Eseu despre dragostea lui dumnezeu

Cel mai mare dar - eseu despre dragostea lui Dumnezeu si nerecunostinta omului

Mintea noastra ne indeamna sa facem daruri celor pe care-i iubim,
celor de care ne pasa; daruri mai mari sau mai mici, in functie de
inima noastra si de pretuirea de care se bucura persoana gratulata in
inima noastra.

Noi, toti oamenii, chiar daca culoarea pielii e alba ori negra,
galbena ori rosie, semanam de fapt intre noi, avem un comportament
social asemanator, avem trairi reprezentari si manifestari
asemanatoare, iubim si uram, daruim si cerem.

Se intampla asa pentru ca, de fapt, cu multe mii de ani in urma ,
Cineva a creat un om, primul om asa cum azi noi creem o unealta, ori
zidim o casa; atunci cand construim ceva luam modele din jurul nostru
in general din mediul in care amplasam lucrarea: pentru o casa, alte
case, pentru un avion, ori planor - pasarile cerului etc.

Dar atunci cand a aparut, cand a fost creat primul om, nu exista alt
model, decat Creatorul insusi, pentru ca "la inceput, Dumnezeu a facut
cerurile si pamantul"(geneza1:1),"pamantul ...

Nivel: Liceu
Dimensiune: 7kb
Downloads: 3500
Materia: Religie

Despre dragostea de Dumnezeu

Si a mai spus odata ca”indiferent pe unde mergeti si indiferent ce faceti lasati lumii sa creada ca am fost si am trecut Eu.”, ptr . asta indiferent ce vor intelege ceilalti oameni merita sa ne luptam , ptr . El ne da multa , infinita dragoste si noi la fel trbuie sa -I dam , ptr . si el are nevoie , a investit mult in noi si noi trebuie sa fim roadele dragostei , credintei pe care el a revarsat-o asupra noastra . Ca sa rabd o asuprire din partea cuiva , o nedreptate , o durere , la toate trebuie rabdare multa , cum zice Apostolul Pavel : In lupta aceasta grea si mare , avem nevoie de rabdare .

Alte referate despre: dragostea de dumnezeu in versuri, dragostea lui dumnezeu fata de oameni, dragostea lui dumnezeu

Dumnezeu exista! - eseu

În timpul citirii articolului incriminat am fost obsedat de ideea: există bătătura care tocmai mă sâcâie? Dacă nu ne referim la o numire expresă „Dumnezeu, căruia oamenii îI sunt asemănători” există o entitate căreia cosmosul, galaxiile, planetele, flora şi fauna acestor planete i se supun. Este o LEGE a firii căreia bogat sau sărac, înalt demnitar sau măturător de stradă, chiar floare, animal sau mineral i se supun. Suntem îndreptăţiţi să o numim Dumnezeu, Allah, Buda sau Brahma funcţie de limba sau confesiunea folosită. Până şi cosmosul în ciclicitatea sa se supune acestui tip de Dumnezeu.

Alte referate despre: dumnezeu exista - eseu, dumnezeu exista-eseu, dumnezeu exista eseu

Scripetii

Scripetii sunt piese de echipament deosebit de importante, chiar daca nu sunt utilizati in mod curent. Ei sunt indispensabili in domenii ca actiunile de salvare si autosalvare, transportul echipamentelor mari pe verticale, lucru la inaltime sau parcurgeri si montari de trasee orizontale. O multitudine de tipuri de scripeti exista pe piata. Ei pot fi clasificati dupa tipul rolei: cu lagar, ce prezinta randament mai mic dar pret scazut si cu rulment, care prezinta un randament deosebit dar sunt mai scumpi. Exista de asemenea scripeti cu utilizari speciale (dublii, cu blocator). Atentie ! In general, nici un model de scripete nu necesita ungere cu ulei.

Alte referate despre: parghii si scripeti, scripetele, scripeti

India mongolilor

Domnia lui Akbar
Cel mai celebru dintre toti Moghulii, Akbar (1556-1605), a fost un mare cuceritor si sustinator al picturii in miniatura si a altor arte care au inflorit in aceasta perioada. Armatele sale au ocupat nordul, pana la Bengal (Bangladesh-ul de azi), si au extins frontierele imperiului pana in centrul Indiei. Insa, o realizare si mai importanta a fost ordinea sociala si religioasa creata de Akbar: in locul tiranicului stil nomad de impunere a taxelor, Akbar a introdus taxe fixe, egale, colectate de functionari platiti si nu de nobili care pradau. In consecinta, taranimea a prosperat, in timp ce functionarii erau nemultumiti, dar nu erau in stare sa-i incite pe semenii lor impotriva imparatului. Cu toate ca Moghulii erau musulmani, Akbar i-a scutit pe cei care nu faceau parte din randurile musulmanilor de taxa electorala pe care trebuiau sa o plateasca de obicei si i-a promovat pe hindusii abili care serveau in administratie.

Alte referate despre: india referat, referat india, india

Vulcanii

Pericole indirecte sunt deobicei efecte nonvulcanice, care acompaniaza
eruptiile. Astfel sunt, cutremurele , tsunami, ploile cauzate de
cenusa, bolile si infometarea ce apar dupa eruptiile vulcanice.
Tsunami sunt, uriase valuri seismice, de-a lungul oceanelor, generate
de miscarea instantanee a rocilor ce alcatuiesc platforma marina.
Aceasta miscare instantanee este cauzata de cutremure uriase, sau de
prabusirea unei insule vulcanice , in timpul eruptiei unui vulcan. De
asemenea , depozitele de materiale vulcanice pot duce la
defertilizarea pamanturilor, la moarea animalelor, si, in ultimul , la
foamete. Intre secolele 17-19, tsunami si foametea ce preced eruptiile
vulcanice au cauzat majoritatea deceselor legate de eruptii.

Alte referate despre: vulcani, vulcanii, munti vulcanici

Dumnezeu, intre filosofie si religie

2. Acestă orânduire finalistă este complet straină lucrurilor şi aparţine numai contingent acestora, adică natura diferitelor lucruri n-ar fi putut să se adapteze la sine, prin atatea mijloace concordante la scopuri determinate, dacă aceste mijloace n-ar fi alese si intocmite anume, pentru aceasta de cate un principiu raţional […]. 3. Există deci o cauză sublimă si inteleaptă care trebiue să fie cauza lumii[…] ca inteligenţa, aţtionând prin libertate.(Immanuel Kant- Critica raţiunii pure, pag 495)

Alte referate despre: filosofie si religie, filosofia si religia, filosofia contemporana religioasa neotomismul

Ultima noapte de dragoste si intaia noapte de razboi - roman modern subiectiv

Ultima noapte de dragoste si intaia noapte de razboi - Se poate considera că, din acest punct de vedere există două tipuri de intelectuali: unii activi în faţa evenimentelor sociale şi intorice şi alţii pasivi, neparticipanţi la aceste evenimentre, dar afectaţi indirect de ele. Inspirăndu-se din mediul citadin şi va crea eroul intelectual lucid, analitic şi introspectiv.

Alte referate despre: ultima noapte de dragoste si intaia noapte de razboi, ultima noapte de dragoste si intaia noapte de razboi rezumat, rezumat ultima noapte de dragoste si intaia noapte de razboi

Ultima noapte de dragoste intaia noapte de razboi Bacalaureat

Ultima noapte de dragoste intaia noapte de razboi :La acestea se adaugă influenţele psihanalizei freudiene şi ale unor curente filozofice precum intuiţionismul – Bergson şi fenomenologia – Husserl. Curentul literar care prinde contur este existenţialismul (Heidegger, Sartre, Camus).

Alte referate despre: ultima noapte de dragoste intaia noapte de razboi rezumat, ultima noapte de dragoste intaia noapte de razboi, rezumat ultima noapte de dragoste intaia noapte de razboi

Putem trai mai bine-eseu

Generalităţi şi definiţii
Despre preţuri
Când spun că pâinea costă 1, mă refer la preţul ei de cumpărare. Pe etichetă nu este obligatoriu specifică unitatea de măsură a preţului (moneda), deoarece pe un teritoriu naţional moneda este unică. Acest preţ este cunoscut în literatură ca preţ de desfacere numit uneori şi preţ de schimb deoarece produsul îşi schimbă proprietarul.

Alte referate despre: calatorim inteligent traim mai bine eseu, eseu calatorim inteligent traim mai bine, eseu despre calatorim inteligent traim mai bine

Energia, peste 50 ani - eseu

Energia, peste 50 ani - eseu
Este de netăgăduit că, vrând, nevrând, va trebui să facem economie de energie. Dar să o luăm cu începutul. Nu este musai să foloseşti un Bentley de 1000 HP spre a merge vis a vis după ţigări. La urma urmei se poate chiar renunţa la fumat, şi cum „domnişorul” nu obişnuieşte să ia o pâine din colţ, puternicul Bentley va sta cuminte în garaj.

Alte referate despre: cum ne vedem peste 10 ani eseu, lumea peste 100 de ani eseu, eu peste 10 ani eseu

Serviciul diplomatic in Republica Moldova - eseu

Serviciul diplomatic in Republica Moldova - eseu.Republica Moldova si-a declarat independenta la 27 august 1991 si impreuna cu alte 14 republici unionale din fosta Uniune Sovietica a devenit membru cu drepturi depline a societatii internationale.

Alte referate despre: serviciul diplomatic al republicii moldova, serviciul diplomatic in republica moldova, serviciul diplomatic al republici moldova

Fuga de raspundere - eseu

2. Interzicerea sub sancţiuni foarte severe a emiterii Instrucţiunilor de aplicare. Legea intră în vigoare cu toată puterea imediat după publicare. De îndată vor fi şcolarizaţi funcţionarii aplicatori (o şedinţă de 10 minute este în deobşte suficient, altfel şeful TREBUIE înlocuit), care trebuie convinşi de spiritul Legii spre a o aplica în literă. Răspunderea aplicării corecte revine în special funcţionarului de ghişeu (aplicatorul) şi în subsidiar şefului său pentru că nu a făcut înţeles spiritul Legii în speţă la TOŢI subalternii. Această prevedere a fost în vigoare sub regimul Ceauşist de tristă amintire, şi era un factor mobilizator.

Alte referate despre: fuga de raspundere, referat fuga de raspundere, fuga de raspundere in medicina

Dreptul si birocratia - eseu

Dreptul si birocratia - eseu
În faţa notarului este logic să te prezinţi cu actele de stare civilă (naştere, căsătorie la schimbarea numelui, moarte). Corelând aceste acte notarul emite actul de succesiune cu puterea actului de proprietate. Este însă absurd ca un funcţionar al primăriei, fie ea chiar a municipiului, să ceară actele de care s-a servit notarul la eliberarea certificatului său. Din nou repetiţie cauzată de incompetenţa emitentului de „instrucţiuni de aplicare a legii”. Oare ?
Cinci zeci de mii de petenţi îşi pretind drepturi justificate asupra proprietăţilor preluate abuziv de instauratorii socialismului comunist. Cinci zeci de mii au fost în 2001 la termenul limită de depunere a notificărilor numai în Bucureşti.

Alte referate despre: dreptul la viata eseu, dreptul la educatie eseu, dreptul la vot eseu

Dragostea - compunere

Dragostea - Cum de te-ai ratacit printre muritori si m-ai ales tocmai pe mine sa fiu fericita?Inima mea cauta enigma unui vis si descoperindu-ti lumina din privire a renuntat la cautari.A realizat ca dragostea e atat de aproape incat i-o simti caldura.

Alte referate despre: ultima noapte de dragoste, ultima noapte de dragoste intaia noapte de razboi comentariu, dragostea
Referate afisate : 15
Medie note: 8.49 / 10
Referate noi adaugate la Religie
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles