Eclipse de soare
Eclipsele de soare si de luna
Eclipsele de soare si de luna - Datorita miscarilor de revolutie ale Pamântului si ale Lunii se întâmpla ca cele trei corpuri sa se gaseasca pe aceeasi dreapta, situatie în care se produc eclipsele. În functie de modul în care sunt aliniate Soarele, Pamântul si Luna, eclipsele pot fi: de Luna (daca Pamântul este situat între Soare si Luna) si de Soare (daca Luna se afla între Soare si Pamânt).
Eclipsele de soare si de luna - Deci, eclipsele de Luna sunt posibile numai în perioadele de Luna plina, iar cele de Soare nu se pot produce decât în perioadele de Luna noua. Daca planul orbitei lunare si planul orbitei Pamântului în jurul Soarelui ar coincide, atunci la fiecare Luna noua am avea eclipsa de Soare, iar la fiecare Luna plina am avea eclipsa de Luna.
Soarele
Ursa Mare a mai fost numita in popor Carul Mare. Stelele ei nu sunt situate la una si aceeasi distanta de la Soare, ci la distante cuprinse intre 80 si 230 ani-lumina. Constelatia Ursa Mare are de asemenea sapte stele mai stralucitoare. Important este ca in varful oistii Carului Mic se afla Steaua Polara.
Soarele. Sistemul solar
Venus e o planeta activa, are inosfera, insa ii lipseste magneto-sfera. In atmosfera ei au fost inregistrate descarcari electrice, dar ele sunt de natura vulcanica, iscandu-se “din senin”. Planeta este acoperita de nari dense din picaturi de acid sulfuric si de alte substante care contin sulf. Picaturile de ploaie nu coboara insa mai jos de 90 km. Din aceasta cauza, temperaturile inalte de la suprafata, se evapora. Planeta este lipsita de hidrosfera, solul ei fiind acoperit cu blocuri de roci negre ca funinginea. Presiunea la sol este de 90 ohmi, conditiile aici sunt prea vitrege pentru existenta vietii.
2.1.3. Terra
Pamantul, a treia planeta de la Soare, este singura planeta din sistemul solar care poate sustine viata. De asemenea, este singura planeta pe care o substanta exista in cele trei stari de agregare. Pamantul este extrem de dinamic, iar scoarta sa se recicleaza constant, datorita miscarii continue a platformei.
2.1.4. Marte
Marte este a doua vecina ...
Eclipsa totala de Soare
Pasarile surprinse, dezorientate si zapacite se comporta nefiresc, animalele de asemenea parca revoltate, incep sa strige la cer, protestand, iar oamenii, desi acum constienti si avizati, nu-si pot impiedica reactia fireasca de fiinta a Terrei, in fata grandorii apocaliptice a desfasurarii fortelor naturii la scara cosmica.
Eclipsa
In centrul acestui cer intunecat are loc spectacolul eclipsei -
coroana Soarelui. Aceasta coroana straluceste in toate directiile in
jurul disc solar intunecat. De un milion de ori mai slaba decat
adevarata lumina a Soarelui, adevarata glorie a coroanei este vizibila
doar in timpul unei eclipse totale de soare.
Eclipsa
Eclipsele totale de soare sunt ocazii rare, deosebite pentru aprofundarea studiului atmosferei solare exterioare,cu prilejul lor organizandu-se expeditii stintifice in zonele de vizibilitate,evolutia fenomenelor fiind urmarita cu deosebit interes realizandu-se numeroase filme,fotografii si masuratori astronomice.
Eclipsa a strabatut Europa de la nord-vest pana la sud-est. Ea a traversat mai multe state europene si anume : Anglia, Franta, Germania, Austria, Ungaria, Iugoslavia, Romania, Bulgaria si Turcia. Urmatoarea eclipsa totala de soare vizibila de pe teritoriul tarii noastre va avea loc in anul 2236.
...
Stelele Variabile si Nestationare
Există doua categorii de stele variabile şi anume: stele variabile fizice (sau intrinseci) si stele pseudovariabile (sau variabile cu eclipsa). La stelele variabile fizice variaţia stralucirii aparente este o consecinţa a variaţiei luminozitaţii lor (adica a fluxului de energie radiat in spaţiu), variaţie care se datorează proceselor fizice ce au loc in interiorul acestora.
La stelele pseudovariabile, variatia stralucirii aparente nu are o cauza fizica, ea datorandu-se unui fenomen geometric - eclipsarea reciproca a componentelor unui sistem binar strans, in cursul miscarii orbitale. Acestea sunt deci sisteme binare fotometrice, iar luminozitatile componentelor nu variaza, in general (exista unele cazuri in care una din componentele sistemului binar fotometric este o variabila fizica).
Stele variabile fizice. Observatiile arata ca, la acestea, variatia luminozitatii este insotita, in general, de variatia si altor parametri fizici: raza, spectrul, temeperatura ...
Eclipsele de luna
Eclipsa poate fi:
Totală , dacă Luna intră complet în conul de umbră al Pămîntului ; Parţială , dacă numai o porţiune a suprafeţei lunare pătrunde în umbra Pămîntului ; Prin penumbră , dacă Luna traversează numai penumbra Pămîntului. Umbra Pămîntului fiind opusă Soarelui, o eclipsă de Lună nu se poate produce decît atunci cînd Luna traversează această regiune, cu alte cuvinte , la Lună Plină .
A cincea planeta de la Soare
Jupiter are cel putin 16 sateliti si un set subtire, abia perceptibil, de inele. Cei mai importanti sateliti sunt Io, Europa, Ganymede si Callisto. Ei orbiteaza in acelasi plan si sunt vizibili cu ajutorul telescopului.
Raul sub soare de Agatha Christie
"Raul sub soare de Agatha Christie"
Printre colegii sai, alaturi de care se destindea, se afla si o frumoasa femeie, care mai mult decat evident se juca cu sentimentele sotului sau, deoarece aceasta se afla tot timpul in prezenta unui al barbat aceasta fiin casatorit la randul lui. Scena urmeaza cu descoperirea unei crime, dar poate fi suspectata aceasta femeie de crima doar dupa primele evidente, primele aparente pe care aceasta lea lasat?
Soarele
Acestea sunt
formatiuni de materie gazoasa cu o temperatura cu circa 300 de grade
mai ridicata decât cea a fotosferei si pot fi asemanate cu niste boabe
de orez cu dimensiunile cuprinse între 250 si 1500 km în diametru,
fiind comparabile cu marimea unei tari ca Franta. Ele evolueaza rapid
(apar si dispar) în mai putin de un sfert de ora. Granulele sunt
determinate de gazele fierbinti care ajung în fotosfera din zona de
convectie.
Eclipse
Eclipsele de Soare au loc atunci când Soarele, Luna si Pamântul sunt
perfect aliniate, astfel încât Soarele este acoperit de Luna. Acest
fenomen este o coincidenta cosmica, deoarece de pe Pamânt Luna si
Soarele par de aceeasi marime. Acest lucru se datoreaza faptului ca
Soarele este de 400 de ori mai mare decât Luna, dar este si de 400 de
ori mai departe de Pamânt decât aceasta. Eclipsele de Soare, dar si de
Luna pot fi totale sau partiale. Aici, eclipsa partiala este atunci
când Luna acopera doar partial Soarele, iar cea totala atunci când
Soarele este complet acoperit.
Regele soare
Totusi, statura scunda a lui Ludovic era in orice caz compensata de demnitatea si siguranta sa innascuta. In plus, el poseda mult farmec. Era inteligent, pricepea repede si poseda o buna memorie a chipurilor si a faptelor. Poseda un autocontrol remarcabil, socotind ca era sub demnitatea sa sa se infurie sau sa exulte. Isi scotea intotdeauna palaria in fata femeilor, chiar si a celei mai umile cameriste.
Eclipsa totala de Soare din 11 August 1999
Dupa ce paraseste România fâsia de umbra a Lunii acopera nord-estul Bulgariei, asigurând o "noapte" de 2m 21s pe linia centrala pâna la "intrarea" în apele Marii Negre. Traversând Marea Neagra în aproximativ 10 minute, umbra Lunii revine pe uscatul însorit al Turciei. Taind în diagonala tara ce leaga doua continente, banda de umbra trece din nou departe de capitala; Ankara, aflata la 150 km sud, va avea o eclipsa partiala de magnitudinea 0.969. Pe teritoriul Turciei durata totalitatii scade la aproximativ 2 minute.
Apus de soare
Delavrancea aduce pe scena un erou coplesitor prin personalitatea lui grandioasa, Stefan cel Mare din Apus de soare. Ajuns batran, purtandu-si tot mai anevoie piciorul ranit cu multi ani in urma, in luptele de Chilia, Stefan isi da seama ca trupul sau nu mai e al viteazului de la Razboieni si de la Podul Inalt. Dar i-a ramas tanar si cand e sa porneasca la batalie parca uita si de boala si de varsta covarsitoare.
Soarele in cadrul vietii omului pe Pamant
In anii 1970 oamenii de stiinta americani erau cuprinsi de un entuziasm puternic gandind ca ar putea schimba vechea tehnologie cu aceasta noua, bazata pe energia asigurata de Soare. Aceasta s-a intamplat dupa primele esecuri in transportul si prelucrarea petrolului, care poluau foarte grav mediul.
Soarele in cadrul vietii omului pe Pamant
Insa Soarele poate face “un pic” mai mult: ar putea sa asigure intreaga cantitate de energie de care a re nevoie o societate industriala moderna, la scara mondiala pentru un viitor indefinit; ceea ce nu poate face o sursa de energie obisnuita.
Medie note: 8.85 / 10
Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.
Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Uite vietatea..nu mai e vietatea! Foame mare prietenas :))
Micutul pare incantat ca masina merge din mainile lui. `Pune mana pe volan!`, se aude indemnul tatalui in timp ce mama isi invata fiul sa claxoneze.
Pentru un rucsac lasat in statia de autobuz s-a mobilizat toata politia, s-a inchis circulatia, au venit genistii. Oare ce pateau baietii daca ii prindea politia?
Tu cum ai reactiona daca ti-ai prinde prietenul cu o blonda in pat?