Ingrijirile medicale acordate pacientilor cu insuficienta respiratorie

Ingrijirile de urgenta acordate pacientilor cu insuficienta respiratorie

Pentru ca am avut ocazia sa ma confrunt cu interventii de urgenta in cadrul Serviciului de Ambulanta Ploiesti , am ales ca tema a proiectului de diploma "Acordarea ingrijirilor in insuficienta respiratorie" deoarece este principala urgenta care apare frecvent atat in cazul afectiunilor decompensate cat si in politraumatisme , intoxicatii , etc.

NOTIUNI DE ANATOMIE SI FIZIOLOGIE A APARATULUI RESPIRATOR
Totalitatea organelor care au rolul de a asigura luarea oxigenului din aerul atmosferic si de a elimina bioxidul de carbon din organism alcatuiesc aparatul respirator.

Nivel: Facultate
Dimensiune: 1549kb
Downloads: 20
Materia: Medicina

Insuficienta cardiaca

Insuficienta cardiaca
“Insuficienţa cardiacă stângă sa cea dreaptă” sunt denumiri care se referă la ventriculul care a cedat. Prima formă se caracterizează prin congestie venoasă pulmonară şi dispnee, a doua prin congestie venoasă periferică şi edeme. Trebuie subliniat că afectarea ventriculului stâng antrenează, în timp, insuficienţa hemodinamică şi a celui drept.

Alte referate despre: insuficienta cardiaca, insuficienta cardiaca referat, insuficienta cardiaca congestiva

Ingrijirea pacientilor cu pielonefrita

Venele, având un traiect aproape asemanator cu cel al arterelor, se
colecteaza în vena renala care se deschide în vena cava inferioara.

Alte referate despre: ingrijirea pacientilor cu pielonefrita, ingrijirea pacientului cu pielonefrita, ingrijirea pacientului cu pielonefrita acuta

Ingrijirile acordate pacientelor cu diagnosticul sarcina ectopica

Forma. Ovarul a fost comparat cu o migdală verde; el are forma unui ovoid puţin turtit. Este dispus cu axul mare vertical şi i se descriu: două feţe (medială şi laterală), două margini (liberă şi mezovariană), două extremităţi (tubaraşi uterină).

Alte referate despre: ingrijiri acordate pacientului cu diagnostic sarcina ectopica, ingrijiri acordate pacientilor cu diagnosticul sarcina fiziologica, ingrijirile acordate pacientilor cu diagnosticul cancer mamar

Ingrijirea pacientilor cu apenticita acuta

- intarirea rezistentei organismului, prin reechilibrare hidroelectrolitica, normalizarea proteinemiei, vitaminizarea si la nevoi alimentarea speciala;
- stabilirea datei operatiei in functie de starea bolnavului;
- golirea si la nevoie spalarea cavitatilor naturale ale organismului, stomacului, colonului, vaginului, vezica urinara si toaleta bolnavului;
- pregatirea bolnavului in vederea introducerii in sala de operatie;

Alte referate despre: ingrijirea pacientilor cu apenticita acuta, ingrijirea pacientilor cu apendicita acuta, ingrijirea pacientului cu apendicita acuta

Insuficienta cardiaca - cardiomiopatia

Simptomele insuficientei cardiace instalate progresiv
Tipic, simptomele de insuficienta cardiaca dezvoltata progresiv pot sa includa:
- slabiciune si oboseala
- dispnee (dificultati in respiratie) si/sau wheezing (zgomot suierator facut de pasajul aerului prin caile aeriene ingustate) in timpul activitatilor normale sau la eforturi care nu dadeau dificultati de respiratie in trecut
- scurtarea respiratiei
- tuse uscata, iritativa, in special in pozitia culcata
- edeme in special la picioare, glezne
- ameteala, stare de lesin, oboseala si slabiciune
- palpitatii
- castig rapid in greutate determinat de retentia de apa
- urinare crescuta in timpul noptii
- umflarea abdomenului, sensibilitate sau dureri, care pot sa rezulte din retinerea fluidelor in organism (ascita) si sangele care stagneaza la nivelul ficatului.

Alte referate despre: insuficienta cardiaca cardiomiopatia, cardiomiopatie dilatativa hiv insuficienta cardiaca, insuficienta cardiaca simptome

Anatomia sistemului respirator

200 m pătraţi. Astfel, sângele şi aerul se găsesc în contactpe o mare suprafaţă. Ele sunt separate doar de pereţii foarte subţiri ai alveolelor şi ai capilarelor.
Fiziologia sistemului respirator
Funcţionarea sistemului respirator, prin care se asigură respiraţia, cuprinde, în principal, respiraţia pulmonară şi respiraţia celulară.
Respiraţia pulmonară
Această etapă a respiraţiei cuprinde două faze: pătrunderea aerului în plămâni (inspiraţia); eliminarea aerului din plămâni (expiraţia), care durează mai mult decât inspiraţia.
Un om adult aflat în repaus execută 16 mişcări respiratorii pe minut (ritmul respirator). Acest ritm este mai mare la femeie; el creşte în timpul activităţii musculare, al exerciţiilor fizice etc.
Respiraţiile normale sunt acte reflexe involuntare.
Plămânii, neavând muşchi, urmează pasiv mişcările cutiei toracice. În timpul inspiraţiei, ...

Alte referate despre: anatomia sistemului respirator, anatomia sistemului respirator la om, anatomia aparatului respirator

Ingirijirea pacientului cu hipertensiune arteriala

Ingirijirea pacientului cu hipertensiune arteriala - Prezenţa în familie a HTA, cât şi dorinţa de a cunoaşte mai multe lucruri despre boală pentru a putea acorda primul ajutor în folosul celui de lângă mine m-a determinat să aleg această temă a lucrării de diplomă.Ingirijirea pacientului cu hipertensiune arteriala

Alte referate despre: ingrijirea pacientului cu hipertensiune arteriala obiective, ingrijirea pacientului cu hipertensiune arteriala, ingrijirea pacientilor cu hipertensiune arteriala

Ingrijiri medicale

2. Aplicatii calde si reci
A se observa : aspectul pielii (echimoze, edem, eritem, secretii, hemoragii) si vascularizatia (tesuturi reci si de culoare cianotica, cu hipoestezie sau parestezie)
Aplicatii calde:caldura sub forma uscata: sticla (punga) cu apa calda, termofor, perna hidrotermica, punga de unica folosinta cu agent chimic, lampa radiatoare de caldura, etuva (prevazuta cu un rand de valve care produc caldura)

Alte referate despre: ingrijiri medicale la domiciliu, ingrijiri medicale in evul mediu, examenul gastric ingrijiri medicale

Asistenta medicala - veriga importanta in cresterea calitatii vietii

Comunicarea - este un proces complex care cere efort, atentie, timp.Atunci cand este eficienta,efectele ei pozitive se fac resimtite in eficientizarea asistentei medicale primare la pacient si in cazul de fata , la copilul prescolar si scolar.

In relatia care trebuie sa se stabileasca intre cei doi factori implicati, apare un al treilea factor, cu rol activ si decisiv ce se evidentiaza ca o entitate profesionala, constanta, indispensabila echipei de ingrijiri medicale de la cabinetul medicului de familie.

Aici definim ca apartinand acestui rol - ASISTENTA MEDICALA, in a carei pregatire profesionala si caracter moral se regasesc valorile acestei profesii, responsabilitatea fundamentala a ei avand patru puncte cardinale:
1.sa promoveze sanatatea
2.sa previna boala ;
3.sa reinstaureze sanatatea ;
4.sa aline suferinta.

Toate acestea referindu-se la pacientii copii prescolari (grupa de varsta 4 - 6 ani) la care trebuie sa se asigure respectarea demnitatii ...

Alte referate despre: rolul serviciilor in cresterea calitatii vietii, rorul servicilorin cresterea calitatii vietii, imbunatatirea sanatati si cresterea calitati vieti

Virusi medicali

Referat despre Virusi medicali
În 1935, W. M. Stanley izolează o „proteină” si demonstrează că inocularea acesteia unor plante provoacă boala numită mozaicul tutunului; de asemenea, arată că „proteina” păstrează această proprietate şi după cristalizare; Bowden şi Pirie îi confirmă descoperirile în 1937. Ulterior s-a văzut că de fapt era de vorba de un acid nucleic cu un înveliş de natură proteică; în cazul virusurilor patogene pentru animale, aceste două componente pot, în anumite condiţii, să se separe .

Alte referate despre: virusi medicali, virusii medicali, referat despre virusi medicali

Stresul profesional la asistentele medicale

Acest studiu este un prim pas în evaluarea stresului ocupaţional în cadrul aceleaşi categorii profesionale - asistenta medicală (AM) şi a modului în care:
În cadrul aceleiaşi profesii, specificitatea locului de muncă duce la diferenţiere în perceperea nivelului de stres psihic şi a stresorilor responsabili de acesta.
Caracteristicile mediului de lucru influenţează satisfacţia în muncă şi modul de a selecta strategiile de coping, cu efect asupra perceperii stresului.

Alte referate despre: stresul profesional la asistentele medicale, stresul profesional al asistentului medical, stresul profesional la asistenta medicala

Rolul asistentei in ingrijirea pacientilor cu hemoragie digestiva superioara prin ruperea varicelor esofagiene din ciroza hepatica ppt

Repartitia lotului in functie de etiologie In functie de etiologia cirozei hepatice predomina cazurilor de etiologie virala urmata de cea de etiologie cu consum de alcool. Din cazurile de etiologie virala se observa ca predomina cele cu virus C fata de cele cu virus B.

Alte referate despre: ingrijirea pacientului cu hemoragie digestiva superioara, ingrijirea pacientilor cu hemoragi digestive superioare proiect, referat la rolul asistentei la ingrijirea pacientului cu glaucom

Sistemul respirator-descriere

Intre cele 2 pleure se gaseste o cantitate mare de lichid,denumit lichid pleural. Cei 2 plamani sunt inegali ca marime in sensul ca plamanul drept este mai mare si este strabatut de 2 santuri care-l impart in 3 lobi. Plamanul stang este strabatut de un sant care il imparte in 2 lobi.

Alte referate despre: aparatul respirator descriere, descrierea aparatului respirator, descriere sistemul respirator la pasari

Dictionar medical litera A

alcoolemie s.f. - prezenta alcoolului în sânge (
alela s.f. - gena care prezinta mai multe forme (
alergie s.f. - reactie modificata a unui organism fata de un agent microbian, chimic etc. (
alopatie s.f. - tratament medical bazat pe mijloace contrare naturii bolii (

Alte referate despre: dictionar medical - litera b, dictionar medical-litera b, dictionar medical - litera a

Facilitati acordate de agentia somajului pentru forta de munca

Facilitati acordate de agentia somajului pentru forta de munca
In sistemul asigurarilor pentru somaj sunt asigurate in conformitate cu legea 76/2002, persoanele fizice denumite asigurati.Asiguratii pot fi cetateni romani care sunt incadrati in munca sau realizeaza venituri in Romania cu exceptia persoanelor care au calitatea de pensionari, cetatenii romani care potrivit legii si in conformitate cu aceasta presteaza o munca in strainatate si cetatenii straini sau apatrizii care, pe perioada in care au domiciliul sau resedinta in Romania, sunt incadrati in munca sau realizeaza venituri.

Alte referate despre: facilitati acordate de agentia somajului pentru forta de munca, facilitati acordate de agentia somajului pentru forta de munca 2009, facilitati acordate angajatorilor prin somaj

Controlul si asistenta medicala in activitati de educatie fizica si sport sunt obligatorii

In timpul liber al elevilor- care pot fi:
a)activitati sportive de recreere, destindere, compensare
1) competitionale (campionatul scolii, cros, cupe traditionale, sporturi tehnico aplicative)
2) necompetitionale (activitate turistica, tabere, serbari sportive)
b) activitatea sportivilor de performanta (activitatea din cluburi si ascociatii sportive din scoli generale si licee cu program sportive).

Controlul si asistenta medicala in activitatile de educatie fizica si sport sunt obligatorii.Controlul medical numit si control medical preventiv, consta dintr-o serie de metode numite clinice sau paraclinice care se efectueaza de catre personalul medical cu scopul stabilirii unui diagnostic medical la un pacient.

Alte referate despre: control medical in activitatea de educatie fixica si sport, proiectarea activitatii de educatie fizica si sport adaptat, juridicitate si conducerea activitatilor de educatie fizica si sport

Statutul medicului

Deciziile si hotararile cu caracter medical vor fi luate avandu-se in vedere interesul si drepturile pacientului, principiile medicale general acceptate, nediscri-minarea intre pacienti, respectarea demnitatii umane, principiile eticii si deontolo-giei medicale, grija fata de sanatatea pacientului si sanatatea publica.
In scopul asigurarii in orice imprejurare a intereselor pacientului, profesia de medic are la baza exercitarii sale independenta si libertatea profesionala a medicu-lui, precum si dreptul de decizie asupra hotararilor cu caracter medical.

Alte referate despre: referat la etica si psihologie statutul medicului, statutul medicului, statutul si rolul asistentei medicale din punct de vedere sociologic

Acordul Bassel

In ceea ce priveste riscul de credit, fata de Acordul Basel I, Acordul Basel II prezinta o rafinare alternativa, cu o detaliere semnificativa a normelor metodologice. Riscul de piata nu face neaparat obiectul unei schimbari, el fiind tratat exhaustiv inca din 1988, la aparitia Acordului Basel I. Riscul operational reprezinta marea surpriza de ansamblu a abordarii Basel II. Ce este de fapt riscul operational?

Alte referate despre: acordarea primului ajutor referat, acordarea primului ajutor medical in caz de electrocutare, acordarea primului ajutor medical
Referate afisate : 19
Medie note: 8.18 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles