Epoca medievala

Statul medieval

In vremurile noastre, cuvantul medieval este adesea folosit cu sensul de �barbar�, acest lucru fiind consecinta aspectelor ce au caracterizat acele vremuri. Unii contemporani sunt de-a dreptul ingroziti de evenimentele petrecute atunci (razboaie, boli fara leac, ideile ereticilor, armate mercenare. Este paradoxal insa faptul ca acum, cu cinci secole mai tarziu, se intampla lucruri mai grave decat atunci. In epoca medievala au fost puse bazele multor institutii moderne importante, dupa modelul carora s-au inspirat cele moderne, astazi fiind studiate multe din artele medievale. Concomitent, orasele contemporane fiind matricea, mai mult sau mai putin reusita, a oraselor medievale.

Nivel: Liceu
Dimensiune: 37kb
Downloads: 20
Materia: Istorie

Formarea statului medieval Moldova

Procesul de întemeiere al Moldovei a presupus unificarea sub o singură conducere a formatiunilor deja existente la est de Carpaţi. Încă de la sfârşitul secolului al XII- lea, în partea de nord a Moldovei se cristalizează formaţiuni politice, de exemplu o “Ţară a românilor“(Wlachenland) menţionata de izvoare germane şi poloneze.Ţinuturile carpato-nistrene erau străbătute de drumurile comerciale ce duceau de la Marea Baltică spre porturile de la gurile Dunării şi Marea Neagră de care se leagă prosperitatea unor oraşe precum Baia, menţionată la mijlocul secolului al XIV-lea drept “cetatea Moldovei“.

Alte referate despre: formarea statului medieval moldova, formarea statelor medievale-moldova si tara romaneasca, formarea statelor medievale moldova

Statul medieval roman de la E si S de Carpati

Izvorul in care se afla prezentata batalia este CRONICA PICTATA DE LA VIENA. Basarab este mentionat in documente cu titlul de “mare voievod si domn”. De asemenea el ia sub autoritatea sa Dobrogea intr-o situatie de mari framantari politicie si militare, pe care o uneste cu Tara Romaneasca, dar urmasul sau o pierde, Dobrogea devenind pasalac..

Alte referate despre: formarea statului medieval transilvania, statul medieval si institutiile sale, statul medieval

Orasul si statul in Evul Mediu

Cresterea productiei alimentare s-a datorat maririi suprafetei pamantului arabil, dar si metodelor de lucru imbunatatite. Printre acestea se numarau sistemul de cultivare "trei campii" si folosirea morilor de apa; aceste doua metode erau cunoscute de mult, insa s-au raspandit in perioada medievala. Fara o productie ridicata, hranirea populatiei din orase ar fi fost imposibila, orase a caror crestere a fost una dintre cele mai importante trasaturi ale secolelor XI si XII. In Epoca Intunecata, centrele urbane al caror numar scazuse au continuat sa decada. Doar cateva orase, in special in Italia, au reusit sa-si mentina o bogata activitate economica, dar acestea nu se puteau compara cu capitala bizantina, Constantinopol, sau cu marile orase ale lumii islamice.

Alte referate despre: orasul si statul in evul mediu, orasul si statul in evul mediu romanesti, orasul si statul in evul mediu clasa 9 referat

Simularea examenului de capacitate la istorie

Pornind de la acest text, raspundeti urmatoarelor cerinte :
1.Transcrieti hotararea lui Traian.
2.Transcrieti o cauza a razboiului daco-roman din 105-106.
3.Precizati anul in care a inceput primul razboi dintre Decebal si Traian .
4.Prezentati o urmare a razboiului daco-roman din 105-106.

Alte referate despre: simularea examenului de capacitate limba romana, simulare examen de capacitate 2011 romana, examen de capacitate 2006

Capacitate 2004 - istorie

* Geto-dacii si contactele cu lumea mediteraneana.
* Regalitate si religie.
* Integrarea geto-dacilor în lumea romana.

Alte referate despre: capacitate 2004, rezultate capacitate 2004, subiecte capacitate 2004

Epoca lui Ludovic al XIV

Multe razboaie ale lui Ludovic se bazau pe drepturi legale complicate , fiind sprijinite de armata franceza . Razboiul de devolutie (1667-1668 ) s-a iscat din revendicarea de catre rege a Tarilor de Jos aflate sub dominatie spaniola , facuta in numele sotiei sale spaniole . Desi tripla Alianta dintre Anglia , Olanda si Suedia au limitat succesul lui Ludovic , el a obtinut Lille, Tournai si alte orase- cheie de frontiera . In 1672 Ludovic s-a razbunat pe Olanda , dupa ce i-a mituit cu grija pe ceilalti parteneri ai Triplei Aliante. Alte puteri le-au venit in ajutor olandezilor, iar cand s-a incheiat pacea, in 1678, spaniolii au avut din nou cel mai mult de suferit .Franta a obtinut Franch-Compte la frontiera de est si alte teritorii in Olanda .

In continuare Ludovic si-a indreptat atentia asupra Germaniei, infiintand tribunale franceze pentru a-i asculta revendicarile, ...

Alte referate despre: epoca lui ludovic al xiv, ludovic al xiv-lea si epoca sa, ludovic al xiv-lea

Epoca renasterii si literaturii renanscentiste

Umanismul se manifestă la nivelul mai multor ţări.În Italia, “leaganul latinităţii ”, se produce o schimbare uluitoare: limba latină, este inlocuită cu limba italiană. Umanismul publică aproape toate scrierile poeţilor mari. antici. Se afirmă prin Dante Alighieri (“Divina comedie”), Petrarca (“Scrieri”), Giovani Boccacio (“Decameronul”). În Franţa , se remarcă Rabelais,în Spania, Cervantes, iar în Anglia, literatura umanistă este larg acaparată de opera lui Shakespeare.

Alte referate despre: epoca renasterii si literaturii renanscentiste-slide-uri, epoca renasterii si literaturii renanscentriste, epoca renasteri si literaturi

Dezvoltarea stiintei si culturii in epoca contemporana

Dezvoltarea stiintei si culturii in epoca contemporana - Comunitatea uman contemporană,contituită din mii de popoare,din sute de state şi din mai mult de 5 mlrd. De oameni are o cultură unitară.Pe baza culturilor naţionale oamenii au ajuns la formele generale de concepere a lumii,adoptă principii general umane,care determină interacţiunea şi interdependenţa diferitor popoare.

Alte referate despre: dezvoltarea stiintei si culturii in epoca contemporana, istoria dezvoltarea stiintei si culturii in epoca contemporana, istorie-realizarile stiintei si culturii in epoca contemporana

Arta Medievala

Secolul al V-lea si secolul al VII-lea au fost in principal o continuarea a artei culturii La Tene cu cateva adaugiri romane, in timp ce secolul al VIII-lea a marcat fuziunea traditiilor germanice cu cultura anglo-saxona, nascandu-se astfel ceea ce se numeste stilul hiberno-saxon sau arta insulara. Mult mai tarziu, in Irlanda pot fi observate si anumite influente vikinge.

Alte referate despre: arta medievala, arta medievala romaneasca, arta medievala de la romanic la gotic

Epoca eneoliticului

In vasele de lut se pastrau cerealele, mierea, untura, fructele uscate, dar erau si vase cu forme ciudate si functii rituale. Peretii lor erau foarte subtiri si arsi la 900 de grade Celsius. Motivele grafice principale sunt spiralate sau meandrate iar combinatia de culori este eleganta: alb-negru-rosu. Viata linstita si imbelsugata imbia la creatie, asa ca artistii circulau din loc in loc, adunand in jurul lor invatacei.

Alte referate despre: epoca eneoliticului, epoca moderna, epoca marilor clasici

Razboaie medievale intre 300 - 1500

El s-a extins treptat şi a organizat un sistem de fortăreţe legate prin drumuri. Imperiul lui era creştin, sfinţit de Papă. In ciuda pioşeniei sale, Carol cel Mare şi-a continuat războaiele. In Germania i-a înfrânt pe berberii saxoni şi a condus atacuri şi împotriva lombarzilor care invadaseră Italia. După moartea lui Carol cel Mare, într-o singură generaţie moştenirea lui a fost împărţită iar succesorii lui s-au dovedit incapabili să facă faţă atacurilor repetate ale barbarilor, care veneau din trei direcţii: dinspre sud veneau invadatorii pe mare, sarazinii; din est erau atacaţi de maghiari, un popor nomad venit din stepe; din nord erau organizate atacuri de scandinavi, vikingii. Vikingii atacau cu vasele lor lungi şi erau în principal infanterişti iar cea mai temută armă a lor era toporul mortal cu două tăişuri.

Alte referate despre: razboaiele medievale, razboaie medievale, jocuri razboaie medievale

Epoca lui Mihai Viteazul in marturiile calatorilor

intilnim, in schimb, lamuriri, care nu prea au nnatate, cu privire la Alexandru cel Rau, un Lapusneanu ratacit din ova si stramutat la munteni, acel care era sa taie pe Mihai Viteazul in Lentul cind i-a banuit intentiile impotriva stapinirii lui; se vorbeste si ainzurarea la Constantinopol a acestui Alexandru, cu alte lucruri aflate rtea lui Mihai. Astfel fiind, nu-1 putem pune intre calatori pentru ca, desi

Epoca lui Mihai Viteazul in marturiile calatorilor
a calatorit la noi, desi s-a legat prin activitatea lui de istoriografia noastra, cu toate acestea nu ni-a dat material de calatorie, ca acela din Sommer, din Graziani etc.Si, pentru ca a fost vorba de cronici privitoare la Mihai Viteazul, este si o alta cronica, netradusa in limbi straine, ci pastrata numai in romaneste, cronica in legatura cu foarte puternica familie a Buzestilor, cari aveau o multime de mosii, dispunind de tinuturi intregi, si au luat parte de cea mai mare insemnatate in campaniile domnului lor.

Alte referate despre: epoca lui mihai viteazul, epoca lui mihai viteazul 1600, mihai viteazul referat

Europa romantica si Europa gotica

Manastirea de la Cluny si ordinul care I-a purtat numele au proliferat in peste 1000 de abatii si s-a bucurat de un mare prestigiu in lumea crestina in secolele XI – XII.

Alte referate despre: europa romanica si europa gotica, europa romantica, mihai eminescu ultimul mare romantic din europa

Epoca Renasterii. Cervantes. Don Quijote

Acţiunea se desfăşoară pe schema „călătoriei”, eroul traversînd felurite locuri şi medii sociale. Realismul aspru al descrierii cade uneori în redarea, de gust îndoielnic, a unor detalii naturaliste. Comicul permanent are uneori caracter de farsă, alteori de grotesc; iar satira incisivă – implicită sau direct exprimată – este aplicată unor observaţii pătrunzătoare.

Alte referate despre: epoca renasterii cervantes don quijote rezumat, cervantes don quijote, cervantes don quijote rezumat

Filosofia medievala

Aceasta reactie a apartinut, indeosebi gnosticilor si unor erezii cum au fost manicheismul, donatismul, pelagismul. incepand cu a doua jumitate a secolului al VIII-lea, feudalismul cunoaste anume transformari, renasterea carolingiana fiind un moment considerat chiar ca o "revolutie", iar aceasta pentru ca atunci, s-ar fi ajuns la zdruncinarea imobilismului si la promovarea unor noi energii sociale. Carol cel Mare a sprijinit organizarea invatamantului si renasterea intelectuala pentru a asigura unitatea imperiului si buna lui administrare.

Alte referate despre: filosofia medievala, filosofia medievala araba, filosofie medievala

Arta medievala interactiva

Va fi intotdeauna fascinat sa cauti, sa umbli prin locurile celui care a capatat o faima atat de irezistibila. Cel care domnea pe vremea cand Henric al VI-lea si englezii se luptau in razboiul celor doua roze, cand in Ungaria era pe tron marele rege de origine romana Matei Corvin, cand sultanul Mahomed al II-lea infiora cu ostile lui Europa crestina. A batut, in lung si-n lat, ca putini alti voievozi, provinciile istorice romanesti.

Alte referate despre: arta medievala referat, arta medievala romanica, arta medievala stilul romanic
Referate afisate : 17
Medie note: 8.10 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Filmele zilei
 
Linkuri utile
Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10 Bacalaureat 2012 Vezi subiectele examenului de Bacalaureat din 2012 Rezultate Bacalaureat 2012 Aici se vor afisa rezultatele examenului de Bacalaureat 2012
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.