Islamul referat

Dar-al-islam

Termenul Dar al-Islam este un termen de origine araba si inseamna, literal vorbind, casa Islamului, avand ca corespondenti si alti doi termeni precum Dar as-Salam, ce insemna casa Pacii, ori Dar al-Tawhid, care inseamna casa Uniunii. Acest termen este folosit de teologii musulmani pentru a desemna tarile unde musulmanii isi pot practica religia in mod liber . In aceste tari majoritatea populatiei este de religie musulmana, iar conducerea le asigura protectie din acest punct de vedere.

Nivel: Facultate
Dimensiune: 14kb
Downloads: 171
Materia: Religie

Mahomed si bazele teologice ale islamului

Aderarea la islamism se reduce la mărturia de credinţă., în arabă denumită shahadah, care spune că: ”Nu există altă divinitate decât Dumnezeul nostru- Allah iar Mahomed este Trimisul lui”. Toţi adepţii islamului vor fi într-adevăr de acord cu faptul că nu mai trebuie îndeplinită nici o altă cerinţă, pentru ca aproapelui lor să-i fie recunoscută apartenenţa la comunitatea musulmană. Cuvântul „ musulman” vine de la „muslimun” care înseamnă” a deveni musulman”, „ a se converti la islam” .

Alte referate despre: mahomed si islamul, rolul lui mahomed in islam, bazele islamului

Islam - credinta si ritual

Se pare că era un om închinat spre religiozitate. Criza sufletească care l-a împins spre misiunea sa profetică a apărut prin 620, când având obiceiul de a se retrage spre meditaţii în grotele din apropiere de Mecca, a avut o serie de viziuni care l-au făcut să creadă că a devenit obiectul acţiunilor diavoleşti. Atunci i s-a arătat îngerul Gabriel care i-a poruncit: „Recită!” „Citeşte!”- text care formează în Coran primele 5 versuri din sura „Sângelui închegat”(96) .

Alte referate despre: preview referat islam - credinta si ritual, islam - credinta si ritual, credinta islamica

Islamismul

La Medina, ai cărei locuitori erau nemulţumiţi de rolul preponderent deţinut de Mecca, islamismul şi-a câştigat adepţi tot mai numeroşi, aici închegându-se o puternică comunitate musulmană. Musulmanilor din Medina li s-au adăugat şi triburi de beduini din deşert, tentaţi de perspectiva războiului de pradă. După o serie de ciocniri armate, musulmanii şi locuitorii din Mecca au ajuns la o înţelegere ( a.630 ), în urma căreia, locuitorii din Mecca au trecut la islamism.

Alte referate despre: islamismul, islamismul referat, referat islamismul

Despre islam

Pe lîngă importanţa lor geostrategică extraordinară, pămînturile Orientului Apropiat şi Mijlociu puteau deveni pentru industria germană în creştere un izvor de materie primă, braţe ieftine de muncă şi pieţe de desfacere a mărfurilor. Iată de ce anume în această zonă marii geopoliticieni germani vedeau acel „Lebensraum” („spaţiu vital”)

Alte referate despre: islamul referat, islamul, islamul-istorie si realitate contemporana

Islamul

slamul - În acţiunea de consacrare a societăţii, pe plan ideologic, si de accelerare a formării statului unificat prin unirea triburilor arabe un rol deosebit l-a avut mahomedanismul sau islamismul.

Alte referate despre: despre islam, religia islamica, islam

Islamul

Cartea sacra a islamului e completata printr-o alta culegere de texte,
Sunnah (in araba- traditie, obicei), aceasta cuprinzând cuvintele,
faptele si judecatile lui Mohammad (acestea numindu-se si hadit sau
"cuvintele profetului"). Coranul si Sunnah constituie fundamentul
credintei si legea (practica Islamului) care ghideaza viata oricarui
drept credincios, dar si dupa care sunt inspirate legile si
reglementarile in intreaga lume musulmana. Coranul repeta cu
insistenta ca nu exista decât un singur Dumnezeu, Allah, creator si
salvator al Universului. Acest Dumnezeu, precizeaza Coranul, a
transmis cuvântul si legea sa diferitilor profeti cum ar fi Avraam,
Moise, Iisus si Mohammad, insa nici o alta revelatie divina nu mai
poate surveni dupa cea primita de catre profetul islamului, fiindca
aceasta le inglobeaza si le depaseste pe toate cele care au
precedat-o.

Alte referate despre: islamul in franta, drept penal islamic, dreptul penal islamic

Political Islam in Saudi Arabia

The Concept of Political Islam

Political Islam is a concept that defines the way in which Islamic religion is influencing politics in Islamic states. In this study I aim to establish to what extent the Islamic-thinking affects politics and especially Saudi Arabia’s internal and foreign policy. In order to do that, we need to know how powerful the Islamic ideology is in this particular country.
The population of Saudi Arabia is 90% Muslim Arab of the Wahhabi sect (a branch of Sunni Islam), although there is a small percentage of Shiites, mainly in the Northeast. Islam is the only officially recognized religion, and other faiths are not publicly tolerated.
The states resulted after the First World War were cursed to have a very harsh life. The geographic delimitation was mainly the result of the arbitrary division according to foreign interests. Twentieth Century’s Middle East is, in reality, an Anglo-French creation and had little to do with the dynamics of that specific region.
...

Alte referate despre: rolul islamului in etnogeneza arabilor, islamul si expansiunea araba, referate ro razboi religios politic islam

Expansiunea Islamului

Drumurile acestora duceau in Siria si Mesopotamia(Irakul de azi). In calea acestor drumuri comerciale se gaseau oaze care datorita comertului prosperau, de exemplu Mekka si Medina , acestea fiind de o importanta fundamentrala in istoria islamismului .

Profetul Mahomed s-a nascut in Mekka, tatal sau se ocupa cu mânatul camilelor . Si-a pierdut parintii inca de forte tânar si a fost crescut de un unchi. Pâna la vârsta de 25 de ani calatorea ca negustor cu caravanele , pâna când a luat-o de sotie pe stapâna sa, ajunsa deja de doua ori vaduva, pe Hadidja. Umbla mult singur prin munti si cu putin timp dupa casatorie a avut parte de o intamplare ciudata. A avut viziuni in care vorbea cu arhanghelul Gabriel, notând in versuri instructiunile acestuia.

Aceste scrieri constituie prima parte a cartii sfinte a islamismului, Coranul. Aceasta carte ...

Alte referate despre: expansiunea islamului, expansiunea islamica, islamul in expansiunea araba

Expansiunea islamului

Cuceririle turcesti
Califatul era cel mai amenitat de la Est.Puterea politica a Iranului a crescut,califii Abbasida au devenit marionete domnitorilor persani.Situatia s-a scimbat si mai mult,cand turcii,proveniti din Asia Centrala,au preluat puterea peste o mare parte a lumii islamice,si o exercitau in numele califilor Abbasida-cel mai mare conducator al lor fiind devenit sultan.Turcii au fost luptatori talentati,si astfel l-au fortat pe imparatul bizantin sa ceara ajutorul cavalerilor din Europa de Vest.Unitatea sub domnia turceasca a fost la fel de scurta ca si in timpul domnitorilor Abbasida,in secolul al-VII-lea.Orientul s-a impartit in sultanate autonome.Istambulul insa s-a dovedit a fi suficient de puternic pentru a rezista si a riposta la cruciade.La fel ca si mai devreme, noua si principala amenintare venea tot de la Rasarit.Hoardele de tatari au pus capat califatului Abbasida prin jefuirea Bagdadului si au inceput un nou capitol in istoria islamismului.

Alte referate despre: crestinism si islam in urma expansiunii arabe, consecintele expansiunii coloniale, expansiunea europeana

Bizant si Islam

Heraclius a gasit Imperiul ruinat: tot ce ii daduse putere pina atunci disparuse. Nobilimea inconjurata de clienti nu mai era un factor al vietii bizantine; barbarii germani nu mai contribuiau la apararea frontierelor; armata cea noua a lui lustinian daduse cel mai jalnic faliment. Cu toate actele de politete exagerata fata de puternicul vecin din est, Tracia apartinea avarilor si slavilor. Asia era invadata de soldatii lui Chosroes care indraznea, in sfirsit, sa-si implineasca pe de-a intregul rolul sau regal.

Alte referate despre: bizantul si islamul, bizantul, islamul este istorie si realitate contemporana

Islamismul

Este liber să-şi aleagă modul de viaţă care îi convine. Poate să aibă convingeri pe care le crede potrivite pentru sine, poate să accepte un mod de viaţă care îi convine şi poate să-şi adapteze existenţa după o ideologie care o consideră nimerită. Poate să dispună de principiile după care va acţiona sau poate adopta unele principii elaborate de către alţii. Omul este înzestrat cu o voinţă liberă şi el poate să aleagă liber direcţia în care să acţioneze. În opoziţie cu alte fiinţe, pe acest plan secund, el a fost înzestrat cu libertatea în gândire, alegere şi acţiune. Amândouă aceste planuri formează o unitate în diversitate, în opoziţie cu altele.

Conform primului plan, omul, aidoma altor fiinţe este musulman, încă din naştere, este supus voinţei lui Allah, pentru că aşa îi este predestinat, în timp ce pe planul secund există libertatea de a accepta sau de ...

Alte referate despre: referat islamism, islamism, islamismul referat religie

Marocul - o veritabila explozie a simturilor

Postul, numit Ramadan, este de o lunǎ de zile si se interzice sǎ se manance, sǎ se bea si sǎ se fumeze pana la asfintitul soarelui. Bolnavii si femeile gravide nu postesc in aceastǎ perioadǎ, ci mai tarziu un numǎr de zile egal cu cele nepostite. Postul presupune cǎ-l intelegi pe cel infometat. In timpul Ramadanului productia se reduce deoarece mahomedanii mananca noaptea si se odihnesc mai putin decat in restul anului.

Alte referate despre: explozia de la cernobal, simturile omului, explozii nucleare

Gibraltar bridge

Gibraltar bridge;A bridge spanning 9 miles over the Straits of Gibraltar at the entryway to the Mediterranean would be the longest and tallest ever built. It would connect cultures of Christianity and Islam and potentially increase ties between the economies of Europe and Africa.

Alte referate despre: gibraltar bridge, the gibraltar bridge, allintitle gibraltar bridge

Geografie Economica

Principalele conflicte din lumea islamica de astazi privesc in general dorinta radicalilor islamici de a instaura un regim politic in stricta conformitate cu valorile islamice. Rareori, insa, o data institutionalizat, regimul islamic a fost atit de drastic pus in discutie, fie pentru ca gruparile liberale sint indeobste foarte slabe, fie pentru ca teroarea politica este inimaginabila.

Alte referate despre: referate economie, referat economie, economie

Civilizatia si cultura persana

În literatura - domeniu în care Persia islamica îsi va aduce marea
contributie la tezaurul culturii universale, - prima capodopera este
Avesta. Este cartea sacra a stravechilor persi, atribuita însa lui
Zoroastru, - datând din epoca ahemenida, dar redactata sub sassanizi.
Cuprindea initial 21 de carti, din care au ramas una singura completa,
plus alte patru incomplete. Materia Avestei era variata: texte
liturgice, cuvântarile lui Zarathustra, texte teologice, de
legislatie, de morala, rugaciuni pentru diferite ocazii, fragmente de
legende, o profetie asupra sfârsitului lumii, precum si 21 de psalmi.
Pe lânga importanta sa documentara, fundamentala pentru religia,
cultura si civilizatia persana antica, Avesta are si o valoare
literara, tocmai prin acesti psalmi, care amintesc de poezia Vedelor.

Alte referate despre: civilizatia si cultura persana, civilizatia si cultura romana, cultura persana
Referate afisate : 16
Medie note: 8.41 / 10
Referate noi adaugate la Religie
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles