Informatii despre pelicanul din delta dunarii

Pelicanii din Delta Dunarii

Pelicanii, aceste păsări arhaice, rămase din era terţiară, şi-au diminuat mult efectiveleultimele decenii. Locurile lor de cuibărit s-au redus treptat, ca urmare a pătrunderii factorului antropic, astfel încât pelicanii au dispărut cu desăvârşire din vestul şi centrul Europei. Deşi pelicanii au mai cuibărit în secolul al XV-lea in Danemarca, s-au retras apoi tot mai mult din faţa civilzaţiei, interiorul arcului carpatic devenind zona cea mai vestică a arealului lor de cuibărit. În secolul trecut, mai erau comuni şi în Transilvania, iar în prezent, un ultim refugiu al lor a rămas doar partea estică a continentului, îndeosebi Delta Dunării.

Nivel: Liceu
Dimensiune: 13kb
Downloads: 1095
Materia: Biologie

Pelicani din Delta Dunarii

Pelicanii, aceste păsări arhaice, rămase din era terţiară, şi-au diminuat mult efectiveleultimele decenii. Locurile lor de cuibărit s-au redus treptat, ca urmare a pătrunderii factorului antropic, astfel încât pelicanii au dispărut cu desăvârşire din vestul şi centrul Europei. Deşi pelicanii au mai cuibărit în secolul al XV-lea in Danemarca, s-au retras apoi tot mai mult din faţa civilzaţiei, interiorul arcului carpatic devenind zona cea mai vestică a arealului lor de cuibărit. În secolul trecut, mai erau comuni şi în Transilvania, iar în prezent, un ultim refugiu al lor a rămas doar partea estică a continentului, îndeosebi Delta Dunării.

Alte referate despre: pelicanii din delta dunarii, pelicanul din delta dunarii, pelicani din delta dunarii

Pasari cinegetice

Pasari cinegetice - Familia păsărilor cinegetice cuprinde binecunoscuta găina şi curcanul domestic, dar şi unele dintre cele mai frumoase păsări din lume, păunul indian şi fazanul auriu.Ordinul păsărilor vânate este mare, conţinând 263 de specii împărţite in 6 familii. Cea mai mare familie include toate cele 48 de specii fazanii-păsări care se găseau mai demult numai in Asia, dar dintre care multe au fost naturalizate în toata Europa şi în alte ţari precum SUA, Australia şi Noua Zeelandă, unde sau adaptat bine în sălbaticie.

Alte referate despre: pasari cinegetice, poze desene pasari cinegetice, somnoroase pasarele

Autoidentificarea si criza de 3 ani

Autoidentificarea si criza de 3 ani
Insă ca un fapt ştiinţific urmările negative a aflării în instituţiile de tip închis au fost cercetate numai la începutul sec. XX. Aceste fenomene descrise sistematic pentru prima dată şi analizate de cercetătorul american Spitz, au fost numite de către el fenomene de hospitalizm. Descoperirea lui constă în faptul că în aşa fel de instituţie copilul suferă nu numai şi nu atât de alimentare rea, sau de deservire medicală insuficientă, cît de condiţiile specifice a aşa fel de instituţii, unul din momentele semnificative a cărora, mediul stimulator e sărac.

Alte referate despre: marea criza economica din anii 1929-1933, criza economica asia anii 90, criza si prabusirea anii 80 din romania

Delta

Delta are un ecosistem foarte variat, atât acvatic cât şi terestru. Ea ocupa 2,5% din suprafaţa ţării şi aici se pot întâlni o mare diversitate de animale. Debitul apei este mare iar viteza scăzută datorita înclinări slabe a deltei. Are un climat temperat iar umezeala aerului este ridicată.

Pe braţele dunării se formează diverse lacuri şi belţi. Acestea sunt mărginite de o vegetaţie deasa formată din in special din stuf. Belţile cu ape limpezi şi cu mici insule de verdeaţa în mijloc creează un peisaj natural de o frumuseţe rară, prin care putem vedea măreţia şi frumuseţea naturii.

Vegetaţia este reprezentată in special de stuf, care ajunge pana la înălţimea de 6 m. Stuful formează mici insule plutitoare care pot fi văzute plutind duse de curenţi şi care dau un farmec special locului.

Delta are o fauna foarte bogata. ...

Alte referate despre: delta dunarii referat, referat delta dunarii, delta dunarii

Delta Dunarii

Rezervatiile naturale in Delta Dunarii
Optsprezece rezervatii protejate si zone "tampon"sunt raspandite pe tot cuprinsul Deltei. Puteti ajunge la ele strabatand canale înguste, trecand pe langa plauri acoperiti cu stuf si pe langa paduri, prin locurile în care pelicanii si cormoranii se aduna ca sa prinda peste. Daca doriti sa explorati acest tinut salbatic în liniste, închiriati o barca cu vasle si plimbati-va pe canalele cele mai mici. In acest scop veti avea nevoie de un permis eliberat de rezervatia Biosferei.

Alte referate despre: delta dunari cu imagini cu tot, delta dunarii-compunere in limba engleza, referat delta dunari

Delta Dunarii si Marea Neagra

Stiati oare ca Delta Dunarii reprezinta locul de popas in drumul spre iernat al aproape toate pasarile migratoare din Europa . Chiar daca pasarile migratoare nu ierneaza in Delta Dunarii, ele fac un popas aici, in Raiul Aripilor, pentru a se odihni si a se hrani, si a-si reface puterile pentru o noua calatorie!

Alte referate despre: delta dunarii si marea neagra, delta dunarii si marea neagra - biocenoza si biotrop, delta dunarii si marea neagra referat

Rezervatia Biosferei Delta Dunarii

“Rezervatiile biosferei sunt acele arii naturale protejate al caror scop este protectia si conservarea unor zone de habitat natural si a diversitatii biologice specifice. Rezevatiile biosferei se intind pe suprafete mari si cuprind un sistem de ecosisteme terestresi/sau acvatice, lacuri si cursuri de apa, zone umede cu comunitati biocenotice floristice si faunistice unice, cu peisaje armonioase naturale sau rezultate din amenajarea traditionala a teritoriului, ecosisteme modificate sub influenta omului si care pot fi readuse la starea naturala, comunitati umane a caror existenta este bazata pe valorificarea resurselor naturale pe principiul dezvoltarii durabile si armonioase.

Alte referate despre: rezervatia biosferei delta dunarii, rezervatia biosferei delta dunarii referat, referat rezervatia biosferei delta dunarii

Delta Dunarii- descriere completa

Delta Dunarii si complexul lagunar Razim, care au o intindere de 4340kmp, reprezinta cea mai noua unitate naturala din tara noastra. Sectorul deltaic de pe teritoriul romaniei insumeaza 2540kmp. Delta Dunarii

Alte referate despre: referate delta dunarii descriere completa, www delta dunarii- descriere completa 5269 html, delta dunarii- descriere completa

Delta Dunarii

Mai mult, Delta Dunarii este situata intre 44047'25" si 45037'30" latidudine nordica si intre 28044'25" si 29046'00" longitudine estica. Prin Delta trece paralela de 450, care are semnificatii climatice asociate cu un teritoriu de o mare diversitate (predominant amfibiu) influentat de Marea Neagra. Suprafata Deltei Dunarii (a doua din Europa dupa delta fluviului Volga) este de 4 170 kmp din care 3 445 kmp (82%) se gaseste pe teritoriul Romaniei, iar restul de 18% in Ucraina.

Ori incotro te indrepti, pe bratele principale, canale naturale sau artificiale, lacuri si balti cu apa limpede, marginite de tumultul vegetatiei, plaur plutitor, saltand usor sub unduirea valurilor, toate te impresioneaza, creindu-ti o imagine unica asupra acestei opere fragile.

Alte referate despre: referat despre delta dunarii, delta dunarii referat biologie, delta dunari

Delta Dunarii

Delta Dunarii - Un paradis natural se întinde la varsarea Dunarii în Marea Neagra, acolo unde fluviul îsi încheie lunga calatorie de 2 860 km (1 788 de mile) de la izvorul sau din Muntii Padurea Neagra din Germania.

Alte referate despre: delta dunari referat, referat delta dunarii biologie, delta dunarii descriere

Delta Dunarii

Din sud vin in delta pelicanul comun si pelicanul roz (cret), cocori, lastunul de mal, barza alba, rata cu ciuf. Schimbarea conditiilor ecologice conduce la o deplasare a ponderii numerice din zonele centrale spre cele periferice: insula Sacalin, Grindul Lupilor, Histria.

Alte referate despre: delta dunarii compunere, referate delta dunarii, animale din delta dunarii

Delta Dunarii

Delta Dunarii sau “TARA APELOR”, cu chipul ei geometric, veritabil muzeu natural este cea mai noua si mai joasa regiune a tarii noastre. Este un unicat in Europa prin flora si fauna. Delta Dunarii s-a format pe locul unui fost golf marin care treptat s-a format in liman, apoi a devenit delta, forma incomplet consolidata.

Alte referate despre: referat despre delta dunari, compunere despre delta dunarii, delta dunarii rezervatie a biosferei

Delta Dunarii

Al doilea fluviu al Europei, ca marime, Dunarea isi trage apele de pe o suprafata de nu mai putin de 805 300 km2, ceea ce inseamna ca bazinul ei de receptie este de 3,5 ori mai intins decat suprafata Romaniei., reprezentand cam a treisprezecea parte din continentul nostru. Pana a ajunge sa-si verse apele in Marea Neagra, Dunarea strabate 2 860 km, pe care ii parcurge trecand sau atingand tarmurile a opt tari. In acelasi timp, trei capitale europene se oglindesc in apele sale: Viena, Budapesta si Belgrad.

Comparata cu suprafetele altor delte din Europa, Delta Dunarii (5640km2) este a treia ca marime. Cea mai mare intindere o ocupa Delta Volgai (13000km2), dupa care urmeaza Delta Kubanului (9000km2). Dunarea si Delta sa sunt cunostiinte vechi ale omenirii. Despre Dunare au vorbit popoarele antichitatii. Egiptenii si grecii ii spuneau Istros, iar romanii foloseau doua denumiri: ...

Alte referate despre: descriere delta dunarii, delta dunarii biocenoza si biotop, delta dunarii biotop si biocenoza

Delta Dunarii

In erici acele poteci tainuite de peretii de stuf intre care aluneci cu barca stiut si nevazut de nimeni, partrunzand in istoriile vietii padurilor de stuf in ghiolurile imense , care fie te cheama prin linistea lor solemna ,fie te inspaimanta cu valuri inspumate pe grindurile cu paduri, pasuni si ogoare, peste tot in labirintul acesta nesfarsit de intins si de frumos , in toate ungherele lui tainuite viata clocoteste neintrerupt .

Alte referate despre: compunere delta dunarii, referat biologie delta dunarii, delta dunarii power point

Delta Dunarii - caracterizare generala

Delta Dunării, rezultat complex al interacţiunii dintre Dunăre şi mare, se găseşte în prezent, în cea mai mare măsură, sub influenţa activităţii fluviului.Delta Dunarii

Alte referate despre: despre delta dunarii referat, rezervatia naturala delta dunarii, referat delta dunarii geografie

Rezervatia biosferei Delta Dunarii

Lucrarea este structurata in trei capitole, are un caracter interdisciplinar si doreste sa integreze aspectele de geografie fizica - relief, clima, ape, flora, fauna - cu cele de geografie umana - populatie, asezari, turism.Primul capitol dezbate obiectivele, conceptulsi principiile de actiune ale ecoturismului, ce trebuie sa respecte principiile dezvoltarii durabile, dezvoltare ce a patruns in toate domeniile vietii economice si sociale, inclusiv in domeniul turismului.

Alte referate despre: referate rezervatia biosferei delta dunarii, rezervatia biosferei delta dunari, referat despre rezervatia biosferei delta dunarii
Referate afisate : 17
Medie note: 8.01 / 10
Referate noi adaugate la Biologie
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Filmele zilei
 
Linkuri utile
Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10 Bacalaureat 2012 Vezi subiectele examenului de Bacalaureat din 2012 Rezultate Bacalaureat 2012 Aici se vor afisa rezultatele examenului de Bacalaureat 2012
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.