Dimitrie cantemir viata si opera

Dimitrie Cantemir - viata

Neamul nostru n-a dus niciodată lipsă de talente. Tot ce rămîne în urma unui om este numele. Sîntem un popor norocos, fiindcă noi, spre deosebire de alte popoare, nu trebuie să ne născocim strămoşii. Noi îi avem. Multe din paginile care s-au scris sînt valabile şi pe viitor. Cînd ne întoarcem în vremuri, ne întîlnim cu Dimitrie Cantemir
Cu toate că s-au scurs 330 de ani de la naşterea lui, fiecare om e gata să încuviinţeze că acest nume emană impulsul neamului. Timpul este nemilos. El este ceva care distribuie tuturor lucrurilor toată durata lor precisă şi le face să participe la ce a fost, este şi va fi, fără ca el însuşi să devină durată în înţeles sensibil. Cu el se duce şi rămîne trecutul istoriei noastre. El a formulat probleme şi a căutat să le soluţioneze, aducînd contribuţii ce merită să fie consemnate şi cunoscute.

Nivel: Liceu
Dimensiune: 111kb
Downloads: 7909
Materia: Istorie

Dimitrie Cantemir - geniu european

Este cît se poate de semnificativ că dacă pentru ţar şi mediul rusesc, unde a fost obligat să se stabilească după înfrîngerea de la Stălineşti, Cantemir a fost, în primul rînd, consilierul inegalabil în probleme de politică orientală Leninistă pe care le cunoaştea ce nimeni altul – pentru membrii Academiei din Berlin, care îl cooptează în 1714 în rîndul lor, Cantemir este mai ales românul învăţat, care le poate satisface curiozitatea pentru cele de acasă
într-o magistrală ,,Descriptio Moldaviae”. Întîia lui carte ştiinţifică scrisă pentru cititori de peste hotare a fost cartea despre ţara lui şi tot înlegătură cu lupta sa politică de libertate a Moldovei de sub jugul Otoman alcătuieşte şi mult tradusa şi citita istorie ...

Alte referate despre: dimitrie cantemir-geniu european, dimitrie cantemir geniu european, dimitrie cantemir -geniu european

Dimitrie Cantemir

Dimitrie Cantemir - A locuit in palatul Balat din Fanar, pina la 1710.Palatul este revendicat astazi de statul roman, iar turcii au promis ca ni-l restituie. A fost scriitor, istoric, filozof, geograf, folclorist, matematician, architect, compozitor si poliglot. Pe langa limba romana, a vorbit greaca, rusa, germana, italiana, araba, persana si turca.

Alte referate despre: dimitrie cantemir, dimitrie cantemir referat, descrierea moldovei de dimitrie cantemir

Dimitrie Cantemir - enciclopedist roman

Antioh, fratele mai mare, îşi însuşeşte întreaga moştenire, lăsându-l într-o situaţie financiară precară. Candidează la tronul Moldovei şi obţine confirmarea Porţii Otomane la 14 noiembrie 1710. Aliindu-se cu ţarul Rusiei Petru cel Mare (1682- 1725), ia parte la războiul ruso-turc. Pierzând bătălia de la Stănileşti pe Prut (1711), l-a urmat pe ţar în Rusia. Lângă Harcov i se acordă un întins domeniu feudal şi este învestit cu înaltul titlu de Principe Serenissim al Rusiei (1 august 1711).

Alte referate despre: referat dimitrie cantemir, dimitrie cantemir biografie, dimitri cantemir

Dimitrie Cantemir

Dimitrie Cantemir
Acest savant de renume european s-a născut la 26 octombrie 1673, într-o familie de moldoveni din ţinutul Fălciului. Tatăl învăţatului era un om fără carte, dar foarte isteţ, Constantin Cantemir, domn al Moldovei. Cunoştea trei limbi de circulaţie pe timpul respectiv, dar fără a şti să scrie. A fost supus turcilor, dar şi boierilor moldoveni şi la uneltirile celor din urmă. Ordonă decapitarea lui Miron Costin, fapt care care va fi atacat de fiul său mai târziu, într-o scriere memografică. Instrucţia o primeşte în familie, de la dascălii şcoliţi în Lipsca şi Viena, învăţând limbile greacă, latină, română, italiană.
La vârsta de 15 ani este trimis la Constantinopol studiind la o şcoală de dimensiunile celor din occident, formându-şi o cultură de admirat.

Alte referate despre: dimitrie cantemir descrierea moldovei, dimitrie cantemir bibliografie, istoria ieroglifica dimitrie cantemir

Dimitrie Cantemir si Moldova

De la jumatatea veacului al XVH-lea pina la 1800
itiile lui culturale cu Apusul a fost facut membru al Academiei din Ber lucrarea despre care vorbim a scris-o anume pentru Academia din
in urmare putea intrebuinta izvoare polone, unguresti, ca, de pilda,
umanistului Bonfiniu, pe Leunclavius, german de la sfirsitul seco-1 XVI-lea, care a tradus si interpretat cronicile turcesti.

Alte referate despre: traditi si obiceiuri dimitre cantemir din moldova, descrierii moldova de dimitrie cantemir, descrirea moldovi de dimitrie cantemir

Dimitrie Cantemir-Descrierea Moldovei

Dimitrie Cantemir(1673-1723) este scriitor, istoric, om de stiinta, domnitor, o personalitate enciclopedica din secolul al XVIII-lea, reprezentant de seama al umanismului romanesc.S-a nascut la 26 octombrie 1673 in familia razesului Constantin Cantemir, care, de la slujba de ispravnic de codru, a ajuns pe tronul Moldovei (1685-1693), fiind fratele lui Antioh Cantemir, de asemenea domn al Moldovei intre 1695-1700 si 1705 si 1707.

Alte referate despre: dimitrie cantemir descrierea moldovei rezumat, dimitrie cantemir-descrierea moldovei, dimitrie cantemir descrierea moldovei parte a doua

Dimitri Cantemir - biografie

Daca lucrarea "Viata lui Constantin Cantemir" a fost, in conceptia autorului, un capitol anticipat din "Hronicul vechimii a romano-moldo-vlahilor", cum s-a crezut o vreme, o continuare a "Letopisetului" lui Miron Costin, cum se poate deduce din cronologia anilor 1661-1693 descrisi aici, sau o biografie de sine statatoare despre domnia tatalui sau, asa cum s-a demonstrat de istoricii contemporani, nu se poate spune cu exactitate.

Alte referate despre: dimitrie cantemir biografia, dimitrie cantemir-biografie, dimitri cantemir biografia

Dimitrie Cantemir - personalitate multilatera

În sfârşit partea a treia este intitulată " Despre cele bisericeşti şi ale învăţăturii în Moldova ", în care intră capitole despre religie şi biserică, limba si literatura română . În prima parte Cantemir propune prima noastră hartă . Planul " Descrierii Moldovei ", surprinde prin lărgimea preocupărilor incluse in cadrul unei descrieri . Nici una din geografiile vremii, în Europa, nici cea folosită de Dimitrie Cantemir, " Geografia Universală " a lui Philippe Cluvier, nici cea grecească a lui Meletie de Arta, fostul profesor al lui Cantemir la Academia din Constantinopol, nu sunt alcătuite pe un plan aşa de larg; ele privesc numai ţara si organizarea statului, dar nu şi obiceiurile stăpânirii, vorbesc de nobilime, clasa conducătoare, dar nu şi despre popor .

Alte referate despre: dimitrie cantemir personalitate enciclopedica, dimitrie cantemir personalitate, dimitrie cantemir personalitate politica si savant cu renume mondial

Istoria ieroglifica Dimitrie Cantemir

Rosturile lumii surit statuate cu grija de randuitorul tuturor lucrurilor, care gaseste un rost in toate evenimentele lumii: "...toata jigania in patru picioare, cu capul spre pamant plecata sa imbie, si toata pasirea prin aier zburand si pe deasupra lor trecand, uneori cu umbra lui sa le ocroteasca...". Vulturul va da semnul biruintei Corbului, lui Constantin Brancoveanu, superior, prin putere, multor boieri moldoveni.

Alte referate despre: istoria ieroglifica dimitrie cantemir rezumat, istoria ieroglifica dimitrie cantemir comentariu, istoria ieroglifica-dimitrie cantemir

Descrierea Moldovei-Dimitrie Cantemir

Descrierea Moldovei, scrisă în întregime în Rusia, este cartea destinată să facă cunoscută şi ştiută Moldova lumii învăţate din Europa. Lucrarea este alcătuită pentru informarea geografică, pentru descrierea vieţii poporului, a organizaţiei de stat, a stării economice a Moldovei, pe un plan larg şi bine organizat din punct de vedere ştiinţific. Putem afirma că Descrierea Moldovei este cea dintâi scriere ştiinţifică a unui român.

Alte referate despre: descrierea moldovei dimitrie cantemir, descrierea moldovei-dimitrie cantemir, descrierea moldovei dimitrie cantemir rezumat

Dimitrie Gusti

"Dimitrie Gusti"
Gusti a fost indrodus in departamentul de Istori Antica, Etica si sociologie la Universitatea din Iasi in anul 1910, si a fost unul dintre cei care a contribuit la crearea unei scoli noi de sociologie din Romania. S-a mutat in Bucuresti in anul 1920, si a inceput sa lucreze ca profesor al Universitatea Bucuresti in departamentul de sociologie, etica, politica si estetica in cadrul Facultatii de Litere si Psihologie.

Alte referate despre: dimitrie gusti, dimitrie gusti referat, referate dimitrie gusti

Viata ca o prada de Marin Preda

"Viata ca o prada de Marin Preda"
Ne formam o impresie despre contributia unui scriitor de dezvoltarea literaturii romane citindu-i opera, dar importante sunt si memoriile sau scrierile autobiografice. Autobiografia este o prezentare amanuntita a vietii sau a unei perioade. Memoriile sunt momente la care autorul a participat sau a fost martor.
"Viata ca o prada de Marin Preda"

Alte referate despre: viata ca o prada de marin preda -rezumat pe capitole, viata ca o prada de marin preda, rezumat pe capitole-viata ca o prada de marin preda

Viata lui Mihai Eminescu

Între 1872 şi 1874 e student „ordinar” la Berlin; Junimea îi acordă o bursă cu condiţia să-şi ia doctoratul în filozofie. Urmează cu regularitate două semestre, dar nu se prezintă la examene.

Alte referate despre: viata lui mihai eminescu, despre viata lui mihai eminescu, viata lui mihai eminescu referat

Viata in societate

Viata in societate
Desi membrii ai aceleiasi speci – Homo sapiens – oamenii se deosebesc intre ei. Fiecare om este unic, nu sunt 2 oameni identici pe Terra. Fiecare persoana este identica doar cu sine.
Viata in societate

Alte referate despre: viata in societate, modul de viata in societatea antica, modul de viata in societatile postindustriale

Despre viata viitoare

Raiul este locul de odihna si de fericire negraita unde locuieste Dumnezeu impreuna cu toti ingerii si sfintii Sai.El se mai numeste cer ,paradis ori sanul lui Avram. Iadul este locul de chin cumplit al diavolilor si al celor ce l-au urmat si au facut voia lui.Acesta se mai numeste gheena,intunericul cel mai din afara ,osanda vesnica,infern etc.

Alte referate despre: viata viitoare, despre viata viitoare, viata viitoare si rugaciunile despre cei morti

Viata si activitatea lui Mircea Eliade

Viata si activitatea lui Mircea Eliade care a trăit în perioada 1907-1986. S-a născut în Bucureşti, la 9 martie, ca fiind al doilea fiu al căpitanului de infanterie Gheorghe Eliade şi al Ioanei Eliade, născută Stoenescu. Familia tatălui purta iniţial numele de Ieremia şi era originară din Tecuci; dinspre mamă provenea dintr-o familie de negustori din sudul ţării. Viata si activitatea lui Mircea Eliade

Alte referate despre: viata si activitatea lui mircea eliade, referat viata si activitatea lui mircea eliade, viata si activitatea lui mircia eliade
Referate afisate : 17
Medie note: 8.00 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles