Evolutia istorica a dreptului comercial in romania

Evolutia istorica a dreptului comercial

Gruparea comercianţilor şi a meseriaşilor din aceaşi ramură de activitate sub conducerea consulului, care avea putere legislativă, a determinat adunarea normelor emise de acesta pentru rezolvarea litigiilor în statute, care ulterior odată cu progresul economic şi evoluţia politică, au fost înlocuite cu dreptul scris.
Acesta spre deosebire de dreptul cutumiar, care avea aplicabilitate numai asupra unor zone geografice restrânse, va avea incidenţă asupra întregului teritoriu al unei ţări. Astfel apar zorii unei noi epoci, epoca modernă.

Franţa a fost prima ţară în care a fost legiferat comeţul. Începând cu edictul lui Carol al IX-lea dat în anul 1563- prin care s-au creat jurisdicţiile consulare- continuând cu ordonanţele lui Ludovic al XIV-lea din 1673- privind comerţul terestru şi cele din 1683- privind comerţul pe mare – cunoscute sub denumirea de Ordonanţele lui Colbert – opera de legiferare culminează cu adoptarea în anul 1807, în timpul lui ...

Nivel: Facultate
Dimensiune: 9kb
Downloads: 3522
Materia: Drept

Paralela intre drept comercial si drept civil

Paralela intre drept comercial si drept civil
Notiunea de comerciant
Potrivit Codului comercial roman, subiecte ale reporturilor comerciale pot fi atat comerciantii, cat si necomerciantii. Reglementarea sa se aplica oricarei persoane care savarseste fapte de comert obiective, indiferent daca persoana care le savarseste are sau nu calitatea de comerciant.

Daca savarsirea faptelor de comert are un caracter profesional, persoana are caracter accidental, desi raportul juridic care s-a nascut este supus reglementarii comerciale, totusi persoana care le-a savarsit pastreaza calitatea de necomerciant. Situatia este aceeasi si in cazul in care actul incheiat este o fapta de comert numai pentru una din partile actului juridic; raportul juridic este supus reglementarii dreptului comercial,fara ca, prin aceasta, persoana pentru care actul nu este fapta de comert sa devina comerciant.

Alte referate despre: paralela intre drept comercial si drept civil, paralela intre dreptul comercial si dreptul civil, dreptul comercial si dreptul civil

Drept comercial - curs

Drept comercial - curs
Concretizând, se poate aprecia ca, dreptul comercial este acea ramură a dreptului privat ce reglementează materia comercială.
Explicarea acestei definiţii presupune câteva precizări:
a) Expresia „materie comercială" cuprinde persoanele si afacerile care fac să circule mărfurile, care fac să se întoarcă preţul de la consumator la producător, pentru că, atât “Codul Comercial cât si legile speciale comerciale au drept obiect înlesnirea si organizarea acestui trafic" .

Alte referate despre: drept comercial curs, dreptul comercial curs, drept comercial curs-carpenaru

Drepturi si datorii aferente salariatilor

Drepturi si datorii aferente salariatilor
Intre unitatiile economice si angajatii sai se incheie un contract social, prin care personalul se oblige sa desfasoare activitatiile, munciile stipulate in genetal prin contract, iar pe de alta parte agentul economic se oblige sa0i remunereze munca prestata.
Prin contract se stabilesc deci, in principiu, datorii pentru unitatile economice de a remunera personalul pentru munca prestata.
Prin lege sunt stabilite de asemenea in ce conditii personalul poate beneficia de ajutoarele materiale, de cote parti din profitul realizat de unitate, care reprezinta si ele datorii fata de personal.

Alte referate despre: drepturi si obligatii ale salariatilor, contributii sociale aferente salarilor, drepturile si datoriile copiilor

Sinteza cursului de Drept comercial II

Sinteza cursului de Drept comercial II
Răspunsul la problema sus-menţionată poate fi dat numai ţinând seama de cele două mari tendinţe ale dreptului comercial: în cazul în care nu se recunoaşte autonomia dreptului comercial, cum ar fi în sistemul englez sau în cel elveţian, unde există un unic „Cod al obligaţiilor”, evident nu se recunoaşte existenţa unei teorii a obligaţiilor distincte şi specifice dreptului comercial. În sistemul de drept francez, german şi roman, unde există o reglementare distinctă a raporturilor juridice comerciale sub forma unor „coduri comerciale”, care subliniază şi particularităţile obligaţiilor comerciale, au fost unii autori partizani ai existenţei unei teorii generale a obligaţiilor comerciale specifice şi distincte de dreptul privat.

Alte referate despre: curs de drept comercial, viorel gaina-curs de drept comercial, curs de drept comercial semestrul 2

Evolutia dreptului comercial

Acest cod a fost preluat si de alte tari dezvoltate din punct de vedere economic la acea vreme ca Italia, Spania, Olanda, Anglia, conferindu-i acestuia o recunoastere valorica prin universalizare.
In Italia, datorita evolutiei politice, apare un alt cod comercial care va fi adoptat in anul 1882, cod ce va sta la baza inspiratiei in elaborarea Codului comercial roman din 1887. Codul comercial italian isi inceteaza aplicabilitatea in 1942 odata cu adoptarea unui nou Cod civil care reglementaza si raporturile juridice comerciale, renuntandu-se, astfel, la autonomia dreptului comercial.

Alte referate despre: evolutia dreptului comercial, evolutia dreptului comercial in romania, aparitia si evolutia dreptului comercial in romania

Evolutia istorica si institutionala a sistemu

Evolutia istorica si institutionala a sistemului
Italia iese din fascism metamorfozându-se într-o efrvescenţă de cercetare, curiozotate, vitalitate şi prospeţime istorică specifică Renaşterii. În sfarşit, Spania şi Portugalia, odată eliberate de dictatură, se transformă atât de rapid şi de profund, încât aspiră să reintre în sânul acestei Europe căreia îi intorceau spatele. Toate aceste mutaţii intensifică o comunitate a proceselor.

Alte referate despre: evolutia istorica a ideilor despre univers, evolutia istoria a controlului financiar in rm, evolutia istorica a controlului financiar din rm

Scurt istoric al aparitiei prezumtiei nevinovatiei

Scurt istoric al aparitiei prezumtiei nevinovatiei
Petiţia drepturilor avea ca obiect garanţia împotriva arestărilor şi confiscărilor de bunuri fără respectarea procedurii de judecată normală. Aceste acte fiind formulate în termeni generali, de prevederile lor au beneficiat în mare parte cei avuţi. Pe de altă parte garanţiile date nu se extindeau la crimele împotriva statului.

Alte referate despre: scurt istoric al aparitiei prezumtiei de nevinovatie, scurt istoric al aparitiei si dezvoltarii igienei, scurt istoric al aparitiei justitiei

Dreptul comertului international REI - FEEA_curs

"Dreptul comertului international REI - FEEA"
Relatiile dintre centre si lantul global de marfuri. Anumite centre cuprind mai multe verigi ale lantului global de marfuri sau chiar lantul in intregul sau. Exemplul tipic dupa Snyder, G. Teulener si M. Weiler il constituie acordul Rundei Uruguay (actul final al Rundei Uruguay semnat la Marakesh in 15 aprilie 1994). Include GATT, GATS, TRIPS. Se anticipa ca Organizatia mondiala a comertului contine (formal) intreg lantul global de marfuri (cu anumite variatii) date de negocierile cu zonele regiunii integrate si de interferentele cu uzantele si traditiile comerciale promovate de diferiti agenti privati.
"Dreptul comertului international REI - FEEA"

Alte referate despre: dreptul comertului international, izvoarele dreptului comertului international, referat dreptul comertului international

Grecia-Istoria medicinei

În această perioadă grecii practicau o chirurgie simplă, eficientă. Săgeţile erau extrase, plăgile tratate raţional. Atât cretanii, cât şi grecii antici ştiau că praful de rocă calcaroasă este hemostatic. Spălau plăgile cu vin vechi (alcool-tanin), le oblojeau cu plante aromatice hemostatice şi cicatrizante, adesea cu lapte şi miere – acţiune trofică şi antiseptică. Se utilizau frecţiile cu ulei şi vin, iar exerciţiile fizice erau considerate izvor al sănătăţii.

Alte referate despre: grecia istoria medicinei, grecia - istoria medicinei, referat medicina-grecia-istoria medicinei

Convertibilitatea monetara si evolutia ei

a)prin convertibilitate se creează premisele determinării exacte a eficienţei comerţului exterior în ansamblu şi a fiecărei tranzacţii în parte şi pe plan mai general, a întregii producţii a ţării.
b)ca urmare a convertibilităţii, produsele ţării se află într-o concurenţă reală cu produsele celorlalte ţări, îmbunătăţirea activităţii de producţie, creşterea productivităţii muncii, ridicarea nivelului tehnic, calitativ şi estetic al produselor sînt stimulate.

Alte referate despre: convertibilitatea monetara si evolutia ei, studiu caz convertibilitatea monetara si evolutia ei in romania, convertibilitatea monetara si cursul de schimb-continut si evolutie

Formarea constiintei istorice - Studiu de caz

Formarea constiintei istorice - Studiu de caz
Epoca întunecată. În ceea ce priveşte operele scrise româneşti înainte de sec. al XVI-lea, se poate spune că acestea sunt puţine şi niciodată exemple elocvente de literatură propriu-zisă.
Formarea constiintei istorice - Studiu de caz

Alte referate despre: formarea constiintei istorice studiu de caz, formarea constiintei istorice-studiu de caz, formarea constiintei istorice - studiu de caz

Istoria Egiptului

Istoria Egiptului
Menes a pus bazele orasului Memfis, care i-a fost inchinat zeului Ptah.Menes a ramas popular in Egipt de-a lungul timpului.Urmasii acestuia au fost Faraonii,fii Zeului-Soare.In primele trei dinastii se cunosteau scrierile si stiintele exacte.In aceasi perioada ia nastere si cultul animalelor.In a patra dinastie Vechiul Imperiu marcheaza apogeul.Este perioada de dezvoltare a artei egiptene si de construire a piramidelor.Snefru,fondatorul celei de a IV-a dinastii,instaleaza pe muntele Sinai colonii miniere ce exploateaza cupru si turcoazul.Regii Keops,Kefren si Mikerinos construiesc piramidele de pe platou Gizeh.

Alte referate despre: istoria egiptului, referat istorie egiptul antic, istoria egiptului antic

Istoria Miscarii Legionare

Istoria Miscarii Legionare.Aceasta lucrare se doreste a fi un istoric a ceea ce a insemnat fenomenul legionar in Romania, fara a avea pretentia de a atinge toate amanuntele cu privire la miscarea legionara, dar accentuand elementele esentiale privitoare la aparitia, dezvoltarea, perioada culminanta si suprimarea sau disparitia fortata a acesteia. Lucrarea este o sinteza, cu spicuiri din cartile de istorie, precum si carti scrise de membrii ai miscarii.Istoria Miscarii Legionare

Alte referate despre: istoria miscarii legionare, istoria miscari legionare, istoricul miscarii legionare

Istoria economica a Romaniei

-tarabostes – dacii cu avere care indeplineau anumite atributii militare,admnistrative ori religioase

Alte referate despre: istoria economiei, citate despre istoria economiei, istorie economica

Istoria in lumea antica

Istoria in lumea antica - Thucidide,atenian de origine,a participat la razboiul dintre Sparta si Atena(431-404i.Hr.).exilul sau din anul 424i.Hr.i-a fost favorabil pentru redactarea operei Razboiul peloponeziac,avind posibilitatea de a se informa in ambele tabere,relatind evenimrntele pina in 411i.hr.Este primul istoric grec care a acordat importanta cuvenita faptelor economice si sociale si,spre deosebire de Herodot,a eliminat orice element supranatural din determinarea acestora.

Alte referate despre: istoria in lumea antica, personalitati istorice din lumea antica, eseu la istorie cultura lumii antice temelia civilizatiei contemporane

Scurt istoric al artileriei

Scurt istoric al artileriei - Artileria, a aparut si s-a dezvoltat din necesitatea lovirii adversarului de la distante mari, in scopul producerii acestuia de pierderi importante, precum si al distrugerii lucrarilor de fortificatii.

Alte referate despre: scurt istoric al clasificarii naturale a lumii vii, scurt istoric al contabilitatii, scurt istoric al constitutionalismului in romania
Referate afisate : 17
Medie note: 8.35 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Filmele zilei
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10 Bacalaureat 2019 Vezi subiectele examenului de Bacalaureat din 2019 Evaluare Nationala 2019 Ultimele informatii despre evaluare nationala
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles