Evolutia dintre doua personaje stefan gheorghidiu si nae gheorghidiu

Evolutia personajului Stefan Gheorghidiu

Al doilea plan este timpul psihologic, spontan, caracterizat de memorie involuntară şi de flash-back-uri, prezent în istorisirea mult mai subiectivei poveşti de iubire dintre el şi femeia pe care şi-o credea predestinată. Discuţia de la popotă, dintre camarazii săi, îl face să sară cu gândul peste începutul relaţiei lor, direct în mijlocul îndoielilor şi frământărilor: „bănuiam că mă înşală”. Revine la memoria unor timpuri mai dulci abia când este cuprins de reproşuri din partea conştiinţei, şi îşi aminteşte transformarea sentimentelor sale din orgoliu în iubire. În fine, prima parte a romanului se încheie cu evenimentele imediat dinaintea începerii războiului.

Trăsătura lui Ştefan care domină nu numai începutul iubirii, aşa cum admite el, ci toată acea perioadă, este orgoliul. Din acest motiv începe să se lege sufleteşte de Ela, pentru că îi face plăcere să fie preţuit de ea şi admirat de colegii şi prietenii săi. Iubeşte ...

Nivel: Liceu
Dimensiune: 9kb
Downloads: 5157
Materia: Romana

Caracterizarea lui Stefan Gheorghidiu

Se poate spune, deci in final, ca Stefan Gheorghidiu este un
"invingator invins", el depaseste situatia critica in care se afla
casnicia sa insa o pierde pe femeia iubita, el ramânând in aceasta
privinta marcat toata viata. Tot trecutul, daruit Ellei insemna de
fapt o mare parte din viata lui, o parte din sufletul lui, care,
pentru a scapa de mustrarile de constiinta, o daruieste celei pe care
nu a stiut sa o fereasca de capcanele ivite, si pe care nu in ultimul
rând nu a stiut sa o iubeasca...

Alte referate despre: caracterizarea lui stefan gheorghidiu, caracterizare stefan gheorghidiu, stefan gheorghidiu caracterizare

Ultima noapte de dragoste si intaia noapte de razboi - roman modern subiectiv

Ultima noapte de dragoste si intaia noapte de razboi - Se poate considera că, din acest punct de vedere există două tipuri de intelectuali: unii activi în faţa evenimentelor sociale şi intorice şi alţii pasivi, neparticipanţi la aceste evenimentre, dar afectaţi indirect de ele. Inspirăndu-se din mediul citadin şi va crea eroul intelectual lucid, analitic şi introspectiv.

Alte referate despre: ultima noapte de dragoste si intaia noapte de razboi, ultima noapte de dragoste si intaia noapte de razboi rezumat, rezumat ultima noapte de dragoste si intaia noapte de razboi

Povestea destramarii cuplului Ela - Stefan Gheorghidiu

Personajul este o individualitate, un intelectual lucid ce isi traieste drama propriei luciditati fiind o constinta superioara care problematizeaza existenta: “Cata luciditate atata drama” (Camil Petrescu). El nu se izoleaza de societatea in care traieste, insa este incompatibil cu aceasta: “… sa te consideri spectator indulgent si amuzant al acestei lumi plina de infamie si prostie, e sa faci parte din ea, sa beneficiezi de infamiile ei, avnd aerul ca esti inferior”.

Alte referate despre: evolutia cuplului ela-stefan gheorghidiu, cuplul ela stefan gheorghidiu, evolutia cuplului ela stefan gheorghidiu

Stefan Gheorghidiu - caracterizare

În aceasta sete de a atinge Absolutul, tot recompunând lumea, Stefan
Gheorghidiu va fi adus în ipostaza de învins. Stefan Gheorghidiu este
un "suflet tare", aparent capabil sa "închida dosarul". Sufletul tare
este o metafora cu valoare de simbol, care sta ca titlu unei piese
("Suflete tari") în care eroul, într-adevar, se vrea un suflet tare,
dar sfârseste prin a se sinucide. Si el crede ca poate distruge orice
bariera pentru a atinge Absolutul în iubire, dar se dovedeste a fi
înfrânt. Este o falsa impresie, pentru ca scriitorul ne demonstreaza
ca trebuie sa fii foarte puternic sa ai curaj în realizarea acestui
act. Setea de certitudine, setea

Alte referate despre: stefan gheorghidiu, caracterizarea stefan gheorghidiu, caracterizare lui stefan gheorghidiu

Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi

Referat despre Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi
Teoretician al “noului roman”, Camil Petrescu este scriitorul care a introdus o noua structura a operei si un nou stil. Problematica fundamentala a operei lui Camil Petrescu fiind o problematica a cunoasterii, cei mai multi dintre eroii sai se incadreaza intr-o tipologie a inteligentei: spirite lucide, neliniste, clocotitoare de idei, eroii camilpetrescieni sunt intelectuali aflati in cautarea absolutului.Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi

Alte referate despre: ultima noapte de dragoste intaia noapte de razboi rezumat, ultima noapte de dragoste intaia noapte de razboi, rezumat ultima noapte de dragoste intaia noapte de razboi

Caracterizare Stefan Gheorghidiu - varianta 39

Referat despre Caracterizare Stefan Gheorghidiu - varianta 39
"Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi" de Camil Petrescu este un roman psihologic, de analiza, care prezinta relatia de iubire dintre Stefan si Ela Gheorghidiu ca pe o radiografie a sentimentului prin raportare atat la mediul in care traiesc personajele, cat si la reflectarea in constiinta naratorului - personaj (Stefan Gheorghidiu).

Alte referate despre: stefan gheorghidiu varianta 39, caracterizarea lui stefan gheorghidiu variante 2009, caracterizarea lui stefan gheorghidiu varianta

Caracterizarea lui Stefan Gheorghidiu

Schimbarea comportamentala a Elei se pare ca ar fi fost determinate de mostenirea lasata de unchiul Tache. Acum, Ela e interesata nu numai de ceea ce e legat de sotul ei, ci si de viata mondena. Indoielile referitoare la fidelitatea sotiei sale il macina si ii transforma viata intr-un cosmar: ,, Imi petreceam timpul spionandu-i prieteniile, urmarind-o, facand probleme de neinchipuit, care se hranea din propria ei substanta".

Alte referate despre: caracterizarea directa si indirecta a lui stefan gheorghidiu, relatia dintre stefan gheorghidiu si ela, stefan gheorghidiu caracterizarea personajului

Caracterizarea lui Stefan Gheorghidiu

Camil Petrescu ramane in literatura romana poetul, prozatorul, dramaturgul si teoreticianul literaturii care a valorificat fenomenologia lui Husserl si existentialismul lui Bergson. Preocuparile europene fata de psihologie si filosofie, precum si contributia lui Marcel Proust se intrevad si in literatura camilpetresciana.
"Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi" este un roman realist, subiectiv, modern prin perspectiva narativa "impreuna cu", prin naratiunea la persoana I a personajului principal-narator, prin valorificarea memoriei afective voluntare, prin fluxul constiintei, luciditatea si anticalofilismul explicitat in "Patul lui Procust".

Alte referate despre: caracterizarea lui stefan gheorghidiu pe scurt, caracterizarea personajului stefan gheorghidiu, relatia dintre doua personaje stefan gheorghidiu si ela

Enigma Otiliei-relatia dintre doua personaje

"Enigma Otiliei"este un roman interbelic realist in care sunt prezente numeroase personaje.Tema romanului este imaginea societatii romanesti la inceputul secolului XX.Actiunea se desfasoara pe doua planuri:"Lupta pentru mostenirea lui Mos Costache"si"Maturizarea lui Felix Sima".
Naratorul este omniscient,omnipresent si povesteste evenimentele in ordine cronologica la persoana a III-a.Majoritatea personajelor sunt caracterizate desi prozatorul afirma ca"obiectul romanului este omul ca fiinta morala".

Alte referate despre: enigma otiliei relatia dintre doua personaje, enigma otiliei relatia dintr doua personaje referat, enigma otiliei relatia dintre 2 personaje

Caracterizarea personajului Mara

Al. Sandulescu spunea ca: "Mara lui Slavici reprezinta un moment cu deosebire impotant in istoria romanului romanesc. Nimeni nu mai crease o opera epica asa de consistenta, asa de solid construita. De altminteri, nuvelele (unele, ca Moara cu noroc, adevarate mici romane) anuntasera cu mai bine de doua decenii in urma evolutia prozatorului spre specia epica cea mai moderna si mai cuprinzatoare.'' Sunt in totalitate de acord cu acesta, Slavici a creeat opere memorabile si reprezinta unul dintre stalpii de baza ai literaturii romane.

Alte referate despre: mircea eliade - maitreyi-caracterizarea personajelor principale, ion de liviu rebreanu caracterizarea personajelor, enigma otiliei caracterizarea personajelor

Relatia dintre doua personaje in basm

Harap-Alb, eroul din basmul cult ,,Poveste lui Harap-Alb" de Ion Creanga, asemenea oricarui Fat-Frumos din basmul popular este: personaj principal, pozitiv, eponim, protagonist, real si nu fabulos. Este, de asemenea, un personaj rotund; nu este doar fiul de imparat si mezinul mai inzestrat decat ceilalti, ci o fiinta complexa, cu defecte si calitati.

Alte referate despre: relatiile dintre doua personaje din basm, relatia dintre doua personaje in basmul cult, relatia dintre doua personaje din basmul cult

Caracterizarea lui Nae Catavencu

Unul dintre personajele principale ale piesei este si Nae Catavencu; ca in orice comedie, el nu evolueaza, incadrandu-se in categoria parvenitului si a politicianului demagog.

Alte referate despre: caracterizarea lui nae catavencu, nae catavencu caracterizare, caracterizare nae catavencu

Relatiile dintre doua personaje - Ultima noapte de dragoste intaia noapte de razboi

Romanul are un puternic character confesiv si de analiza cu scopul cunoasterii de sine si al intelegerii propriei deveniri, asa cum afirma naratorul - personaj insusi: "Astazi, cand le scriu pe hartie, imi dau seama iar si iar, ca tot ce povestesc nu are importanta decat pentru mine, ca nici nu are sens sa fie povestite".

Alte referate despre: relatie personaje ultima noapte de dragoste intaia noapte de razboi, ultima noapte de dragoste intaia noapte de razboi relatie personaje, ultima noapte de dragoste intaia noapte de razboi personaje

Ana Baciu caracterizare personaj

Referat despre Ana Baciu caracterizare personaj
Tatal ei,Vasile Baciu, observa planul viclean al lui Ion si interzice casatoria celor doi o perioada de timp. Acesta va fi nevoit sa accepte pana la urma aceasa unire.

Alte referate despre: ana baciu prezentare personaj, ana baciu tipul personajului, caracterizarea personajului ana baciu

Baltagul caracterizarea personajelor

Referat despre Baltagul caracterizarea personajelor
Romanul ilustrează lumea arhaică a satului românesc, sufletul ţăranului moldovean ca păstrător al tradiţiilor şi al specificului naţional, ca un mod propriu de a gândi, a simţi şi a reacţiona în faţa problemelor cruciale ale vieţii. Vitoria Lipan – personaj mitic – este o figură reprezentativă de erou popular, întrunind calităţile fundamentale ale omului simplu de la ţară, în care se înscriu cultul pentru adevăr şi dreptate, respectarea legilor şi a datinilor strămoşeşti: „ea nu e o individualitate, ci un exponent al speţei” (George Călinescu).

Figura Vitoriei este la început lipsită de dinamism, naratorul accentuează direct şi indirect trăsăturile, pornind din exterior spre interior, cele fizice sugerând profundele trăiri şi simţăminte ale eroinei: „ochii ei căprii în care parcă se răsfrângea lumina castanie a părului erau duşi departe [...] acei ochi aprigi ...

Alte referate despre: baltagul caracterizarea personajelor, baltagul caracterizarea personajului minodora, baltagul-caracterizarea personajelor

Domnia lui Stefan cel Mare

La inceputul lui aprilie 1457, intra in Moldova, pe valea Siretului, Stefan feciorul lui Bogdan, cel ucis de catre Petru Aron. Avea cu el o oaste de 6000 de oameni, dati de Vlad Tepes. Cu aceasta oaste a reusit sa razbune moartea parintelui sau si sa-si ia mostenirea. In lupta de la Dolhesti, pe Siret, armata lui Stefan a invins iar Petru Aron a fost silit sa ia calea pribegiei, in Polonia.

Alte referate despre: domnia lui stefan cel mare, domnia lui stefan cel mare referat, importanta domniei lui stefan cel mare

Stefan Cel Mare si Sfant

Soliman pasa renunta la asediul unei cetati albaneze, aduna in scurta vreme o armata numeroasa de peste 120 de mii de osteni bine pregatiti si inarmati, setosi de singe si averi, si porni infuriat asupra Moldovei, al carei domnitor incercase a sfida Poarta.Stefan cel Mare, dispunind doar de 40 de mii de luptatori curajosi si iscusitii si de vreo 9 mii de secui, unguri si poloni veniti in ajutor, a recurs la una din cele mai bine chibzuite tactici, verificate si in luptele sustinute mai inainte vreme.

Alte referate despre: stefan cel mare si sfant, stefan cel mare si sfant referat, referat stefan cel mare si sfant
Referate afisate : 19
Medie note: 8.31 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles