Dimitrie cantemir personalitate complexa a culturii romane

Dimitrie Cantemir - personalitate multilaterala a culturii si a literaturii romane

La 26 octombrie 1673 se naste Dimitrie Cantemir, fiul lui Constantin Cantemir, domn al Moldovei. Principala preocupare a tanarului a fost invatatura, ceea ce il va ajuta sa devina un spirit enciclopedic, reprezentant stralucit al umanismului romanesc si prefigurator al iluminismului.Despre cea dintai carte a lui Dimitrie Cantemir "Divanul sau galcava inteleptului cu lumea", s-a spus ca e mai mult decat un tratat de etica, e intaiul eseu scris in limba romana.

Nivel: Facultate
Dimensiune: 11kb
Downloads: 606
Materia: Romana

Descrierea Moldovei-Dimitrie Cantemir

Un alt izvor important pentru realizarea acestei cărţi au fost cunoştinţele proprii şi cele ale moldovenilor care-l însoţeau în Rusia. Cantemir a avut la îndemână multe cărţi din bibliotecile din Rusia, pe care nu le-ar fi putut avea în Moldova, una din cele mai importante fiind Sinopsisul istoriilor ruseşti de la Kiev, tipărit în acest oraş la 1674.

Dintre autorii antici, citează pe Ptolemeu, încercând să identifice davele din Dacia, apoi Strabo, Eutropiu. Ammian Marcelin, dintre bizantini, Nichita Choniates, Codin Curopalat, polonii Dlugosz, S. Sarnicki, S. Orzechowski, Paul Piasiecki, Ioachim Bielski, apuseni ca Martin Crusius, Matei Pretorius, Philippe Cluvier sunt şi ei citaţi în Descrierea Moldovei.

Alte referate despre: descrierea moldovei dimitrie cantemir, descrierea moldovei-dimitrie cantemir, descrierea moldovei dimitrie cantemir rezumat

Valoarea istorico-literara a umanistilor Grigore Ureche, Miron Costin si Dimitrie Cantemir

In Romania,Umanismul,se manifesta prin efortul unor carturari de a prezenta informatii istorice intr-un text unitar.Printre cei mai valorosi carturari care reprezinta poporul roman in timpul Umanismului se numara cronucari ca:Grigore Ureche,Ion Neculce,Miron Costin,Dimitrie Cantemir si multi altii.

Adevarata istoriografie moldoveana incepe cu Grigore Ureche,fiu al unui Nestor Ureche,boier refugiat o vreme la Polonia(prilej pentru Grigore de a invata in scolile lesesti).Mare spatar sub Moise Movila,voinic al tarii de jos sub Vasile Lupu,u mai era in viata la 3 mai 1647 cand I se impartea averea.

Cum Ureche n’ä scris cronica vremurilor sale (Letopisetul lui merge abea pana la 1594,la a doua domnie a lui Aron Voda) jindu-se de izvoade sarace,el e un cronicar in intelesul larg al cuvantului,in felul boierului ce-si insemna pe scoarta unui ceaslov ivirea unei comete si a calugarului compilator.

Tot ce se poate astepta de la un astfel de scriitor este mireasma ...

Alte referate despre: umanismul - umanismul romanesc - grigore ureche- miron costin, valoarea istorico-literara a umanistilor, umanismul romanesc grigore ureche miron costin download

Dimitrie Cantemir - personalitate multilatera

Dimitie Cantemir “ erudit de faimă european, voievod moldovean, academicean berlinez, prinţ rus, cronicar român, cunoscător al tuturor plăcerilor pe care le poate da lumea, un Lorenzo de Medici al nostru " ( G. Călinescu ) reprezintă figura singulară a celui mai mare umanist din perioada feudală a literaturii romane . El nu mai rămâne ca mulţi dintre cronicari, omul unei singure cărţi, el scrie istorie, geografie, face versuri si compune proză, leagă între ele diferitele preocupări printr-o încercare de sinteză, trage concluzii politice şi sociale din faptele trecutului şi ale prezentului, se indreaptă cu curiozitatea lui creatoare spre muzică, matematică şi fizică .

Alte referate despre: dimitrie cantemir personalitate enciclopedica, dimitrie cantemir personalitate, dimitrie cantemir personalitate politica si savant cu renume mondial

Opera lui Dimitrie Cantemir

Dimitrie Cantemir denumit "un Lorenzo de Medici al nostrum" de catre G. Calinescu reprezinta figura singular a celui mai mare umanist din perioada feudal a literaturii romane. Cantemir a deposit conditia de simplu cronicar, omul unei singure carti, si a reusit sa documenteze geografie, sa compuna muzica si proza, sat raga concluzii politice documentand istorie si scriind-o cu imensa influent ape care a avut-o asupra poporlui roman.

Alte referate despre: dimitrie cantemir, dimitrie cantemir referat, descrierea moldovei de dimitrie cantemir

Istoria ieroglifica Dimitrie Cantemir

Corbul a dat porunca sa se inlature epitropul tarii dobitoacelor, Vidra, facand plocoane, in tara pestilor (Imperiul Otoman), Camilopardalului si Pleonexiei (Lacomia). Pardosul si Brehnacea carmuiesc treburile in cele doua imparatii, dar mustele (taranii) se revolta si le fura bucatele.

Alte referate despre: istoria ieroglifica dimitrie cantemir, istoria ieroglifica dimitrie cantemir rezumat, istoria ieroglifica dimitrie cantemir comentariu

Dimitrie Cantemir si Moldova

Dupa aceea, parasind pamantul Moldovei, petrecut restul vietii sale la rusi, unde a jucat un rol foarte mare, fiind un dintre incepatorii Academiei la Petersburg, dintre imbogatitorii literatu stiintifice rusesti, adevarat consilier cultural al lui Petru cel Mare, pe care intovarasit in expeditia prin regiunile caspice contra Persiei. Ba a fost amt tecat si in viata familiara a nobilimii rusesti, pentru ca, murindu-i intiia soti fiica lui Serban Cantacuzino, s-a insurat cu o principesa rusa, avind copii au trait in Rusia fara sa piarda speranta de a ajunge cindva domni in Mc dova.

Alte referate despre: traditi si obiceiuri dimitre cantemir din moldova, descrierii moldova de dimitrie cantemir, descrirea moldovi de dimitrie cantemir

Dimitrie Cantemir

Dimitrie Cantemir - A locuit in palatul Balat din Fanar, pina la 1710.Palatul este revendicat astazi de statul roman, iar turcii au promis ca ni-l restituie. A fost scriitor, istoric, filozof, geograf, folclorist, matematician, architect, compozitor si poliglot. Pe langa limba romana, a vorbit greaca, rusa, germana, italiana, araba, persana si turca.

Alte referate despre: referat dimitrie cantemir, dimitrie cantemir biografie, dimitri cantemir

Dimitrie Cantemir - viata

În tot ce au zidit atîtea veacuri,
Au pus trecut, prezent şi viitor
Ca noi, în faţa neamurilor lumii,
Să nu ne ruşinăm de fapta lor.

Alte referate despre: dimitrie cantemir viata si activitatea, dimitrie cantemir viata si opera, dimitrie cantemir viata

Dimitrie Cantemir - enciclopedist roman

Antioh, fratele mai mare, îşi însuşeşte întreaga moştenire, lăsându-l într-o situaţie financiară precară. Candidează la tronul Moldovei şi obţine confirmarea Porţii Otomane la 14 noiembrie 1710. Aliindu-se cu ţarul Rusiei Petru cel Mare (1682- 1725), ia parte la războiul ruso-turc. Pierzând bătălia de la Stănileşti pe Prut (1711), l-a urmat pe ţar în Rusia. Lângă Harcov i se acordă un întins domeniu feudal şi este învestit cu înaltul titlu de Principe Serenissim al Rusiei (1 august 1711).

Alte referate despre: dimitrie cantemir descrierea moldovei, dimitrie cantemir bibliografie, referat despre dimitrie cantemir

Dimitrie Cantemir - geniu european

Cantemir este primul care se simte în faţa universului, a istoriei şi viitorului, purtătorul de cuvînt al tuturor românilor. Lui îi revine şi gloria de a fi făurit întîia noţiune menită să circumscrie această unitate, atunci cînd s-a apucat să scrie ,,Hronicul româno-moldo-vlahilor”. Fiind cunoscător profund al limbii româneşti, deşi a stat de mult departe de ţară, cunoştea şi culturile româneşti de dinaintea sa. Cantemir mai poseda o calitate ce-l făcea unic în vremea şi printre contemporanii săi; ,,este un izvor al destinelor viitoare ale poporului său”. Nimeni, nici cei mai luminaţi cărturari şi politicieni români ai vremii de atunci, nu mai aveau puterea în această conjunctură grea să mai străbată cu mintea ceaţa viitorului. Cea mai mare izbîndă a geniului lui ...

Alte referate despre: dimitrie cantemir-geniu european, dimitrie cantemir -geniu european, dimitrie cantemir geniu european

Dimitrie Cantemir

Scriitorul se întoarce la Constantinopol, învaţă turca, araba, persana, devenind primul nostru orientalist. În 1697 ia parte la lupta de la Zenta, unde va vedea dezastrul armatelor sultanului, iar situaţia de pe câmpul de luptă I-a prilejuit scrierea unei cărţi istorice intitulată: “istoria creşterii şi descreşterii Imperiului Otoman”, lucrare care a stat la dispoziţia cercetătorilor mai mult de un secol, fiind aproape înlocuită cu un tratat de istorie turcească, scris de austriacul Iosef von Hammer.

Alte referate despre: dimitrie cantemir istoria ieroglifica, dimitre cantemir, opera lui dimitrie cantemir

Eul ca nucleu al personalitatii

Eul ca nucleu al personalitatii
In personalitatea integrala a omului, perceputa ca personalitate concreta si ca ideal al realizarii, semnificatie au nu atit insusirile, ci modul particular de integrare si utilizare comportamentala a acestora.

Alte referate despre: eul ca nucleu al personalitatii, eul nucleu al personalitatii, constiinta ca nucleu al personalitatii

Rolul educatiei in formarea personalitatii elevului

Pentru a putea clarifica dialectica relaţiei dintre ereditate , mediu şi educaţie este nevoie să clarificăm mai întâi noţiunile respective

Alte referate despre: rolul educatiei in formarea personalitatii elevului, referate rolul educatiei in formarea personalitatii elevului, rolul educatiei in formarea personalitatii elevului referat

Lucrurile ascunse ale personalitatilor istorice

Elisabeta I a rămas toata viata sa o celibatara indaratnica, deşi constituia la vremea aceea cea mai buna partida din Europa si a fost cerut in casatorie de aproape toţi prinţii si regii domnitori ai apusului. Dar, după cum prea bine se ştie, nu si-a pus niciodată inelul de logodna pe deget! Era o erudita si s-a străduit neobosit sa se instruiască, sa invete, sa ştie cat mai mult si din cat mai multe domenii.

Alte referate despre: lucrurile ascunse ale personalitatilor istorice, lucruri ascunse mari personalitati istorice, lucruri ascunse ale personalitatiilor

Dimitrie Gusti

"Dimitrie Gusti"
Dimitrei Gusti (13 februarie 1880 – 30 octombrie) a fost un sociology roman, etnolog, istoric si filosof voluntar. Dimitrie Gusti a fost profesor universitar la universitatea din Iasi si la Universitatea Bucuresti, iar in perioada 1932-1933 a fost ministru al educatei.
"Dimitrie Gusti"

Alte referate despre: dimitrie gusti, dimitrie gusti referat, referate dimitrie gusti

Personalitatea

Personalitatea.În viata de zi cu zi de multe ori sunt folositi termenii de persoana si personalitate, sensul comun al acestuia din urma fiind o însusire sau calitate pe care cineva o poate avea sau nu. Dar utilizarea lor ca termeni psihologici necesita o definire mai exacta a
personalitatii.Persoana înseamna individul uman concret. Personalitatea însa, este o constructie teoretica elaborata de psihologie, în scopul întelegerii si explicarii modalitatilor de fiintare si functionare ce caracterizeaza organismul psihofiziologic pe care îl numim persoana umana.Personalitatea

Alte referate despre: personalitatea, personalitate, pronumele personal

Identitatea personala in viziunea lui Bernard Williams

Oamenii suferă modificări graduale ale materiei tot timpul. Ei ingeră şi excretă, îşi taie părul şi pierd bucăţi de piele, chiar îşi fac grefe sau implanturi. De fapt, procesele normale de ingerare şi excreţie reciclează toată materia corpului tău în doar câţiva ani. Totuşi tu rămâi tot tu. Identitatea personală nu e neapărat legată de similarităţi ale materiei. Unii recurg la suflet: acesta are o continuitate neatinsă pe parcursul tuturor schimbărilor fizice ale corpului, şi poate chiar supravieţui distrugerii totale a corpului.

Alte referate despre: individuatie si identitate scribd bernard williams, identitatea personala, identitate personala

Personalitatea totalitara

Personalitatea totalitara - Termenul de ideologie a cunoscut, de la crearea sa în urmă cu două secole şi până astăzi, interpretări diferite.Pentru Antoine Desttut de Tracy, cel care îl propune în 1796, el trebuie să desemneze o nouă ştiinţă care să se ocupe de geneza ideilor .Personalitatea totalitara

Alte referate despre: rolul personalitati statul democratic si totalitar, personalitatile regim totalitar, o personalitate a regimului totalitar secxx
Referate afisate : 19
Medie note: 8.17 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles