Epitete exemple

De la misticism la martiriu; puterea exemplului

"De la misticism la martiriu; puterea exemplului"
Iisus din Nazareth voia sa restaureze mesianismul evreiesc. De fapt, el a pus bazele unei relgii universale. Atunci cind Ioshua (transcris in Latina “Iisus”), fiul lui Iosif dulgherul si al lui Miriam (Maria) se naste intre anii 6 si 4 inaintea de era crestina, independenta evreilor era de mult o vorba goala.
"De la misticism la martiriu; puterea exemplului"

Nivel: Liceu
Dimensiune: 11kb
Downloads: 390
Materia: Diverse

Mistica la Zorica Latcu

Opera poetică a Zoricăi Laţcu depăşeşte într-un anume fel cadrul tradiţional al poeziei religioase româneşti. Ea nu se revendică de la nici un mare poet român. Poezia ei nu este nici căutare febrilă sau tăgadă a divinităţii, precum la Arghezi, nici panteistă, ca la Blaga, nici tradiţionalistă, ca la Voiculescu, nici ca poezia lui Ioan Alexandru.

Alte referate despre: zorica latcu, osana luminii de zorica latcu, poezia impartasanie de zorica latcu

Abordare mistica a proceselor psihice

Când Dionisie Pseudo-Areopagitul a împărţit acei îngeri din preajma lui Dumnezeu în serafimi, care sunt înflăcăraţi de iubirea perfectă, şi heruvirni, care sânt plini de cunoaşterea perfectă, el n-a tăcut decât să dea glas la două dintre cele mai intense aspiraţii ale sufletului uman, şi a descris printr-o singură imagine dubla condiţie a acelei viziuni beatifice. pe care sufletul şi-o ia drept scop.
Într-un anume sens se poate spune că dorinţa de cunoaştere este o parte a dorinţei de iubire perfectă; căci un aspect al acestei pasiuni atotcuprinzătoare este, în mod sigur, pornirea de a cunoaşte, în cel mai profund. mai deplin şi mai intim sens, lucrul adorat.

Alte referate despre: procese psihice, procese psihice cognitive, procesele psihice

Relatii publice in marketing

Dacă aţi expus ideile scrise în cadrul unei comunicări, aţi iniţiat un grad de relaţionare si treptat veţi avea o legatură permanentă cu limbajul şi o dorinţă fierbinte de a comunica eficient şi efectiv idei oamenilor. Dacă va regăsiţi ca persoană interactivă în domeniul relaţionării umane, inseamnă că desfăşuraţi o activitate de Relaţii Publice.

Alte referate despre: relatii publice in marketing, relatiile publice si marketingul, relatii publice si marketing

Acte martirice

b) Altele sunt povestiri scrise de creştinii contemporani, martori ai întâmplărilor, sau pe baza mărturiilor unor martori contemporani, care fără să fie de faţă la chinurile martirilor, au istorisit suferinţele acestora din auzite. Uneori şi-au scris pătimirea lor, până aproape de moarte, martirii însuşi, ca Sfânta Perpetua. Aceste istorisiri ale arestării, judecării, chinurilor şi morţii lor martirice, se numesc în general ,,martirii”. Valoarea lor este mare pentru credinţa şi viaţa credincioşilor, în epoca persecuţiilor din timpul împăraţilor romani. Ele se citeau la cult, pentru îmbărbătarea şi edificarea credincioşilor.

Alte referate despre: actele martirice, acte martirice, actele martirilor

Pelerinajul crestin

Imparatul Constantin a ordonat construirea aici a unei biserici, care va fi numita mai tarziu a Martiriului. In timpul lucrarilor din acest loc in partea vestica a fost descoperit si Mormantul Mantuitorului, unde cativa ani mai tarziu va fi ridicata biserica Invierii (Anastasia). Imparatul Constantin a continuat ridicarea de noi edificii pentru crestini, pe langa cele de mai sus, care reprezinta un singur complex, mai fiind ridicate cate o biserica pe muntele Maslinilor, una in Betleem, deasupra locului unde s-a nascut Mantuitorul Hristos si, cativa ani mai tarziu, la stejarul Mamvri, locul unde Avraam a primit vizita celor trei trimisi dumnezeiesti.

Alte referate despre: pelerinajul crestin, pelerinaj crestin, pelerinaje crestine

Verbe si exemple

To understand: I,’understandt6he lason now
I am not understand youin this moment
What are you aunderstand now?
Aren’t you understand the lason?

Alte referate despre: modurile verbului cu exemple, verbe intranzitive exemple, verbe impersonale exemple

Speciile literare - descriere si exemple

Basmul (din cuvantul vechi slav basni = nascocire) este o naratiune populara sau culta, in proza sau in versuri, de mare intindere si cu multe personaje, in care intamplarile reale se impletesc cu cele fantastice (miraculoase, ireale), fiind savarsite de eroi cu puteri supranaturale si prezentand lupta dintre bine si rau. Finalul basmului aduce, de obicei, victoria binelui asupra raului.

Alte referate despre: exemple de specii literare, specii literare exemple, descriere literara exemple de texte literare

Parteneriate educationale

Factorilor educativi traditionali, familia si scoala, li s-au adaugat altii noi, precum biserica, institutiile de cultura, mass-media, diferite centre de agrement, adica toti aceia care asigura educatia non-formala . Nu este posibila in zilele noastre o existenta izolata, in afara comunitatii, cu binele si relele acesteia, deci o educatie conceputa si derulata exclusiv in cadrul familiei, fara aportul calificat calificat al scolii.

Alte referate despre: parteneriate educationale, proiect de parteneriat educational, parteneriat educational

La mijloc de codru

Luminisul este personiticat prin epitetul "voios" prin care genul liric isi explica bucuria de a trai si administra fata de aceste frumuseti. Imaginile dinamice sunt costruite cu ajutorul verbului cu ajutorul verbrlor la gerunziu, legandu-se si la paralelismului "si de luna si de..." astfel incat poezia pare sa ne legene pe o muzica armonioasa sugerata de rima imperecheata.

Alte referate despre: la mijloc de codru, la mijloc de codru apartenenta la genul liric, la mijloc de codru de mihai eminescu rezumat

Calin(file din poveste)

Imaginea olfactivă “ văzduh tămâiet” este un epitet ce concentrează în el miresmele şi tăria parfumului din pădure , de parcă ne-am afla într-un adevărat templu.În versurile 5-6 se accentueză senzaţia de ireal , prin repetarea verbului “ pare”. .Prin epitetul “ trunchi vecinici “ este sugerată idea de permanenţă, de vechime, iar prin personificarea “suspină “ este desemnat freamătul vrăjit al copacilor , cuprinşi şi ei de emoţia evenimentului.

Versurile următoare , 7-12 , cuprind descrierea izvoarelor.Ele conţin diverse figuri de stil ce au rolul de a ne ajuta să ne imaginăm jocul apelor. Epitetul antitetic “mândrul întuneric “ sugerează universul plin de taine , în care lumina coexistă cu întunericul; “izvoare zdrumicate “ este un alt epitet care desemnează mişcările capricioase , pline de surprize ale apei .

Alte referate despre: calin file din poveste rezumat, calin file din poveste, calin file din poveste comentariu

Termeni geografici pentru capacitate

Circ galciar caldare larga, cu marginile prapastioase in care s-au format lacuri cu apa limpede Exemple:Lala si Balea

Alte referate despre: termenul de prescriptie, capacitatea de exercitiu, termen de prescriptie

Stiluri functionale

Apar frecvent enunturi eliptice, expresia poate fi exptrem de exacta sau cu valente artistice STILISTIC Se caracterizeaza prin absenta functiilor expresive (textul nu are valente artistice, ci o functie exclusiv cognitiva) Se remarca absenta afectivitatii (este cel mai impersonal stil), a sensurilor figurate, a elementelor de oralitate Este bogat in sensuri figurate si in figuri de stil. Sunt introduse conotatii afective, cuvintele pot avea muzicalitate. Apeleaza la imag. artistica la conventie si fictiune Apar unele mijloace artistice (repetitii, interogatii, enumeratii si exclamatii). Cultiva un stil redundant (care supreadimensionaeaza un lucru- argumente inutile)

Alte referate despre: stilurile functionale, stiluri functionale, stilurile functionale ale lb romane

Cercul care se inchide

La capatul liniei avem smog-ul.
Alte rupturi provocate de om in ciclurile ecosferei duc la aparitia chimicalelor toxice, apelor uzate, a gramezilor de gunoaie, dovedind toate puterea noastra de a sfasaia tesatura ecologica ce sustine de milioane de ani viata pe Pamant.

Alte referate despre: cercul care se inchide, cercul care se inchide 1980, plante care isi inchid petalele noaptea

Modalitati de folosire a curbelor de cerere si oferta

Un astfel de bun ar putea fi o resursa naturala abundenta (apa de mare in statiile de desalinizare) cand cantitatea produsa din aceasta nu modifica pretul de vanzare. Oferta in acest caz este o linie dreapta orizontala, de-a lungul careia se deplaseaza cererea ca in figura 9.
Curba de oferta cu intoarcerePentru exemplificare s-a recurs la un caz din domeniul ofertei de munca. Graficul din figura 10 ilusteaza acest lucru.

Alte referate despre: modalitati de folosire a serviciului de mail, functii si curbe ale cererii, aplicarea modalitatilor de folosire a serviciului de e-mail
Referate afisate : 16
Medie note: 8.71 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Filmele zilei
 
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10 Bacalaureat 2012 Vezi subiectele examenului de Bacalaureat din 2012 Rezultate Bacalaureat 2012 Aici se vor afisa rezultatele examenului de Bacalaureat 2012
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.