Educatia religioasa
Educatia religioasa
Educatia religioasa afirma sufletul copilului si, in acelasi timp, il inalta prin iubire. Sunt voci care, in numele libertatii de constiinta, sustin cu vehementa eliminarea disciplinei religie din scoala, propunand solutii "ingenioase": scoaterea din trunchiul comun sau inlocuirea orei de religie cu alte cursuri optionale. Un astfel de demers ignora deopotriva traditia scolii romanesti, practica europeana, dar si impactul actual al educatiei religioase asupra elevilor.
Prima ora de religie - eseu
Nu uitaţi că pentru un credincios Ortodox toţi care aparţin altor confesiuni (chiar creştin care se închină „pe stânga”) sunt eretici, necredincioşi. Un astfel de candidat nu va putea preda religia, e mai indicat să devină preot.
Suntem cu toţii de acord că există o entitate, o forţă sau o energie care, prin imuabile legi de care luăm treptat cunoştinţă guvernează cosmosul, galaxia, sistemul solar, planeta pe care trăim şi viaţa de zi cu zi.
Religie si societate
Supranaturalul simplu
În cadrul acestei categorii credincioşi atribuie naturii o calitate difuză, impersonală, supranaturală.Este întâlnită în Pacificul de Sud şi este numită mana.Aici nu sunt implicaţi zeii sau spiritele ci este vorba despre o anumită forţă ce influenţează evenimentele în bine sau în rău.Oamenii silesc puterea supra umană să se comporte conform dorinţei lor, prin manipulări mecanice ale acesteia şi luăm ca exeplu trifoiul cu patru foi care are mana, angajată să realzeze scopuri imediate:bună performanţă la un test, succes în dragoste sau alte dorinţe realizabile.
Reforma religioasa
Reforma religioasa - II Reforma in Germania:
-Martin Luther a formulat doctrina mantuirii prin credinta, sustinand ca lectura bibliei si contactul direct cu Dumnezeu asigura mantuirea
-ideile sale au stal la baza rascoalelor taranesti
-prin pacea de la Augburg din 1555, fiecare provincie germana urma religia principelialului sau
Reforma religioasa - III Reforma relig in Anglia:
-a fost ub primul rand o revolutzie politica
-regele Henric al VIII-lea arupt relatziile cu Roma
-In 1534 parlamentul a votat ,,Actul de suprematie” prin care biserica engleza deveenea independenta si intra sub autoritatea regelui
Trezirile religioase din America
Diferitele grupări religioase din Statele Unite au ajuns în scurt timp să depindă de asemenea "treziri" pentru a scutura apatia si plictiseala membrilor sau pentru a-si spori numărul de membri. Atunci când conducătorii adunărilor simteau că e nevoie de un aer proaspăt pentru trăirea religioasă, se instrumenta o "trezire religioasă", eventual cu ajutorul diversilor predicatori ambulati, care cutreierau tara în lung si-n lat în adevărate turnee programate. Acesti predicatori erau bine primiti la început.
Dumnezeu, intre filosofie si religie
Dumnezeu, intre filosofie si religie - Creştinii cred insă cu totul altceva, pentru ei Dumnezeu nu este o fiinţă care poate fi localizată spaţial şi temporal. Dumnezeu nu aparţine acestei lumi, fiind o fiintă transcedentala. În concluzie creştinii cred că Dumnezeu aparţine unei alte lumi, cea superioară.Dumnezeu, intre filosofie si religie
Dumnezeu, intre filosofie si religie - Dar atunci cum putem ajunge la Dumnezeu? Filosofii antici greci credeau că în lumea superioară putem ajunge doar prin raţiune si nu prin simţuri. De ce nu prin simţuri? Pentru că simţurile ne ajută să inţelegem doar lumea aceasta. Primele concepţii au apărut în antichitatea greacă, unde mai mulţi filosofi au încercat să explice lumea noastră. Fără să vrea au ajuns la concepţia potrivit căreia Dumnezeu este necesar.
Cultele religioase in Roma Antica
Cultele religioase in Roma Antica veneau in intampinarea marilor intrebari existentiale legate de viata omului, de speranta, de viata de dupa moarte pe care rigida, conservatoarea si formala religie romana nu le putea satisface.Cultele religioase in Roma Antica
Ereditate, mediul si educatia
Unicitatea biologica este astfel una din trasaturile definitorii ale fiintei umane. Ea isi pune amprenta asupra intregii deveniri umane, nu intr-un mod independent ci in corelatie cu factorii externi, de mediu si educatie.
Educatia
In sens social-istoric educatia este procesul de transmitere si asimilare a experientei – economice, politice, religioase, filosofice, artistice,stiintifice si tehnice – de la inaintasi la urmasi. In fazele de inceput ale societatii transmiterea experientei se realiza ocazional nesistematic si oral in comunitatile gentilicotribalica. In etapele avansate de dezvoltare a societatii, la unele popare,spre exemplu la egipteni,indieni etc.,educatia se realiza ca initiere in temple, cunoasterea fiind un act sacru.
Educatia moral-civica. Educatia religioasa
Continutul sau se concretizeaza in idealul moral, valorile si regulile morale, care constituie ceea ce Nicola I. numeste "structura sistemului moral" (I. Nicola, p.207). Idealul moral este un model teoretic prospectiv, care exprima chintesenta morala a personalitatii umane, sub forma unei imagini a perfectiunii din punct de vedere moral. Esenta sa se manifesta prin valorile, normele si regulile morale.
Educatia morala
Respectiv pentru ca educatia morala sa denote un sens valoric, experienta trebuie sa fie baza care o constituie in esenta.Adolescentul permanent se confrunta cu luarea unor decizii care deseori influienteaza comportamentul acestuia, cit si modul de gindire in care se accentueaza spontanietatea si rapiditatea de care da dovada .
Internationala Realismului Stiintific si Religios
Făcînd o legătură între textele biblice şi realităţile cotidiene actuale, îndrăznim să vă supunem atenţiei semnalele cuprinse în Apocalipsa biblică referitoare la “lucrările” care sau petrecut, se petrec azi sau se vor întîmpla în viitorul apropiat pe Terra. Apocalipsa biblică tratează probabilitatea „sfîrşitului” pe de o parte din punct de vedere al unei ameninţări cosmice, Apocalipsa cosmică, iar pe de altă parte din punct de vedere al unei ameninţări subiective dată de activitatea umană sau a poluării, Poluarea, ameninţări la care Internaţionala Realistă este chemată să dea soluţii.
Educatia Intelectuala
Cunoştinţele despre natură şi societate însuşite de tineri îi ajută să rezolve bine problemele puse de produse şi de viaţa socială în general, dacă au un caracter ştiinţific şi dacă formează un sistem bine închegat. Deci, o primă sarcină a educaţiei intelectuale este înarmarea tineretului cu un sistem de cunoştinţe ştiinţifice, cu priceperi şi deprinderi intelectuale.
Literatura religioasa in secolul XVII
Literatura religioasa in secolul XVII ia o dezvoltare foarte însemnată. Numărul manuscriselor cât şi al tipăriturilor, ce cunoaştem din acest timp, este aşa de mare, încât nu se mai cere să le înşirăm pe toate. Vom vorbi numai de cele mai însemnate şi vom face cunoscut şi figurile acelor bărbaţi ai bisericii care au lucrat în această direcţiune.Literatura religioasa in secolul XVII
Medie note: 9.06 / 10
Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.
Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Uite vietatea..nu mai e vietatea! Foame mare prietenas :))
Micutul pare incantat ca masina merge din mainile lui. `Pune mana pe volan!`, se aude indemnul tatalui in timp ce mama isi invata fiul sa claxoneze.
Pentru un rucsac lasat in statia de autobuz s-a mobilizat toata politia, s-a inchis circulatia, au venit genistii. Oare ce pateau baietii daca ii prindea politia?
Tu cum ai reactiona daca ti-ai prinde prietenul cu o blonda in pat?