Dematerializarea monedei

Dematerializarea monedei si semnificatia acestui proces

Nevoia de monedă apare numai într-o economie de schimb, moneda fiind instrumentul schimbului care permite cumpărarea imediată a oricăror bunuri, servicii şi titluri, fără costuri de negociere, şi care conservă valoarea între două schimburi. Ea îndeplineşte rolul de instument unic al tranzacţiilor, etalon de valoare şi mijloc de rezervă şi finanţare.

Dematerializarea monedei si semnificatia acestui proces
În decursul timpului, moneda şi-a schimbat forma; conţinutul şi concepţiile asupra ei au înregistrat evoluţii şi adaptări ca în puţine alte domenii.

Dematerializarea monedei si semnificatia acestui proces
În istoria societăţii omeneşti, moneda apare de timpuriu, fiind prezentă în tranzacţii sub forma unor mărfuri obişnuite şi foarte variate. Exteriorizarea valorii se realiza o dată cu schimbul prin raportarea mărfurilor la marfa care îndeplinea rolul de monedă.

Dematerializarea monedei si semnificatia acestui proces
O dată ce omul ...

Nivel: Facultate
Dimensiune: 16kb
Downloads: 441
Materia: Economie

Moneda euro

Cele două hotărîri din 3 mai 1998
Hotărîrea nr. 974/98 a Consiliului privind introducerea monedei Euro, adoptată la o zi după ce s-a finalizat lista cu Statele Membre participante, este un supliment la prevederile Tratatului prin autorizarea Statelor Membre să emită monede euro sau cenţi şi să confere un statul legal acestor monede începînd cu 1 ianuarie 2002. Această hotărîre stabileşte şi acceptabilitatea monedelor: .nimeni nu va fi obligat să accepte mai mult de 50 de monede într-o singură plată de la cumpărători.. Articolul 12 al aceleiaşi hotărîri prevede că Statele Membre vor stabili .sancţiunile adecvate privind contrafacerea şi falsificarea monedelor şi bancnotelor euro..

Alte referate despre: moneda euro, moneda euro referat, referat moneda euro

Provenienta monedei

Provenienta monedei
Moneda apare de timpuriu in istoria societatii umane , fiind prezenta in tranzactii sub forma unor marfuri obisnuite si foarte variate. Procesul de schimb in natura , numit trocul a fost prima forma de schimb, el avea un caracter intimplator , atit in interiorul societatii , cit si cit si in punctele de contact intre diferite zone . Acest mod de economie se mai numeste si economie naturala.

Alte referate despre: provenienta monedei, functiile monedei, dematerializarea monedei

Viitorul monedei

Aparitia monedei propriu-zise a avut loc odata cu portionarea lingourilor in bucati mici de dimensiuni egale. Imediat dupa aceasta etapa, atat Biserica, cat si autoritatea politica au inceput sa bata monede cu insemne specifice, monede care garantau valoarea lor proprie.

Alte referate despre: viitorul monedei unice europene, viitorul monedei, viitorul monedei referat

Moneda

Evoluţia monedei continuă prin apariţia monedei fiduciare (bancnota). Bancnota a putut fi introdusa după ce a devenit o prerogativă a statului. Bancnota era recunoscută de toţi, era mai uşor de transportat, era multiplicabilă.

Alte referate despre: moneda si credit, moneda unica europeana, moneda

Indicatori macroeconomici

3. EVOLUTIA SOCIAL-ECONOMICA A REPUBLICII MOLDOVA IN ANUL 2009
Produsul intern brut in 9 luni ale anului 2009 a insumat 44,2 mild. lei, micsorindu-se fata de aceeasi perioada a anului 2008 cu 7,7% (in preturi comparabile). Descrestere semnificativa a fost inregistrata in constructii - cu 30,8%, industrie - cu 23,3%, transport si comunicatii - cu 14,8% si agricultura - cu 10,6%.

Alte referate despre: indicatori macroeconomici, indicatorii macroeconomici, indicatori macroeconomici referat

Moneda euro

In primul rand, introducerea euro a avut un rol deosebit de important in asigurarea stabilitatii macroeconomiceTotodata, introducerea monedei unice a favorizat scaderea costurilor de finantare atat pentru actorii economici privati, cat si pentru cei guvernamentali din statele care au adoptat-o.Nu in ultimul rand, euro a imbunatatit rezistenta Zonei Euro la turbulentele financiare internationale, asa cum s-a vazut, spre exemplu, in cazul crizei "dot-com", problemelor care au urmat atacurilor teroriste de la 11 septembrie 2001 si, mai recent, in contextul actualei crizei financiare internationale.

Alte referate despre: moneda euro istoric, moneda euro in romania, referate moneda euro

Euro versus dolar pe piata valutara internationala - Analiza evolutiei si performantele euro

Referat despre Euro versus dolar pe piata valutara internationala - Analiza evolutiei si performantele euro
Evoluţia euro
Denumirea de "euro" a monedei unice europene a fost stabilita in decembrie 1995 la Madrid, intrarea ei in vigoare hotarându-se a se face de la 1 ianuarie 1999 . Data limita de introducere efectiva in circulatie a monedelor si bancnotelor euro s-a fixat ca fiind 1 iulie 2002. S-au insemnat atunci doua perioade: perioada 1 ianuarie 1999-1 ianuarie 2002, in care se urmarea reprezentarea monedelor nationale ale tarilor participante la UM in exprimari nezecimale pe piata monedei unice euro, aceasta având numai rol de moneda scripturala; si perioada 1 ianuarie 2002-1 iunie 2002, când euro a fost introdus pe piata sub forma de monede si bancnote si a coexistat cu monedele nationale ale statelor participante. De la 1 iulie 2002, euro a devenit moneda unica legata pe teritoriul Euroland.

Alte referate despre: euro versus dolar pe piata valutara internationala, razboiul euro vs dolar pe piata valutara internationala, analiza evolutiei si performantelor euro

Cum ne afecteaza leul greu

Reprezentanţii Băncii Naţionale a României şi însăşi Guvernatorul acesteia Mugur Isărescu ne asigură că trecerea la leul greu nu va crea dificultăţi majore în plan economic, ci mai degrabă va avea un efect psihologic. În acest sens, specialiştii apreciază că s-ar putea să apară un impact inflaţionist datorită tendinţei de rotunjire a preţurilor, însă fără repercusiuni certe.

Alte referate despre: leul greu, efecte ale leului greu, efecte ale leului greu asupra sistemului bancar romanesc

Moneda si creditul, baza a tehnicii operatiunilor bancare

Acordarea creditelor este legata de moneda prin implicarea timpului, in sensul ca, intre data acordarii creditului si restituirea lui, moneda se poate deprecia sau uneori poate sa-si mareasca valoarea. Valoarea este o notiune dezbatuta de filozofie, economie, sociologie, drept si alte stiinte si discipline didactice pentru a intelege si a explica o serie de realitati ale lumii in care traim. Valoarea ca motivatie a actiunilor umane a generat multe concepte, teorii si doctrine, intre care cele vizand activitatea economica sunt deosebit de interesante, pentru ca, dezbat relatia valorii cu moneda si a monedei cu creditul.

Alte referate despre: tehnica operatiunilor bancare, tehnica operatiunilor bancare referat, tehnica operatiuni bancare

Moneda si cedit - Convertibilitatea monedei nationale si a monedelor internationale

Aristotel considera ca lucrurile care se schimba intre ele trebuie sa fie compatibile intr-un anumit fel unele cu altele fapt pentru care a fost inventata moneda.

Alte referate despre: convertibilitatea monedei nationale, convertibilitatea monedei nationale referat, convertibilitatea monedei

Moneda unica europeana

o Simbolul euro a fost creat de Comisia Europeana , iar conceperea
acesta trebuia sa satisfaca trei criteriii:

Alte referate despre: euro moneda unica europeana, moneda unica europeana referat, referat moneda unica europeana

MONEDA

• portabilitatea exprima usurinta transferului cantitatilor de moneda, fie personal, fie electronic;
• durabilitatea asigurata in trecut de cantitatile substantiale de metal pretios, iar in present virtualizata de catre tehnologiile bancare de transfer si de distribuire;

Alte referate despre: cererea si oferta de moneda, referat moneda si credit, moneda unica

Organizarea monetara

c)Bimetalismul partial (1850 - 1880) moneda etalon se confectiona atat din Au, cat si din Ag, numai ca moneda din aur avea putere liberatorie deplina, pe cand moneda de Ag avea o putere de liberare de datorii limitata. Cu moneda de Ag se faceau plati de mica valoare.

Alte referate despre: organizarea monetara, organizarea monetar, politica monetara si organizarea monetara
Referate afisate : 14
Medie note: 8.95 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles