Incalcarea drepturilor consumatorului

Drepturile consumatorului

DREPTURILE FUNDAMENTALE ALE CONSUMATORILOR
Promovarea drepturilor consumatorilor, prosperitatea si buna stare - sunt valori esentiale ale Uniunii Europene si se reflecta in documentele adoptate si in activitatile curente. Aceste zece principii referitoare la protectia consumatorilor in UE reprezinta nivelul minim de protectie a consumatorilor in statele membre UE.

Nivel: Facultate
Dimensiune: 17kb
Downloads: 15
Materia: Drept

Notiunea de drepturi fundamentale

Însă, cetăţenii străini şi apatrizii beneficiază de un drept specific condiţiei lor: dreptul la azil politic, în situaţia în care, ca urmare a persecuţiilor la care sunt supuşi în ţările lor de origine pentru activităţile lor politice democratice, se refugiază pe teritoriul statului nostru. Acest drept constă în faptul ca cetăţenii străini sau apatrizii sunt asimilaţi cu cetăţenii români din punctul de vedere al dreptului de a nu fi extrădaţi.

Dacă există neconcordanţă între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale.

Alte referate despre: drepturile fundamentale ale omului, carta drepturilor fundamentale a uniunii europene, drepturile fundamentale ale consumatorului

Drepturile Omului

Drepturile Omului
Drepturile omului pot fi definite, în general, ca acele drepturi , fără de care nu putem trai ca fiinţe umane.omului şi libertăţile fundamentale ne permit să ne dezvoltăm şi să ne utilizăm deplin calităţile noastre umane, inteligeţa, talentul şi conştiinţa şi să ne satisfacem nevoile spirituale.
Drepturile Omului

Alte referate despre: drepturile omului, drepturile omului referat, referat drepturile omului

Modificari legislative privind drepturile de folosinta a bunurilor

Prin proiectul legislativ se transpun in legislatia nationala prevederile Directivei 2008/122/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 14 ianuarie 2009 privind protectia consumatorilor in ceea ce priveste anumite aspecte referitoare la contractele privind dreptul de folosinta a bunurilor pe durata limitata, la contractele privind produsele de vacanta cu drept de folosinta pe termen lung, precum si la contractele de revanzare si de schimb.

Actul normativ european aduce o serie de noutati fata de reglementarea precedenta. Astfel, prin noua reglementare se urmareste armonizarea completa pentru a se asigura acelasi nivel ridicat de protectie a intereselor economice pentru toti consumatorii din Uniunea Europeana si pentru crearea unei veritabile piete interne. Cu toate acestea, directiva permite o abordare flexibila, oferind Statelor Membre atat posibilitatea sa aleaga modalitatea de aplicare a anumitor prevederi ale acesteia, cat si sa emita reglementari proprii ...

Alte referate despre: cadrul legislatiei privind drepturile consumatorilor, extras din codul muncii legislatiile privind drepturile salariatilor, modificari aduse legislatiei privind asigurarile rca

Protectia Consumatorului din Romania

Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor are in subordine 42 de oficii pentru protectia consumatorilor, in toate judetele tarii si in municipiul Bucuresti, cu un numar maxim de 684 de posturi, precum si Centrul National pentru Incercarea si Expertizarea Produselor LAREX Bucuresti unitate extrabugetara cu 9 filiale teritoriale a carui functionare este reglementata prin Hotararea Guvernului nr. 625/1999.

Reteaua de laboratoare cuprinde in afara Centrului National pentru Incercarea si Expertizarea Produselor LAREX cu cele 9 filiale teritoriale in Bucuresti, Arad, Baia Mare, Constanta, Galati, Oradea, Satu-Mare, Sibiu si Iasi, laboratoare proprii de analize si incercari organizate in judetele Bacau, Vrancea, Neamt, Braila si Suceava, precum si Laboratorul pentru Analiza Calitatii Vinurilor si Bauturilor Alcoolice, ...

Alte referate despre: protectia consumatorului, protectia consumatorului referat, referat protectia consumatorului

Importanta bunei serviri a consumatorilor

SERVIREA CONSUMATORILOR
CATEVA REGULI PRIVIND COMPORTAREA PERSONALULUI DIN RESTAUTRANT
Ambianta dintr-o unitate de alimentatie publica este creata nu numai de gradul de dotare, de modul cum este aranjat salonul, de sortimente de preparate si bauturile existente, ci si de felul in care se prezinta personalul, ca atitudine fata de, tinuta vestimentara si de exprimare in relatiile lui cu acestea.

Alte referate despre: importanta bunei serviri a consumatorilor, importanta bunei serviri a consumatorului, proiect-importanta bunei serviri a consumatorului

Receptia cantitativa si calitativa a branzeturilor

1. Norme referitoare la ambalarea produselor
Normele de igienă privind alimnentele şi protecţia sanitară a acestora, aprobate prin Ordinul Ministrului Sănătăţii nr.611/195, menţionează următoarele cerinţe cu privire la ambalaje:
- Să fie avizate sanitar;
- Materialele din care se confecţionează să aibă grad ridicat de stabilitate fizică şi chimică astfel încat să nu permită cedarea în timpul utilizării a substanţelor străine peste limitele admise;
-Să nu influenţeze caracateristicile de calitate sau valoare nutritivă a produselor alimentare cu care vin în contact în timpul prelucrării,manipulării,transportului sau depozitării;
- Să nu confere toxicitate produselor alimentare cu care vin în contact;
- Să asigure produselor o protecţie eficientă faţă de alte impurităţi accidentale pe toată durata prelucrării,transportului şi păstrării;
- ...

Alte referate despre: receptia cantitativa si calitativa a branzeturilor, receptia cantitativa si calitativa, receptia cantitativa si calitativa a marfurilor

Comportamentul consumatorului

Comportamentul consumatorului
În analiza comportamentului consumatorilor marketerii trebuie sa aiba în vedere urmatoarele trasaturi 2:
o comportametul consumatorului este dinamic, exista foarte putine reguli absolute ale comportametului uman;

Alte referate despre: comportamentul consumatorului, comportamentul consumatorului referat, referat comportamentul consumatorului

Siguranta alimentului

Termenul de "calitate"nu este folosit pentru a exprima superlativul.Mai exacte si utile sunt formularile:
- "calitate relativa"cand produsul este comparat cu superlativul si clasat fata de acesta;
- "nivelul calitatii"si"masura calitatii"care se refera la evaluari tehnice precise fata de superlativ. Calitatea unui produs este influentata de numeroase activitati indepentente in timpul producerii lui.

Alte referate despre: siguranta alimentelor referat, siguranta alimentului, siguranta alimentelor

Protectia consumatorului

Dincolo de propria protectie, se utilizeaza retragerea produselor de pe piata sau suprimarea clauzelor abuzive si eventuala reparare a prejudiciilor constante. Prin natura lor, miscarile de aparare a consumatorilor imbraca doua aspecte: o lupta nonviolenta ( de informare) a consumatorilor si o serie de actiuni ale organizatiilor de protectie a consumatorilor ( reclamtii, proteste).
Protectia consumatorilor reprezinta un ansamblu de dispozitii legale de natura publica sau privata, care asigura respectarea drepturilor si intereselor consumatorilor.

Alte referate despre: protectia consumatorului referat educatie antreprenoriala, protectia consumatorilor, referat despre protectia consumatorului

Recenzie - Invata comportamentul consumatorul

Recenzie - Invata comportamentul consumatorul
Susan Cave prin cartea sa vine sa ofere o baza solida de cunostinte practice utile in primul rand acelora care in noul mediu economic bazat pe competitie si performanta doresc sa se initieze in modul foarte eficient de a gandi si a lucra. Structurata in sase capitole, fiind reprezentate fiecare de cate o zi a saptamanii, cartea prezinta procesele psihologice ale consumatorului, atitudinile sale fata de bani, comportamentul vis-a-vis de marca, publicitatea si comercializarea produselor, precum si o descriere a efectelor negative ale consumerismului, fiind prezentate aspecte importante sub forma de definitii/probleme.

Alte referate despre: recenzie carte comportamentul consumatorului, recenzie comportamentul consumatorului, teoria comportamentului consumatorului

Fructe si legume .Protectia consumatorilor

Fructe si legume .Protectia consumatorilor
f) condiţiile de depozitare sau de folosire, atunci când acestea necesită indicaţii speciale;
g) denumirea sau denumirea comercială şi sediul producătorului, al ambalatorului sau al distribuitorului;
în cazul produselor din import se înscriu numele şi sediul importatorului sau ale distribuitorului înregistrat în România;
h) locul de origine sau de provenienţă a alimentului, dacă omiterea acestuia ar fi de natură să creeze confuzii în gândirea consumatorilor cu privire la originea sau provenienţa reală a alimentului;
i) instrucţiuni de utilizare, atunci când lipsa acestora poate determina o utilizare necorespunzătoare a alimentelor;
j) concentraţia alcoolica pentru ...

Alte referate despre: fructe si legume protectia consumatorului, fructe si legume protectia consumatorilor, protectia consumatorului legume si fructe

Drepturile copilului

"Drepturile copilului"
Dreptul la viaţă; Dreptul de a avea o identitate(un nume, o familie şi de a trăi într-o anumită ţară); Dreptul de a-şi exprima opinia şi de a fi ascultat; Dreptul de a gândi independent; Dreptul de a-şi practica propria religie
"Drepturile copilului"

Alte referate despre: drepturile copilului, referat drepturile copilului, drepturile copilului referat

Educatia pentru drepturile omului si ale copilului

"Educatia pentru drepturile omului si ale copilului"
Drepturile omului reprezintă principalele condiţii care permit fiecărei persoane să-şi dezvolte şi să-şi folosească cât mai eficient calităţile :fizice ,intelectuale, socio-afective, morale şi spirituale. Ele decurg din aspiraţia – tot mai mare -a omenirii la o viaţă în care demnitatea şi valoarea fiecăruia este respectată şi protejată .Drepturile omului au un caracter universal :ele se referă la toate fiinţele umane de pe tot globul. DECLARAŢIA UNIVERSALĂ A DREPTURILOR OMULUI spune că toţi oamenii, indiferent cine sunt şi unde locuiesc ,trebuie să fie capabili să trăiască în linişte, libertate şi pace . Încălcarea drepturilor omului a constituit sursa unor tragedii personale şi a unor mari conflicte sociale şi politice, a violentelor dintre naţiuni şi în interiorul acestora .
"Educatia pentru drepturile omului si ale copilului"

Alte referate despre: preview referat educatia pentru drepturile omului si ale copilului, educatia pentru drepturile omului copilului, educatia pentru drepturile omului

Laptele de consum - pasteurizare

Laptele de consum - pasteurizare
Mi-am ales această temă datorită plăcerii de a citi şi a descoperi lucruri noi şi interesante despre lapte şi produsele lactate ce rezultă din el. În această lucrare am cuprins tot cea ce am învăţat în cei patru ani de şcoală, argumentând în mare măsură toate cerinţele în vigoare. În conţinutul lucrării am tratat toate elementele care le conţine laptele şi astfel am aflat şi descoperit lucruri noi de care eu nu ştiam că există în lapte.

Alte referate despre: laptele de consum, lapte de consum, laptele de consum referat

Consumul de droguri

Acest drog acţionează asupra creierului în două moduri. Este un anestezic ce amortizează senzaţii şi sentimente şi este, de asemenea, un depresiv, ce încetineşte acţiuni şi reacţii.

Alte referate despre: consumul de droguri, factori ce influenteaza consumul de droguri, consumul de droguri referat

Drepturile omului

Principalul document, în baza căruia s-au instituit mecanismele ţi instituţiile necesare punerii în aplicare a acestor drepturi şi libertăţi, este Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, semnată la 4 noiembrie 1950, la Roma, de către reprezentanţii a 13 guverne, şi care intră în vigoare la 3 septembrie 1953, odată cu depunerea celui de-al doilea document de ratificare. Completată sau modificată, până în prezent, de 11 protocoale adiţionale, Convenţia reuneşte toate statele membre ale Consiliului Europei, printre care şi România (7 octombrie 1993).

Alte referate despre: curtea europeana a drepturilor omului, declaratia universala a drepturilor omului referat, referate drepturile omului
Referate afisate : 17
Medie note: 8.09 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Filmele zilei
 
Linkuri utile
Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10 Bacalaureat 2012 Vezi subiectele examenului de Bacalaureat din 2012 Rezultate Bacalaureat 2012 Aici se vor afisa rezultatele examenului de Bacalaureat 2012
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.