Influenta potentialului de oxido-reducere asupra microorganismelor

Influenta religiei si pozitiei sociale asupra comportamentul electoral

Al doilea model este structurat in jurul clasei sociale, a antagonismelor şi solidarităţii in cadrul acesteia. Experienţa realităţilor sociale şi economice şi felul in care ele condiţionează existenţa şi soarta familiei sale şi a celor care trăiesc in acelaşi mediu, reprezintă referinţa cea mai utilizată. Acest ansamblu de semnificaţii este adeseori asociat cu un vot acordat partidelor de stânga.

Geneza acestor doua sisteme este diferită. Primul model este legat de rolul dominant pe care l-a avut timp de multe secole biserica catolică in rolul ei de organizatoare a societăţii. Al doilea este legat de istoria stângii politice şi de sindicate şi, pe termen lung, de mişcarea muncitorească născută odată cu Revoluţia franceză. Oricare dintre cele două sistemele nu devin insă factori socio-istorici reali decât in măsura in care ele sunt primite şi acceptate de către indivizi concreţi.

Codurile simbolice ale sistemele sunt transmise prin intermediul ...

Nivel: Facultate
Dimensiune: 18kb
Downloads: 107
Materia: Psihologie

Pshiologie sociala - comportament electoral

Comportamentul electoral poate fi asociat, in termenii probabilistici, unui sistem organizat de reprezentări, atitudini şi norme. Sistemul include in primul rând percepţia asupra universului politic dar nu se reduce numai la aceasta, cuprinzând un model de reprezentări ale câmpului social, al convingerilor şi sentimentelor relative la ce înseamnă legitimitatea şi nelegitimitatea reprezentanţilor aleşi.

Guy Michelat şi Michel Simon au elaborat două modele ale acestui sistem simbolic. Primul este structurat in jurul religiei şi pune accentul pe valorile familiei, căminului şi muncii, patrimoniu simbolic şi material fără de care individul nu îşi concepe existenţa. Acest sistem de valorizare şi reprezentare este caracteristic in general celor care votează cu partidele de dreapta. Al doilea model este structurat in jurul clasei sociale, a antagonismelor şi solidarităţii in cadrul acesteia. Experienţa realităţilor sociale şi economice şi felul in care ...

Alte referate despre: comportament electoral, comportamentul electoral, comportamente electorale

Sociologie - Anthony Giddens

Sociologia este cea care trebuie sa investigheze conexiunile dintre
ceea ce face societatea din noi si ceea ce facem noi însine din noi.

Alte referate despre: sociologie anthony giddens, anthony giddens sociologie, anthony giddens sociologia

Campania electorala

În schimbul neatacării PNL şi candidatului Călin Popescu Tăriceanu, a susţinerii acestuia în turul doi de scrutin şi pentru guvernare, PNL le-a propus conservatorilor trei posturi de miniştri, dintre care unul de secretar de stat. O înţelegere asemănătoare a fost făcută şi cu Marko Bela şi Uniunea Democrată a Maghiarilor din România, care s-a aflat la guvernare şi în celelalte mandate, fiind un partid care susţine cu constanţă grupurile ajunse la putere: trei „fotolii de miniştri“. Mizând practic pe aproximativ 11% din voturi din partea PC şi UDMR, PNL se poate baza, în linii mari, pe circa 36% din voturile exprimate, la care se mai poate adăuga susţinerea celorlalte minorităţi naţionale din parlament.

Alte referate despre: campanie electorala, campania electorala, campania electorala referat

Politica

Statul democratic promoveaza o egalitate politica si juridica,
restrangand interventia guvernamantului in viata economica a
indivizilor, astfel incat prin acceptarea principiului normativ,
existenta unor reguli relativ stabile si anuntarea din timp a
eventualelor schimbari se previne modul arbitrar de exercitare al
constrangerilor in viata individului.

Alte referate despre: politici publice, politica de promovare, politica de pret

Sisteme electorale

Din punct de vedere tehnic, unitaţile administrativ - teritoriale sunt şi circumscripţii electorale, cărora li se alocă un număr de mandate de deputaţi şi senatori proporţional cu populaţia pe care unitatea administrativă o are (se calculează mai întai coeficienţii electorali);
De ex: În Romania un deputat este ales cu 70 000 de voturi, un senator cu 160 000; pe aceste mandate intra în competiţie filialele locale ale partidelor. Ele propun alegătorilor o listă de candidaţi, blocată, completă sau nu).

Alte referate despre: sisteme electorale, sisteme electorale referat, tipuri de sisteme electorale

Productivitate si eficienta obiectiv al investitorului

Micsorarea costului materialelor pe produs, scaderea amortizarii specifice, reducerea salariului ce revine pe un produs, cu alte cuvinte îmbunatatirea acestor rapoarte de eficienta constituie cai de reducere a costurilor unitare, respectiv de crestere a eficientei sintetice. Tot cai de reducere a costurilor sunt considerate si formele inverse ale rapoartelor mentionate : sporirea randamentului materialelor, cresterea productivitatii muncii, sporirea randamentului capitalului fix.

Alte referate despre: eficienta si evaluarea investitiilor pentru productia de panificatie, eficienta economica a investitiilor, eficienta si finantarea investitiilor

Influente renascentiste in literatura romana

Influente renascentiste in literatura romana
Scolastică = tendinţa din filosofie şi teologie care, începând cu Evul mediu târziu, a încercat să explice fenomenele supranaturale ale revelaţiei creştine cu ajutorul raţiunii umane. Scopul său principal era alcătuirea unui sistem logic, în care să se reunească filosofia greacă şi romană cu învăţătura creştină.

Alte referate despre: influenta renascentismului asupra literaturii, influente orientale in literatura romana, influente occidentale in literatura romana

Modelul valorificarii potentialului turistic

Cel de al doilea sector străbate zona de câmpie, fiind un traseu relativ monoton, amenajările turistice urmând a fi punctuale, concentrându-se în principalele porturi şi centre turistice existente. Accentul trebuind pus in principal pe valorificarea fluviului, şi anume, prin sporturi nautice, pescuit sportiv şi croaziere pe Dunăre.

Alte referate despre: modelul valorificarii potentialului turistic calimanesti, valorificarii potentialului turistic in rusia, model leader evaluare potential turistic

Influenta agriculturii intensive asupra solurilor

Influenta agriculturii intensive asupra solurilor:Solul reprezintă un strat afânat cu grosimea de pâna la 1-1,5 m de la suprafaţa scoarţei terestre. El s-a format în urma interacţiunii mai multor factori de pedogeneză: roca-mamă, organismele vii, clima, vegetaţia, relieful, apele freatice şi de suprafaţă, timpul geologic, factorul antropic. Rocile de suprafaţă a scoarţei terestre, fiind supuse proceselor de dezagregare, se fărâmiţează în particule mai mici – nisip, praf, mâl – şi participă la formarea structurii şi a compoziţiei mineralogice a solului. Acesta este constituit din elemente solide, lichide şi gazoase. Influenta agriculturii intensive asupra solurilor

Alte referate despre: influenta agriculturii intensive asupra solurilor, influenta agriculturii intensive asupra solurilor italiei, influenta agriculturii asupra mediului

Traficul de influenta

Traficul de influenta
Este vorba despre:luarea de mită;primirea de foloase necuvenite care sunt infracţiuni de serviciu,şi pe de altă parte:darea de mită;traficul de influenţă care sunt infracţiuni în legătură cu serviciul, termenul "corupţie" apărând în titlul Legii 83 din 21 iunie 1992 privind procedura de urgenţă, de urmărire şi judecare pentru unele infracţiuni de corupţie.

Alte referate despre: traficul de influenta, trafic de influenta, traficul de influenta referat

Metode biochimice utilizate in aprecierea efectului poluantilor din mediu asupra organismului

(Metode biochimice utilizate in aprecierea efectului poluantilor din mediu asupra organismului)- Generalităţi: prezenţa sulfiţilor în sânge a fost considerată ca indicator de expunere la bioxidul de sulf. Incostanta cu care au fost puşi în evidenţă, semnificaţia acestui indicator bichimic la expunerile la concentraţii ridicate. Principiul metodei: bioxidul de sulf din sânge formează cu reactivul fuxin formolic un complex colorat a cărui intensitate este proporţională cu concentraţia.

Alte referate despre: efectele poluantilor din atmosfera asupra organismului uman, efectele factorilor de mediu asupra organismului, metode biochimice utilizate in aprecierea plumbului

Efectul Gulfstream asupra climei europene

Apele calde ale curentului reprezinta un fel de radiator pentru partea de nord a Europei. Caldura apei este transferata în atmosfera si apoi redistribuita de catre vânturi în zonele nordice ale Europei.

Alte referate despre: efectele poluarii asupra climei, efectele crizei asupra economiei europene, factorii care influenteaza asupra climei europene pentru clasa vi-a

Mediul influentat de marile orase

Mediul influentat de marile orase - Deasemenea orasul mai are si un statut legal oferit de guvernul national sau provinciar si este asociat cu forme specifice administrative.
Urbanizarea si rata de urbanizare:

Alte referate despre: influenta asupra mediului influenta naturii asupra sanatatii copiilor, poluarea chimica a mediului influenta asupra solului, mediul influentat de om

Impactul politicilor monetare asupra fenomenului globalizarii

Impactul politicilor monetare asupra fenomenului globalizarii
Ne aflăm într-o perioadă în care avem nevoie egală de sinteze integratoare şi de viziuni holistice. Cunoaşterea umană şi-a extins continuu graniţele. Azi am ajuns să vorbim despre „statul-planetă” şi am ieşit în spaţiul extraterestru. Dar ştim noi oare prin cine şi cum să cunoaştem acest univers?

Alte referate despre: impactul politicilor monetare asupra fenomenului globalizarii, impactul politicii monetare asupra cererii si ofertei, impactul politicii monetare asupra economiei

Drepturile creditorului asupra patrimoniului debitorului

Spre deosebire de drepturile reale, acest fapt al creditorilor chirografari nu reprezinta o garantie suficienta, deoarece orice micsorare a patrimoniului debitorilor il afecteaza. In acest inteles, creditorul poate urmari oricare dintre bunurile debitorului care se afla in acel moment in patrimoniul acestuia, indiferent daca in momentul nasterii obligatiei acel bun nu era intrat in patrimoniul debitorului, dupa cum nu va putea urmari un bun care desi in momentul nasterii obligatiei era in acel patrimoniu a fost instrainat pana in momentul urmaririi.

Alte referate despre: drepturile creditorului asupra patrimoniului debitorului, drepturile creditorilor asupra patrimoniului debitorului, dreptul creditorilor asupra patrimoniului debitorilor

Influenta potentialului de oxidoreducere

a)Microorganisme strict aerobe care necesită O2 ca acceptor final de electroni şi care nu au posibilitatea de a utiliza calea fermentativă.Ele dispun de catalază şi superoxid-dismutază (SOD) pentru a elimina peroxidul şi superoxidul. Bacteriile din genul Pseudomonas, Micrococcus, Bacillus, Acinetobacter,bacteriile acetice şi nitrifiante, drojdiile oxidative şi mucegaiurile sunt incluse în categoria microorganismelor strict aerobe. Ele se dezvoltă de preferinţă la suprafaţa mediilor de cultură.

Alte referate despre: influenta potentialului de oxidoreducere, influenta potentialului de oxido-reducere asupra microorganismelor, potentialul de oxidoreducere
Referate afisate : 17
Medie note: 8.00 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles