Elemente de drept penal special

Elemente de drept penal

Dreptul penal este alcatuit dintr-un sistem de norme juridice care
reglementeaza niste relatii de aparare sociala prin interzicerea ca
infractiuni sub sanctiuni specifice denumite pedepse, a faptelor
periculoase pentru valorile sociale în scopul apararii acestor valori,
fie prin prevenirea infractiunilor, fie prin aplicarea pedepselor
celor care le savârsesc.

Nivel: Facultate
Dimensiune: 22kb
Downloads: 6246
Materia: Drept

Drept penal

Drept penal - Infracţiunea de ofensă adusă autorităţii cuprinsă în articolul 238 C.pen., în prezent abrogată prin O.U.G. nr. 58/2002, prevedea : “ Atingerea adusă onoarei sau ameninţarea, săvârşită în public, împotriva uneia dintre persoanele prevăzute în art.160, în legătură cu activitatea acesteia şi de natură a aduce atingere autorităţii, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

Alte referate despre: drept penal, drept penal al afacerilor, drept penal international

Dreptul penal si procesual penal in epoca feudala

II. PEDEAPSA
In dreptul feudal român, pedepsele erau aplicate individual vinovaţilor, nu ca în dreptul penal primitiv când ele erau aplicate grupului social (familie, clan) căruia îi aparţinea vinovatul. Principiul răspunderii penale individuale era prevăzut in pravilă şi în general era respectat.

Alte referate despre: dreptul penal si procesual penal in epoca feudala, dreptul penal si procesual penal in epoca feudal, drept penal si procesual penal

Raspunderea penala

Se consideră infracţiune fapta (acţiune sau inacţiune) social-periculoasă, care atentează la viaţa şi sănătatea persoanei, la drepturile şi libertăţile cetăţenilor, la proprietate, la orînduirea de stat, la sistemul politic şi economic, precum şi alte fapte social-periculoase prevăzute de legea penală.22
La etapa actuală infracţiunile penale stabilite pentru anumite activităţi comerciale constituie un ansamblu de incriminări de mare importanţă pentru ocrotirea economiei naţionale, pentru buna desfăşurare a activităţii agenţilor comerciali de toate categoriile ca şi pentru apărarea intereselor comerciale ale fiecărui cetăţean al ţării.
Avînd în vedere însemnătatea acestor valori sociale, legiuitorul a instituit un sistem de protecţie a lor, chiar şi prin prevederile constituţionale. Astfel, potrivit art.127, titlul 4 din Constituţia Republicii Moldova, “statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, ...

Alte referate despre: raspunderea penala, raspunderea penala in dreptul mediului, raspunderea penala a persoanei juridice

Competenta penala a instantelor judecatoresti

Competenta penala a instantelor judecatoresti
Functioneaza,de asemenea,un singur Tribunal Militar Teritorial si o singura Curte Militara de Apel,ambele la Bucuresti.
Nerespectarea normelor de competenta teritoriala se sanctioneaza cu nulitate relativa.
Competenta personala a instantelor de judecata ca forma subsidiara a competentei reprezinta modalitatea prin care instantele de judecata solutioneaza cauzele penale in raport de anumite calitati pe care le au faptuitorii.

Alte referate despre: competenta penala a instantelor judecatoresti, competenta materiala a instantelor judecatoresti, competenta generala a instantelor judecatoresti

Drept notarial

1. Consideraţii generale
Violul este, indubitabil, cea mai gravă infracţiune sexuală, deoarece aproape în toate cazurile este legat de cauzarea victimei a prejudiciului fizic şi a traumei psihice. Violul poate duce la vătămări vaste ale organelor ginitale şi ale ţesuturilor adiacente, să se soldeze cu dereglări neuropsihice grave şi durabile în timp.

Alte referate despre: drept notarial, dreptul notarial, referat drept notarial

Curtea penala internationala

Curtea penala internationala
Societatea internaţională a fost definită ca acea comunitate a statelor suverane care intră în raporturi juridice unele cu altele. Dacă în perioada clasică a dreptului internaţional (sec. al XIX-lea şi începutul sec. al XX-lea), participarea la societatea internaţională era un privilegiu al statelor, în timpurile moderne această societate s-a îmbogăţit însă şi cu alte elemente: organizaţiile internaţionale interguvernamentale, organizaţiile internaţionale non-guvernamentale şi chiar individul, ca actor în relaţiile internaţionale.
Curtea penala internationala

Alte referate despre: curtea penala internationala, curtea penala internationala referat, curtea penal internationala

Dreptul penal

Dreptul penal
b) Caracterul de drept public. Acesta rezultă din faptul că dreptul penal, alături de alte ramuri de drept, reglementează relaţii sociale de putere în care una din părţi este statul, ca reprezentant al societăţii, al puterii publice.
c) Caracterul unitar al dreptului penal. Acest caracter rezultă din existenţa unor principii şi instituţii unitare aplicabile întregii legislaţii penale (Codul penal, legile penale complinitoare, legile extrapenale cu incriminări şi pedepse). Existenţa celor două categorii de norme penale generale şi speciale nu infirmă caracterul unitar al dreptului penal, aşa cum afirmă unii autori, mai ales cei francezi, care concep dreptul penal ca divizat în drept penal general şi drept penal special.

Alte referate despre: izvoarele dreptului penal, principiile dreptului penal, dreptul penal al afacerilor

Tratamentul penal al minorilor in dreptul penal comparat

Acest lucru este binevenit deoarece sunt minori care se dezvoltă mai devreme, atît fizic cît şi psihic, lucru care le permite să conştientizeze caracterul prejudiciabil al faptelor sale. Faţă de minorul care a săvîrşit o infracţiune se poate lua în principiu numai măsuri educative. Atunci cînd acestea sunt considerate insuficiente, minorul este sancţionat cu măsuri de corecţie sau cu o pedeapsă.

Alte referate despre: tratamentul penal al minorilor in dreptul penal comparat, tratamentul penal al minorilor in dreptul penal compara, tratamentul penal al minorilor in dreptul comparat

Principiile fundamentale ale dreptului penal

Principiile fundamentale ale dreptului penal.Prin principii fundamentale ale dreptului penal întelegem acele reguli cu caracter general care călăuzesc si străbat întreaga reglementare juridică penală si care îsi găsesc reflectarea în institutiile si normele de drept penal. Au fost denumite principii fundamentale sau de baza, întrucât aceste reguli cu character general sunt direct si intim legate de institutiile cele mai importante ale dreptului penal: infractiunea, raspunderea penală si sanctiunile de drept penal. Pe baza acestor reguli cu caracter general, denumite principii fundamentale, este construit întreg dreptul penal.

Alte referate despre: principiile fundamentale ale dreptului penal, principii fundamentale ale dreptului penal, principiile fundamentale ale dreptului penal roman

Drept penal

Bunurile publice se regăsesc în prevederile Constituţiei, în art.135 alin.4 care prevede "Bogăţiile de orice natură ale subsolului, căile de comunicaţie, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorific abil şi acelea ce pot fi folosite în interes public, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite de lege, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice.", dar sfera bunurilor publice este lărgită şi de Legea nr.18/1991 privind fondul funciar ca şi Legea nr.56/1992 privind frontiera de stat a României şi Legea nr.69/1991 privind administraţia publică locală.

Alte referate despre: drept penal comparat, drept penal special-ultrajul, dreptul penal

Drept Civil al Republicii Moldova

Dreptul Civil este acea ramură a dreptului, care reglamenteză unele raporturi patrimoniale, în care părţile figurează ca subiecte egale în drepturi, unele raporturi personale nepatrimoniale legate de individualitatea persoanei, precum şi condiţia juridical a persoanelor juridice şi a altor subiecte collective de drept civil, în calitatea lor de participanţi la raporturile juridice civile.

Cum rezultă, de altfel, şi din definiţie, obiectul dreptului civil este constituit din:
• Raporturile patrimoniale, adică raporturi sociale reglamentate de norme de drept civil, care datorită conţinutului şi valorii economice, pot fi exprimate în bani. În această categorie se includ:
 Raporturile de proprietate şi alte raporturi reale, precum şi raporturile obligaţionale;

Alte referate despre: dreptul civil in republica moldova, dreptul civil al republicii moldova, drept civil al republicii moldova

Drept de proprietate publica

Drept de proprietate publica
În sistemul de învăţământ din ţările civilizate studierea dreptului şi educarea conştiinţei de drept ocupă un loc important: fiecare tânăr trebuie să cunoască mecanismele de bază de reglementare a vieţii juridice a societăţii, drepturile, libertăţile şi obligaţiunile sale, organele la care să se adreseze în caz de violare a intereselor legitime să aibă o imagine clară despre corelaţia dintre drept şi putere.
Drept de proprietate publica

Alte referate despre: dreptul de proprietate publica, dreptul de proprietate publica si privata, exercitarea dreptului de proprietate publica

Dreptul familiei

Dreptul familiei
A doua prezumtie este cea prevazuta în articolul 30 din CODUL FAMILIEI
si anume prezumtia de comunitate.Desigur,ne-am putea gândi ca regula
care urmeaza a fi aplicata este cea prevazuta în articolul 492 COD
CIVIL coroborat cu articolul 494 COD CIVIL.În acest caz însa ,are
prioritate regimul comunitatii ,astfel ca ,indiferent caruia dintre
soti îi apartine terenul asupra caruia s-a construit ,daca acea
constructie a fost edificata în timpul casatoriei ,ea va deveni bun
comun in devalmasie al sotilor.

Alte referate despre: dreptul familiei, dreptul familiei referat, referat dreptul familiei

Drept international

I. TERITORIUL DE STAT ŞI DREPTUL INTERNAŢIONAL CONTEMPORAN
Teritoriul a constituit şi constituie o problemă importantă în relaţiile internaţionale, deoarece el reprezintă una din premisele materiale ale existenţei suverane a statelor. Totodată teritoriul datorită populaţiei ce-l locuieşte prezintă o importanţă deosebită pentru organizarea politică şi dezvoltarea social - economică a oricărei comunităţi umane.
Principiile fundamentale ale dreptului internaţional sunt:

Alte referate despre: drept international public, drept international privat, drept international umanitar

Procesul penal in Republica Moldova

De aici rezultă că procesul penal are ca sarcină primordială aflarea adevărului cu privire la infracţiune ( pe cît e posibil în fiecare cauză ) într-o cauză penală, pentru a trage la răspundere penală persoana vinovată de săvârşirea infracţiunii. Astfel, procesul penal se declanşează pentru constatarea faptului infracţiunii şi persoanei vinovate, realizându-se sarcina tragerii la răspundere penală prin aplicarea justă a legii penale, acesta fiind considerat scopul imediat al oricărui proces penal.

Alte referate despre: procesul penal in republica moldova, proces penal in republica moldova, dreptul procesul penal al republicii moldova

Izvoarele dreptului penal

Exemple: Codul rutier; Codul silvic; Codul penal etc.
Legile improprii sunt acelea care nu îndeplinesc cerintele unei legi proprii, fie sub aspect formal, fie sub aspect material sau functional. Legi improprii sunt, de exemplu, decretele, decretele legi, ordonantele de urgenta etc.

Alte referate despre: izvoarele dreptului penal referat, referat izvoarele dreptului penal, izvoarele dreptului penal european
Referate afisate : 17
Medie note: 8.48 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles