Efecte ale leului greu

Cum ne afecteaza leul greu

Din punct de vedere economic, apreciem că nu este o soluţie fericită ca în perioada introducerii leului greu să existe scumpiri succesive la produse şi servicii (în luna iulie a.c. al doilea val putând ajunge de până la 8%), deoarece inflaţia va fi mai greu de controlat şi însăşi măsurile fiscale corective pot să nu producă efectele scontate.

În acelaşi timp, vom putea constata că efectele leului greu se pot extinde destul de uşor asupra pieţei de capital. Ne referim la faptul că preţurile la acţiunile jos cotate se pot rotunji şi pot provoca creşteri de 10-15%. Spre exemplu, o acţiune la o societate comercială, care în prezent se tranzacţionează la preţul de 885 lei, ar putea fi cotată, după introducerea leului greu, la 0,08 lei.

Dacă se va proceda astfel, atunci preţurile vor creşte pentru că investitorilor li se va părea probabil un chilipir să cumpere aceste acţiuni. Este deci posibil ca, pentru societăţile ...

Nivel: Liceu
Dimensiune: 23kb
Downloads: 15
Materia: Economie

Moneda Euro

Tot introducerea euro ar oferi IMM si noi perspective comerciale, avantajoase atat in ceea ce priveste exportul, aprovizionarile cat si investitiile; trecerea la euro antreneaza o crestere a transparentei preturilor, de care va profita fiecare intreprindere. Va fi mai usor de patruns in celelalte tari comunitare, iar IMM, care pana nu demult isi limitau activitatile la cadrul national, vor putea usor sa acceada la piete straine, din UEM. Noi circuite de distributie, precum vanzarea prin corespondenta, vor putea fi folosite, mai ales datorita posibilitatilor nelimitate oferite de comertul electronic.

Alte referate despre: moneda euro, moneda euro referat, referat moneda euro

Moneda Unica Europeana:EURO

- Marcare speciala:cand pozitionam bancnota la lumina,formele neregulate tiparite pe ambele fete ale bancnotei se suprapun si formeaza valoare numerica(‘10’)
-Filigran:cand pozitionam bancnota la lumina,filigranul este vizibil pe ambele parti.Puteti vedea atat motivul arhitectural principal(filigran multiton) cat si valoarea numerica a bancnotei.
-Mini si micro litere:Mini litere si micro litere sunt folosite pe multe zone ale bancnotei.Mini literele de 0,8 mm pot fi observate cu ochiul liber de marea majoritate a oamnenilor pe cand cele de 0,2 mm apar ca niste linii subtiri.Oricum,puteti observa aceste litere cu ajutorul unei lupe.

Alte referate despre: moneda unica europeana euro, moneda unica europeana euro referat, referate moneda unica europeana euro

Leul greu - dezbatere

Subdiviziunile "leului greu" vor fi un ban (100 lei vechi), cinci bani
(500 de lei vechi), 10 bani (1000 de lei vechi) si 50 de bani (5000 de
lei vechi), toate din metal si de dimensiuni mai mici decat cele
actuale si diferite de monedele euro.

Alte referate despre: leul greu, efecte ale leului greu asupra sistemului bancar romanesc, efecte ale leului greu

Efectele crizei economice asupra somajului

Legat de anii ce urmeaza, Comisia Europeana a prezentat pe data de 3 noiembrie 2008 prognoza economica de toamna, unde s-a apreciat ca, in Romania, rata somajului a scazut la un nivel record de 6% in prima parte a anului 2008. Deficitul de forta de munca a dus la cresteri ale salariilor, care au crescut pana la 25% in iulie 2008. Se asteapta ca somajul sa creasca putin in 2009, ca sa revina in 2010 la un nivel mai scazut.

Alte referate despre: efectele crizei economice asupra somajului, efectele crizei economice asupra somajului in romania, efectul crizei economice asupra somajului

Moneda si cedit - Convertibilitatea monedei nationale si a monedelor internationale

Aristotel considera ca lucrurile care se schimba intre ele trebuie sa fie compatibile intr-un anumit fel unele cu altele fapt pentru care a fost inventata moneda.

Alte referate despre: convertibilitatea monedei nationale, convertibilitatea monedei nationale referat, convertibilitatea monedei

Moneda unica europeana

Mai mult de treizeci de monede au fost desenate. Din acestea, zece au
fost supuse aprobarii publicului, iar doua dintre modele s-au
distantat clar in preferintele acestuia. Dintre ele, Jacques Santer ,
presedintele de atunci al Comisiei Europene, si comisarul insarcinat
cu euro, Yves-Thibault de Silhuy, au ales varianta finala. Desenul a
fost inspirat de litera greceasca epsilon, evocand astfel perioada
clasica si leaganul civilizatiei europene. Simbolul se refera de
asemenea, si la prima litera a cuvantului Europa, iar cele doua linii
paralele semnifica stabilitatea euro. Abrevierea oficiala a monedei
este EUR, termen inregistrat la Organizatia Internationala pentru
Standardizare (ISO).

Alte referate despre: moneda unica europeana, euro moneda unica europeana, moneda unica europeana referat

Efectul Hall

Referat despre Efectul Hall
Modul de lucru:
Se stabileşte în circuitul curentului de comandă un curent de 200 mA care se menţine constant. Se variază curentul de alimentare a electromagnetului de la 0 la 5 A din 0,5 A. Se notează valorile tensiunii Hall corespunzătoare.

Alte referate despre: efectul hall, efectul hall referat, efect hall

Principiul efectului direct al dreptului european

Din această categorie fac parte :
- Regulamentele sunt acte comunitare specifice ce beneficiază de aplicabilitatea directă, creând drepturi şi obligaţii pentru toţi.Se poate argumenta acest efect invocând dispoziţiile art 189 (249) din Tratatul C.E. care statuează caracterul direct aplicativ al regulamentului.

Alte referate despre: principiul efectului direct al dreptului european, speta principiul efectului direct al dreptului european, efectul direct al dreptului european

Efectele actului juridic civil

Efectele actului juridic civil
Un alt criteriu de clasificare este cel al scopului urmarit la incheierea actelor juridice. Intalnim in acest caz actul juridic cu titlu oneros (cel in care in schimbului folosului patrimonial procurat de o parte celeilalte, se urmareste obtinerea unui folos patrimonial, ex. contractul de vanzare-cumparare, imprumutul cu dobanda) si actul juridic cu titlu gratuit (acela in care se procura un folos patrimonial fara a se urmari obtinerea altui folos patrimonial in schimb, ex. donatia, imprumutul fara dobanda, depozitul neremunerat).

Alte referate despre: efectele actului juridic civil, principiile efectelor actului juridic civil, principiul relativitatii efectelor actului juridic civil

Efectele poluarii sonore asupra cresterii graului

Aceasta ne permite sa concluzionam faptul ca: sunetele dure, ascutite, zgomotoase de diferite tipuri au un efect negativ asupra plantelor de graminee studiate, generalizand si asupra altor specii de plante si animale.

Alte referate despre: efectele poluarii sonore asupra cresterii graului, efectele poluarii sonore asupra omului, efectele poluari sonore asupra omului

Metode biochimice utilizate in aprecierea efectului poluantilor din mediu asupra organismului

Metode biochimice utilizate in aprecierea efectului poluantilor din mediu asupra organismului

Reactivi:

-formaldehidă, soluţie 40%;
-pararozanilină 3% în soluţie alcoolica;
-reactiv fuxin-formolic;
-hidroxid de potasiu, soluţie alcoolică 1%;
-soluţie saturată de clorură mercurică(HgCl2);
-soluţie etalon stoc pentru bioxid de sulf;
-soluţie etalon de lucru.
Metode biochimice utilizate in aprecierea efectului poluantilor din mediu asupra organismului

Recoltarea probelor de sânge: sângele care se recoltează din deget e un anticoagulant. Mod de lucru: într-o eprubetă de centrifugă se introduc 0,5 ml soluţie alcoolică de KOH 1%, 2,2 ml apă bidistilată şi 0,2 ml sânge. Eprubeta se agită timp de 2-3 minute apoi se adaugă 1 ml soluţie saturată de clorură mercurică, agitând din nou. Se centrifughează la 4000 ...

Alte referate despre: efectele poluantilor din atmosfera asupra organismului uman, efectele factorilor de mediu asupra organismului, metode biochimice utilizate in aprecierea plumbului

Efectul Gulfstream asupra climei europene

Apele calde ale curentului reprezinta un fel de radiator pentru partea de nord a Europei. Caldura apei este transferata în atmosfera si apoi redistribuita de catre vânturi în zonele nordice ale Europei.

Alte referate despre: efectele poluarii asupra climei, efectele crizei asupra economiei europene, efectul poluari asupra climei

Efectele contractului de locatiune

Efectele contractului de locatiune
Locaţiunea lucrărilor este un contract prin care una din părţi se îndatoreşte drept un preţ determinat, a face ceva pentru cealaltă parte (art. 1412 C.civ.).
Se consideră locaţiune orice orice concesiune temporară a unui imobil drept o prestaţie anuală, ori sub ce titlu ar fi făcută .
O asemenea concesiune nu trece către cesionar nici o proprietate, chiar dacă s-a stipulat contrariul, ceea ce va fi fără nici un efect (art. 1414 C. civ.).

Alte referate despre: efectele contractului de locatiune, detalii lucrare de licenta efectele contractului de locatiune, care sunt efectele contractului de locatiune

Efectele fluorului asupra bolnavului parodontopat

Din această cauză s-a ajuns la necesitatea suplimentării fluorulului din sursele naturale până la o doză eficientă, prin fluorizarea apei, a sării de bucătărie, fluorizarea diferitelor alimente.

Alte referate despre: efectul fluorului asupra organismului, efectele psihologice asupra bolnaviilor de insuficienta renala, efectele frigului asupra organismului sanatos si bolnav

Leul - regele animalelor

Dintii sunt puternici si ascutiti.Ca si pisica,leul vede foarte bine noaptea.Gatul scurt este atat de viguros,incat poate duce cu usurinta pe el,chiar o camila.

Trupul se termina cu o coada lunga, care are in varf un mot cu peri mai lungi.Blana este scurta si de diferite nuante de galben.Spre deosebire de femela,masculul are ca podoaba o coama stufoasa (formata din peri mai lungi decat restul blanii)in jurul gatului si prelungita pe piept.Picioarele leului sunt groase si puternice, terminate cu gheare lungi si ascutite.Pentru a dovedi forta acestui animal,trebuie mentionat faptul ca leul poate rupe sira spnarii unui bou dintr-o singura lovitura de laba.

Adevarata patrie a leului este Africa,desi este intalnit si in alte locuri ale lumii.In zonele pe care locuieste, leul este stapanul atotputernic si temut de toti.Racnetul sau,care se aseamana cu tunetul,imprastie groaza printre celelalte vietuitoare ...

Alte referate despre: leul regele animalelor, de ce este leul regele animalelor, referat despre leul regele animalelor
Referate afisate : 16
Medie note: 8.45 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles