Drept constitutinal examen

Drept Constitutinal

Drept Constitutinal
NOTIUNEA DE DREPT CONSTITUTIONAL SI NOTIUNEA DE INSTITUTII POLITICE.
Dreptul este definit ca ansamblul regulilor de conduita, instituite sau sanctionate de stat, reguli ce exprima vointa poporului ridicata la rangul de lege,a caror aplicare este realizata de buna voie si,in ultima instanta,prin forta coercitiva a statului.

Dreptul romanesc se prezinta ca un ansamblu sistematizat de norme juridice, cuprinzand mai multe ramuri de drept, precum dreptul constitutional, dreptul administrativ, dreptul civil, dreptul penal etc. Ramura principala a dreptului romanesc este dreptul constitutional prin care normele sale consacra si ocroteste cele mai importante valori economice, sociale si politice.

Nivel: Facultate
Dimensiune: 74kb
Downloads: 6840
Materia: Drept

Principiul separatiei si echilibrul puterii in stat

Principiul separatiei si echilibrul puterii in stat
Ideea separaţiei puterilor în stat are origini relativ apropiate în timp, ea conturându-se undeva pe la sfârşitul secolului al XVIII –lea. Scriitorul francez Montesquieu este considerat părintele acestui principiu.
Principiul separatiei si echilibrul puterii in stat

Alte referate despre: principiul separatiei si echilibrul puterilor in stat, principiul separatiei si echilibrului puterilor in stat, principiul separatiei si echilibrului puterii

Drept Parlamentar

Minoritatea in egala masura , reprezinta optiunea unui segment al corpului electoral si astfel e legitimate sa se exprime prin insusi optiunea ei se asigura latura critica a procesului de guvernare. De aceea binomul majoritate – opozitie este fundamental pt dinamica luptei politice din parlament

Principiul ligitimeaza guvernarea ca un process democratic si asigura conditiile pt realizarea alternantei politice fiind essential pt caracterizarea Parlamentului ca o putere deliberative

Alte referate despre: drept parlamentar, dreptul parlamentar, drept parlamentar curs

Drept de proprietate publica

Drept de proprietate publica
Prezenta lucrare a fost concepută ca o introducere în studiul de drepturi. Oportunitatea scrierii ei este condiţionată de următoarele două aspecte. Pe de o parte, în toate Universităţile şi Colegiile juridice, precum şi la facultăţile de profil din alte Universităţi ce studiază dreptul conform programelor de studiu sunt prevăzute cursuri de bază şi speciale la „Drept civil”. Pe de altă parte în ultimii ani în România şi Republica Moldova au survenit schimbări radicale în „codurile civile”.

Alte referate despre: dreptul de proprietate publica, dreptul de proprietate publica si privata, exercitarea dreptului de proprietate publica

Drept Civil al Republicii Moldova

II.1. Definiţie, premise, elemente.
Raportul juridic civil este orelaţie socială patrimonială ori nepatrimonială reglamentată de norma juridică de drept.
Aceste raporturi iau naştere numai atunci cînd sînt întrunite cumulativ următorele trei premise:
 existenţa normie de drept civil, care, reglamentînd raportul social, îl transformă în raport juridic civil;
 existenţa unor participanţi la aceste raporturi, respectiv a unor subiecte de drept, care pot fi persoane fizice sau persoane juridice;
 existenţa unui fapt juridic, care declanşează naşterea, modifică ori desfiiţează raportul de drept respectiv.
Odată născut, structural, orice raport juridic civil este compus din următoarele trei elemente:
 subiectele raportului juridic civil, persoană fizică ori persoană juridică;
 conţinutul raportului juridic civil;
 obiectul raportului juridic civil.

Alte referate despre: dreptul civil in republica moldova, dreptul civil al republicii moldova, drept civil al republicii moldova

Drept Constitutinal

Drept Constitutional
Într-o explicaţie simplă, puterea (puterile) statală este forma de organizare statală a puterii poporului (politice). Dacă această organizare se realizează prin mai multe grupe (categorii, autorităţi, puteri) de organe de stat, cu funcţii (împuterniciri) şi trăsături clar definite şi caracterizate prin autonomie organizatorică şi funcţională, precum şi prin echilibru reciproc şi colaborare, suntem în prezenţa separaţiei/echilibrului puterilor. Această stare este specifică sistemelor de guvernământ democratice. Dacă însă organizarea şi funcţionarea acestor organe de stat sunt caracte¬rizate prin centralism şi concentrare, suntem în prezenţa unicităţii puterii, stare specifică sistemelor de guvernământ totalitare.
Funcţia fundamentală a statului (puterilor) este de a exprima şi realiza ca voinţă general obligatorie (voinţă de stat) voinţa poporului.

Alte referate despre: drept constitutinal, drept constitutinal referate, referat drept constitutinal

Dreptul penal

Aşa cum rezultă din textul de debut al Codului penal, legea penală română ocroteşte asemenea valori sociale fundamentale ca: statul român, unitatea, suveranitatea, independenţa şi indivizibilitatea acestuia, cât şi drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, proprietatea sub ambele forme consacrate de Constituţie şi, în general, ordinea de drept care se instaurează treptat în ţara noastră.

Alte referate despre: drept penal, drept penal al afacerilor, drept penal international

Dreptul Subiectiv

Dreptul subiectiv ar putea fi definit ca prerogativă conferită de lege în temeiul căreia titularul dreptului poate sau trebuie să desfăşoare o anumită conduită ori să ceară altora desfăşurarea unei conduite adecvate dreptului său, sub sancţiunea recunoscută de lege, în scopul valorificării unui interes personal, direct, născut şi actual, legitim şi juridic protejat, în acord cu interesul obştesc şi cu normele de convieţuire socială.

Alte referate despre: dreptul subiectiv, drept subiectiv, prescriptia dreptului subiectiv civil

Drept economic

Dreptul obiectiv (pozitiv) reprezinta totalitatea normelor juridice aflate in vigoare la un moment dat pe teritoriul unui stat;
Dreptul subiectiv este facultatea titlului de drept de a pretinde unui alt subiect de drept o anume conduita. Stiinta dreptului este disciplina sociala avand ca obiect de cercetare izvoarele dreptului, principiile, normele si raporturile juridice, raspunderea juridica, interpretarea dreptului.Marile sisteme de drept: familia romano-germanica, familia anglo-saxona, familia dreptului religios

Alte referate despre: drept economic, dreptul economic, izvoarele dreptului economic

Istoricul fundamentelor dreptului civil

Garanţia pentru vicii în cazul vânzării prin mancipaţiune. La vânzarea realizată prin mancipaţiune, dacă aceasta poartă asupra unui fond de pământ, vânzătorul răspunde pentru vicii în două cazuri : când transmite o suprafaţă de pământ mai mică decât cea declarată şi când declară că fondul este liber de orice sarcini (optimus maximusque), deşi în realitate acesta este grevat cu servituţi.

Alte referate despre: istoria dreptului civil, istoricul aparitiei dreptului procesual civil, dreptul civil in republica moldova istoric

Drept civil

Definitie: Prin izvor de drept se intelege forma specifica de exprimare a normelor juridice civile.
Izvoarele formale ale dreptului civil sunt acte normative in care sunt inscrise normele dreptului civil.
In sistemul dretului romanesc sunt izvoare de drept civil numai acte normative. Practica judecatoreasca , doctrina, obiceiul si morala nu sunt izvoare distincte ale dreptului civil.

Alte referate despre: drept civil, drept civil partea generala, dreptul civil

Drept comercial roman II. Sinteza

2) cooperativele de consum şi cooperativele meşteşugăreşti, denumite organizaţii cooperatiste, asociaţiile teritoriale ale cooperativelor de consum şi meşteşugăreşti, constituite potrivit Decretului-lege nr. 66/1990 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei meşteşugăreşti, cu modificările ulterioare, respectiv Legii nr. 109/1996 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei de consum şi a cooperaţiei de credit, cu modificările ulterioare, precum şi societăţile cooperative;
3) persoanele fizice care acţionează individual sau în asociaţii familiale.
4) orice altă persoană juridică de drept privat care desfăşoară şi activităţi economice. Această prevedere ,, orice altă persoană juridică de drept privat ...

Alte referate despre: drept comercial roman i sinteza, drept comercial sinteza, sinteza drept comercial

Drept civil partea generala

Drept civil partea generala - Limitându-ne la domeniile de interes ale ştiinţelor juridice, trebuie să reţinem şi să distingem în principal trei mari sensuri ale noţiunii de "drept" şi anume:Drept civil partea generala

Alte referate despre: drept civil parte generala, dreptul civil partea generala, drept civil-partea generala

Casatoria in dreptul roman si contemporan

"Casatoria in dreptul roman si contemporan"
Romanii au cunoscut mai multe feluri de căsătorie corespondente într-o anumită măsură epocilor de drept care s-au succedat şi totodată au coexistat unele cu altele. Astfel, căsătoria cu manus, adică cu puterea maritală a bărbatului exercitată asupra ei, femeia părăsea familia de origine rupând astfel legăturile agnatice cu acestea, şi intra în familia soţului dobândind în noua familie drepturi noi, respectiv dreptul de succesiune şi dreptul la rudenia civilă, agnaţiunea. În această condiţie ea nu putea fi emancipată şi nici dată în adopţiune .

Alte referate despre: casatoria in dreptul roman si contemporan, referate casatoria in dreptul roman si contemporan, referat casatoria in dreptul roman si contemporan

Izvoarele dreptului comunitar

Dreptul comunitar, fiind, in mod direct (tratatele comunitare) sau indirect (actele comunitare) o creaţie a statelor membre, poate fi privit sub trei aspecte: este un drept supranaţional, „comunitar”; este un drept distinct de dreptul intern al statelor membre; in acelaşi timp el este un drept integrat in dreptul intern al statelor membre, in ordinea juridica naţionala.

Alte referate despre: izvoarele dreptului comunitar, izvoarele dreptului comunitar european, referat izvoarele dreptului comunitar

Izvoarele dreptului international privat

Referitor la aceasta categorie de izvoare, in doctrina se admite, uneori, o clasificare a lor, dupa continut :

Alte referate despre: izvoarele dreptului international privat, drept international privat izvoarele dreptului international privat, izvoarele dreptului international privat referat
Referate afisate : 16
Medie note: 8.68 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Filmele zilei
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10 Bacalaureat 2019 Vezi subiectele examenului de Bacalaureat din 2019 Evaluare Nationala 2019 Ultimele informatii despre evaluare nationala
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles