Imperiul roman

Imperiul Romano-German

Puterea principilor local a crescut mai ales in timpul imparatilor din dinastia Hohenstauffen (1128-1208), acestia fiind ocupati in deosebi de lupta impotriva papalitaii si a oraselor italiene din nordul si central peninsulei. Orsele germane,la randul lor, avand interese economice proprii, au devenit practic, independente.

Pentru a-si apara interesele din secolul al XIII-lea acestea s-au unit in ligi, printre care Liga Hanseatica si Liga Renana.Farmitarea Germaniei s-a accentuat in timpul domniei imparatului Rudolf de Habsburg (1273-1291). Acesta a dus o politica autoritara de unificare teritoriala si intarire a puterii centrale, ceea ce a atras principilor germani.

Nivel: Liceu
Dimensiune: 10kb
Downloads: 1409
Materia: Istorie

Problema nationala in imperiul otoman

Patria – noţiune veche, cu semnificaţii foarte largi – este teritoriul pe care există o comunitate de oameni cu o civilizaţie comună, este locul unde s-a dezvoltat această civilizaţie; conservarea şi apărarea acestui teritoriu, alungarea invadatorului este o veche formă a patriotismului, reacţia firească şi colectivă a celor invadaţi.

Alte referate despre: problemele nationale in imperiul rus, imperiul otoman si problema orientala, problema orientala si declinul imperiului otoman

Imperiului Persan - Cultura si civilizatia

Cuprins între fluviile Tigru şi Indus, Marea Caspică, Golful Persic şi Oceanul Indian, podişul iranian se întinde pe o suprafaţă de trei milioane de kilometri pătraţi. Pe acest teritoriu s-au încrucişat – încă de acum patru mii de ani – numeroase drumuri comerciale care legau Orientul Apropiat, pe de o parte cu India şi China, pe de altă parte cu ţările din bazinul răsăritean al Mediteranei. În acest spaţiu s-au născut, s-au dezvoltat, s-au înfruntat regate, imperii şi civilizaţii diverse. Istoria Persiei a fost strâns legată – în antichitate şi în perioada de început a Evului Mediu – cu istoria Asiriei şi Babilonului, a Egiptului, Greciei şi Romei, a Bizanţului şi Islamului.

Alte referate despre: imperiul roman cultura si civilizatia, imperiul roman cultura si civilizatie, antropologie cultura si civilizatia imperiului persan

Imperiul Bizantin

Referitor la arhitectura bisericilor bizantine ele era foarte deosebite. Din sec VI datează faimoasa capodoperă a arhitecturii bizantine Sf. Sofia din Constantinopol.Ca toate clădirile religioase bizantine, exteriorul este simplu, sever, chiar monoton, lipsit fiind de faţade ornamentale. Interiorul e luminat de 40 ferestre de la baza cupolei. Cupola reprezintă bolta cerului, iar partea centrală – spaţiul terestru.

Alte referate despre: imperiul bizantin, imperiul bizantin referat, imperiul bizantin factori geografici

Imperiul Roman

Imperiul Roman a atins apogeul in sec. II-III d Hr. gratie une puteri centrale autoritare, administratiei ramificate si armatei. Intre frontierele sale s-a instituit 'Pax Romana' , iar Roma a ajuns ' Cetatea Eterna', “Centrul Universului”, materializare a aspiratiei de liniste, ordine si eficienta a Antichitatii. Preluand de la greci multe dintre elementele culturii umaniste si dezvoltand un solit sistem de drept, sinteza romana imperiala a fost lasata ca nostenire fundamentala Europei.Imperiul Roman

Alte referate despre: imperiul roman, imperiul romano-german, imperiul habsburgic

Intemeierea Imperiului Roman

Cei care au infaptuit, in istorie,imensul Imperiu Roman din zona mediteraneana credeau ca sunt urmasii lui Enea,un celebru troian care reusise sa scape cu viata si sa plece,in peripetii nemaipomenite,dupa distrugerea orasului sau natal de catre greci.

Alte referate despre: intemeierea imperiului roman, intemeierea imperiul roman, download referat intemeierea imperiului roman

Al doilea imperiu francez

Ludovic Napoleon nu a intarziat sa riposteze.La 1 decembrie
1851,trupele lui au intrat in capitala.In ziua urmatoare
presedintele a dizolvat legislativul,dupa care a incercat sa obtina
acordul poporului francez pentru actele sale neconstitutionale.
Noul Napoleon instituise o dictatura,in cadrul careia voia sa-si
asigure,totusi,sprijinul maselor..Dupa primele zile ale lunii decembrie 1851,presedintele a guvernat cu puteri absolute.

Alte referate despre: dupa al doilea imperiu francez, al doilea imperiu francez, franta dupa al doilea imperiu francez

Etapele istorice ale Imperiului bizantin

Civilizaţia şi cultura bizantină s-au constituit ca o „sinteză a tuturor elementelor politice, religioase, intelectuale ale lumii antice în declin: tradiţia latină, elenism, creştinism, cultura orientală”. De-a lungul unei perioade de peste unsprezece secole, în timp ce Occidentul trăia o epocă de dezagregare, construindu-şi apoi cu greu o nouă cultură şi civilizaţie, Imperiul Bizantin şi-a creat o monarhie absolută şi o administraţie puternic centralizată, a conservat tradiţiile clasice - cultura greacă şi dreptul roman - cărora le-a integrat elemente orientale şi şi-a extins acţiunea civilizatoare şi culturală în ţările Europei sud-estice şi răsăritene devenind în felul acesta o componentă importantă a culturii medievale europene în totalitatea ei şi singurul stat civilizat din Europa Evului Mediu timpuriu.

Alte referate despre: etapele istorice ale imperiului bizantin, etapele istorice ale imperiului roman, scurt istoric despre imperiul bizantin

Imperiul persan

Timp de aproape 200 de ani Imperiul Persan s – a întins între Egipt şi India, asigurând un mediu relativ stabil pentru dezvoltarea civilizaţiei . Ulterior, după un declin rapid , el s-a prăbuşit în faţa puterii lui Alexandru cel Mare .

Alte referate despre: imperiul persan, imperiul persan referat, imperiul persan clasa a 5 a

Roma in perioada imperiului

Aspectul general al Romei- capitala celui mai mare imperiu al antichitatii! Orasul in care se adunau toate bogatiile imperiului! Era dezordonat si haotic. Frumoasele case private se pierdeau printre covarsitorul numar al insulelor, cele mai adeseori mizere. In sec. IV e.n. orasul avea un perimetru de 20 km, si o populatie ce dpasea mai mult ca sigur, cifra de un milion de locuitori. Pe la mijlocul sec. al IV-lea e.n. Roma era alimentata cu apa adusa de 11 apeducte, avea 11 terme si 856 bai private, 8 poduri peste Tibru, 190 de mari depozite de grane, 254 mori de macinat, 1152 de fantani, 11 forumuri, 37 porti de intrare in oras, 11 bazilici, 2 circuri, trei teatre, 2 amfiteatre, 36 arcuri de triumf de marmura si 28 biblioteci publice.

Alte referate despre: roma in perioada imperiului, imparati in perioada imperiului in roma, roma in perioada regalitatii

Imperiul si anarhia

Optzecistii se pregateau sa intre in reteaua de fier a vechii ordini asemenea barbarilor pacificati ce primeau pamint la marginea imperiului, cu datoria de a-l lucra si apara.Revolutia a schimbat insa totul. Brusc, arhontii vechii puteri si-au abandonat opera, migrind catre politica sau alte domenii mai vizibile. Haosul initial a fost de nede-scris. Publicul s-a "bejenit" spre zone de interes mai noi si mai stralucitoare. Revistele literare, inmultite ca niste ciuperci dupa ploaie, si-au aratat conditia neoplasmica: in curind s-a vazut ca nu mai pot supravietui financiar. Comunicatiile s-au intrerupt.

Alte referate despre: imperiul roman referat, imperiile coloniale, imperiul otoman

Imperiile coloniale

In secolele XIV-XVI au fost aduse imbunatarii si inovatii in constructia, propulsarea si manevrarea navelor si in orientarea lor pe mare si s-au realizat progrese in domeniul geografiei si al cartografiei.Din secolul al XV-lea au inceput sa se foloseasca caravelele.Pentru orientare, de la sfarsitul secolului al XIII-lea a inceput sa se foloseasca busola, s-au imbunatatit metodele de calcul a latitudinii si longitudinii, indeosebi cu ajutorul astrolabului.

Alte referate despre: formarea imperiilor coloniale, imperii coloniale, imperiul colonial spaniol 1500-1878

Imperiul bizantin

Societatea viacurilor al IV-lea si al V-lea avand religia crestina recunoscuta oficial in Imperiul Roman va evolua in cele doua capitale, la Constantinopol si la Ravenna, in suprapunerile traditiilor complexe din perioada precedenta, in care influentele orientale vor patrunde tot mai puternic in structura politica si culturala a Imperiului.

In Roma, parasita de administratia centrala, va ramane stapan papa. El va exercita o actiune de suprematie ecleziastica nestanjenita de autoritatea politica. Imparatii bizantini renuntand la titlul de pontifex maximus se vor cansidera ierarhii laici ai bisericii, cu dreptul conducerii acesteia. La sinoadele economice ale crestinismului, prezidate de imparatii bizantini, papa isi va trimite delegati pentru a nu recunoaste suprematia imperiala.

Sinoadele economice ale crestinismului au fost locul intalniri eforturilor de a mentine ...

Alte referate despre: referat imperiul bizantin, istoria imperiului bizantin, harta imperiului bizantin

Imperiul soarelui

Formarea sistemului solar
Soarele s-a format într-un imens nor de gaz şi pulberi . Din motive încă puţin cunoscute , poate în urma unei perturbaţii create de explozia unei stele mai mari , situate destul de aproape acest nor a început să se prabuşească sub propria greutate şi să se învârtească pe loc . Puţin câte puţin a luat forma unui disc mai dens şi mai cald în centru decât spre exterior .

Alte referate despre: imperiul soarelui, rezumatul cartii imperiul soarelui, floarea soarelui

Programare - Divide et impera

1) Maximul dintr-un vector
Se citeste un vector cu n componente, numere naturale. Se cere sa se tipareasca valoare maxima. Trebuie tiparita valoarea maxima dintre numerele retinute in vector de la i la j(initial i= 1, j=n).

Alte referate despre: metoda de programare divide et impera, tehnica de programare divide et impera, metoda de programare divide et impera exemple

Drepturile morale de autor sub imperiul Legii nr. 8/1996

a) dreptul de a decide dacă, în ce mod şi când va fi adusă opera la cunoştinţa publică (dreptul de divulgare a operei);
b) dreptul de a pretinde recunoaşterea calităţii de autor al operei (dreptul la paternitate);
c) dreptul de a decide sub ce nume va fi adusă opera la cunoştinţa publică (dreptul la nume);
d) dreptul de a pretinde respectarea integrităţii operei şi de a se opune oricărei modificări, precum şi oricărei atingeri aduse operei, dacă prejudiciază onoarea sau reputaţia sa (dreptul la respectul integrităţii operei sau inviolabilitatea operei);
e) dreptul de a retracta opera, despăgubind, dacă este cazul, pe titularii drepturilor de utilizare prejudiciaţi prin exercitarea retractării (dreptul de retractare).

Alte referate despre: drepturile morale de autor, drepturile morale ale autorilor, drepturi morale de autor

Divide et impera

Se presupune ca fiecare din probleme in care a fost descompusa problema initiala, se poate descompune in alte subprobleme, la fel cum a fost descompusa problema initiala. Procedeul se reia pana cand (in urma descompunerilor repetate) se ajunge la probleme care admit rezolvare imediata.

Evident nu toate problemele pot fi rezolvate prin utilizarea acestei tehnici. Fara teama de a gresi, putem afirma ca numarul lor este relativ mic, tocmai datorita cerintei ca problema sa admita o descompunere repetata.

Divide et impera este o tehnica ce admite o implementare recursiva. Am invatat principiul general prin care se elaboreaza algoritmi recursivi: ce se intampla la un nivel, se intampla la un nivel, se intampla la orice nivel (avand grija sa asiguram conditiile de terminare). Tot asa, se elaboreaza un algoritm prin divide et imoera: la un anumit nivel avem doua posibilitati:

...

Alte referate despre: divide et impera, metoda divide et impera, divide et impera c

Pericole ce au amenintat Imperiul Bizantin in perioada 1025-1185

În anul 1087 începe războiul romeilor cu pecenegii care va dura până
în anul 1090. Pecenegii, în număr de 80000 de oameni condusi de
comandantul suprem Tzelgu invadează imperiul dar sunt înfrânti de
trupele bizantine conduse de Nikolaos Mavrokatakalon si Vebetziotes;
însusi conducătorul pecenegilor, Tzelgu, îsi pierde viata. Pecenegii
se regrupează lângă Dunăre si continuă actiunile de jaf. Împăratul
organizează o expeditie împotriva pecenegilor pe uscat si pe Dunăre.
De teama armatei bizantine, pecenegii trimit o solie la împărat pentru
a cere pace. Se încheie un armistitiu dar pentru o scurtă durată
deoarece pecenegii atacă noaptea si produc mult haos si pierderi în
rândul armatei bizantine. Pecenegii se retrag în cetatea Dristra care
este asediată de bizantini. Deoarece rezistenta cetătii scade pe zi ce
trece, conducătorul de atunci al pecenegilor, un anume Tatos, trece
Dunărea si se întoarce cu ajutoare cumane. ...

Alte referate despre: imperiul bizantin perioada de reorganizare, perioada de reorganizare si de glorie a imperiului bizantin, imperiul bizantin perioada de glorie si de reorganizare
Referate afisate : 18
Medie note: 8.32 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Filmele zilei
 
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10 Bacalaureat 2012 Vezi subiectele examenului de Bacalaureat din 2012 Rezultate Bacalaureat 2012 Aici se vor afisa rezultatele examenului de Bacalaureat 2012
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.