Finalitatile educatiei referat

Finalitatile educatiei

Referat despre Finalitatile educatiei
Finalităţile circumscriu modelul de personalitate pe care educaţia urmează să-l formeze. Ele se diferenţiază şi integrează într-un tot unitar în funcţie de cerinţele sociale şi descifrarea macanismului psihologic al învaţării umane. Finalităţile acţiunii educaţionale îmbracă forma idealului educaţional, scopurilor şi obiectivelor educaţionale. Ele se constituie într-un sistem cu o funcţionalitate internă bine conturată , conferindu-i acest rol director şi reglator propriu, oricărei acţiuni educaţionale.

Finalităţile reprezintă direcţiile, orientările strategice ale funcţionării învăţământului, într-o anumită perioadă istorică, a dezvoltării social-economice şi culturale a unei societăţi.
Nivelul ideatic al finalităţilor educaţiei trebuie să fie destul de “înalt”, pentru a reprezenta cu adevarat un model funcţional, dinamic şi într-o continuă mutare către noi orizonturi de perfecţiune, ...

Nivel: Facultate
Dimensiune: 19kb
Downloads: 3318
Materia: Pedagogie

Metode mijloace si forme de organizare a educatiei adultilor

Odată format copilul şi încheind educaţia obligatorie, s-a considerat mult timp că nu mai are nevoie să înveţe sau, cel puţin, că, devenind adult, ştie cum să facă acest lucru şi nu mai are nevoie de sprijin. La vârsta adultă, educaţia nu mai este obligatorie, cel puţin formal, educaţia adulţilor realizându-se mai ales în cadrul non-formal sau informal. Sunt argumente pentru care educaţia adulţilor s-a aflat într-un con de umbră - pe nedrept, am putea spune, dacă ne gândim la dictonul „Omul cât trăieşte învaţă".

Alte referate despre: metode mijloace si forme de organizare a educatiei adultilor, mijloace si forme de organizare a educatiei adultilor, referat metode mijloace si forme de organizare a educatiei adultilor

Problematica educatiei copiilor cu CES

In activitatile didactice destinate elevilor cu CES se pot folosi metodele expozitive, (povestirea, expunerea, explicatia, descrierea) dar trebuie respectate anumite cerinte:
- sa se foloseasca un limbaj adecvat, corespunzator nivelului comunicarii verbale;
- prezentarea sa fie clara, precisa, concisa;
- ideile sa fie sistematizate;
- sa se recurga la procedee si materiale intuitive;
- sa se antreneze elevii prin intrebari de control pentru a verifica nivelul intelegerii continuturilor de catre acestia si pentru a interveni cu noi explicatii atunci cand se impune acest lucru.

Alte referate despre: educarea copiilor cu ces, finalitatea educatiei copiilor cu ces, metode activ participative in activitatea educativa a copiilor cu ces

Finalitatile educatiei

Finalitatile circumscriu modelul de personalitate pe care educatia urmeaza sa-l formeze. Ele se diferentieaza si integreaza intr-un tot unitary in functie de cerintele sociale si descifrarea macanismului psihologic al invatarii umane. Finalitatile actinuii educationale imbraca forma idealului educational, scopurilor si obiectivelor educationaele. Ele se constituie inre-un system cu o functionalitate interna bine conturata , conferindu-I acest rol director si reglator propriu, orcarei actiunii educationale.

Alte referate despre: finalitatile educatiei, finalitatile educatiei timpurii, finalitatile educatiei referat

Studiu sociologic al educatiei scolare

In Franta ,mai multe studii au stabilit in mod clar diferentele in ceea ce priveste accesul si reusita la diferitele niveluri ale scolaritatii.Ancheta INED s-a desfasurat intre anii 1962-1972 ,iar prin intermediul ei s-a urmarit populatia scolara pe o perioada de 10ani ,fiind chestionati si urmariti in mod regulat.In urma anchetei concluziile sintetizate de A. Girard si H. Bastite au aratat ca in general copiii proveniti din categorii favorizate din punct de vedere economic si cultural sunt mai precoce si ca in conditiile unei varste egale reusesc mai bine.

Alte referate despre: studiul sociologic al educatiei scolare, realizarea unui studiu de caz pe problematica educatiei scolare, studiu de caz problematica educatiei scolare

Psihologia educatiei

1.1. STATUTUL EPISTEMOLOGIC AL PSIHOLOGIEI EDUCAłIEI -> PSIHOLOGIA (din grecescul psyche = suflet si logos = stiintă) se afirmă ca stiinta centrală despre om si relatiile interumane, studiind fenomenele psihice si urmărind descrierea si explicarea lor prin intermediul unui ansamblu
de legi si modalităti determinative.

Alte referate despre: psihologia educatiei, psihologia educatiei referat, referat psihologia educatiei

Rolul conducator al educatiei

Protagonistul comunicării nu este cuvântul, ci persoana în integralitatea sa de trup, minte, inimă şi suflet. Oricare din aceste dimensiuni constitutive în care a fost decompusă pentru comoditate, unitatea persoanei vorbeşte într-un limbaj propriu, foloseşte un mod expresiv propriu, care înainte de a fi decodat de partener, e descifrat în eu-l său interior. În concluzie, trebuie să fim limpezi în şi cu noi înşine pentru a putea comunica în mod profitabil cu celălalt.
Trupul, fie masculin, fie feminin, vorbeşte limba lui, are gramatica lui. Antonio Raspanti observa despre bucurie: când persoana este bucuroasă, trupul se transformă: ochii, expresia lor, mimica se schimbă;creşte fluxul de sânge către creier şi sunt activaţi neuronii specifici. Nu este întâmplător că pentru a vorbi de bucurie de cele mai multe ori se utilizează aforisme legate de corp: amuri de râs, a exploda de bucurie, a respira fericirea pri toţi porii, a răde cu lacrimi, a râde ...

Alte referate despre: rolul conducator al educatiei, rolul conducator al educatiei in formarea personalitatii umane, rolul conducator al educatiei in dezvoltarea propriei personalitati

Specificul educatiei adultilor

Dificultatea conceptului educatiei adultilor deriva atit din ruptura
epistomologica produsa in zilele noastre, cit si din relativ slaba
cunoastere a adultului si am spune chiar a copilului si tinarului.
Adesea, intemeierea educatiei s-a facut doar pe bazele fiziologiei,
anatomiei si psihologiei si nu pe cele ale antropologiei. Teoria
educatiei, se pare ca nu a incorporat in sine inca ideea ca in fiecare
individ exista o istorie a speciei.

Alte referate despre: specificul educatiei adultilor, strategii didactice specifice educatiei adultilor, specificul educatiei adultilor referat

Finalitatile educatiei

A acţiona în plan educaţional înseamnă a delibera asupra traiectului de parcurs, a tinde către un scop în condiţii date, înseamnă a identifica şi adecva mijloacele cele mai bune pentru atingerea scopului şi a introduce în realitatea educaţională o serie de variabile şi factori care (auto)reglează acţiunea înspre finalităţile propuse, în fond, finalităţile educaţiei ating demnitatea de valori practice (praxiologie), întrucât vizează eficientizarea acţiunii şi sunt consecinţe ale intenţionalităţii umane.

Alte referate despre: finalitatile educatiei timpurii ideal educational scop obiective, referat finalitatile educatiei, finalitatile educatiei taxonomii ale obiectivelor educationale

History of Education

Education among the Jewish people also had a profound influence on Western learning. The ancient Jews had great respect for the printed word and believed that God revealed truth to them in the Bible. Most information on ancient Jewish goals and methods of education comes from the Bible and the Talmud, a book of religious and civil law. Jewish religious leaders, known as rabbis, advised parents to teach their children religious beliefs, law, ethical practices, and vocational skills. Both boys and girls were introduced to religion by studying the Torah, the most sacred document of Judaism. Rabbis taught in schools within synagogues, places of worship and religious study.

Alte referate despre: history of education in usa referat, history of education uk, education history referat

Rolul educatiei in formarea personalitatii elevului

Pentru a putea clarifica dialectica relaţiei dintre ereditate , mediu şi educaţie este nevoie să clarificăm mai întâi noţiunile respective

Alte referate despre: rolul educatiei in formarea personalitatii elevului, referate rolul educatiei in formarea personalitatii elevului, rolul educatiei in formarea personalitatii elevului referat

Intreprinderea, sistem cu finalitate

Intreprinderea-sistem cu finalitate
Ceea ce se poate spune cu certitudine este faptul ca finalitatea fundamentala a unui individ in intreprindere este determinata de anumite mobiluri: atunci cand individul respectiv este patronul intreprinderii, mobilurile sale sunt similare cu ale organizatiei pe care o conduce.

Alte referate despre: intreprinderea sistem cu finalitate, intreprinderea, relatia incipit-final in maitreyi de mircea eliade

Educarea calitatilor motrice prin lectia de educatie motrica

I.a. Calităţi motrice: - condiţionale: Viteza, Forţa, Rezistenţa
- coordinative: Îndemânarea
- intermediare: Mobilitatea şi Supleţea

Alte referate despre: educarea calitatilor motrice prin lectia de educatie fizica, educare calitatilor motrice prin lectia de educatie fizica, clasificarea calitatilor motrice in lectia de educatie fizica

Education in the UK

In 1997 Scotland elected to form its own legislature, separate from the Parliament in London. As a result, education in Scotland may change significantly due to Scotland’s 1999 parliamentary elections. Through its parliament, Scotland can address its own educational issues and create its own educational authorities. These authorities have the responsibilities once handled by the secretary of state for Scotland and other non-Scottish educational organizations. Wales also elected its own governing body, the Welsh Assembly, with the power to make similar decisions regarding the Welsh education system.

Alte referate despre: education, decrivez le role des parents dans l education, education in uk

Conceptul de educabilitate

Educabilitatea
După ce am dat aceste definiţii, reţinem faptul că indiferent de multitudinea modalităţilor de definire, educabilitatea reprezintă o însuşire specifică fiinţei umane. În acest sens Kant susţinea, că singur omul este educabil, pentru că poartă in el posibilitatea dea fi altul decât este. El este perfectibil şi perfectibilitatea este condiţia sine qua non a educaţiei.

Alte referate despre: conceptul de educabilitate, conceptii ale educatiei sanitare, referat un concept al educatiei

Rolul familiei ca prim educator al copilului si partener in educatia copilului

Parintii trebuie sa regaseasca un sprijin in institutia de educatie timpurie, sa se simta bineveniti pentru a colabora cu educatorii si a participa la orice activitati realizate cu copiii. Aici ei trebuie sa fie familiarizati cu: informatii privind particularitatile de virsta ale copilului,importanta interventiilor educationale,rolul important al mediului stimulativ cu care copiii interactioneazanecesitatea asigurarii protectiei si securitatii fizice si emotionale a mediului;activitatile care se desfasoara in institutia de educatie timpurie .

Alte referate despre: referat - familia si scoala parteneri in educatia copilului, familia si scoala parteneri in educatia copilului, familia mediu de educare a copilului

Integrarea copiilor cu cerinte educative speciale in scoala publica

Învăţarea este cea mai semnificativă în această perioadă ( de la naştere până la momentul şcolarizării ), reprezentând fundamentul oricărui proces de învăţare ulterioară .

Alte referate despre: integrarea copiilor cu cerinte educative speciale in scoala publica, integrarea copiilor cu cerinte educative speciale, probleme de integrare a copiilor cu cerinte educative speciale referat
Referate afisate : 17
Medie note: 8.31 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Filmele zilei
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10 Bacalaureat 2019 Vezi subiectele examenului de Bacalaureat din 2019 Evaluare Nationala 2019 Ultimele informatii despre evaluare nationala
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles