Evolutia prozei in literatura romana

Evolutia tragediei in literatura greaca

Literatura greaca respecta fidel transformarile economice, sociale, politice, juridice, culturale, artisitice, prin care au trecut diferitele polis-uri grecesti.

Nivel: Liceu
Dimensiune: 11kb
Downloads: 1270
Materia: Romana

Civilizatia greaca

Se incepe de la religie (cu epicul ca arta), prin Hesiod, Homer, Pindar, Sapho. Dualitatea religie-poezie epica (si chiar lirica) este un intreg cu doua fete. Urmeaza artele plasticizatoare (in toate culturile vechi) ajungandu-se pana la marile constructii din Asia Mica sau Partenonul. Din filosofeme (intelepciune) se configureaza filosofia, si mai apoi arta si stiintele: incercarea de a arata evolutia gandirii umane este o incercare asumat simplificatoare; povestea inteleapta este mitologie care, la randul ei, este religie.

Alte referate despre: civilizatia greaca, cultura si civilizatia greaca, civilizatia greaca antica

Influente renascentiste in literatura romana

Influente renascentiste in literatura romana
Renaşterea este, de fapt, epoca de înnoire socialo-culturală pe care a cunoscut-o Europa la sfârşitul Evului Mediu (secolele al XV-lea şi al XVI-lea). Caracteristic acestei perioade este interesul pentru cultura şi arta Antichităţii, ceea ce se va vedea în toate domeniile artei, ştiinţei şi politicii.

Alte referate despre: influenta renascentismului asupra literaturii, influente orientale in literatura romana, influente occidentale in literatura romana

Tema jocului reflectata in literatura

Tema jocului reflectata in literatura
Jocul este o activitate umană,complexa.El este principala preocupare a copiilor,care le oferă o sumă de impresii ce contribuie la îmbogaţirea cunoştinţelor despre lume şi viaţa,măreste capacitatea de reţinere,stimulând memoria,capacitatea de concentrare şi de supunere la anumite reguli,capacitatea de a lua decizii rapide şi de a rezolva situaţii .
Tema jocului reflectata in literatura

Alte referate despre: tema jocului reflectata in literatura, tema familiei reflectata in literatura romana, tema scoli reflectata in literatura

Evolutia personajului Stefan Gheorghidiu

Evolutia personajului Stefan Gheorghidiu - Rememorarea evenimentelor trăite de către Ştefan se face pe două planuri temporale: timpul cronologic şi cel psihologic. Primul este regăsit în expunerea şi analiza experienţei războiului – episoadele sunt înlănţuite în ordinea în care s-au petrecut, iar felul în care personajul îşi urmăreşte firul gândurilor, atitudinilor şi schimbărilor în gândirea sa declanşate de evoluţia războiului creează un tablou complet al transformării lui Ştefan dintr-un idealist al iubirii într-un sceptic, conştient de enormitatea dramei colective în raport cu drama individuală.

Alte referate despre: evolutia personajului stefan gheorghidiu, evolutia personajului stefan gheorghidiu pe parcursul romanului, evolutia dintre doua personaje stefan gheorghidiu si nae gheorghidiu

Literatura si jocul

Literatura si jocul - Jocul si joaca sunt teme foarte des intalnite in viata cotidiana, iar ele reflecta o anumita tendinta a omului spre socializare. Jocul este ca o generalitate mai strict, de aceea el reprezinta reguli, unele trebuie respectate, iar altele sunt menite sa fie incalcate. Literatura si jocul

Alte referate despre: literatura si jocul, eseu literatura si jocul, literatura si jocul eseu

Filozofia greaca pana la Socrate

Urmatorul conducator al scolii a fost Anaximene, care a murit in jurul anului 530 i.Hr. in viziunea lui "inceputul" si "natura" lucrurilor era aerul. deoarece acesta se putea transforma in celelalte elemente: focul, apa si pamantul. Toate lucrurile provin din aerul fara de sfarsit prin procese de rarefiere sau condensare. Aceasta este o prima sugerare a unei explicatii mecaniciste. Dupa moartea lui Anaximene, Miletul a fost ocupat de persi, punand astfel capat scolii lui Tales.

Alte referate despre: filozofia greaca pana la socrate, filozofia greaca pana la platon, filozofia greaca pana la socrete

Arta greaca

Abia in secolul al IV-lea IH au aparut nudurile feminine - adesea
considerate tipice pentru arta greceasca clasica - realizate de
artisti ca Praxiteles si altii. Putin dupa aceea au aparut alte
schimbari. Dupa cum se poate observa in sculpturile Parthenonului,
arta clasica, in ciuda faptului ca era plina de realism, totusi
idealiza si generaliza ocolind emanatiile adevarate, puternice si
extremele de orice fel. In secolul al IV-lea IH, sculptori ca Scapas
si Lysippus au popularizat o portretistica cu adevarat
individualizata, plina de intensitate emotionala.

Alte referate despre: arta greaca, arta greaca referat, stiinta si arta greaca

Mitologia greaca

5) Artemis
In mitologia greaca, una din principalele zeite, iar in cea romana, zeita Diana. Ea a fost fiica lui Zeus si a lui Leto, si sora geamana a zeului Apollo. Ea era conducatoarea vanatorii, pentru zeii si zeitele vanatorii si ale animalelor salbatice, in special ale ursilor. Artemis era deasemenea si zeita nasterii, a naturii si a recoltelor. Ca zeita a lunii, ea era uneori identificata cu zeitele Selena si Hecata.

Alte referate despre: mitologia greaca, mitologie greaca, zeii din mitologia greaca

Tragedia si comedia greaca

In “Poetica” sa Aristotel subliniaza marile merite ale lui Eschil, de a fi introdus al doilea actor si de a fi micsorat in importanta corul. Astfel, Eschil a redus lirismul tragediei, a pus accentul pe dialogul actorilor si deci a dat tragediei un puternic caracter dramatic. Aceste rezultate le-a obtinut poetul progresiv, in “Rugatoarele”, in “Persii” si in “Cei sapte in fata Tebei”.

Alte referate despre: tragedia si comedia greaca, comedia greaca, comedia greaca referat

Cultura clasica greaca

Cultura greaca ni se infatiseaza unitara in formele si continutul ei, fapt uimitor, daca ne gandim ca grecii, in anumite perioade critice din istoria lor, nu s-au unit impotriva strainilor, ci au continuat sa se dusmaneasca si chiar sa se razboiasca intre ei. Grecii au avut insa, in primul rand, o origine si o limba comune si cateva elemente de unitate: jocurile olimpice, amfictioniilesi oracolele.

Alte referate despre: stiinta si cultura clasica greaca, cultura clasica greaca, fascinatia antichitatii si a culturii clasice

Evolutia omului

Majoritatea abilittilor umane de a se folosi de unelte si obiecte felurite, si are originea in complexitatea creierului. Speciile umane moderne au volumul cutiei craniene cuprins intre 1300 si 1500 cm3. In timpul evolutiei omului, marimea creierului s-a triplat. Aceasta crestere in volum, poate fi pusa pe seama schimbarilor din comportamentul homininelor.

Alte referate despre: evolutia omului, originea si evolutia omului, evolutia omului referat

Evolutivitatea leziunilor aterosclerotice

Angiografic, s-a demonstrat că două treimi din bolnavii cu angină instabilă şi infarct miocardic acut au o progresie rapidă a leziunilor aterosclerotice (3).

Alte referate despre: originea si evolutia limbii romane, evolutia calculatoarelor, evolutia metodelor de determinare a vitezei luminii

Evolutia economica a tarilor dezvoltate

Evolutia economica a tarilor dezvoltate
Particularitatea SUA era explicabila prin preferinta acestei tari pentru relansare prin reducerea prelevarilor obligatorii. Cele 2 exemple de elaborare a unei astfel de politici (“tax-cut-Kennedy-Johnson” 1964 si “tax-cut-Reagan” 1982) erau asemanatoare atat in ceea ce priveste inspiratia – care imbina aspectele keynesiste de relansare a cererii menajelor si intreprinderilor in vederea stimularii cresterii ofertei – cat si in ceea ce priveste amploarea lor.

Alte referate despre: evolutia economica a tarilor dezvoltate, evolutia economica in tarile dezvoltate, evolutia economiei a tarilor dezvoltate

Notiunea obiectul si evolutia dreptului comercial

Reguli scrise în domeniul comertului se găsesc pentru prima dată în Codul lui Andronache Donici din 1814, unde se făcea vorbire despre „daravelile comerciale” si „iconomicosul faliment”. Reguli sumare se întâlnesc si în Codul lui Caragea din 1817 (Muntenia) si Codul Calimach din 1928 (Moldova).

Alte referate despre: evolutia dreptului comercial, evolutia dreptului comercial in romania, aparitia si evolutia dreptului comercial in romania

Evolutia dreptului comercial

Evolutia dreptului comercial
Franta a fost prima tara in care a fost legiferat cometul. Incepand cu edictul lui Carol al IX-lea dat in anul 1563- prin care s-au creat jurisdictiile consulare- continuand cu ordonantele lui Ludovic al XIV-lea din 1673- privind comertul terestru si cele din 1683- privind comertul pe mare – cunoscute sub denumirea de Ordonantele lui Colbert – opera de legiferare culmineaza cu adoptarea in anul 1807, in timpul lui Napoleon, a Codului Comercial Francez.

Alte referate despre: evolutia dreptului comercial international, aparitia si evolutia dreptului comercial, geneza si evolutia dreptului comercial

Evolutia si rolul sistemului bancar in Romania

Evolutia si rolul sistemului bancar in Romania
Prin noile reglementari, Banca Nationala incearca sa creeze un sistem bancar modern si, in acelasi timp, sa-si indeplineasca rolul de banca centrala. România si-a imbunatatit practica bancara cu noi tehnici si instrumente. Obiectivul principal al tuturor acestor imbunatatiri este de a constitui o retea de banci comerciale, eficiente si viabile care sa ofere o gama larga de servicii bancare necesare sustinerii cresterii economice intr-o economie de piata. România poate sa aiba, din nou, un sistem bancar eficient, integrat circuitului financiar international, stimulând dezvoltarea si modernizarea economiei românesti.

Alte referate despre: evolutia si rolul sistemului bancar in romania, evolutia si structura sistemului bancar romanesc, evolutia si rolul sistemului bancar romanesc
Referate afisate : 17
Medie note: 8.60 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles