Ioan slavici-pacala in satul lui rezumat 4291
Popa Tanda de Ioan Slavici
Chiar daca autorul urmareste sa puna in evidenta in principui moralizator, actiunea este verosimila cuprinzand numeroase aspecte inspirate din realitate. Actiunea se desfasoara pe un singur fir narativ, urmarind desfasurarea clasica a momentelor subiectelor.
Astfel in expozitiune se prezinta spatiul actiunii in satul Butucani, insa despre timp nu se face referire acesta putandu-se subantelege, adica a II-a jum. a secolului al XIX-lea. Tot in expozitiune ne este prezentat si personajul principal acesta fiind un om bun care a invatat multa carte si care canta mai frumos decat tatal sau.
Popa Tanda de Ioan Slavici - actiunea
Astfel, în expoziţiune, autorul înfaţişeaza direct câteva însuşiri ale personajului principal, imaginea dezolanta a satului Saraceni, ca apoi intriga sa prezinte propunerea preotului de a-i face pe ,,poporenii” sai oameni harnici. Pentru a face din saraceni oameni muncitori, parintele Trandafir începe cu predica, impresionându-i, dar fara efecte în plan practic, continua cu sfatul, cu batjocura şi cu ocara, iar apoi prin exemplu personal (implicarea lui în refacerea propriei gospodarii şi în cultivarea pamântului )-acestea întâmplari constituind desfaşurarea acţiunii.Aceasta atinge punctual culminant in momentul în care preotul reuşeştesa-i antreneze la munca pe o parte din sateni. Deznodamântul prezinta noua imagine a satului Saraceni, cu oameni bogaţi şi harnici şi pe preotul Trandafir la o alta vârsta, în postura de bunic sugerând ideea continuitaţii familiei şi prosperitaţii satului.
Popa Tanda de Ioan Slavici
Nuvela Popa Tanda este specia epica in proza, cu un singur fir narativ urmarind un conflict unic, iar personajele – nu prea numeroase – sunt caracterizate succint, in functie de contributia lor la desfasurarea actiunii.Popa Tanda
Popa Tanda de Ioan Slavici - comentariu
Primul capitol cuprinde o scurtă retrospectivă asupra tinereţii părintelui Trandafir, a muncii depuse în anii de şcoală, şi a privaţiunilor materiale prin care trecuse. Trandafir, fiul dascălului Pintilie din Butucani, ajunge după ani de învăţătură şi de muncă, preot în satul său. Datorită asprimii cu care îşi judeca enoriaşii, şi chiar pe superiorii săi, capătă antipatia sătenilor şi chiar a protopopului.
Stilul lui Ioan Slavici
Nu putem sa nu observam ca autorul renunta la folosirea stilului indirect liber in cazul Persidei. Naratorul nu este ironic cand se refera la ea, ci adopta un registru serios si grav.
Satul - univers suprem
Pentru mine, ca şi pentru majoritatea consîngenilor, satul este situat în centrul lumii şi se revarsă în mit; este integrat într-un destin cosmic, dincolo de al cărui orizont nu mai există nimic.
Ioan Slavici - Moara cu noroc
Stapanit de setea de bani carciumarul se va instraina de Ana, sotia sa, depune marturie falsa la proces in legatura cu omorul si jaful din padure, salvandu-l pe Lica. Ghita intra intr-un cerc vicios din care nu mai poate iesi. Pana la urma se hotaraste sa ia legatura cu jandarmul Pintea pentru a ii oferi probe privind vinovatia lui Lica, aruncand-o pe Ana drept momeala in aceasta cursa, dar, turbat de manie si gelozie, caci ia vazut pe Ana si pe Lica “prinsi in jocul dragostei” Ghita, se intoarce la Moara cu noroc si isi ucide sotia. Din porunca lui Lica, Raut il omoara pe Ghita apoi da foc morii iar Samadaul se sinucide, sfaramandu-si capul de un stejar.
Asa dar tema nuvelei o constituie consecintele nefaste pe care setea de imbogatire le are asupra individului . Ghita personajul central al nuvelei , strabate simbolic un drum ce semnifica “coborarea in infern” adica intr-un univers al patimilor, ...
Ioan Slavici - viata
În aprilie 1925 Slavici pleacă la Crucea de Jos, la fiica sa Lavinia-Ioana-Josefina. Ioan Slavici se stinge din viaţă la 17 august 1925, la orele 18.30, la Crucea de Jos în casa fiicii sale Lavinia. Este înmormîntat la sehitul Brazi. La funerariile de înhumare, alături de familie şi de numeroşii prieteni, participă şi mulţi scriitori romani de la Societetea în care a colaborat.
Satul romanesc la George Cosbuc
Notă: Această lucrare a fost evaluată cu nota 8 (opt) – îi lipseşte o sinteză a vieţii satului, lirismul obiectiv etc.
Powered by http://www.referat.ro/
cel mai tare site cu referate
Sfantul Ioan Botezatorul
Dupa ce Elisaveta a nascut,i s-a dezlegat si limba lui Zaharia, care a spus ca numele copilului va fi „Ioan” , si nu „Zaharia”,cum ar fi vrut vecinii si rudele.Umplindu-se de Duhul Sfant,Zaharia a inceput sa profeteasca despre Ioan,cel ce va deschide drum Lucrarii Celui Prea Inalt.
Monografia satului Totoreni din judetul Bihor
Relieful
Relieful satului este compus din : campie sub forma de lunca pe ambele maluri ale Crisului Negru ce limiteaza vatra satului in partea Estica, dealuri domoale cu altitudine pana la 100m si zona montana la limita vestica, acoperita de paduri de foioase in special gorun, stejar si fag.
Ioana D`arc
Ioana D`arc.Delfinul (viitorul Carol VII) se refugiaza la Bourges. Chinon si Bourges sunt capitalele sale. Domneste numai la sud de Loara si legitimitatea lui este din ce in ce mai mult pusa la indoiala. Restul Frantei - inclusiv Parisul, cucerit de anglo-burgunzi in anul 1418 - apartine englezilor. Robita, populatia franceza se afla intr-o stare jalnica.
Sfintii Vasile, Grigorie si Ioan
Sfintii Vasile, Grigorie si Ioan - Un loc aparte îl au Sfinţii Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu si Ioan Gură de Aur.,in panteonul marilor ierarhi, teologi si sfinţi ai bisericii creştine. Sfintii Vasile, Grigorie si Ioan
Sfintii Trei Ierarhi - Vasile cel Mare, Grigorie, Ioan
Sfintii Trei Ierarhi - Vasile cel Mare, Grigorie, Ioan - În panteonul marilor ierarhi, teologi si sfinţi ai bisericii creştine un loc aparte îl au Sfinţii Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu si Ioan Gură de Aur. Sfintii Trei Ierarhi - Vasile cel Mare, Grigorie, Ioan
Medie note: 9.15 / 10
Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.
Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Uite vietatea..nu mai e vietatea! Foame mare prietenas :))
Micutul pare incantat ca masina merge din mainile lui. `Pune mana pe volan!`, se aude indemnul tatalui in timp ce mama isi invata fiul sa claxoneze.
Pentru un rucsac lasat in statia de autobuz s-a mobilizat toata politia, s-a inchis circulatia, au venit genistii. Oare ce pateau baietii daca ii prindea politia?
Tu cum ai reactiona daca ti-ai prinde prietenul cu o blonda in pat?