Epistemologie sursele cunoasterii

Sursele cunoasterii-epistemologie

Sursele cunoasterii-epistemologie
Cuvântul ,,cunoaştere” este utilizat pentru a desemna atât o activitate prin care iau naştere cunoştinţele, cât şi rezultatele acestei activităţi. În primul sens sunt considerate capacităţile de cunoaştere ale minţii şi funcţionarea lor, iar în al doilea sens, sunt avute în vedere cunoştinţele gata constituite, noţiuni, judecăţi, teorii
Sursele cunoasterii-epistemologie

Nivel: Facultate
Dimensiune: 17kb
Downloads: 1287
Materia: Filosofie

Conceptia epicureico-lucreatiana despre cunoastere, despre suflet

Ideea insa nu are o existenta in afara de lucruri si independenta de ele, ci se afla chiar in lucruri, chiar in realitate. A cunoaste esenta lucrurilor inseamna a cunoaste cele patru elemente determinante: material, forma, motorul si finalitatea. Pentru a se ajunge la aceasta, nu trebuie sa ne oprim la dialectica, ci sa trecem la observatia atenta si metodica a realitatii. Gandirea materialista se raspandeste odata cu scoala lui Epicur. Adevaratul formulator al teoriei atomiste, deci creator de progres stiintific, este Leucip dar lucrarile lui nu ni s-au pastrat. Se cunosc insa ideile lui Democru, al carui sistem a fost analizat si de Aristotel.

Alte referate despre: conceptia lui descartes despre cunoastere, conceptia lui kant despre cunoastere, conceptia lui platon despre cunoastere

Excursia-cunoastere in cadrul lectiilor

Excursia-cunoastere in cadrul lectiilor - Făurirea şi perfecţionarea societăţii noastre contituie un proces conştient bazat pe cunoasterea şi aplicarea cretoare a adevărurilor generale ale materialismului dialectic şi istoric, a legilor obiective al societăţii specifice fiecărei ţări. Excursia-cunoastere in cadrul lectiilor

Alte referate despre: evaluarea in cadrul lectiilor de matematica, metode interactive in cadrul lectiilor la disciplina, managementul resurselor umane in cadrul lectiei

Aspecte ale educarii prescolarilor pentru cunoasterea mediului

Răspunzând la întrebările preşcolarilor, educatoarea trebuie să le explice fenomenele respective în raport cu capacitatea lor de înţelegere.Astfel, orizontul de cunoaştere al copiilor se îmbogăţeşte treptat, ceea ce permite să înţeleagă că plantele şi animalele au nevoie de anumite condiţii de dezvoltare ( hrană, căldură, lumină, adăpost ),că trebuie îngrijite de om; sau că fiecare fenomen este rezultatul unei cauze, că fenomenele sunt legate între ele şi depind unele de altele.

Alte referate despre: aspecte teoretice si practice in cunoasterea mediului, aspecte ale educatiei prescolare pentru cunoasterea mediului, despre cunoasterea mediului in invatamantul prescolar

Cunoasterea de sine

Cunoasterea de sine
Se pot deci, desprinde în ansamblul comportamentelor noastre configuraţii, nuclee coerente, relativ stabile, care ne permit să distingem indivizii între ei. Acestea constituie personalitatea.
Dincolo de opoziţia, dar mai ales de complementaritatea dintre diferitele abordări ale personalităţii, se poate spune (cf. Jean-Claude Filloux) că personalitatea este unică, proprie unui individ (chiar dacă acesta are trăsături comune cu alţii), că ea nu este numai o sumă, un tot de funcţii, ci o organizare, o integrare (chiar dacă această integrare nu se realizează totdeauna).

Alte referate despre: cunoasterea de sine cheia succesului in viata, cunoasterea de sine, cunoasterea de sine si cunoasterea celorlalti

Cunoasterea grupurilor

Metodele de investigatie a grupului sunt putine, iar acestea care exista sunt, cele mai multe dintre ele, adaptari ale metodelor folosite in studierea personalitatii individului. Psihologia de grup este diferita de suma psihologiilor fiecarui individ ce ii apartine, de aceea se simte nevoia unor modalitati noi, specializate, proprii cunoasterii grupurilor.

Pedagogia este o munca ce necesita o activitate de grup. In acest caz grupul are o dimensiune restransa (de la 2-3 persoane, la maxim 30 persoane), si este cunoscut in literatura de specialitate ca fiind un grup mic. Intr-un astfel de grup oamenii simt nevoia unor atitudini de receptivitate si prietenie. Pentru ca un grup scolar sa ajunga la atingerea scopurilor, este necesar ca organizatorul si conducatorul acestuia sa aiba informatii despre caracteristicile grupului, sa cunoasca deci psihologia sa.

Alte referate despre: cunoasterea si conducerea grupurilor sportive, metode si tehnici de cunoastere a grupurilor, cunoasterea si activitatea grupurilor scolare

Scoala si cunoasterea de sine

Trebuie ca, treptat, el să-şi descopere preferinţele, interesele, valorile şi domeniile de reuşită. Aceasta îl va conduce în explorarea lumii profesionale şi a filierelor de formare, permiţându-i să caute informaţii mai exacte asupra domeniilor ce par a i se potrivi.
Nu trebuie, totuşi, uitat că avem de a face cu adolescenţi în căutare de sine şi în plină dezvoltare.

Alte referate despre: referat -scoala si cunoasterea de sine, scoala si cunoasterea de sine referat, cunoasterea de sine si cunoasterea de ceilalti

Autocunoasterea si cunoasterea persoanelor

Niciodată nimeni nu a încercat să te cunoască cu adevărat să vadă că nu contează dacă eşti bogat sau sărac... tot ceea ce contează... nu este doar aspectul fizic ori câţi bani ai în buzunar sau ce maşini ai în garaj... ceea ce contează cu adevărat este ceea ce simţi... sufaletul şi sentimentele tale costă mai mult decât toate maşinile pe care le ai în garaj... un sărac poate să aibă sufletul bun... să fie cinstit... muncitor... şi puţini bani pe care îi câştigă... îi ia pe munca pe care o depune... muncă cinstită... dar... nu este acceptat în societate pentru că nu are mulţi bani, vile, maşini multe în garaj... iar dacă ar avea bani şi nu ar ştii să îi folosească cu cap, ei îl pot duce numai spre peirzanie.... să îşi strice puritatea sufletului... dar un omul bogat.. la el nu mai contează că, poate, bani pe care îi are nu sunt făcuţi cinstit, maşinile pe ...

Alte referate despre: autocunoasterea si cunoasterea persoanelor, autocunoasterea si cunoasterea, cunoasterea persoanelor

Surse de energie

Sursele de energie cele mai primitive sunt cele obţinute din cărbune şi petrol. Însă acestea sunt epuizabile şi arderea acestora produce mari cantităţi de CO2.De aceea sunt căutate noi surse de energie. Se încearcă folosirea energiei solare captată cu ajutorul panourilor solare. Însă conversia energiei razelor solare în căldură sau electricitate se face cu o pierdere de 80-90% şi acestea nu pot fi captate decât în timpul zilei şi astfel energia trebuie să fie stocată pentru a putea fi furnizată şi pe timpul nopţii.Surse de energie

Alte referate despre: surse de energie, surse de energie referat, surse de energie primara

Managementul cunoasterii

"Managementul cunoasterii"
Restul ziarului este împărţit pe „capitole”: politică internă, economie, noutăţi cotidiene, evenimente deosebite, evenimente culturale, sport, publicitate, divertisment, diverse. Se poate observa că domeniile de interes sunt în ordinea importanţei lor naţionale ceea ce sugerează şi publicul căruia i se adresează publicaţia.

Alte referate despre: managementul cunoasterii, managementul cunoasterii referat, managementul cunoasterii studiu de caz

Pestera Sura Mare

Temperatura aerului oscileaza intre 8 si 10 grade , iar a apei intre 7 si 9 grade . Se simte curent de aer pe tot parcursul explorat . Platforme exista material trasportat de apa guana de liliac . Pestera Sura Mare este unica in tara nuastra si pentru adapostirea celor mai numeruase colonii de lilieci in hibernatie .

Alte referate despre: pestera sura mare, pestera sura mica, localizare pestera sura mare

Surse de energie

Prin fisiune sunt folositi atomi grei cum ar fi Uraniul care se dezintegreaza si genereaza o mare cantitate de energie. Insa reactia este instabila si se produce o mare cantitate de radiatii. Rezidiurile ramase in urma reactiilor sunt radioactive, nocive si trebuie depozitate in conditii speciale.

Alte referate despre: referat surse de energie, surse de energie utilizate de om, surse de energie neconventionale

Surse de lumina - Vizibilitatea corpurilor - Umbra

Corpurile transparente (sticla) permit trecerea luiminii prin si de aceea se vede 100% prin ele. Corpurile opace (lemnul zidul) nu permit trecerea luimini prin ele si nu se vede prin ele. Corpurile translucide(sticla mata,ceata etc.) permit trecerea lumini partial, dar impiedica vizibilitatea.

Alte referate despre: surse de lumina vizibilitatea corpurilor umbra, surse de lumine vizibilitatea corpurilor umbra, surse de lumina vizibilitatea corpurilor umbra wikipedia

surse de energie

Centralele hidroenergetice folosesc forta apei pentru a pune in miscare turbina conectata la un generator electric. Ponderea hidroenergiei din tara noastra este scazuta, iar in anii ’90 ocupau doar 6% din ponderea energiei din lume
Centralele termoelectrice folosesc combustibili primari pentru a incalzi apa care traverseaza o turbina legata la un generator electric care produce energia electrica

Alte referate despre: surse de energie conventionale, sursele de energie, surse de energie electrica

O scrisoare pierduta sursele comicului

Incalcarea logicii - prin contradictia in termeni sau nonsensuri:
- "dupa lupte seculare care au durat 30 de ani" (Catavencu)
- "sa se revizuiasca primesc! Dar sa nu se schimbe nimic! Ori sa nu se revizuiasca, primesc! Dar sa se schimbe pe ici pe acolo!" (Farfuridi)

Alte referate despre: o scrisoare pierduta sursele comicului, o scrisoare pierduta-sursele comicului, caragiale o scrisoare pierduta sursele comicului

Tendinte in domeniul surselor de finantare a

Cecul poate fi invelit în întregime de catre peritoneu, situatie
intraperitoneala sau poate fi acoperit numai pe fata anterioara,
situatiecând cecul este situat retroperitoneal, cu toate acestea cecul
este considerat una dintre cele mai mobile parti ale colonului alaturi
de transvers si sigmoid.

Alte referate despre: surse de finantare a investitiilor, surse de finantare, surse de finantare referat

Surse de deseuri radioactive

- zonele de extracţie şi preparare de minereuri de uraniu, sau de thorium,
- depozitarea necorespunzătoare a materialelor rezultate radioactive,
- accidente sau avarii la instalaţiile nuclearo-electrice, nucleare, la vapoare, submarine, avioane cu încarcatură nucleară,
- experienţe militare nucleare,
- instalaţiile de producere şi accelerare de particule, necesare studiului structurii materiei şi pentru producerea de izotopi artificiali,
- instalaţiile de control defectoscopic (cu raze X sau izotopi radioactivi) din industria constructoare de maşini, construcţii civile etc.
- tratarea sau depozitarea incorectă a deşeurilor radioactive, din centralele nuclearo-electrice.
Există numeroase surse de poluare radioactivă cu importanţă secundară datorită activităţi lor mici, dar care cumulate pot deveni deosebit de periculoase.

Dintre acestea, la nivel mondial, trebuie menţionate:
- 3321 unităti nucleare în economie şi viaţa socială (industrie, ...

Alte referate despre: surse de deseuri radioactive, surse se deseuri radioactive, surse de producere a deseurilor radioactive

Surse de poluare a apei

Fenomenele de poluare a apei pot avea loc:
-la suprafaţă (ex. poluare cu produse petroliere);
-în volum (apare la agenţi poluanţi miscibili sau în suspensie).

Alte referate despre: surse de poluare a apei, surse de poluare a apelor, sursele de poluare a apei
Referate afisate : 18
Medie note: 8.49 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Filmele zilei
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10 Bacalaureat 2019 Vezi subiectele examenului de Bacalaureat din 2019 Evaluare Nationala 2019 Ultimele informatii despre evaluare nationala
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles