Despre democratie in america alexis de tocqueville

Democratie in America - Alexis de Tocqueville

Primul lucru pe care îl putem afirma despre cartea lui Tocqueville este faptul că, aşa cum spune şi autorul, ea nu este o călătorie, un jurnal de bord, care să atragă atenţia cititorului asupra scriitorului. Autorul nu a descris în paginile ei toate instituţiile din Statele Unite. Francois Furet considera că Despre democraţie în America este de fapt o meditaţie asupa nobilimii, pentru că Tocqueville încurajează egalitatea în drepturi, iar nobilimea este acea clasă socială, care, prin dorinţa de a domina, nu permite dezvoltarea acestei noi concepţii.

Nivel: Liceu
Dimensiune: 9kb
Downloads: 6540
Materia: Istorie

Democratia In Brazilia

Brazilia a fost descoperită, în anul 1500, de un navigator portughez, amoralul Alvarez Cabrol. Pe baza descoperirii sale, regatul Portugaliei a ridicat pretenţii asupra acestui teritoriu, trimiţând în jurul anului 1530 pe Martin Alfonso de Sosua cu 400 de colonişti pentru a ocupa şi popula acest teritoriu. Sosua a întemeiat coloniile Bahia şi mai apoi Sao Paulo.

Alte referate despre: democratia in brazilia, democratia dijn brazilia, regimul democratic in brazilia

Democratia americana

3.O scurta istorie
Teritoriul nord-american este populat in epoca precolumbiana de numeroase triburi ameridiene,de vanatori si pescari(athapasci,algonkini,irochezi, seminoli,sioux,pueblo,apasi,comanci).Stramosii acestora imigrasera din Asia peste str. Bering spre sfarsitul paleoliticului(cca.26 000 i.e.n).Coastele rasaritene (Noua Anglie si Newfoundland in Canada) sunt descoperite injurul anului 1 000 de vikingi veniti din Islanda,condusi de Leif Ericson.Genovanezul Cristofor Columb este navigatorul care in 1492 releva Europei existenta noului continent;in deceniile urmatoare John Cabot(1497)exploreaza coasta Noii Anglii,Giovanni di Verranzano in 1524 pe cea a Carolinei,Ponce de Leon in 1513 Florida,iar in 1519 Alvarez Penida-Golful Mexic.In 1565 spaniolii condusi de Pedro Menendes de Aviles fondeaza Sf. Augustin in Florida,prima asezare europeana permanenta de pe continentul nord-american.Cu ...

Alte referate despre: democratia americana, democratie americana, democratia americana vazuta de a de tocqueville

Democratia

a) separarea puterilor in stat (legislativ, executiv, judecatoresc) precizez ca forma clasica a principiului separarii celor trei puteri in stat a fost data de catre filozoful francez Montesquieu in 1748 in lucrarea “Spiritul legilor” in care afirma legatura de verificare si echilibrare reciproca intre ele

b) pluralismul politic, adica existenta a mai multor partide politice cu ideologii diferite (in Romania s-a realizat dupa 1990) ~ consider ca sunt prea multe partide. Constitutia Romaniei (art. 8-al. 1 Pluralismul in societatea romaneasca este o conditie si o garantie a democratiei constitutionale).

Alte referate despre: democratia, regimul democratic, democratia ateniana

Alexis de Tocqueville

Raportul sau este una dintre cele mai pertinente comparatii intre
democratie si absolutism in epoca moderna.

Alte referate despre: alexis de tocqueville despre democratie in america, alexis de tocqueville vechiul regim si revolutia, despre democratie in america alexis de tocqueville

Alexis de Tocqueville - Vechiul Regim si Revolutia - prezentare carte

5.“(...)filozofia secolului al XVIII –lea este una dintre cauzele principale ale Revolutiei si e adevarat ca aceasta filozofie e profund atee. In ea trebuie insa identificate cu grija doua parti, care sunt deopotriva distincte si separate.; Prima dintre ele contine toate opiniile noi sau innoite referitoare la conditia societatilor si la principiile legilor civile si politice, precum egalitatea naturala a oamenilor, abolirea orcarui privilegiu de casta, de clasa si , in consecinta, de profesie, suveranitatea poporului, omnipotenta puterii sociale, uniformitatea regulilor.” (C I, cap. 2, p. 28)

Alte referate despre: alexis de tocqueville - vechiul regim si revolutia, tocqueville vechiul regim si revolutia franceza cartea, tocqueville vechiul regim si revolutia

Democratia

Dezavantajele regimului democratic sunt in esenta urmatoarele:
existenta unui aparat birocratic puternic prin distributia de posturi
publice in scopul recrutarii sau fidelizarii clientelei politice;
extinderea coruptiei si necesitatea ocultarii ei ce împinge sistemul
comunicarii politice catre disimulare, catre minciuna.

Alte referate despre: statul democratic, regimuri democratice, democratia antica

Democratia

Cuvantul DEMOCRATIE a fost pentru prima data folosit in urma cu aproximativ 2500 ani si provine din limba greaca in care “demos” inseamna popor, iar “kratos”inseamna putere.

Alte referate despre: democratie referat, regim democratic, state democratice

Secolul XX intre democratie si totalitarism

Sfarsitul Primului Razboi Mondial nu a reprezentat numai victoria militara a Statelor Unite ale Americi,Frantei si Angliei imotriva Germaniei si Austro-Ungariei,ci si o victorie a democratiei.Anul 1918 reprezinta apogeul ideei nationale in Europa Centrala,locul imperiilor multinationale fiind luat de state natinale ca Germania,Austria,Ungaria,Polonia,Finlanda,noile state adoptand regimurii politice republicane.Adoptarea votului universal,separarea puterilor in stat,functionarea unui numar mare de partide,alegerii libere dar si reformele agrare au consolidat regimurile democratice din Europa.

Alte referate despre: secolul 20 intre democratie si totalitarism, secolul xx intre democratie si totalitarism, referat secolul xx intre democratie si totalitarism

Secolul XX intre democratie si totalitarism

In fata acestor evolutii, statele cu regim democratic au avut o atitudine care a fluctuat in timp. Dupa preluarea puterii de catre bolsevici in Rusia (25 oct/7 nov.1917), o serie de state occidentale (Franta, Anglia, Statele Unite ale Americii, Japonia) au inter-vene direct, prin trimiterea de trupe, sau indirect, prin sustinerea opozitiei armate, impotriva noului regim de la Moscova.

Alte referate despre: europa in secolul 20 intre democratie si totalitarism, secolul 20 intre democratie si totalitarism eseu, secolul xx-intre democratie si totalitarism

Neopluralismul

Metodele folosite de pluralişti sunt : pozitivismul ( enunţarea unor ipoteze general valabile, ce pot fi supuse testării empirice), behaviorismul (focusare pe comportamentul oamenilor), individualismul metodologic (reducerea afirmaţiilor generale la particular) şi funcţionalismul( acţiunile au efecte folositoare care le explică).

Alte referate despre:

Democratia, valori si principii

Democratia este inteleasa ca putere a poporului ce poate fi executata direct sau indirect. In epoca moderna s-a impus democratia reprezentativa, in cadrul careia exercitarea puterii se face de catre reprezentanti alesi.Prima democratie cunoscuta in lume a fost in orasul-stat Atena. Principala institutie era Adunarea, compusa din aproximativ 5000 de cetateni (barbati maturi). Deciziile de interes public si sentintele de judecata se luau prin vot majoritar, iar judecatile erau efectuate de un juriu care cuprindea 501 membri.

Alte referate despre: democratia valori si principii norme si reguli, democratia valori si principii reguli si norme, democratie valori si principi

Democratia

Democratia
Democratia directa a functionat aproximativ 200 de ani. Ea a fost posibila deoarece in Atena numarul cetatenilor era mic, iar la întrunirile publice participau, in mod obisnuit, mai putin de jumatate. Insa, pe masura ce comunitatile s-au dezvoltat din punct de vedere demografic, conducerea acestora de catre toti cetatenii nu a mai fost, practic, posibila. In epoca moderna, locul democratiei directe a fost luat de democratia reprezentativa. Primele state democratice moderne sunt Marea Britanie si S.U.A., unde s-a trecut la separarea puterilor in stat si la alegerea conducatorilor. In Anglia, in 1689, conform Declaratiei drepturilor, puterea a fost încredintata unui parlament ales in mod liber de cetatenii cu drept de vot, iar in S.U.A., in 1787, a fost adoptata prima constitutie moderna. In secolele urmatoare, sistemul democratic s-a extins in numeroase ...

Alte referate despre: democratie, democratia referat, regimul politic democratic

Statele Unite ale Americii - informatii generale

Cu o populatie de peste 312 milioane de pesoane, conform recensamantului din anul 2010, Statele Unite este nu numai a treia tara ca suprafata din lume, dar si a treia cea mai populata tara a lumii. Statele Unite este, in acelasi timp, si una dintre tarile lumii cele mai divers etnic si cultural din lume, intrucat oameni din toate tarile lumii au emigrat candva sau continua sa emigeze in Uniune.

Alte referate despre: statele unite ale americii informatii in engleza, informatii geografice despre statele unite ale americii, informatii despre statele unite ale americi

Masons - Freemasonry in America

In 1704, he was inducted into a lodge whilst in England. In 1733 the first American lodge to receive an official warrant from the Grand Lodge of England was St John’s Lodge of Boston.Masonic lodges were also in evidence in America within military lodges of the British Army that conducted their ceremonies and meetings in the field.Benjamin Franklin played a major role in the promotion of Freemasonry in America through his work in newspapers such as the Pennsylvania Gazette.

Alte referate despre: freemasonry america, america de nord, america de sud

America de nord, America centrala si America de sud

Padurile de foioase
Mari paduri de foioase acopera zona de la sud de Marile Lacuri si ambii versanti ai Apalasilor in Canada si in SUA. Padurile tropicale se intind pe suprafete din America Centrala.

Alte referate despre: america de nord partea centrala, america de nord si centrala, vegetatia fauna si solurile americi de nord si centrale

Statele Unite ale Americii

Statele Unite ale Americii - Sudul aristrocratic a luat apararea sistemului deja existent in timp ce Nordul industrializat, liberal si capitalist a luptat pentru abolirea sclaviei. Razboiul de Secesiune s-a incheiat cu Victoria Nordului si a marcat sfarsitul sclaviei. Statele Unite ale Americii

Alte referate despre: statele unite ale americii, constituirea statelor unite ale americii, declaratia de independenta a statelor unite ale americii
Referate afisate : 17
Medie note: 7.79 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles