Falsificarea banilor referat

Spaga si falsificarea banilor

In ultimii 20 de ani, in Romania, spaga a devenit sport national: cadrele medicale trebuie motivate suplimentar pentru ca bolnavul sa beneficieze de un tratament mai bun in spitale, angajatul din administratie trebuie motivat, la randul sau, pentru a-i raspunde mai prompt contribuabilului aflat in fata ghiseului, managerii companiilor private, care vor sa faca afaceri cu statul, stiu ca trebuie sa dea spaga pentru a obtine contracte publice, in tribunale dreptatea se imparte, de prea multe ori, in functie de cine plateste mai mult, iar lista ar putea continua la nesfarsit.

Nivel: Gimnaziu
Dimensiune: 3193kb
Downloads: 232
Materia: Drept

Infractiunea de spalare a banilor

Obiectul de activitate al acestui organism îl reprezintă activitatea de prevenire şi combatere a spălării banilor şi a finanţării actelor de terorism pe care le realizează prin două modalităţi specifice:

Alte referate despre: infractiunea de spalare a banilor, infractiunea de spalare de bani, infractiuni de spalare a banilor

Spalarea banilor

Spalarea banilor
O caracteristică de asemenea importantă, a activităţii criminale este caracterul organizat transfrontalier , putându-se astfel concluziona că principalele legături în plan internaţional ale economiei subterane sunt cele generate de criminalitatea organizată. Scopul tuturor acestor acţiuni este, în mod evident, obţinerea unor venituri importante şi plasarea lor în economia oficială. Motivele care stau la baza criminalităţii organizate pot fi uneori de natura politică, religioasă, dar, chiar şi în aceste cazuri, este vorba de o interfaţă, crima organizată având în mod evident tendinţe de suprapunere cu economia subterană dându-i acesteia un caracter organizat, preluând disponibilităţile financiare şi oportunităţile create de alte activităţi componente.

Alte referate despre: spalarea banilor, spalarea banilor referat, spalare bani

Spalarea banilor murdari

Integrarea reprezintă mişcarea fondurilor astfel spălate prin intermediul organizaţiilor legale; furnizarea unei legalităţi aparente bogăţiei acumulate în mod criminal. Dacă procesul de stratificare are succes, schemele de integrare vor aşeza rezultatele spălării la loc în economie în aşa fel încât ele vor reintra în sistemul financiar apărând ca fonduri normale şi „curate" de afaceri.

Alte referate despre: spalarea banilor murdari, referat spalarea banilor, referate spalarea banilor

Banii

La inceput, aurul a circulat in calitate de bani sub forma de bucati brute, apoi de lingouri si bare de greutati egale. Principalul neajuns al acestei situatii consta in necesitatea cantaririi si verificarii puritatii aurului la fiecare act de vanzare-cumparare. Acest neajuns a fost inlaturat prin marcarea lingourilor si barelor, mai inati de catre negustori, apoi de capetenii feudale, orese si state. Astfel au aparut monedele de aur. Pe teritoriul Romaniei, primele monede autohtone au fost drahmele din argint, batute in orasul pontic Histria in sec. V- IV i.e.n. Omenirea a folosit monede metalice cu valoare intrinseca, mai intai din aur si din argint, apoi din diferite aliaje, timp de peste 26 de secole. Monedele de aur din epoca moderna erau perfect rotunde, echilibrate, bine reliefate, ...

Alte referate despre: banii, punguta cu doi bani, spalare de bani

Cars should be banned from the city

I think that cars are very important means of transportation because it is more comfortable and faster then other ways of transport.I totally agree that cars should be banned from the city because it cause air pollution and it also cause too much noise indifferent it is day or night.

Alte referate despre: cars should be banned from the city center, cars should be banned from the city centre, referat cars should be banned from the city centre

Spalarea Banilor

Însa o asemenea afirmatie trebuie categoric respinsa, pentru simplul motiv ca nici o infractiune de fals nu poate fi analizata în acest fel, anume ca un mijloc oarecare de savârsire a altei infractiuni. Dupa cum s-a observat înca de multa vreme1, orice fals în înscrisuri constituie prin el însusi un scop si aduce atingere unui interes social determinat (unei valori sociale distincte) – încrederea publica în valoarea probatorie a înscrisurilor.

Alte referate despre: spalarea banilor si finantarea terorismului, economia subterana si spalarea banilor, spalare banilor

Geneza, evolutia si functiile banilor

Ei au apărut spontan în urma unui lung proces istoric de dezvoltare a schimbului. Alţi specialişti consideră banii a fi rodul unei convenţii la care oamenii ar fi ajuns pentru a uşura schimbul, sau ar fi o ficţiune juridică, respectiv o creaţie a ordinii de drept. " Banii sunt o convenţie socială artificială . . . de îndată ce bunurile pot fi cumpărate sau vândute pe un lucru dat, publicul va consimţi să se folosească de el pentru cumpărăturile şi vânzările sale. Oricât ar fi de paradoxal sau nu, banii sunt acceptaţi sau nu . . .pentru că ei sunt acceptaţi." (Paul A. Samuelson )

Alte referate despre: geneza evolutia si functiile banilor, banii - geneza evolutia si functiile banilor, geneza economiei de schimb originea evolutia si functiile banilor

Despre bani

Concluzia este ca, mai intii trebuie sa va transformati voi insiva pentru a ajunge sa va serviti de bani, si de tot ceea ce posedati, numai in scopul elevarii voastre si binelui umanitatii. In ziua cind veti reusi, chiar daca sunteti bogat, nu veti mai fi doborit: veti realiza numai operele sublime dupa care sufletul vostru rivnea de multa vreme.

Alte referate despre: alexandru mitru banul muncit, text argumentativ despre valoarea banului, bani

Banii sunt pentru economie ceea ce limbajul este pentru comunicare

La crearea limbajului nu se poate spune ca a participat o singura persoana, ci ca , a aparut ca urmare a stradaniilor sutelor, miilor de oameni, si poate zecilor de generatii, pana la definitivarea acestuia.In acelasi fel se intampla si in cazul dezvoltarii economiei. O data cu vadirea necesitatii realizarii schimburilor, pentru satisfacerea anumitor nevoi , este vazuta tot mai clar aparitia ,,unui mijloc de schimb universal acceptat''.

Alte referate despre: banii sunt pentru o economie ceea ce limbajul este pentru comunicare, banii sunt sangele care iriga economia, bani sunt sangele care iriga economia

Banii si semnificatia lor socio-economica

Pentru exemplificare, un agricultor realiza un schimb de produse cu un crescator de animale, oferindu-i acestuia o anumita cantitate de grau si primind in schimb cateva vite. Acest schimb direct intre doua marfuri diferite se numeste troc. Cu timpul aceste schimburi sporadice la inceput, au devenit o regula.

Alte referate despre: analiza disparitatilor socio-economice la nivel regional in romania, analiza socio-economica privind pozitionarea romaniei in ue, socio-economie

Reglementarile prudentiale si strategiile ban

Reglementările prudenţiale şi strategiile bancare
b) o altă caracteristică este aceea că reglementările prudenţiale vizează, în mod esenţial, instituţiile de credit, spre deosebire de constrângerile prudenţiale din domeniul industrial care vizează produsele: mărime, greutate, componenţă. În domeniul bancar, reglementările se referă la practicile bancare şi la structura instituţiei respective, ceea ce conduce la efecte asupra bilanţului bancar;

Alte referate despre: reglementari prudentiale si strategii bancare, supravegherea prudentiala si spalarea banilor, decizii si reglementari de prudentialitate bancara

Afaceri cu banii tai si cu experienta altora

Sa presupunem ca aflati prin diferite mijloace (din presa, de la cunoscuti, printr-un contact personal) ca cineva desfasoara o afacere interesanta si foarte profitabila si vi se pare ca respectiva afacere ar fi foarte potrivita si pentru dvs. Ati vrea sa demarati ceva similar, dar... cum sa procedati? In mod sigur, intreprinzatorul care detine afacerea s-a lovit de o gramada de greutati pana sa obtina succesul care v-a incantat pe dvs. Poate ca exista si unele secrete, pe care e foarte greu, daca nu imposibil, sa le descoperiti singur. Si atunci se pune intrebarea: oare merita sa bajbaiti dupa raspunsurile la toate problemele care apar, cand stiti cu siguranta ca cineva are deja aceste raspunsuri?

Alte referate despre: plan de afaceri cu bani nerambursabili, referant asigurarea banilor si a altor valori, referate ro economie bani afaceri

Negociere in afaceri

Totodată, elementele de comunicare non-verbală, precum fizionomia, mimica, gestica, postura, îmbrăcămintea, aspectul general etc. pot avea o importanţă care nu trebuie neglijată. Cultura partenerilor şi puterea de negociere a părţilor negociatoare sunt alte elemente de care trebuie să se ţină seama. Elementele de tactică şi strategie, capcanele şi trucurile retorice ca şi cunoştinţele de psihologie a percepţiei pot juca un rol decisiv în obţinerea de avantaje mari în schimbul unor concesii mici.

Alte referate despre: comunicare si negociere in afaceri, negocierea in afaceri, negocierea in afaceri referat
Referate afisate : 14
Medie note: 8.29 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles