Dreptul penal in epoca feudala

Dreptul penal si procesual penal in epoca feudala

Spre deosebire de dreptul penal al altor popoare (germani, slavi, etc) în care toate infracţiunile erau considerate delicte private, la români domnia a făcut ca toate infracţiunile să fie publice. Continuând tradiţia romana, dreptul penal românesc deosebea între infracţiuni intenţionate si neintenţionate, ce erau sancţionate mai usor. Era incriminată tăinuirea, tentativa si recidiva, precum şi legitima apărare şi circumstanţele atenuante. Pedepsele erau aplicate individual vinovaţilor, spre deosebire de dreptul penal primitiv, în care ele erau aplicate grupului social (familie, clan) din care făcea parte vinovatul.

I. INFRACŢIUNEA
In dreptul penal feudal român constituia infracţiune fapta considerată periculoasă de către clasa dominantă si sancţionată de puterea publica cu pedeapsa penală.

Nivel: Facultate
Dimensiune: 17kb
Downloads: 20
Materia: Drept

Drept penal

Drept penal - Lovirea sau orice alte acte de violenţă, precum şi vătămarea corporală, săvârşite împotriva uneia dintre persoanele şi în condiţiile arătate în alin. 1), se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani, iar dacă s-a produs vătămarea corporală gravă, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.”

Art. 16 din Constituţia României, intitulat “egalitatea în drepturi” prevede la aliniatele 1) şi 2) :
- alin. 1) : “ Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.
- alin. 2) : Nimeni nu este mai presus de lege.”

Art. 30 din Constituţie, intitulat “ libertatea de exprimare ” arată la aliniatele 6) şi 7) :
- alin. 6) : “ Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.
- alin. 7) : Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a ...

Alte referate despre: drept penal, drept penal al afacerilor, drept penal international

Elemente de drept penal

* se deosebeste o infractiune de o contraventie
* este nevoie de continut si pentru a deosebi o infractiune de o
alta infractiune

Alte referate despre: elemente de drept penal, elemente de drept penal special, elemente generale drept penal

Legea in Dreptul Roman - legea celor XII table

Legea in Dreptul Roman - legea celor XII table
In perioada republicii si mai ales in perioada stapanirii sclavagiste , bazata pe productia de marfuri si pe un intens schimb comercial , relatiile sociale au capatat un caracter tot mai complex , si dreptul cutumiar s-a dovedit a fi insuficient pentru a exprima in forme juridice corespunzatoare noile relatii sociale.

Legea ca expresie a vointei stapanitorilor de sclavi apare datorita unor posibilitati mai complete si mai rapide de reglementare , superioara obiceiului asupra caruia capata treptat o netagaduita preponderenta.Traditia aminteste de legi reale (leges regiae) care votate in epoca regalitatii de comitiile curiate ar fi constituit primele legi romane. Cercetarile critice au dovedit contrariul , aceste legi fiind o publicatie apocrita intocmita la finele epocii republicane sau cel mai tarziu sub imparatul Augustus.

Cea mai veche si cea mai importanta lege romana este fara indoiala Legea celor XII Table, caci dupa ...

Alte referate despre: drept roman legea celor xii table, legea celor xii table drept roman rezumat, legea in dreptul roman - legea celor xii table

Curtea penala internationala

Curtea penala internationala
Societatea internaţională a fost definită ca acea comunitate a statelor suverane care intră în raporturi juridice unele cu altele. Dacă în perioada clasică a dreptului internaţional (sec. al XIX-lea şi începutul sec. al XX-lea), participarea la societatea internaţională era un privilegiu al statelor, în timpurile moderne această societate s-a îmbogăţit însă şi cu alte elemente: organizaţiile internaţionale interguvernamentale, organizaţiile internaţionale non-guvernamentale şi chiar individul, ca actor în relaţiile internaţionale.
Curtea penala internationala

Alte referate despre: curtea penala internationala, curtea penala internationala referat, curtea penal internationala

Izvoarele dreptului penal

Izvoarele dreptului penal
Ramurile dreptului penal:
a) Dreptul penal substantial sau material care contine reglementarile referitoare la infractiune,pedeapsa, raspunderea penala. Fata de continutul acestor reglementari, dreptul penal se imparte in:
• Partea generala care cuprinde reglementari de principiu;
• Partea speciala care cuprinde reglementari concrete privind infractiunile individului.

Alte referate despre: izvoarele dreptului penal, izvoarele dreptului penal referat, referat izvoarele dreptului penal

Dreptul penal

Aşa cum rezultă din textul de debut al Codului penal, legea penală română ocroteşte asemenea valori sociale fundamentale ca: statul român, unitatea, suveranitatea, independenţa şi indivizibilitatea acestuia, cât şi drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, proprietatea sub ambele forme consacrate de Constituţie şi, în general, ordinea de drept care se instaurează treptat în ţara noastră.

Alte referate despre: principiile dreptului penal, dreptul penal al afacerilor, drept penal comparat

Drept penal

Infracţiunea n-ar putea fi niciodată îndreptată împotriva patrimoniului ca universalitate de bunuri, deoarece acesta va exista întotdeauna indiferent de numărul sau valoarea bunurilor din care se compune. Infracţiunea se îndreaptă contra bunurilor care fac parte din patrimoniu, la activul acestuia, însemnând bunurile şi implicit drepturile, pasivul care reprezintă obligaţiile sau datoriile nu prezintă nici un interes pentru infractor. După cum se poate observa, între bun şi patrimoniu există corelaţia de tipul: parte-întreg .

Alte referate despre: drept penal special-ultrajul, dreptul penal, drept penal european

Drept economic

Izvorul de drept reprezinta concretizarea regulilor de conduita obligatorii in raporturile juridice dintre subiectele de drept. Clasificarea izvoarelor de drept:izvoarele materiale si izvoarele formale. izvoarele directe si izvoarele indirecte izvoarele scrise - actele normative, contractul normativ si jurisprudenta si izvoarele nescrise - cutumele si regulile de convietuire sociala

Alte referate despre: drept economic, dreptul economic, izvoarele dreptului economic

Drept Civil al Republicii Moldova

Drept Civil al Republicii Moldova
Definiţia marxistă a dreptului îl ca fiind voinţa clasei dominante ridicată la rangul de lege. Alte difiniţii îl înfăţişează ca reprezentînd totalitatea regulilor de conduită, stabilite sau sancţionate de stat, care exprima voinţa deţinătorilor puterii de stat, şi a căror aplicare este asigurată prin forţa de constrîngere a statului, în scopul apărării, consolidării şi dezvoltării raporturilor şi rînduielilor sociale convenabile şi favorabile majorităţii populaţiei.

Alte referate despre: dreptul civil in republica moldova, dreptul civil al republicii moldova, drept civil al republicii moldova

Drept de proprietate publica

Al doilea capitol se va referi la „Dreptul de proprietate publică”, aici vor fi elucidate la modul cel mai general ceea ce este „Dreptul de proprietate publică” aici voi pune la iveală noţiunea, obiectul, subiectul, domeniul public şi privat în „proprietatea publică” aici se include şi compartimentul dreptului de proprietate comună normele cărora îşi răsfrâng acţiunea atât asupra proprietăţii publice cât şi cele private.

Alte referate despre: dreptul de proprietate publica, dreptul de proprietate publica si privata, exercitarea dreptului de proprietate publica

Drept international

Din a doua categorie fac parte:
- Marea liberă
- Spaţiile submarine dincolo de jurisdicţia naţională a statelor
- Spaţiul aerian de deasupra mării libere
- Spaţiul cosmic .

Alte referate despre: drept international public, drept international privat, drept international umanitar

Procesul penal in Republica Moldova

Procesul penal in Republica Moldova
Organele de urmărire penală şi instanţele judecătoreşti în cursul procesului sînt obligate să activeze în aşa mod încât nici o persoană să nu fie neîntemeiat bănuită, învinuită sau condamnată şi ca nici o persoană să nu fie supusă în mod arbitrar sau fără necesitate măsurilor procesuale de constrângere
Codul de procedura penală, în art.1 prevede expres următoarele scopuri ale procesului penal; protejarea persoanei, societăţii şi statului de infracţiuni, precum şi faptele ilegale ale persoanelor cu funcţii de răspundere în activitatea lor legală de descoperire a infracţiunii, astfel ca orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsit potrivit vinovăţiei sale şi nici o persoană să nu fie trasă la răspundere penală şi condamnată.

Alte referate despre: procesul penal in republica moldova, proces penal in republica moldova, dreptul procesul penal al republicii moldova

Istoricul fundamentelor dreptului civil

Sistemul garanţiei pentru vicii, la vânzarea mancipaţiune, nu funcţionează decât în cazul transmiterii unor terenuri. Vânzarea realizată prin stipulaţiuni nu se bucură însă de aceleaşi consecinţe. În scopul de a se proteja interesele cumpărătorului, încă din epoca veche, s-a creat o stipulaţiune specială pentru vicii. Dacă vânzarea îmbraca forma mancipaţiunii, dar nu purta asupra unui teren, stipulaţiunea pentru vicii era alăturată mancipaţiei. Când vânzarea se făcea prin două stipulaţiuni, stipulaţiunii speciale pentru evicţiune, i se adăuga o stipulaţiune pentru vicii.După apariţia vânzării consensuale, spunem că trebuie sa distingem intre sistemul dreptului civil şi cel al edililor curuli.

Alte referate despre: istoria dreptului civil, dreptul civil in republica moldova istoric, istoricul aparitiei dreptului procesual civil

Dreptul afacerilor

Dreptul afacerilor - Elementele dreptului afacerilor sunt analizate în complexitatea relaţiilor de afaceri şi a mediului de afaceri în ansamblul său, cuprinzând şi elemente esenţiale de concurenţă în afaceri, protecţie a consumatorului ca beneficiar al efectelor relaţiilor de afaceri, toate abordate şi în contextul integrării României în Uniunea Europeană.

CAPITOLUL 1 - INTRODUCERE ÎN DREPTUL AFACERILOR
I. Conţinutul dreptului afacerilor:

Este important de remarcat încă de la început că nu există până în prezent o definiţie unanim recunoscută în doctrină şi în literatura de specialitate. Acest fapt generează abordări diferite şi complexe pornind de la originile dreptului afacerilor care de multe ori este indentificat în percepţia nespecialiştilor cu dreptul comercial.

Există astfel opinii conform cărora. „les affaires sont les affaires”1.
Chiar dacă „afacerile sunt afaceri”, dreptul afacerilor poate fi considerat un ...

Alte referate despre: dreptul afacerilor, referat dreptul afacerilor, dreptul afacerilor referat
Referate afisate : 15
Medie note: 8.21 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles