Functiile si principiile conducerii operative a productiei

Functiile si principiile Conducerii Operative a Productiei

Functiile si principiile Conducerii Operative a Productiei.Prin funcţie se înţelege un ansamblu de acţiuni (activităţi) omogene sau complementare orientate spre realizarea unor obiective derivate folosind anumite metode şi tehnici specifice.1)Funcţia de informare cuprinde o serie de acţiuni legate de evoluţia (cunoaşterea evoluţiei) cererii, a condiţiilor tehnice şi materiale necesare executării producţiei, mărimea costurilor, cauzele care generează anumite abateri, etc.Functiile si principiile Conducerii Operative a Productiei

Nivel: Facultate
Dimensiune: 7kb
Downloads: 786
Materia: Economie

Integrarea economiei romanesti in organismele si structurile europene

Tratatul de la Paris din 1951 a întemeiat Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului (CECO), iar tratatul de la Roma din 1957 Comunitatea Economica Europeana (CEE) si Comunitatea Europeana a Energiei Atomice (CEEA), constituind împreuna Comunitatile Europene. Tratatul de la Roma a fost modificat în 1986, prin semnarea Acordului Unic European, si în 1991, prin semnarea Tratatului asupra Uniunii, adoptat la Maastricht.

Toate aceste acte din 1951, 1957, 1986 si 1991 constituie baza constitutionala a ceea ce numim, în prezent, Uniunea Europeana (UE), stabilind între statele membre legaturi juridice care merg dincolo de relatiile contractuale între statele suverane.

Alte referate despre: integrarea economiei romanesti in organismele si structurile europene, referat integrarea economiei romanesti in organismele si structurile, integrarea economiei romanesti in organismele si srtucturilor europene

Microeconomie

Care din următoarele caracteristici nu pot fi atribuite muncii în calitate de factor de producţie?:

Alte referate despre: microeconomie, referat microeconomie, microeconomie probleme rezolvate

Economie - cererea si oferta

Intr-o economie de piata bunurile create sunt destinate satisfacerii nevoilor umane.
Cererea reprezinta cantitatea dintr-un bun economic care se poate cumpara intr-o perioada de timp, in functie de pretul sau. Oferta reprezinta cantitatea dintr-un bun economic sau serviciu care se poate vinde intr-o perioada de timp in functie de pretul sau.

Alte referate despre: referat economie cerere si oferta, referat economie cererea si oferta, economie cererea si oferta

Inflatia - un flagel al economiei

Asupra masei monetare se acţionează în special prin:
- creşterea dobânzii creditelor acordate de bănci;
- creşterea rezervelor monetare obligatorii ale băncilorş;
- limitarea creditului de consum (vânzări în rate);
- “îngheţarea” salariilor şi preţurilor;
- echilibrarea bugetului de stat şi a balanţei de plăţi externe;

Alte referate despre: inflatia un flagel al economiei, inflatie-un flagel al economiei, inflatia in romania criza economica

Continutul si obiectivele conducerii operative a productiei

Conducerea Operativă a Producţiei cuprinde ansamblul deciziilor şi activităţilor care au ca scop susţinerea planului de producţie principal stabilind sarcini operative de producţie ale unităţilor întreprin-derii şi ale subunităţilor componente, pe perioade scurte de timp, lansarea şi controlul îndeplinirii acestor sarcini operative.Continutul si obiectivele conduceri operative a productiei

Alte referate despre: continutul si obiectivele conduceri operative a productiei, continutul si obiectul raportului juridic, continutul si obiectivele privatizarii

Baza informationala si etapele COP

Consumul de manoperă sau normele de timp pe verigi de producţie sau pe meserii;Felul şi caracteristicile utilajelor necesareefectuării operaţiilor;Nomenclatura şi normele de consum ale materialelor necesare;Nomenclatura şi consumurile normate pentru SDV-uri şi utilităţile necesare.

Alte referate despre: baza informationala si etapele cop, baza infiormationala si etapele cop, baza informationala

Functiile concurentei

Functia de repartitie (reparitzare). Concurentia este nu numai un catalizator, lun stimul pentru o productie sporita, dar si face posibila repartizarea venitului intre intreprinderi, (agenti economici) in functie de investigatiile lor efective. Aceasta satisface regula de remunerare in functie de rezultate in urma luptei competitive.

Alte referate despre: functiile concurentei, functiile concurentei economice, functile concurentei

Functia de motivare - antrenare

Functia de motivare - antrenare
In cadrul functiei de antrenare delimitam doua momente: comanda si motivarea. Prin comanda managerii exercita influenta directa asupra subordonatilor, in virtutea autoritatii cu care au fost investiti, antrenandu-I la realizarea sarcinilor si obligatiilor ce le revin. In procesul de comanda intervin urmatorii factori:

Alte referate despre: functia de motivare antrenare, functia de motivare-antrenare a managementului, functia de motivare antrenare a unei firme

Principiile impunerii

Principiile impunerii
Echitatea fiscala ar trebui sa semnifice dreptate sociala in materie de impozite. In acest scop impunerea trebuie sa asigure egalitate fiscala in fata legii si acesta inseamna ca impunerea trebuie sa se realizeze diferentiat, in functie de marimea averii si de venitul fiecarui contribuabil.

Alte referate despre: principiile impunerii, principiile impunerii fiscale, principiile impunerii adam smith

Manastirea Cozia

stabileste data si locul alegerilor; întocmeste lista electorilor si
convoaca corpul de electori în alegeri

Alte referate despre: manastirea cozia referat, manastirea cozia, referat manastirea cozia

Functii periodice

Functia sinus
Este cea mai comuna functie periodica.
Functia sinus este o functie periodica de perioada 2kπ unde k apartine lui Z
sin (α+2kπ) =sinx

Alte referate despre: functii periodice, functie periodica, functia periodica

Pozitia Marilor Puteri fata de Unirea Principatelor

Conflictul izbucnit între Rusia şi Turcia, ca urmare a refuzului Turciei de a recunoaşte Rusiei ţariste aşa-numitul „protectorat asupra creştinilor ortodocşi”, a atras de partea Porţii otomane Anglia, Franţa şi Sardinia, Austria şi Prusia menţinându-se iniţial în neutralitate. Toate aceste evenimente au făcut ca atenţia Marilor Puteri să se concentreze asupra Principatelor, istoricul american T.W. Riker scriind în acest sens că „războiul Crimeii a făcut din cauza moldo-vlahilor, o problemă europeană”.

Alte referate despre: pozitia merilor puteri fata de unirea principatelor, marile puteri fata de unirea principatelor romane, atitudine marilor puteri fata de unirea principatelor

Principii didactice

Principiul legarii teoriei de practica exprima necesitatea imbinarii activitatii de insusire a cunostintelor teoretice cu activitatea de insusire a cunostintelor practice sau de formare a priceperilor si deprinderilor practice. Tot ceea ce se asimileaza in activitatile didactice se cere a fi valorificat in activitatile ulterioare (intelectuale, practice).

Alte referate despre: principiile didactice, principii didactice, principiile didacticii

Functia de relatie si sistemele implicate in realizarea ei

Functia de relatie si sistemele implicate in realizarea ei -
Asemeni unei reţele telefonice la care este conectată cea mai mică localitate, dar nu şi toate casele, în cazul sistemului nervos informaţia nu ajunge, la fiecare celulă în parte din întreg organismul.

Nervii sunt fascicule de fibre nervoase unite prin ţesut conjunctiv şi acoperite cu un înveliş comun. Însuşirile nervilor sunt: excitabilitatea şi conductibilitatea. În urma acţiunii unui excitant, nervii reacşionează şi transmit influxurile nervoase.

Clasificarea nervilor:
După modul cum este recepţionată excitaţia şi transmit influx nervos, nervii se împart în:
- senzitivi, prin care excitaţiile sunt transmise sub formă de impuls nervos la encefal;
- motori, prin care influxul nervos se transmite de la encefal la organele efectoare;
- micşti, care au atât fibre nervoase, senzitive, cât şi motorii; ...

Alte referate despre: functia de relatie si sistemele implicate in realizarea ei, functia de relatie si sistemele implicite in realizarea ei, sisteme implicate in realizarea functiei de relatie

Popa Tanda - momentele subiectului si caracterizarea personajului principal

Atunci preotul a început cu batjocura şi unde gǎsea un om îl fǎcea de râs fie cǎ n-avea cǎmaşa spǎlatǎ fie cǎ avea casǎ fǎrǎ acoperiş. Atunci sǎtenii sǎtui de predicile lui,i-au spus Popa Tanda şi aşa i-a rǎmas numele.Preotul a trecut apoi la jignit dar oamenii au început sǎ se revolte şi i-au spus cǎ vor mergea la episcopie sǎ-l scoatǎ din Sǎrǎceni.Episcopului i sa fǎcut milǎ de preot şi i-a dat dreptate cǎ ţǎranii trebuiau ocǎrâţi pentru lenea lor.

Pǎrintele o ducea foarte greu,avea trei copii, iar preoteasa zǎcea bolnavǎ la pat.În partea a doua pǎrintele Trandafir se hotǎreşte sǎ aibǎ grijǎ de gospodǎria şi de familia sa în primul rând.Când a venit primǎvara a angajat un ţigan care a tencuit casa,a reparat acoperişul şi a fǎcut gard şi portiţǎ.Preoteasa a avut ideea sǎ facǎ şi câteva straturi de legume.Sǎtenii erau uimiţi şi se minunau de acestea.Popa a cumpǎrat şi un cal şi a construit un grajd.

În ...

Alte referate despre: popa tanda momentele subiectului personaje, popa tanda momentele subiectului, popa tanda momentele subiectului pe scurt

Functiile dreptului

Functiile dreptului
Termenul ,, funcţie „ vine de la latinescul ,, fonctio” care în traducere înseamnă ,,muncă”, ,, deprindere”, ,, îndeplinire”. La acest termen în ultimul timp se apelează tot mai frecvent, deoarece este imposibil a caracteriza vre-un fenomen social la justa lui valoare, dacă nu vom înţelege cum fenomenul respectiv activează, funcţionează.
Functiile dreptului

Alte referate despre: functiile dreptului, principiile si functiile dreptului, rolul si functiile dreptului civil

Functii financiare

NPV (dobândt valoare1, valoare2, …)
Functia NPV calculeazt valoarea prezentt actualizatt a unui flux de venituri/ cheltuieli.
Dact n este numtrul de argumente din tirul de valori ( n nu poate fi mai mare de 29), atunci valoarea nett actualizatt se calculeazt cu formula:

Valorile trebuie st fie echidistante în timp ti st fie valori plttite/ încasate la sfârtitul fiectrei perioade.Dobânda- reprezintt dobânda anualt.
Functia NPV este asemtnttoare cu PV. Deosebirea constt în faptul ct valorile utilizate de PV trebuie st fie constante, iar PV acceptt valori fie la începutul, fie la sfârtitul perioadei.
Exemplu: Pentru o investitie trebuie plttiti 10 000 $ timp de 1 an. În urmttorii trei ani se obtin venituri anuale de 3 000 $, 4 200 $ ti 6 800 $. Dobânda anualt este de 10%. St se calculeze valoarea nett actualizatt a investitiei.
Formula de calcul este:
=NPV (10%, -10 000, 3 000, 4 200, 6 800) care returneazt valoarea ...

Alte referate despre: functii financiare excel, functii financiare, functii financiare in excel
Referate afisate : 18
Medie note: 8.26 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles