Dimensiuni psihologice ale muzicii

Dimensiunile psihologice ale muzicii

Dimensiunile psihologice ale muzicii
Din multitudinea genurilor de artă existente, muzica este una dintre cele mai apropiate sufletului omenesc, ea însoţindu-ne pe bună dreptate, pe parcursul întregii vieţi. De la momentul apariţiei, şi pînă astăzi, cale de milenii, muzica se include ca element inerent în viaţa societăţii, în conştiinţa şi natura omului.
Dimensiunile psihologice ale muzicii

Nivel: Facultate
Dimensiune: 31kb
Downloads: 570
Materia: Psihologie

Interpretarea psihologica a suicidului

Interpretarea psihologica a suicidului - Suicidul comportă şi o definiţie operaţional-psihologică în virtutea căreia „suicidul este un act uman de încetare din viaţă, autoprodus şi cu intenţie proprie” (Schneidman, 1980). Suicidul este actul prin care un individ îşi provoacă el însuşi moartea.

Alte referate despre: interpretarea psihologica si psihiatrica a conduitei suicidare, interpretarea psihologica, interpretare psihologica

Dictionar de cuvinte psihologice

Testele sunt situaţii standardizate in care răspunsurile oamenilor sunt măsurate folosind etaloane specifice populaţiei din care fac parte.
Senzaţiile definesc captarea si transformarea energiei in mediu in energie nervoasa, recunoscuta ca atare de sistemul nostru nervos.

Alte referate despre: dictionar de cuvinte psihologice, dictionar de cuvinte psihologic, cuvinte psihologice

Aspecte psihologice ale minciunii

Aspecte psihologice ale minciunii
Hulită de unii, negată de alţii, invocată în împrejurări dintre cele mai felurite, minciuna are o prezenţă ubicuă. Minciuna este o „figură” a raţionalităţii desfăşurată în vederea înfruntării unei dificultăţii şi în perspectiva rezolvării ei spre beneficiul agentului ce o propagă. Minciuna este întotdeauna motivată, supradeterminată de dorinţe, de interese.

Alte referate despre: aspecte psihologice ale minciunii, aspectele psihologice ale minciunii, aspectele psihologice ale minciunii referate

Cercetarea psihologica cu un singur subiect

Ele descriu, analizeaza, interpreteaza si evalueaza o serie de evenimente. Manipularea experimentala este foarte scazuta, chiar lipsind de cele mai multe ori. Interpretarea rezultatelor se bazeaza pe un fundament teroretic – daca datele obtinute sunt sau nu in concordanta cu anumite teorii. Ex: Jean Piaget si-a bazat teoria asupra dezvoltarii inteligentei pe studii de caz naturale realizate pe propriii sai copii.

Alte referate despre: subiecte pentru raport de cercetare psihologie, proiect de cercetare psihologie, cercetare psihologica

Psihologia dezvoltarii umane

Metode ce cercetere utilizate in psihologia dezvoltarii umane
In cadrul psihologiei dezvoltarii au aparut si apar variate intrebari legate de modul cum evolueaza un anumit individ , trecand prin diferitele stadii ale vietii , care sunt factorii ce ii determina schimbarile imediate sau de durata, cum se deosebeste el, si mai ales de ce se deosebeste de alti indivizi din generatia sa.
Fiecare grup uman are doua sarcini importante de ideplinit, in legatura cu fiecare individ al sau : sa il creasca astfel incat sa devina capabil sa duca o viata independenta;sa creasca o noua generatie, propriii copii

Alte referate despre: psihologia dezvoltarii umane, referat psihologia dezvoltarii umane, recenzie psihologia dezvoltarii umane

Psihologia varstelor

Psihologia varstelor - Prin dezvoltare, in general, se intelege un proces complex de trecere de la inferior la superior, de la simplu la complex, de la vechi la nou, printr-o succesiune de etape, de stadii, fiecare etapa reprezentand o unitate functionala mai mult sau mai putin inchegata, cu un specific calitativ propriu. Trecerea de la o etapa la alta implica atat acumulari cantitative cat si salturi calitative, acestea aflandu-se intr-o conditionare reciproca

Alte referate despre: psihologia varstelor, referat psihologia varstelor, referate psihologia varstelor

Selectia profesionala si examenul psihologic

Selectia profesionala si examenul psihologic
Datorită diversificării posturilor de muncă în cadrul aceleiaşi profesiuni şi a creşterii numărului marilor întreprinderi, care oferă posibilitatea plasării în posturi de muncă diverse, acţiunea de selecţie este înlocuită şi completată din ce în ce mai mult cu repartizarea profesională, adică indicarea, pentru fiecare nou angajat, a postului de muncă pentru care are aptitudinile cele mai potrivite. Repartizarea înseamnă orientare în cadrul unei aceleiaşi profesiuni sau în cadrul unor profesiuni asemănătoare.

Alte referate despre: selectia profesionala si evaluarea psihologica, examenul psihologic in selectia profesionala, examenul psihologic in selectia profesionala suceava

Psihologie si Pseudopsihologi

O cercetare psihologica poate fi condusa pentru descoperirea a cat mai multe fapte, dar stiinta moderna avanseaza daca reusim sa descriem cat mai multe fapte, complexitatea lumii naturale in termenii a cat mai putine principii fundamentale (Gribbin, Rees, 1990, p.3).

Alte referate despre: referate psihologie, psihologie, referat psihologie

Psihologia creativitatii

Psihologia creativitatii
Cu siguranţă avem nevoie de imagini noi, pozitive asupra viitorului lumii, imagini care să reprezinte ţinte către care ne îndreptăm. De altfel, aceste imagini ale viitorului nu sunt necesare doar fiecărui individ, ci şi comunităţii.

Alte referate despre: psihologia creativitatii, referat psihologie creativitatea, psihologie creativitatea

DESPRE PSIHOLOGIA UNUI COPIL

Facem greseli dar avem si momente de inspiratie. Aparent se poate aprecia ca facem mai multe greseli cu primul copil decat cu ceilalti. De indata ce va dati seama ca ati reactionat "stangaci" fata de copil, atunci veti fi constienta de apartenenta dumneavoastra la clubul " gaffeurilor" pe care ii numim parinti. Bun venit in club!

Aceasta ma aduce la cea de-a doua categorie de mame care vor citi aceasta carte. Cele care au un copil mai mic de 5 ani dar si unul sau mai multi copii mai mari. Cateva pasaje din aceasta lucrare le vor face sa exclame: "Mi-as fi dorit sa citesc aceasta carte cu cativa ani in urma! Acum realizez ce gafa am facut cand Sofia nu mergea inca in picioare. Imi dau seama ca nu era cea mai buna solutie."

Alte referate despre: profilul psihologic al copilului cu abilitati cognitive superioare, portretul psihologic al copilului supradotat cl i -iv, dezvoltarea psihologica a copilului

Drama psihologiei

Chiar dacă în aceste domenii informaţiile sunt destul de sărăcăcioase şi incerte, chiar dacă accesul acestor fenomene la statutul de ştiinţă este întârziat, a le exclude cu totul din domeniul preocupărilor ştiinţifice ar fi o eroare. Aceasta cu atât mai mult cu cât ele există, deşi sunt inexplicabile deocamdată, şi au o mare utilitate practică. Expertiza grafologică a scrisului este, de exemplu, de mare ajutor în justiţie.

Alte referate despre: drama psihologiei -vasile pavelcu, drama psihologiei, drama psihologica suflete tari de camil petrescu

Spatiul cu 6 dimensiuni

- observatorii din realitatea obiectivă pusă în evidenţă prin intermediul simţurilor noastre folosesc aparate de percepţie a realităţilor din microcosmosul apropiat sau macrocosmosul îndepărtat.

Alte referate despre: spatiul cu 6 dimensiuni, spatiul cu n dimensiuni, sub spatii vectoriale teorema dimensiunii

Muzica bizantina

Acesta a jucat un rol deosebit in istoria muzicii bizantine in special prin frumusetea compozitiilor sale, dar in aceeasi masura prin lucrarea intreprinsa in favoarea semiografiei bizantine ,mai ales prin introducerea semnelor de expresie si a celor hironomice (arta dirijarii corului bizantin). Maestrul Ioan Cucuzel s-a nascut in secolul al XII-lea.

Alte referate despre: muzica bizantina referat, muzica bizantina, referat muzica bizantina

Preclasicismul muzical-Baroc

Din acest motiv, in muzica patrund onomatopeele melodico-timbrale si elementele de preprogramatism, melodra-mele si misterul. Ca modalitate de exprimare, barocul are o predilectie pentru muzica instrumentala, iar ornamentele melodico-ritmice sunt prezente ca elemete de virtuozitate tehnica, dar si cu rol ritmic. Alaturi de opera, oratoriul, canatata, misa si recviemul au un aparat vocal-coral-orchestral foarte mare, pentru a exprima maretia si grandoarea, etaland arii, recitative si coruri de mare virtuozitate tehnica.

Alte referate despre: preclasicism muzical baroc, preclasicismul muzical baroc, preclasicismul muzical
Referate afisate : 15
Medie note: 8.17 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles