Filosofia si filosofarea

Filosofie si filosofare

În Europa evului mediu filosofia se întinde între secolele V – XV. Fenomenul are început mai repede. S-au exprimat păreri unilaterale, aprecieri dogmatice cum este aprecierea că în Europa Vestică filosofia ar fi o “noapte de 1000 de ani” in sensul ca spiritul uman a dus un somn de 1000 de ani ceea ce este în contradicţie cu realitatea.

În Europa apuseana au existat filosofi care au îmbunătăţit filosofia şi au dezvoltat-o, ori a spune că este o noapte de 1000 de ani înseamnă a pune în paranteză această creaţie, simbolizând totodată un negativism faţă de trecut, înseamnă să credem că timp de 10 secole progresul a încetat. Filosofii medievali apologeţi sunt primii aparatori ai cretinismului, ei exprimându-si primii gândurile despre credinţa creştina.

Nivel: Liceu
Dimensiune: 10kb
Downloads: 3772
Materia: Filosofie

Istoria Filosofiei

Gnaseologia (cagnas = cunoastere) este teoria filosofica a cunoasterii
ca raspuns la întrebarea cum ar fi daca omul poate sa cunoasca sau nu
lumea, cum o cunoaste, pâna unde este adevarul.

Alte referate despre: istoria filosofiei, istoria filosofiei antice, istoria filosofiei dreptului

Istoria Filosofiei

Filosofia îl ajută pe om să opteze în cunoştinţă de cauză de ce oamenii optează pentru anumite realieri. Filosofia îl ajută pe om să se cunoască pe sine să-şi formeze o cunoştinţă de sine care sunt propriile sale realări dar raportată la realitatea socială, să-şi formeze conştiinţa alterităţii care este conştiinţa respectului pentru ceilalţi alături de care trăieşti.

Alte referate despre: cunoastere in istoria filosofica, istoria filosofiei secolului 19-20, istoria filosofie

Nevoia de filosofie

Dupa cum spunea si renumitul filosof Seneca(?),”Barba non facit philosophus.”,nu conteaza cum arati ci conteaza ce se petrece in mintea ta si de ce se petrce.Aceasta asa-zisa stiinta ne ajuta sa intelegem intr-un mod propriu,personal notiuni,lucruri pe care nu oricine poate intelege sau chiar avea curajul sa intrebe de ce se petrec ele .

Desi o putina parte din omenire detine aceasta capaciatate de a filosofa,fiecare dintre noi are o mica parte filosofica in mentalitatea respectiva.De exemplu:viata umana,omul,mai concret.Este un vag subiect filosofic.Acest subiect,abordat dintr-o perspectiva a omului simplu este reprezentat printr-o sinteza simpla care consta in faptul ca omul se naste fara ca acesta sa stie,isi traieste viata cu gandul ca aceasta va lua sfarsit dar nestiind cand,inconstientizand momentul cand aceasta isi face aparitia ,deci se naste si moare far sa stie.

Alte referate despre: nevoia de filosofie a omului contemporan, nevoia de filosofie, in ce consta nevoia de filosofie a unui contemporan

Inspre o filosofie a gerontologiei

Pentru Hegel, filosofia este cunoasterea rationala a absolutului.
Iar alte orientari filosofice au atras atentia si asupra succesului sau reusitei ca si conditii ale corectitudinii sau adecvarii credintelor.
Pentru Wittgenstein, filosofia este o activitate de clarificare a gandurilor.
"...Pentru filosofia analitica, filosofia este analiza a limbajului--- a limbajului stiintei, in varianta empirismului logic, a limbajului uzual in varianta asa-numitei ,, filosofii a limbajului comun".

Alte referate despre: referate filosofie, referat filosofie, filosofia dreptului

Filosofie si viata

Asta imi demonstreaza ca nu o sa am niciodata raspunsul adevarat pentru ca acesta poate ca nici nu exista ,sau poate ca eu nu vreau sa il vad ,dar oricum intrebarile in sine imi dezvolta gandirea si imi provoaca imaginatia si imi starnesc setea de cunoastere in asa fel incat sa caut aceste raspunsuri toata viata. Asa sunt eu ,si mai e lume ca mine ,mereu interesata sa afle “de ce e asa si nu altfel?”,”cine sunt si de ce nu sunt altfel?”,”care-mi este menirea si cum pot fi sigura ca nu e alta?” plus multe alte enigme de acest gen.

Alte referate despre: filosofie si viata, filosofia si viata, rolul filosofiei in viata omului

Relatia filosofie-stiinta

Relatia filosofie-stiinta este eseul prezent care încearcă să degajeze o concluzie referitoare la raportul filosofie-ştiinţă, din perspectiva unora dintre discursurile pe această temă din sec. XX, secol în care tema devine problematică.Relatia filosofie-stiinta

Alte referate despre: relatia filosofie-stiinta, relatia filosofie stiinta, relatia filosofie stiinte

Filosofia in perioada iluminismului

In 1728 Montesquieu a inceput sa calatoreasca, mergand in Anglia in 1731 unde a devenit membru al Societatii Regale, a studiat Parlamentul in sesiune si si-a facut prieteni printre filosofi si politicieni. Dupa reantoarcerea sa in Franta a publicat consideratii asupra cauzelor grandorii si decadentei romanilor (1734), o lucrare pregatitoare a cartii ce avea sa-l faca celebru in Intreaga lume si care a necesitat inca 16 ani de lucru. Aceasta avea sa fie o carte despre lege si politica si autorul a citit mult si cu mare atentie lucari de istorie, drept, economic si teorii politice.

Alte referate despre: filosofia in perioada iluminista, filosofia in perioada iluminismului, perioada iluminismului

Filosofia medievala

Aceasta reactie a apartinut, indeosebi gnosticilor si unor erezii cum au fost manicheismul, donatismul, pelagismul. incepand cu a doua jumitate a secolului al VIII-lea, feudalismul cunoaste anume transformari, renasterea carolingiana fiind un moment considerat chiar ca o "revolutie", iar aceasta pentru ca atunci, s-ar fi ajuns la zdruncinarea imobilismului si la promovarea unor noi energii sociale. Carol cel Mare a sprijinit organizarea invatamantului si renasterea intelectuala pentru a asigura unitatea imperiului si buna lui administrare.

Alte referate despre: filosofia medievala, filosofia medievala araba, filosofie medievala

Filosofie cu concepte fundamentale

Filosofie cu concepte fundamentale
Pe fondul unei istorii a filosofiei dominata de teologie, de principiul atotputerniciei si autoritatii divine, Descartes accentueaza autonomia si capacitatile specifice omului, filosofia lui fiind o etapa importanta pe calea emanciparii umane.

Alte referate despre: filosofie cu concepte fundamentale, concepte fundamentale filosofice, concepte fundamentale filosofie

Cele Trei Filosofii

Dar aceste delimitari nu pot fi reale daca nu se tine- din nou – seama de puterea de semnificatie a cuvintelor . Informatiile istorice oferite de Aristotel prin critica facuta inaintasilor sai confirma ca nu a existat nici o conceptie fara acceptarea prealabila a unor principii .Primii filosofi au conceput principiul ca ceva corporal (caci apa , focul si elementele asemanatoare lor sunt corpuri ) , unii dintre ei au admis un singur principiu , iar altii mai multe principii materiale , in sensul ca ambele directii le-au socotit drept cauze materiale , in sensul ca ambele directii le-au socotit drept cauze de ordin corporal .Pe langa aceasta , am constatat ca unii dintre ei au adaugat cauzei materiale si cauza care este obarsia miscarii , aceasta din urma cauza unii considerand-o unica , iar altii dubla .Pana la filosofii italici , ceilalti au staruit mai putin asupra problemei principiilor ...

Alte referate despre: ce este filosofia, ce este omul filosofie, referate filosofie liceu

Conceptul de libertate in gandirea filosofica

Libertatea este considerată ca ,, un dat imediat al conştiinţei “, ca facultatea inerentă a omului de a se raporta sintetic şi spontan la actele pe care le îndeplineşte, dând curs pulsaţiilor şi impulsurilor emoţionale care ,, ţâşnesc “ din ,, străfundurile eului “

Alte referate despre: conceptul de libertate in gandirea filosofica, conceptul de libertate in gandire, conceptul de libertate in gandirea stoica

Asupra sensului filosofiei

...numai in masura in care conditioneaza reedifacari valorice la nivelul altor forme de constiinta sociala si, respectiv, modificari in strauctura tablelor de valorilor culturale, astfel ca acestea sa stimuleze schimbari cu caracter adanc in structura si dinamica civilizatiilor, putem spune ca filosofia are un caracter aplicativ. (Tudosescu 1997, p.169).

Alte referate despre: asupra sensului filosofiei, sensul filosofiei, destinul asupra omului filosofie

Aspecte primitive ale filosofiei gerontologiei

Aspecte primitive ale filosofiei gerontologiei
Care este semnificatia respiratiei? Este o schimb gazos, prin expiratie si inspiratie, cu mediul extern. Care este sensul rolului sistemului circulator sanguin? Pare a fi ultra clar: sa transporte sangele prin intreaga retea de vase. Datorita unei conexiuni intre digestie si sange, aceasta circulatie are ca o consecinta deasemenea si alimentarea.
Aspecte primitive ale filosofiei gerontologiei

Alte referate despre: balta alba aspecte primitive, aspecte ale procesului nursing in comuna primitiva, aspecte ale procesului de nursing in comuna primitiva

Conceptul de libertate in gandirea filosofica

Conceptul de libertate in gandirea filosofica
Şi ,întrucât ne putem face iluzii asupra resorturilor deciziilor noastre, întrucât putem să considerăm alegerea noastră liberă, chiar atunci când ea a fost dictată constrângător de modelele culturale ,de criteriile sociale de valorizare , de prejudecăţi sau pasiuni , de fenomene de alienare ,ea nu este nici probantă. Intuiţia libertăţii pune problemă, dar nu se rezolvă .A trebuit să se desfăşoare un îndelung efort de meditaţie filozofică pentru ca însăşi problema să fie formulată pertinent şi să constituie cadru teoretic adecvat pentru realizarea ei .

În dezbaterea teoretică a problemelor libertăţii s-au propus în istoria gândirii filozofice mai multe tipuri de soluţii .Vom prezenta câteva dintre ele , nu în ordinea lor cronologică, ci în ordinea în care trecerea de la o interpretare la alta ne permite să surprindem fazele prin care trece procesul progresiv de conceptualizare a libertăţii, ...

Alte referate despre: referat despre conceptia despre libertate in perspectiva filosofica, conceptul de libertate in gandirea economica, conceptul de libertate in gandirea filozofica

Filosofia Chinei antice ( Confucianismului, taoismul )

Mostenirea lasata in urma sa nu a inclus opere scrise, ideile, interpretarile, comentariile sau completarile sale asupra vechiului patrimoniu cultural chinez ( Cartea Poeziei, Cartea Schimbarilor, Cartea Ritualurilor, Cartea Muzicii, Analele Primaverii si ale Toamnei) fiind transpuse de discipolii sai intr-o colectie de texte cuprinzand 30 de carti .

Confucius s-a remarcat prin doctrina sa etica, a elaborat codul de norme morale privind comportamentul oamenilor fata de superiori, fata de ceilalti. Tema fundamentala impusa inteleptului este societatea, existenta sociala a individului, conditiile ideale dintre om si societate, scopul filosofiei sale fiind formarea omului util societatii.

Alte referate despre: filosofia chinei antice, filosofia chinei antice referat, filosofia chinei antice scoala lui confucius

Sensul filosofiei si sensul mintii

Si in conditiile in care functiile sau capacitatile lui sunt implementabile non-neuronal, creierul nu este singurul mijloc sau conditie necesara, conditia de posibilitate, a intelepciunii. Daca capacitatile creierului [receptia, convertirea, codificarea, procesarea, stocarea, controlul semnalelor fizice; modalitatile senzoriale, analizatorii, categorizarea, imageria mentala, constiinta, inteligenta etc.] sunt reproductibile in principiu prin roboti, atunci nivelul neuronal nu reprezinta o conditie necesara pentru posibilitatea mintii.

Alte referate despre: filosofie problema sensului vietii si nemurirea, referat filosofie problema sensului vietii, sensul filosofic al baladei miorita
Referate afisate : 17
Medie note: 8.36 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles