Institutii juridice in perioada dictaturii otomane

Organizarea de stat si institutii juridice in perioada dictaturii regale

La întărirea puterii autoritare a regelui, alături de aceste prevederi, o importantă contribuţie a avut-o şi dreptul regelui de a numi senatori (art. 63 al Constituţiei din 1938 ; art. 67 ale Legii electorale pentru Adunarea deputaţilor şi Senat, din 9 mai 1939).

Regele, în calitate de de şef al activităţii executive, a numit şi revocat miniştrii săi ( art. 46, alin. 1), a numit şi confirmat în funcţii publice.Prin art. 44 al Constituţiei din 1938 regele a fost scutit de răspundere, persoana lui a fost declarată iinviolabilă.

Parlamentul. Cu toate că a fost constituţia dictaturii de tip autoritar,Constituţia din 1938 a înscris în art. 29 ca: ,, Toate puterile statului emană de la naţiunea română" şi că aceasta nu le putea exercita decât prin delegaţie şi numai după principiile şi regulile constituţionale.

Nivel: Facultate
Dimensiune: 30kb
Downloads: 1765
Materia: Drept

Dreptul civil

Dobîndirea capacităţii de folosinţă:
1.Persoana fizică dobîndeşte această capacitate:
- de la naştere, ca regulă;
- din momentul concepţiei copilului, ca excepţie, cu condiţia însă de a se naşte viu (de interes major în cazul în care şi acesta vine la moştenire).
2.Persoana juridică dobîndeşte această capacitate din momentul în care ia fiinţă. Are o capacitate de folosire restrînsă chiar de la data actului de înfiinţare (adică înainte de înregistrare), cît priveşte drepturile ce se constituie în favoarea ei; (neîndeplinirea obligaţiilor necesare pentru ca persoana juridică să ia naştere în mod valabil)?.

Alte referate despre: drept civil, drept civil partea generala, dreptul civil

Revizuirea constitutiei

In legatura cu intinderea revizuirii se vorbeste de revizuire partiala si revizuire totala sau revizuire limitata si revizuire globala. Se face deosebire intre revizuirea partiala si cea totala atat dupa un criteriu formal, cat si dupa un criteriu material.
Potrivit primului criteriu, revizuirea totala are loc atunci cand o noua constitutie vine sa ia locul celei vechi, cand toate articolele celei vechi sunt supuse operatiunii de revizuire, chiar daca unele raman neschimbate si vor fi cuprinse in noua constitutie. Revizuirea partiala are loc atunci cand numai o parte din articole sunt modificate.

Alte referate despre: revizuirea constitutiei, revizuirea constitutiei romaniei, revizuirea constitutiei 2003

Organizarea de stat si institutii juridice in perioada dictaturii regale

Parlamentul s-a compus astfel:
a) Adunarea deputaţilor, conform art. 61, din deputaţi aleşi , ,,de
cetăţeni români, care au vârsta de 30 de ani împliniţi şi practicau efectiv o îndeletnicire în vreuna din următoarele trei categorii:
1. Agricultura şi munca manuală
2. Comerţul şi industria
3. Ocupaţii intelectuale.

Alte referate despre: institutii juridice in perioada dictaturii otomane, institutii juridice in perioada dictaturi, institutiile juridice in perioada dictactului regal

Diferentele dintre noua constitutie si vechea

Legea de revizuire a Constitutiei contine o serie de prevederi utile si corecte, care pot figura foarte bine ca modificari in legislatia curenta, in codul penal etc., prezenta lor in Constitutie fiind mai degraba o stratagema pentru a capta bunavointa electoratului. Cum ar fi, de exemplu, noua prevedere din art. 32, alineat (4): Statul acorda burse sociale de studii copiilor si tinerilor proveniti din familii defavorizate si celor institutionalizati, in conditiile legii, prevedere al carei loc normal, firesc, este in legea invatamantului. Aceste prevederi, daca vom vota CONTRA noii Constitutii, vor putea fi introduse oricand in textul legilor deja existente, fara nici un fel de referendum. Deci, putinul care se poate castiga prin votul nostru PENTRU, nu se pierde daca vom vota CONTRA. In schimb, daca nu vom vota CONTRA, vor deveni operative o serie de propuneri de pe urma carora vom avea de pierdut foarte mult, iar in unele cazuri vor fi pierderi irecuperabile si daune ireparabile. Mai ...

Alte referate despre: diferente intre vechea si noua constitutie a romaniei, diferente intre noua si vechea lege a pensiilor, diferenta intre noua si vechea lege a invatamintului

Constitutie Republica Moldova

Respectarea dreptului international si a tratatelor internationale
Republica Moldova se obliga sa respecte Carta Organizatiei
Natiunilor Unite si tratatele la care este parte, sa-si bazeze relatiile
cu alte state pe principiile si normele unanim recunoscute ale dreptului
international.
Intrarea in vigoare a unui tratat international continind
dispozitii contrare Constitutiei va trebui precedata de o revizuire a
acesteia.

Alte referate despre: constitutia republicii moldova, constitutia republicii moldova referat, constitutia republicii moldova download

Raspunderea juridica contraventionala in domeniul protectiei mediului

Raspunderea juridica contraventionala in domeniul protectiei mediului
În legea nr 137/1995,anexa І, prin poluant se înţelege „orice substanţã solidã, lichidã, sub formã gazoasã sau de vapori ori forma de energie (radiaţie electromagneticã, ionizantã, termicã, fonicã sau vibraţii) care, introdusã în mediu, modificã echilibrul constituenţilor acestuia şi al organismelor vii şi aduce daune bunurilor materiale.”
Asta ar fi deci o situaţie în care intervine rãspunderea juridicã potrivit normelor dreptului mediului, şi anume, poluarea în sensul arãtat al factorilor de mediu.

Alte referate despre: raspunderea juridica in domeniul protectiei mediului, raspunderea juridica contraventionala in protectia mediului referat, acte juridice in domeniul protectiei mediului

Regim juridic - arme si metode de razboi

Regim juridic - arme si metode de razboi
Mijloace si metode de razboi cu efect nediscriminat:
-atacuri in care se folosesc metode sau mijloace de lupta care nu pot fi dirijate contra unui obiectiv militar determinat;
-atacuri in care se utilizeaza metode sau mijloace de lupta ale caror efecte nu pot fi limitate asa cum prevede Protocolul 1 din 1977.

Doua categorii de arme care prin modul cum au fost concepute,produc efecte nediscriminate,cad sub incidenta acestui principiu:armele chimice si bacteorologice,denumite si „arme oarbe”si armele nucleare.
Armele chimice si cele bacteorologice(biologice),cad sub incidenta aceluiasi principiu al nediscriminarii si sunt reglementate de aceleasi norme juridice.

Incercarea de nominalizare a interdictiei utilizarii armelor chimice a debutat efectiv in 1874,odata cu adoptarea Declaratiei de la Bruxelles,privind legile si obiceiurile razboiului terestru.Declaratia nu a fost insa ratificata de nici un stat si nu a dobandit forta juridica,astfel ...

Alte referate despre: regimul juridic al armelor, regimul juridic al prizonierilor de razboi, regimul juridic al armei nucleare

Raporturile juridice de munca

Raporturile juridice de munca
Am hotărît să abordez aceeastă temă din motivul că este o temă actuală care atinge orice persoană fizică sau juridică care la rîndul lor intră în relaţii sociale de muncă una cu alta.
Lucrarea dată a fost structurată în trei capitole fiecare din ele analizîn un compartiment al acestei tematici în viziunea atît a noastră cît şi a specialiştilor din domeniu.
La abordarea acestei teme de asemenea sa luat în consideraţie legislaţia în vigoare în ce priveşte determinarea raporturilor juridice de muncă ce iau naştere în societate în urma unor relaţii apărute între patron şi salariat.

Alte referate despre: raporturile juridice de munca, raporturi juridice de munca, raporturile juridice de munca se caracterizeaza prin

Sistemul juridic englez Common-Law

Common-law reprezintă un sistem juridic care guvernează încă teritorii întinse ce depăşesc cu mult limitele Marii Britanii. Dacă insulele britanice nu sunt guvernate în întregime de acest sistem, dreptul englez s-a impus datorită expansiunii coloniale britanice, pe vaste teritorii din Africa, Asia şi America.

Alte referate despre: sistem juridic american common law, sistemul juridic englez common-law, sistemul juridic din common law

Raspunderea Juridica

2. Condiţiile răspunderii juridice:
A) Fapta (conduita) ilicită Ea constă în săvârşirea unei anumite fapte rezultând dintr-o conduită neconformă cu legea sau ilicită a subiectului de drept. Faptul juridic ilicit presupune o conduită sau o atitudine manifestă contrară regulilor de drept şi care a încălcat norma prescrisă perturbând desfăşurarea normală a relaţiilor sociale.
Noţiunea de conduită este atitudinea rezultată din voinţa şi conştiinţa obiectivată a omului. Un fapt devine ilicit numai atunci când conduita încalcă normele de drept, obiectul ilicitului juridic constituindu-l tocmai această încălcare.

Alte referate despre: raspunderea juridica, raspunderea juridica referat, raspunderea juridica a functionarului public

Raportul Juridic

Pentru ca raportul juridic sa se nască (existe) şi să se desfăşoare trebuie să aibă anumite condiţii obligatorii, acestea fiind: norma juridică, subiectele de drept şi faptele juridice.
Norma juridică reprezintă condiţia fundamentală a naşterii unui raport juridic, este cea care determină apariţia acestuia. Norma juridică are o contribuţie decisivă la prefigurarea raportului juridic, întrucât ea este cea care determină conţinutul acestuia. Norma juridică nu poate fi aplicată decât în şi prin raporturi juridice, motiv pentru care, de cele mai multe ori, raporturile juridice sau fost calificate ca norme juridice în acţiune.

Alte referate despre: raportul juridic civil, raportul juridic, raport juridic civil

Societatea comerciala ca persoana juridica

1.Firma
Firma este numele sau ,dupa caz,denumirea sub care un comerciant isi exercita comertul si sub care semneaza .Firma trebuie precizata in mod obligatoriu in contractul de societate. In cazul comerciantului individual(persoana fizica),firma se compune din numele comerciantului,scris in intregime,adica numele de familie si prenumele,sau din nume si initiala prenumelui.Firma comerciantului persoana fizica coincide ,in principiu,cu numele civil al comerciantului.Nu este permisa adaugarea altor elemente ce ar putea induce in eroare asupra situatiei comerciantului.In cazul societatilor comerciale firma are un continut diferit de cel al comerciantului persoana fizica.

Alte referate despre: societatea comerciala ca persoana juridica, societatea comerciala ca persoana juridical, societate comerciala ca persoana juridica

Institutia juridica a casatoriei la musulmani

Cuvântul mahomedan,care circulă şi în română-ca şi în alte limbi-cu sensul de "adept al islamului",nu are un echivalent arab pentru bunul motiv că islamul nu este considerat "religia lui Mohammed",cum apare definit de unele dicţionare:ca şi mahomedanism,mahomedan este construit în Europa,după modelul lui creştin,datorită identificării abuzive a rolului lui Mohammed pentru islam cu cel al lui Hristos pentru crestini.

Pornind de la concepţia islamului conform căreia islamul face parte din natura umană,orice om s-ar naşte musulman,părinţii fiind cei care îl fac să devină adept al unei alte religii.

Alte referate despre: institutia juridica a casatoriei la musulmani, institutia juridica a casatoriei in islam, caracterele juridice ale casatoriei

Raportul juridic de concurenta

Raportul juridic de concurenta
Conceptul de concurenţă s-a format şi este folosit în orce tip de relaţii sociale. Reglementările juridice l-au preluat din vocabularul uzual, adăugându-i unele note disociative, spre a-l adapta particularitaţilor vieţii economice. În sens general, prin concurenţă se înţelege o confruntare între tendinţe adverse, care converg spre acelaşi scop.

Alte referate despre: raportul juridic de concurenta, elementele raportului juridic de concurenta, raportul juridic de concurenta referat

Constitutie a Europei

Graffiti was used primarily by political activists to make statements and street gangs to mark territory. It wasn't till the late 1960s that writing's current identity started to form.

Alte referate despre: constitutia europei, constructia europei unite - constitutia comunitara, constitutia europei referat

Prima constitutie a Romaniei

Prima constitutie a Romaniei - Dupa primirea doleantelor exprimate de cele doua adunari ad-hoc, puterile garante au elaborat un act fundamental pentru tarile romane, denumit Conventiunea pentru organizarea definitiva a Principatelor Dunarene ale Moldaviei si Valahiei, care, pe langa prevederile citate in capitolul precedent privind relatiile speciale dintre cele doua principate, organiza si puterile in stat si asigura drepturile cetatenilor, asadar era o adevarata constitutie.Prima constitutie a Romaniei

Alte referate despre: prima constitutie a romaniei, prima constitutie, prima constitutie a frantei

Evolutia industriei in perioada 1945-1989

Industrializarea- ritm de crestere
Tabelul 2

1938 1950 1965
Industria chimica 100% 193% 1200%
Industria constructiilor de masini 100% 179% 2300%
Industria alimentara 100% 107% 382%

Alte referate despre: evolutia industriei in perioada 1945-1989, evolutia industriei in perioada 1945-1989 cronologie, evolutia industriei in perioada 1950-1989
Referate afisate : 18
Medie note: 8.32 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles