Date despre isaac newton
Isaac Newton
Isaac Newton (n. 4 ianuarie 1643, Woolsthrope, Grantham, d. 31 martie 1727, Kensington, Londra) a fost un renumit om de ştiinţă englez, matematician, fizician şi astronom, preşedinte al Royal Society. Isaac Newton este savantul aflat la originea teoriilor ştiinţifice care vor revoluţiona ştiinţa, în domeniul opticii, matematicii şi în special al mecanicii. În 1687 a publicat lucrarea Philosophiae Naturalis Principia Mathematica, în care a descris Legea atracţiei universale şi, prin studierea legilor mişcării corpurilor, a creat bazele mecanicii clasice. A contribuit, împreună cu Gottfried Wilhelm von Leibniz, la inventarea şi dezvoltarea calculului diferenţial şi a celui integral. Newton a fost primul care a demonstrat că legile naturii guvernează atât mişcarea globului terestru, cât şi a altor corpuri cereşti, intuind că orbitele pot fi nu numai eliptice, dar şi hiperbolice sau parabolice.
Fizica de la Arhimede pana la Newton
A contribuit, împreună cu Gottfried Wilhelm von Leibniz, la inventarea şi dezvoltarea calculului diferenţial şi a celui integral. Newton a fost primul care a demonstrat că legile naturii guvernează atât mişcarea globului terestru, cât şi a altor corpuri cereşti, intuind că orbitele pot fi nu numai eliptice, dar şi hiperbolice sau parabolice. Tot el a arătat că lumina albă este o lumină compusă din radiaţii monocromatice de diferite culori.
Alchimia si Isaac Newton
Acest amalgam de idei şi teorii de atunci a dus la contopirea unor teorii, s-a răspândit apoi rapid în multe ţări şi, datorită lor, alchimiştii au putut convinge pe unii regi şi papi că transmutarea metalelor în aur este posibilă, dând astfel un cuvânt acestei arte care la început se practica în cel mai strict secret, numai de preoţii egipteni.
Isaac Newton - poze
Newton a fost un fizician, inainte de toate. Laboratorul sau urias a fost domeniul astronomiei, iar instrumentele sale geniale au fost metodele matematice, unele dintre ele inventate de el insusi. Newton nu s-a lasat antrenat de latura pur astronomica si matematica a activitatii sale, ci a ramas de preferinta fizician. In aceasta consta neobisnuita tenacitate si economia gandirii sale. Pana la Newton si dupa el, pana in timpurile noastre, omenirea n-a cunoscut o manifestare a geniului stiintific, de o forta si o durata mai mare.
Isaac Newton - opera si viata literara
Epoca lui Newton urma unei lungi perioade de inflorire intelectuala in Anglia. Stiinta traia in atmosfera creata de Francis Bacon, viguros si eficace ,,apostol'' al gandirii stiintifice moderne.
Epoca Newtoniana
Totusi, în acea perioada a avut loc separarea fizicii de metafizica (sau filozofie).De exemplu, Newton a acceptat ideea ca gravitatia poate fi descrisa pe cale matematica, stiind perfect ca legile formulate de el in acest sens nu spuneau nimic despre natura sau cauza fenomenului. El a refuzat sa emita ipoteze neverificabile, spre deosebire de Rene Descartes care, pentru a explica prezenta fortelor gravitationale, a pornit de la supozitia existentei unor vartejuri de aer.
Isaac Newton
Sir Isaac Newton, fizician si matematician englez este considerat unul dintre cei mai mari oameni de stiinta intrat in istorie prin contributiile sale in diferite stiinte. Descoperirile si teoriile lui au pus bazele stiintei din timpul lui pana in zilele noastre. Isaac Newton
Isaac Newton
La 25 decembrie 1642, câteva luni după ce Galilei murea sub povara unei vieţi de recluziune, se năştea Isaac Newton, într-un sătuc(Woolsthorpe) din comitatul Lincoln al patriei lui Shakespeare. Newton avea să întregească şi să codifice în formă definitivă, pentru multe secole, opera începută genial de Galilei.
Epoca lui Newton urma unei lungi perioade de înflorire intelectuală în Anglia. Ştiinţa trăia în atmosfera creată de Francis Bacon, viguros şi eficace ,,apostol’’ al gândirii ştiinţifice moderne. După unii istorici, cel mai de seamă serviciu ce l-a adus ştiinţei este publicarea cărţii cu titlul Noua Atlantidă, în care întrevede ,,un palat al invenţiei, un mare templu al ştiinţei unde toate ramurile ştiinţei vor fi cultivate”, căci din această idee utopică a ieşit Societatea regală din Londra, ...
Isaac Newton
4. Principiul independenţei acţiunii forţelor: ”Două forţe ce acţionează simultan asupra aceluiaşi punct material se adună după diagonala paralelogramului construit pe aceste forţe”.
Isaac Newton
Starea sanatatii lui Newton s-a înrautatit vizibil în 1725. În acest
an Londra a fost vizitata de preceptorul lui Ludovic al XV-lea,
abatele Alary, si Newton a putut prezida înca sedinta solemna a
Societatii regale, tinuta cu acest prilej.
Isaac Newton - Viata si opera
Sir. Isaac Newton este considerat unul dintre cei mai mari oameni de stiinta ai omenirii. Nascut pe 1642, in ziua de Craciun, in satul Woolsthope, din Lincolnshire ( in Anglia ), Newton nu a fost un copil-minune, dar din fercire, incurajat de unul dintre profesori, si-a continuat studiile. Astfel a intrat la universitatea Cambridge in 1661, pentru ca in 1669 sa fie ales membru al colegiului Trinity.
Isaac Newton
Ramnand orfan de tata, Isaac a fost crescut de mama sa. La varsta de 12 ani a fost trimis la Scoala generala din Grantham, un mic orasel situat la vreo 8 km. de satul natal. Ca elev, la inceput nu a fost stralucit. Newton nu a fost un geniu precoce ca Pascal, Joung sau Gauss, el facand parte din categoria acelora la care geniu izbucnesc brusc, ca un vulcan. Primele semne ale manifestarii personalitatii sale s-au ivit cu ocazia unui incident avut cu un coleg, caruia in timpul unei discutii i-a dat un pumn in stomac cauzandu-i nu numai durere fizica ci si un afront moral.
Baze de date - prezentare PowerPoint
Baze de date - prezentare PowerPoint
Fişierul - o colecţie de informaţii corelate (date de prelucrat, programe, comenzi, …), omogenă din punct de vedere al naturii datelor şi cerinţelor de prelucrare şi memorată pe un suport de stocare.
Baza de date - un ansamblu de date structurate, accesibile unei comunităţi de utilizatori. Conceptul de bază de date - Apărut în 1969
Ideea: existenţa unui fişier de descriere globală a datelor, prin care se asigură independenţa programelor faţă de date.Accesul utilizatorilor la baza de date se realizează prin acest fişier, care conţine colecţiile de date şi legăturile dintre acestea. Bază de date – una sau mai multe colecţii de date, aflate în interdependenţă, împreună cu descrierea datelor şi a relaţiilor dintre ele. O bază de date este creată pentru un anumit scop.
Fox Pro baze de date
MODELUL RETEA
Se bazeaza pe structura de reprezentare retea si tipuri de relatii 1 l1 1, 1la n si m la n. O retea este formata din mai multe noduri legate intre ele.In modelul retea al unei baze de date, fiecare nod reprezinta o colectie de date iar legaturile reflecta relatiile de asociere. Caracteristica principala este aceea ca, accepta ca oricare colectie de date sa se situeze pe nivelul 1, prin indicarea explicita a relatiilor dintre acestea. In plus, accepta existenta temporara a inregistrarilor fara legaturi cu alte inregistrari si permite reprezentarea unica a inregistrarilor in baza de date.
Issac Newton
Issac Newton este cea mai influenta personalitate din istoria stiintei occidentale . In timpul vietii a fost considerat un mare erou intelectual , iar faima de care se bucura in cadrul comunitatii stintifice se mentine nestirbita si azi , dupa aproape 300 de ani . Motivatia este simpla la aparitia lui Newton , lumea fizica era prost inteleasa , pe cand la disparitia acestuia , datorita operei sale , se stia ca e guvernata de legi matematice de o mare precizie . Newton nu a pus bazele revolutiei stiintifice , acesta fiind in plina desfasurare la nasterea sa . El a reusit mai degraba sa modeleze si sa ofere stiintei moderne a fizici instrumentale intelectuale esentiale .
Baze de date informatice pentru marketing
• Baze de date de marketing
- produse
- campanii
- date de marketing
- informaţii asupra concurenţei
- studii de piaţă
Mihail Sadoveanu - date biografice
Mihail Sadoveanu - date biografice s-a nascut la 5 noiembrie 1880 la Pascani, ca fiu al avocatului Alexandru Sadoveanu si al Profirei Ursachi, fiica de razesi din Verseni.
Date despre proteine si aminoacizi
S-a demonstrat ca proteinele constituie partea cea mai însemnata din substanta uscata a celulelor . În corpul omenesc , 15 % din greutate se datoreaza proteinelor. Analiza lor elementara a fost facuta de chimistul olandez Gerardus Iohannes Mulder( 1802 - 1882 ) , extragându-le din tesuturi animale si vegetale . Acesta le-a dat , în anul 1838 , la sugestia fostului sau profesor J.J. Berzelius , numele de proteine , de la grecescul 'protos' , care înseamna primul , în prima linie . Mulder publica aceasta denumire în 1840 ( în unele tratate apare anul 1843 ) , în limba olandeza , tradusa apoi si în limba franceza .
Primul aminoacid a fost descoperit de naturalistul francez Henri Braconnot ( 1780 - 1855 ) , în 1818 . El se numeste pectina si face parte dintre glucide ; la fel ca si glicina , izolata doi ani mai târziu , tot de el , din hidratii de gelatina .
Primele ...
Tipuri de date in Fox Pro
Tipuri de date in Fox Pro:Caracter acest tip poate memora caractere alfa numerice si semne de punctuatie. Dimensiunea maxima care poate fi memorata este de 254 de caractere iar cea implicita de 10.Tip numeric acest tip poate memora numere intregi si reale. Specificarea se face in felul urmator dimensiunea maxima a unui tip numeric este de 20 de caractere iar cea implicita 10.
Medie note: 8.14 / 10
Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.
Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!