Influenta renascentismului asupra literaturii
Influente renascentiste in literatura romana
Influente renascentiste in literatura romana
Renaşterea îşi are originile în Italia, dar s-a răspândit apoi în întreaga Europă de Vest, în contextul unor transformări sociale, politice, economice, culturale şi religioase de mari proporţii. În Europa de Est, inclusiv în ţările române, Renaşterea îşi va găsi ecoul abia mai târziu.
Influente renascentiste in literatura romana
Precursorii fenomenului renascentist au fost Renaşterea Carolingiană (trezirea la viaţă a culturii antice şi bizantine în imperiul franc, secolele al VIII-lea şi al IX-lea, în încercarea lui Carol cel Mare de a continua tradiţiile Imperiului Roman) şi cea Ottonică (stilul şi arta în timpul împăratului Otto al III-lea). Se dezvoltă unele state teritoriale (Germania, Franţa, Spania), precum şi diplomaţia modernă. Opere ca "Historiarum Florentini populi libri XII" ...
Umanismul, renasterea, cronica si letopisetel
Umanismul - e miscarea social-culturala a renasterii aparuta in Italia
in sec. al XIV-lea.Evolutia acesteia va cuprinde si sec. al XV-lea si
sec. al XVI-lea. In Germania si Tarile de Jos umanismul va fi promovat
incepand cu sec. al XVI-lea, iar in Anglia, Spania si Tarile Romane
abia in sec. al XVII-lea.
Tot ce iti trebuie pentru examen - limba si literatura romana
NOTIUNI DE TEORIE LITERARA II
LIMBA LITERARA – reprezintã aspectul cel mai îngrijit al unei limbi respectând regurile de folosire corectã a limbii.
LIMBA POPULARA – reprezintã aspectul neîngrijit al unei limbi care e cunoscut şi folosit pe întreg teritoriu fãrã a fi literar.
LIMBA VORBITA – reprezintã comunicarea realizatã prin sunete şi este folositã in relaţiile obisnuite dintre membrii unei comunitãţi umane. In limba vorbitã se folosesc atât mijloacele de expresie verbalã cât şi mijloacele de expresie nonverbalã.
Influenta greceasca asupra limbii romane
O data cu materialul lexical s-au introdus in limba romana si unele sufixe productive.I.Termeni referitori la organizarea statului
1.Viata politica: schpitru (sceptru), aftocrat (autocrat), apostasie (lepadare de credinta), despotismos (despotism), eterie (revolutie, revolta).2.Administratie: chivernisi (a guverna, a administra), diataxie (ordin, edict),acatastasie (dezordine), afanismos (nimicire), anafora (raport adresat domnului), catagrafie (inventar, recensamant), epitrop (imputernicit).
Tabel sinoptic si evolutia literaturii romane - Bacalaureat
- poezia paşoptistă: Vasile Alecsandri – „Pasteluri” (unul la alegere)
(*)corespunde esteticii paşoptiste, chiar dacă se publică în „Convorbiri literare”
(*) Observaţii:
- literatura paşoptistă este subordonată scopului de a forma contiinţa naţională
- patriotism excesiv
- lirism
- se prelungesc pănă în finalul secolului şi începutul secolului următor – „devin deranjante” (Eugen Lovinescu)
Literatura religioasa in prima jumatate a secolului al XVII-lea
In Moldova introducerea tiparului si primul efort sustinut de raspandire a cuvantului romanesc se datoreaza lui Varlaam,pe numele lui Vasile Motoc,fost ecumen al Manastirii Secul,duhovnic al lui Miron Barnovski,sol al acestuia la Moscova,mitropolit intre anii 1632-1653, candidat la scaunul patriarhiei ecumenice din Constantinopol si sol de pace al lui Vasile Lupu in Tara Romaneasca in 1644.
Literatura contemporana fara prejudecati
Literatura contemporana fara prejudecati - Cutezatori si decadenti,scriitorii contemporani sunt dovada vie a unei emancipari de sub tutela conformismului.Ei devin o voce a gandirii libere,pana acum nepermisa si etichetata drept vulgara,exprimandu-se “fara perdea” intr-o literatura ce,pana la ei,putea parea prea “edenica” pentru gandirea omeneasca in esenta ei.Literatura contemporana fara prejudecati
Literatura religioasa in secolul XVII
Popa Ion din Vinţ a lăsat următoarele lucrări traduse şi tipărite:
Sicriul de aur, tipărit în Sassebeş, 1863, după porunca principelui Mihail Apafi. În dedicaţiunea către principe, prezintă lucrarea din partea sa şi din a tuturor protopopilor şi "cu tot săborul românilor din Ardeal". Această carte e o colecţiune de predici, care trebuiesc rostite de preoţi la diferite înmormântări.
Cărare pre scurt pe fapte bune îndreptătoare. Se cunoaşte un singur exemplar şi aceluia îi lipseşte titlul. E un mic tractat de morală practică, pornind cu deosebire din preocupaţiune religioasă, formulat în întrebări şi răspunsuri. S-a tipărit în 1685.
Popa Ion din Sân-Petru, a copiat la 1620 trei cărţi poporane: Alexandria, Floarea Darurilor şi Rojdanicul. Manuscrisul, numit "Codex Neagoeanus", fiindcă e proprietatea d-lui Profesor Neagoe, a fost cercetat de d-l I. Bianu în "Columna lui Traian" (1883) unde a publicat şi extrase.
...
Renasterea artistica in afara spatiului italian
Fratii Van EYCK reprezinta inflorirea goticului, a carei expresie colorata se dezvolta treptat intre paginile miselurilor. Era necesar ca pictura in ulei sa fie popularizata de cei care aveau menirea de a deschide aceste pagini si de a scutura peste multime lana de aur pe care ea o cucerise cu atata greutate. Datorita ei, au putu sa incorporeze materiei pictate limpezimea, transparenta, stralucirea adanca si blanda a lumii Nordului, lumina cerurilor acoperite, a brazdelor lucitoare, a padurilor umede, lumina pe care o poate stinge un soare prea palid.
Renasterea in arta
Perioada cuprinsa între anii 1500 si 1530 este cunoscuta în istoria
artelor ca Renasterea târzie. Generatiile de artisti ajunsi la
maturitatea lor artistica, si-au perfectionat arta utilizarii
perspectivei, "chiaroscuro" (umbrirea) si chiar alte tehnici cu scopul
de a-si convinge spectatorii asupra realismului personajelor si
scenelor.
Renasterea
In secolul al XIII-lea, consolidarea puterii regale din Cehia marele stat feudal al Europei Centrale, si recunoaşterea independentei tarii de către împăratul german Frederic II Hohenstaufen, a conferit statului o apreciabila importanta internaţionala. Aceasta – mai ales după ce Ottocar II Premysl (1253-1278) a anexat regatului sau Austria, precum si regiunile slave din sudul Dunării (Stiria, Carinthia, Craina), întinzând hotarele regatului de la izvoarele Elbei si Oderului pana la Marea Adriatica. De asemenea – după ce, sub domnia lui Vaclav II (m. 1305), Habsburgii au acceptat ca Cehia si Polonia sa se unească intr-un singur stat.
Influenta drogurilor asupra adolescentilor
Influenta drogurilor asupra adolescentilor
Este nevoie de eforturi sustinute din partea tuturor celor ce pot contribui la salvarea victimelor drogurilor, la transformarea lor in cetateni cu comportament adecvat societatii noastre, instituind chiar un sistem de supraveghere cetateneasca a victimelor drogurilor, pana la reinsertia lor sociala totala. In acest sens, un rol deosebit il poate avea centrele de prevenire si consiliere antidrog.
Alcoolismul - Influenta alcoolului asupra sistemului nervos
1. Ce intelegem prin alcoolism?
Alcoolismul, cunoscut de asemenea drept “dependenta de alcool”, este o boala care consta intr-o nevoie puternica de a bea, si neincentarea consumarii bauturii in momentul in care apar probleme provocate de alcool, ca de exemplu pierderea slujbei sau incalcarea legii si consecintele acesteia. Include patru simptome:
nevoia incontrolabila de a consuma alcool
pierderea controlului - incapacitatea de a se plimita la un singur pahar de bautura la o ocazie deosebita
dependenta psihica - simptome provocate de abtinerea de la alcool, ca de exemplu ameteli, greata, anxietate, tremuraturi si transpiratie abundenta
toleranta - nevoia de a creste cantitatea alcoolului consumat pentru a-i simti efectele.
2. Este alcoolismul o boala?
Da! Alcoolismul este o boala cronica, de obicei progresiva, cu simptome care include dorinta de a bea, in ciuda efectelor negative. Ca multe alte boli, are un curs in general previzibil, simptome recunoscute ...
Efectele poluarii sonore asupra cresterii graului
Efectele poluarii sonore asupra cresterii graului
Primul lot pentru studiu a fost ales intro parcela langa marginea soselei nationale, iar al doilea lot intro parcela la distanta de 1000 metrii spre vest de sosea.
Metode biochimice utilizate in aprecierea efectului poluantilor din mediu asupra organismului
(Metode biochimice utilizate in aprecierea efectului poluantilor din mediu asupra organismului)- Generalităţi: prezenţa sulfiţilor în sânge a fost considerată ca indicator de expunere la bioxidul de sulf. Incostanta cu care au fost puşi în evidenţă, semnificaţia acestui indicator bichimic la expunerile la concentraţii ridicate. Principiul metodei: bioxidul de sulf din sânge formează cu reactivul fuxin formolic un complex colorat a cărui intensitate este proporţională cu concentraţia.
Medie note: 8.11 / 10
Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.
Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!