Harap alb de ion creanga

Povestea lui Harap Alb de Ion Creanga - Particularitatile de constructie a unui personaj dintr-un basm cult

Eroul însumează o serie de calităţi umane excepţionale, însă nu are calităţi supraumane, e construit mai degrabă pe o schemă realistă. Are însă un cal năzdrăvan care vorbeşte şi poate zbura, este sprijinit de ajutoare, personaje fabuloase şi groteşti. Luptă cu forţele răului, în final este ucis, dar este reînviat cu ajutorul unor obiecte magicei şi descântece. Personajul basmului parcurge un drum al iniţierii, la finalul căruia trebuie să treacă într-un plan superior al existenţei.
Statutul iniţial al personajului este cel de neiniţiat. El trăieşte într-un orizont al inocenţei, justificată prin tinereţea sa: lipsit de experienţa vieţiii. Deşi are calităţi umane deosebite, aceastea nu sunt actualizate de la început, ci şi le descoperă prin intermediul probelor la care este supus.

El apare în scenă după ce fraţii săi mai mari eşuează în încercarea de a-şi asuma un destin de excepţie. Niciunul nu este destul de vrednic pentru ...

Nivel: Liceu
Dimensiune: 9kb
Downloads: 16
Materia: Romana

Harap Alb - caracterizarea personajului

Expresia "monumentala a naturii umane in ipostaza ei istorica ce se numeste poporul roman sau, mai simplu, a poporului roman, insusi, surprins intr-un moment de generala expansiune (G. Calinescu), Ion Creanga, este considerat creatorul basmului cult in literature romana, a scris numeroase opera ce au ramas in eternitate, facand parte din categoria marilor clasici. Povestile sale pastreaza caracterul realist al intamplarilor iar personajele sunt puternic individualizate si umanizate. Spatiul desfasurarii actiunii este ancorat intro-o realitate sociala siu istorica determinate, iar faptele izvorasc din legile firii care guverneaza omenireea.

Alte referate despre: harap alb caracterizarea personajelor, harap alb caracterizarea personajului principal, harap alb caracterizarea personajului

Argumentare basm cult - Harap alb

În drum spre împăratul Roş, Harap-Alb dă dovadă de pricepere, curaj şi înţelepciune când ajută poporul gâzelor. În schimbul ajutorului său, crăiasa furnicilor şi crăiasa albinelor îi oferă fiecare câte o aripă.
Ceata de monştri îl însoţesc spre a-l ajuta în încercările la care este supus la curtea împăratului Roş. Pentr că s-a arătat prietenos şi comunicativ, i se alătură Gerilă, Flămânzilă, Setilă, Ochilă şi Păsări-Lăţi-Lungilă.
După ce trece cu bine de încercările impuse de împăratul Roş, fata împăratului, „o farmazoană cumplită”, impune o ultimă probă: calul lui Harap-Alb şi turturica ei trebuie să aducă „trei smicele de măr şi apă vie şi apă moartă de unde se bat munţii în capete”. Proba fiind trecută ...

Alte referate despre: argumentare basm cult harap alb, argumentarea basmului cult harap alb, argumentarea basmului cult harap-alb

Povestea lui Harap Alb - caracterizarea personajului principal

"Povestea lui Harap Alb - caracterizarea personajului principal"
Ion Creanga a modificat radical personalitatea eroului din basmul traditional,umanizandu-l. Fiul cel mic al craiului,a luat decizia de as incerca norocul,dupa ce fratii lui n-au izbutit sa treaca de proba-cursa intinsa de tatal lor imbracat in blana de urs pentru a le verifica voinicia.Scopul era ca sa poata ajunge la fratele sau Verde Imparat pentru ai urma la tron,deoarece acesta nu avea decat fete.

Alte referate despre: harap alb caracterizare personajului principal, povestea lui harap alb caracterizarea personajului principal, harap-alb caracterizarea personajului principal

Valoarea de bildungsroman a povestirii Harap Alb

Una din aceste secvenţe o reprezintă întâlnirea lui Harap-Alb cu baba “gârbova” în care eroul demonstrează naivitatea, neiniţierea în primul rând pentru că nu remarcă neobişnuitul întâmplării şi în al doilea rând pentru că nu este capabil să vadă dincolo de aparenţe: “ce vorbeşti în dodii matuşă?

Alte referate despre: bildungsroman al povestirii harap alb, valoarea bildungsroman povestirii harap-alb, rezumatul povestirii harap alb

Caracterizarea lui Harap Alb

Dobândirea cunoştinţelor şi a experienţiei este, în definitiv, tot “vina” Spânului. Rãul are o funţie moralã, pentru cã prin el feciorul cunoaşte lumea. Natura sa nobilã face din el un om de cuvãnt, ţinându-şi promisiunea facutã. Însã el ştie cã identitatea de Harap Alb este una falsã, pentru cã este constrãns sã joace rolul slugii

Alte referate despre: rezumat harap alb, harap alb rezumat, harap alb

Particularitati ale bamului Povestea lui Harap Alb

Tema basmului este triumful binelui asupra răului. Motivele narative sunt: superioritatea mezinului, călătoria, supunearea prin vicleşug, muncile, demascarea răufăcătorului (Spânul), pedeapsa, căsătoria.
În basm sunt prezente clişeele compoziţionale, formule tipice.

Alte referate despre: particularitatile de constructie a lui harap alb, particularitatile basmului cult povestea lui harap alb, particularitati de constructie ale lui harap alb

Povestea lui Harap-Alb

Basmul cult este opera unui scriitor cunoscut al carui stil propriu isi pune amprenta asupra modului in care sunt relatate intamlarile asupra felului cum sunt realizate personajele dezvaluind iziunea scriitorului asupra omului.

Alte referate despre: caracterizarea lui harap alb, povestea lui harap alb, harap alb caracterizare

Povestea lui Harap-Alb

8. Perspective auctoriala:
Perspectivactiva narativa este aceea de narator omniscient , iar naratiunea este la persoana a III-a. Modalitatea narativa se remarca prin prezenta marcilor formale specifice basmelor populare (formula de inceput si de final).

Alte referate despre: povestea lui harap alb rezumat, harap alb povestire, harap alb comentariu

Harap Alb - povestirea pe momentele subiectului

Povestirea pe momentele subiectului
Expoziţiunea relatează faptele ce se petrec într-un ţinut îndepărtat, peste mări şi ţări, la capătul lumii, în timp mitic. Aşadar, relaţiile temporale şi spaţiale se definesc prin evocarea timpului fabulos cronologic şi a spaţiului imaginar nesfârşit: "Amu cică era odată într-o ţară" un crai care avea trei feciori şi un singur "frate mai mare, care era împărat într-o ţară mai îndepărtată", pe nume Verde împărat. Cei doi fraţi nu se văzuseră de multă vreme, iar verii nu se cunoscuseră între ei, pentru că împărăţia fratelui mai mare era "tocmai la o margine a pământului", iar fratele mai mic trăia '7a altă margine". In acest cadru spaţio-temporal mitic se derulează - într-o înlănţuire cronologică - întâmplările reale şi fabuloase la care participă personajele basmului.

Alte referate despre: harap alb povestire pe momentele subiectului, harap alb rezumat pe momentele subiectului, povestea lui harap alb povestire pe momentele subiectului

Harap-Alb - Bacalaureat

Harap-Alb - Bacalaureat - Acest tip de luptă este dus în LUMI PARALELE: fantastică / reală (cu valorificarea subcategoriilor fantasticului). Caracterul formativ al basmului popular este dat de finalul moralizator (victoria binelui).

Alte referate despre: caracterizarea lui harap alb bacalaureat, harap alb bacalaureat, povestea lui harap alb bacalaureat

Povestea lui Harap-Alb

Actiunea basmului lui Ion Creanga se desfasoara intr-un spatiu si intr-un timp nedeterminat la fel ca in basmul popular’’Amu cica era o data intr-o tara un crai care avea trei feciori’’
Subiectul basmului poate fi rezumat astfel:

Alte referate despre: povestea lui harap alb comentariu, povestire harap alb, caracterizarea lui harap alb pe scurt

Caracterizarea personajelor - Harap-alb

- personaj individual, adjuvant
- „dihanie de om” – hiperbola  personaj fabulos
- grotesc : urât, comic - din portretul fizic: aspectele urâte prezentate în manieră comică - „urechi clăpăuge”, „buzoaie groase şi dăbălăzate”
- umanizat: cu sentimente, comunică (limbaj specific omului), gândeşte, are simţuri şi mentalităţi.
- Prezentat prin proză rimată şi ritmată specifică stilului oral şi cu ajutorul cifrelor magice – „douăzeci şi patru de stânjeni de lemne”
- „ceva de spăriet”, trăsătură ce reiese din caracterizarea indirectă făcută de narator, în care descrie felul său de a sufla „buza de deasupra se răsfrângea în sus peste scăfârlia capului, iar cea de dedesupt atârna în jos, de-i acoperea pântecele”.

Alte referate despre: caracterizarea personajului harap alb, personaje harap alb, caracterizarea personajelor harap alb

Ion Creanga - viata si activitatea literara

Ion Creanga :Ştiinţele filosofice şi istoria universală le-a făcut cu dr. Ioan Alinescu, iar limba latină cu profesorul D. Stoica.
Exponenţi ai iluminismului francez, fraţii Neofit, Teoctist şi Filaret Scriban, prin opera scrisă şi traducerile făcute din limba franceză, au fost propăvăduitorii ideilor progresiste, unioniste.
Din cauza dificultăţilor familiale e nevoit să urmeze numai cursul inferior al Seminarului Central de la Socola.

Alte referate despre: ion creanga viata si activitatea literara, ion creanga-viata si activitatea literara, ion creanga viata si activitatea

Ion Creanga - copilul si imaginea copilariei

Acestui univers unic ideal, copilaria ,Creanga ii construeste un spatiu ideal , satul Humulesti, evocat din perspective sentimentului apartenentei la vatra satului “Ia,am fost si eu in lumea asta ,un hot cu ochi,,o bucata de huma insufletita din Humulesti…..” Amintindu-si cu madrie de satul copilaiei Creanga il evoca intr-o viziune complexa-
geografic (“sat mare”), psihologic(“sat mare si vessel”, cu oameni gospodari, “flacai si fete mandre)., dar si istoric (“sat vechi razasesc” cu oameni ce deschindeau “din plaiesii care s-au luptat cu Solveski, craiul polonilor”.

Alte referate despre: copilul si imaginea copilariei de ion creanga, imaginea mamei lui ion creanga in amintiri in copilarie, amintiri din copilarie de ion creanga capitolul 2 imaginea mamei

Gheorghita Lipan versus Harap Alb

Gheorghita Lipan versus Harap Alb - Gheorghita este prezentat ca fiul lui Nechifor si al Vitoriei Lipan si frate al Minodorei. Harap Alb este prezentat mai sumar in functie de identitatea familiara,el fiind doar mezinul craiului,avand inca doi frati.

Alte referate despre: spanul versus harap-alb, paralela intre ghita lipan si harap alb, spanul versus harap-alb caracterizare

Harap Alb

Harap Alb - La început el este decât cel de-al treilea fiu al unui crai. Nu are nume pentru cã nu are identitate. El se va individualiza mai târziu, odatã cu întâlnirea cu Spânul.

Alte referate despre: rezumat povestea lui harap alb, caracterizare harap alb, rezumat harap alb de ion creanga
Referate afisate : 17
Medie note: 8.49 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Filmele zilei
 
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10 Bacalaureat 2012 Vezi subiectele examenului de Bacalaureat din 2012 Rezultate Bacalaureat 2012 Aici se vor afisa rezultatele examenului de Bacalaureat 2012
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.