psihologie medicală, Editura Oscar Print, Bucureşti, 1998
2.Culianu,Ioan Petru, Eliade,Mircea , Dicţionar al religiilor, Editura Humanitas, Bucureşti, 1993
3.Eliade,Mircea , Istoria credinţelor şi ideilor religioase, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1992
4. Eliade,Mircea , Memorii , Editura Humanitas , Bucureşti, 1991
5. Eliade,Mircea , Morfologia religiilor , Editura Jurnalul literar , Bucureşti, 1993
6. Eliade,Mircea , Tratat de istorie a religiilor ,Editura Humanitas , Bucureşti, 1992
7. Eliade,Mircea , Yoga , Editura Mariana , Craiova, 1991
8.Georgescu,Vlad , Istoria românilor , Editura Humanitas , Bucureşti , 1992
9.Kitagawa,Joseph , În căutarea unităţii ,Editura Humanitas , Bucureşti ,1995
10. Kramar,Mihai , Psihologia stilurilor de gândire şi acţiune umană , Editura Polirom, Iaşi 2002
11. Popescu-Neveanu,Paul , Dicţionar de psihologie , Editura Albatros, Bucureşti, 1978
12.Roşca, Al.(coordonator), Psihologie ...

Alte referate despre: adolescentul miop mircea eliade portret, mircea eliade portret, mircea eliade portret de autor
Referate afisate : 15
Medie note: 8.13 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles