Importanta jocului in viata individului

Importanta jocului in viata si dezvoltarea individului

Importanta jocului in viata si dezvoltarea individului
Cu toţii ne refugiem deseori într-o lume imaginară, pe care ne-o creem plină de vise, de dorinţe ce se împlinesc, de imaginaţie, o lume paradisiacă în care restricţiile lipsesc. În crearea lumii imaginare omul transpune realul în imaginar.

Importanta jocului in viata si dezvoltarea individului
În grădiniţă această activitate nu este o activitate lipsită de importanţă şi seriozitate.Toţi ne aducem aminte că multe lucruri le-am învăţat aici prin joc, el fiind practice singura metodă prin care noi puteam asimila ceva nou.

Importanta jocului in viata si dezvoltarea individului
Jocul are rol terapeutic pentru cei carenu au dezvoltată iniţiativa şi curajul de a intra în competiţie.Prin joc se eliberează de timiditate şi intră cu toate forţele în joc. Nu se mai teme aşa de tare de critica celorlalţi, deoarece personajul poate spune orice, iar reproşurile nu i se adresează lui personal, ...

Nivel: Liceu
Dimensiune: 7kb
Downloads: 7628
Materia: Romana

Calin file din poveste - interpretarea versurilor

Spatiul nu este numai muzical, ci este plin de miresme, idee sustinuta prin imagini olfactive, epitetul “tamaiet” si aerul plin de miresme. Cadrul este un templu in care se oficializeaza casatoria celor doi tineri. Natura este prinsa si in miscare, intr-o leganare usoara prin intermediul verbelor: trece, coboara, sar.

Alte referate despre: calin file din poveste- interpretarea versurilor, calin file din poveste interpretarea versurilor partea a viii-a, calin file din poveste- interpretarea versurilor din partea a 7a

Jocul si joaca

Indiferent daca jocul literar duce la contructia unei opere cu viziune mitica, daca are ca tema fapte preistorice, daca este dramatica, epica sau lirica, scopul lui este unul singur: de a trezi imaginatia si de a capta atentia lectorului. Emotia creata se bazeaza pe empatie, traire, conflict, combinandu-se insa cu ambele imprejurari. Eroul unei actiuni se numeste protagonist, iar el trebuie sa indeplineasca o anumita sarcina. Conflictuln rezida tocmai din desfasurarea actiunii, declansata de forte superioare, ce tine de un anumit fatum, de care nu se poate scapa.

Alte referate despre: joc si joaca, joc si joaca eseu, eseu joc si joaca

Jocul

Jocul oricât de ciudat ar părea este indispensabil, fiind asemănator cu mâncarea si apa fără de care oamenii nu ar putea trăi. Oamenii au nevoie de joc pentru a se relaxa si pentru a-şi continua activităţiile. Numai aşa putem explica de ce există atâtea tipuri de jocuri: de societate , de noroc, de îndemânare, de cuvinte, sportive, de inteligenţă, de limbaj, publice, de cuvinte etc.Jocul

Alte referate despre: jocul ielelor, joc secund, joc secund comentariu

joc si joaca-eseu

Atat in operele literare cat si in vorbirea curenta se folosesc multe expresii cu cuvintele „joc” si „joaca”: „a juca strans”, „a juca frumos”, „a-si arata jocul”, „a-si pune viata in joc’, „a-i face jocul cuiva”, „a se juca cu focul”, „a juca ultima carte”, „a-si bate joc”, „a descoperi jocul cuiva”, „a fi in joc” etc.

Alte referate despre: jocul si joaca eseu, joc si joaca-eseu, joc si joaca eseu tudor arghezi

Joc si joaca

Jocului i s-au atribuit numeroase sinonime,fie lexicale(joaca, zbenguiala, distractie; dans, hora; intrecere ,partida, disputa, intalnire, meci; rol artistic,interpretare) fie metaforice (iubirea, moartea, viata) conturate in diverse moduri. Jocul a fost adesea tema a numeroase opere ale unor scriitori ca Ion Creanga, Ion Barbu, Tudor Arghezi, George Cosbuc, Ana Blandiana ,Mircea Cartarescu si multi, multi altii.Ei au evidentiat jocul ori ca singurul mod de exprimare a trairilor sufletesti, ori ca o intparcere la copilaria demult pierduta , ori pur si simplu, ca un fel de a testa imaginatia, spiritul de competitie si creativitatea.

Literatura insasi este un joc de cuvinte, de expresii care il fac pe cititor sa traiasca pe alte coordonate spatiale si temporale, dar se indreapta catre ceea ce i-a fost caracteristic dintotdeauna:cultivarea emotiei estetice. Literatura nu inseamna ...

Alte referate despre: eseu despre joc si joaca, jocul si joaca, joc si joaca tudor arghezi

Tema jocului reflectata in literatura

A doua zi ,copilul se întoarce in pădure ,sperând ca melcul să fi supravieţuit ,dar găseşte urmele unei tragedii.El incearcă sa învie melcul ,dar totul este zadarnic ,pentru că acesta este mort şi îngheţat .Acest joc are efecte tragice pentru melc,deoarece acesta moare şi grave pentru copil deoarece este cuprins de remuşcari ,jocul fiind totodată o experienţă de cunoaştere,care-i marchează inocenţa.

Alte referate despre: tema jocului reflectata in literatura, tema familiei reflectata in literatura romana, tema scoli reflectata in literatura

Despre joc si joaca in operele literare

Semnificatie acestei poezii eu cred ca este,ca e bine sa ne jucam,ca nu mai asa vom putea invata ce e bine si ce e rau.

Alte referate despre: jocul si joaca in opere literare din literatura romana, despre joc si joaca in operele literare, joc si joaca in operele literare

Viata ca o prada de Marin Preda

"Viata ca o prada de Marin Preda"
Marin Preda marturiseste ca nu a fost tentat sa descrie natura. Natura l-a fascinat ca simbol al eternitatii, in antiteza cu fragilitatea omului. a debutat cu un volum de povestiri si nuvele intitulat "Intalnirea din pamanturi", citea literatura mai ales proza, printre lecturile sale Rebreanu, Slavici, Tolstoi si Dostoeschi. Citise si poezie:Eminescu, Cosbuc, Bacovia, poezii simboliste franceze "Bandelaire", "Malarms","fara o idee gandeam, nu exista opera de arta durabila".

Alte referate despre: viata ca o prada de marin preda -rezumat pe capitole, viata ca o prada de marin preda, rezumat pe capitole-viata ca o prada de marin preda

Jocul activitate fundamentala a copilului

Jocul activitate fundamentala a copilului - Dupa J. Huizinga, jocul este o actiune specifica, incarcata de sensuri si tensiuni, intotdeauna desfasurata dupa regului acceptate de bunavoie si in afra sferei utilitatii sau necesitatii materiale, insotita de simtaminte de inaltare si de incordare, de voiosie si destindere.Jocul activitate fundamentala a copilului

Alte referate despre: jocul activitate fundamentala a copilului download, referate jocul activitate fundamentala a copilului, jocul activitate fundamentala a copilului

Jocul si rolul sau in dezvoltarea copilului

Copiii care sunt lipsiti de posibilitatea de a se juca cu alti copii
de vârsta asemanatoare fie din cauza ca nu sunt obisnuiti, fie din
cauza ca nu au cu cine, ramân nedezvoltati din punct de vedere al
personalitatii. Jocul ofera copiilor o suma de impresii care
contribuie la înbogatirea cunostintelor despre lume si viata, totodata
mareste capacitatea de întelegere a unor situatii complexe, creeaza
capacitati de retinere stimulând memoria, capacitati de concentrare,
de supunere la anumite reguli, capacitati de a lua decizii rapide, de
a rezolva situatii - problema, într - un cuvânt dezvolta
creativitatea. Fiecare joc are reguli. Atunci când un copil vrea sa se
joace cu un alt grup de copii, el accepta regulile în mod deliberat,
voit. Cu alte cuvinte, el va accepta normele stabilite, adoptate si
respectate de grupul respectiv înainte ca el sa intre în joc.

Alte referate despre: jocul si rolul lui in dezvoltarea copilului, jocul si importanta lui in dezvoltarea copilului, lipsa de joc duce la carente in dezvoltarea copilului

Importanta pregatirii unei negocieri

Importanta pregatirii unei negocieri
Cele mai accesibile si ieftine contacte directe sunt posibile la târguri si expozitii. Când partenerul nu este accesibil direct, se poate recurge la intermediari. În cazul contactelor stabilite prin corespondenta, un rol important îl pot avea scrisorile de prezentare, ofertele si cererile de oferta.

Alte referate despre: importanta pregatirii unei negocieri, importanta pregatiri unei negocieri, importanta pregatirii pentru negocieri

Viata in societate

Privind in jurul nostru, constatam ca diferentele dintre oameni sunt legate nu numai de infatisare, obiceiuri , mod de a gandi, etc. Ele pot fi si diferente de sansa, de reusita in viata. Chiar daca oamenii sunt egali in fata legii, sansele lor de a se realiza, de a reusii nu sunt egale: unii se nasc in familii sarace, altii in familii bogate, unii se bucura de afectiunea si protectia ambilor parintii, altii sunt orfani, unii sunt sanatosi, altii handicapati, etc.
De multe ori diferentele dintre oameni dau nasterela neintelegeri, la conflicte. Conflictele sunt preferabile apatiei si indiferentei. Acestea sunt sterile si daunatoare.

Discriminarea este o forma de incalcare a dreptului de egalitate a sanselor, de afirmare si dezvoltare a personalitatii. Discriminarea este favorizata de urmatoarele situaii:
- etnocentrismul
- generalizarea propriei experiente de viata
- dezvoltarea prejudecatilor
- cunoasterea insuficienta a celorlalti
Discriminarea este practicata ...

Alte referate despre: viata in societate, modul de viata in societatea antica, modul de viata in societatile postindustriale

Importanta canalelor si stramtorilor

Importanta canalelor si stramtorilor - O strâmtoare este un canal îngust de apă ce conectează două bazine acvatice mari, astfel fiind aşezat între două mase de uscat. Termenii de strâmtoare, canal, pasaj şi braţ de mare pot fi sinonime, deşi canal şi braţ de mare au şi alte semnificaţii. Multe strâmtori sunt importante din punct de vedere politic. Importanta canalelor si stramtorilor

Alte referate despre: canale si stramtori, importanta economica a stramtorilor, utilizarea si accesul la canale si stramtori

Viata si opera lui Antonin Dvorak

Viata si opera lui Antonin Dvorak - Tânărul Dvorák a primit simultan o solidă formaţie clasică de organist şi pianist şi a trecut prin experienţa muzicii de dans şi de braserie, ca violonist în orchestra lui Komzak. În 1862, a obţinut un loc de violist de rang în orchestra Operei naţionale, recent fondată de Smetana şi a descoperit creaţiile acestuia, fiind sedus în mod special Mireasa vândută, primul exemplu convingător al naţionalismului muzical ceh.

Alte referate despre: antonin dvorak viata si opera, antonin dvorak, antonin dvorak referat
Referate afisate : 15
Medie note: 8.44 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Filmele zilei
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10 Bacalaureat 2018 Vezi subiectele examenului de Bacalaureat din 2018 Evaluare Nationala 2018 Ultimele informatii despre evaluare nationala
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Am inteles