Izvoarele formale ale dreptului roman

Izvoarele formale ale dreptului

Izvoarele formale ale dreptului
Între secolele V-I î.Hr. în spaţul carpatodanubian era atestat scris existenţa unor triburi şi uniuni de triburi geto-dacice aflate, sub aspectul organizării politice, în faza democraţiei militare. Numeroasele războaie purtate în această perioadă permit conturarea unei formule socio-politice în care egalitatea membrilor obşti gentilice se circumscrie în spaţiul privilegiat al bărbaţilor purtători de arme.
Izvoarele formale ale dreptului

Nivel: Facultate
Dimensiune: 20kb
Downloads: 1889
Materia: Drept

Izvoarele Dreptului Civil

Izvoarele Dreptului Civil
„Dreptul, - scria Hegel, - trece în existenţa faptică mai întâi prin formă, prin faptul că este pus ca lege...”
Dreptul în egală măsura tehnica şi artă (a binelui şi a echităţii – “jus est ars boni et aequi”), principiu de direcţie, de coeziune socială ce dă societăţii caracterul de definit şi coerenţă, ansamblul regulilor asigurate şi garantate de către stat şi care au ca scop organizarea şi disciplinarea comportamentului uman în principalele relaţii din societate, într-un climat specific manifestării coexistenţei libertăţilor, apărării drepturilor esenţiale ale omului şi statornicirii spiritului de dreptate are nevoie pentru a i se crea posibilitatea de a fi cunoscut şi receptat, în esenţa şi conţinutul său, de modalităţi speciale de exprimare, aceste forme de exprimare purtând denumirea de izvoare ale dreptului (sau surse ale dreptului).

Alte referate despre: izvoarele dreptului civil, izvoarele dreptului civil - categorie de izvoare a dreptului roman, referat izvoarele dreptului civil

Dreptul - institutie si concept

- fiind destinate să stabilească în societate o anumită ordine de drept, normele juridice nu sunt simple indicaţii sau doleanţe, ci reprezintă o poruncă, un ordin, o dispoziţie obligatorie.

Alte referate despre: drept international umanitar concept, dreptul natural in conceptia lui samuel pufendorf, dreptul comertului international concept

Izvoarele dreptului

Vointa sociala generala pentru a deveni obligatorie pentru fiecare membru cât si pentru întreaga colectivitate umana trebuie exprimata prin norme care vor îmbraca o anumita forma, denumita izvor de drept, motiv pentru care în literatura juridica se considera, în general, ca notiunea de izvor si cea de forma de exprimare a dreptului sunt sinonime.
Este necesar a se face distinctie între izvoarele materiale si izvoarele formale ale dreptului. Izvoarele materiale, denumite si reale, sunt reprezentate de realitatea exterioara, care determina actiunea legiuitorului. In consecinta, prin izvor de drept, în sens material, întelegem viata sociala, economica si culturala în complexitatea ei, progresul social care determina nasterea unor reguli de drept si institutii. Din punct de vedere juridic, ne intereseaza în special izvoarele formale sau formele de exprimare a normelor de drept. Sensul juridic al notiunii de "izvor formal al dreptului" surprinde o multitudine de aspecte si modalitati ...

Alte referate despre: izvoarele dreptului, izvoarele dreptului comunitar, izvoarele dreptului administrativ

Legea in Dreptul Roman - legea celor XII table

1. Vladimir Hanga si Mihai Jacota - Drept Privat Roman ed. Didactica si Pedagogica , Bucuresti 1964

Alte referate despre: drept roman legea celor xii table, legea celor xii table drept roman rezumat, legea in dreptul roman - legea celor xii table

Izvoarele dreptului penal

c) Legile penale complimentare- in aceasta categorie intra o serie de reglementari care vin in completarea unor reglementari de principiu din Codul penal.
d) Legile penale speciale si legile nepenale cu dispozitii penale- legile penale speciale sunt acele legi care reglementeaza domenii speciale neincluse in Codul penal; legile nepenale cu dispozitii penale cuprind dispozitiile penale dintr-o serie de legi care in esenta lor nu apartin domeniului penal, dar care contin incriminarea unor infractiuni, a unor fapte prin care se aduce atingerea unor valori sociale din domeniul respectiv.
e) Tratatele si conventiile internationale:
• cu caracter de izvoare directe- cele care primesc asistenta juridica in materie internationala;

Alte referate despre: izvoarele dreptului penal, izvoarele dreptului penal referat, referat izvoarele dreptului penal

Izvoarele dreptului international privat

Referitor la eficienta inzvoarelor internationale, aprecierile sunt in sensul ca de multe ori la nivelul aplicarii si al solutiilor date de instante si autoritati rezultatele sunt modeste.

Alte referate despre: izvoarele dreptului international privat, drept international privat izvoarele dreptului international privat, izvoarele dreptului international privat referat

Dreptul penal

Dreptul penal
b) Caracterul de drept public. Acesta rezultă din faptul că dreptul penal, alături de alte ramuri de drept, reglementează relaţii sociale de putere în care una din părţi este statul, ca reprezentant al societăţii, al puterii publice.
c) Caracterul unitar al dreptului penal. Acest caracter rezultă din existenţa unor principii şi instituţii unitare aplicabile întregii legislaţii penale (Codul penal, legile penale complinitoare, legile extrapenale cu incriminări şi pedepse). Existenţa celor două categorii de norme penale generale şi speciale nu infirmă caracterul unitar al dreptului penal, aşa cum afirmă unii autori, mai ales cei francezi, care concep dreptul penal ca divizat în drept penal general şi drept penal special.

Alte referate despre: drept penal, drept penal al afacerilor, drept penal international

Drept economic

- actele normative avand functie de reglementare primara a relatiilor sociale - legile si ordonantele de Guvern (simple si de urgenta)
- actele normative de organizare a executarii reglementarilor primare (numite si acte normative administrative) - hotararile de Guvern, ordinele cu caracter normativ si instructiunile ministrilor, actele cu caracter normativ ale unor autoritati administrative de specialitate aflate in subordinea Guvernului sau a ministerelor, actele cu caracter normativ ale unor autoritati administrative autonome si actele cu caracter normativ ale autoritatilor apartinand administratiei publice locale.

Alte referate despre: drept economic, dreptul economic, izvoarele dreptului economic

Drept de proprietate publica

Drept de proprietate publica
Prezenta lucrare a fost concepută ca o introducere în studiul de drepturi. Oportunitatea scrierii ei este condiţionată de următoarele două aspecte. Pe de o parte, în toate Universităţile şi Colegiile juridice, precum şi la facultăţile de profil din alte Universităţi ce studiază dreptul conform programelor de studiu sunt prevăzute cursuri de bază şi speciale la „Drept civil”. Pe de altă parte în ultimii ani în România şi Republica Moldova au survenit schimbări radicale în „codurile civile”.

Alte referate despre: dreptul de proprietate publica, dreptul de proprietate publica si privata, exercitarea dreptului de proprietate publica

Drept international

Drept international - Şi ce altceva sunt ele decât sfaturi amestecate cu ameninţări ? – Mai întâi de toate, ele nu conving, fiindcă cuprind ameninţări, pe când sfaturile nu silesc pe nimeni, ci-l înduplecă. Apoi legile opresc de la crimă, pe când preceptele îndeamnă la îndeplinirea datoriei.. Adaugă că şi legile folosesc la îndreptarea moravurilor, mai ales dacă nu obligă numai, dar şi lămuresc.

Alte referate despre: drept international public, drept international privat, drept international umanitar

Istoricul fundamentelor dreptului civil

Sesizarea legăturilor dintre aceste obligaţii, a permis însă construcţia a două instituţii juridice cu deosebită valoare practică : ACTIO REDHIBITORIA şi LEX COMMISORIA.

Alte referate despre: istoria dreptului civil, istoricul aparitiei dreptului procesual civil, dreptul civil in republica moldova istoric

Dreptul afacerilor

Dreptul afacerilor - Elementele dreptului afacerilor sunt analizate în complexitatea relaţiilor de afaceri şi a mediului de afaceri în ansamblul său, cuprinzând şi elemente esenţiale de concurenţă în afaceri, protecţie a consumatorului ca beneficiar al efectelor relaţiilor de afaceri, toate abordate şi în contextul integrării României în Uniunea Europeană.

CAPITOLUL 1 - INTRODUCERE ÎN DREPTUL AFACERILOR
I. Conţinutul dreptului afacerilor:

Este important de remarcat încă de la început că nu există până în prezent o definiţie unanim recunoscută în doctrină şi în literatura de specialitate. Acest fapt generează abordări diferite şi complexe pornind de la originile dreptului afacerilor care de multe ori este indentificat în percepţia nespecialiştilor cu dreptul comercial.

Există astfel opinii conform cărora. „les affaires sont les affaires”1.
Chiar dacă „afacerile sunt afaceri”, dreptul afacerilor poate fi considerat un ...

Alte referate despre: dreptul afacerilor, referat dreptul afacerilor, dreptul afacerilor referat

Drept comercial roman II. Sinteza

Din dispoziţiile textului de lege rezultă că pentru aplicarea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului, legea impune două condiţii:
- debitorul să facă parte din categoriile de persoane cărora li se aplică procedura;
- debitorul să se afle în insolvenţă.
Legea se aplică următoarelor categorii de comercianţi:
1) societăţile comerciale;

Alte referate despre: drept comercial roman i sinteza, drept comercial sinteza, sinteza drept comercial

Drept Constitutinal

Dreptul romanesc se prezinta ca un ansamblu sistematizat de norme juridice, cuprinzand mai multe ramuri de drept, precum dreptul constitutional, dreptul administrativ, dreptul civil, dreptul penal etc. Ramura principala a dreptului romanesc este dreptul constitutional prin care normele sale consacra si ocroteste cele mai importante valori economice, sociale si politice.

Alte referate despre: drept constitutinal, notiune de drept constitutinal, drept constitutinal examen

Drept Civil

Sectiunea 1.2. Notiunea, definitia si obiectul dreptului civil.
Diviziunea dreptului pe ramuri dupa criteriile evocate mai sus nu ii diminueaza unitatea ca una dintre trasaturile esentiale ale dreptului. Constituirea unor ramuri distincte de drept este rezultatul unui proces dinamic ce reflecta pe planul suprastructurii juridice, necesitatile obiective dintr-o anumita perioada.

Alte referate despre: drept civil, drept civil partea generala, dreptul civil

Teoria generala a dreptului

O alta grupa de autori, exclud legatura dintre cele doua considerand ca cercetarea dreptului si eleborarea lui, trebuie ferit de influentele moralei. Trebuie tinut cont ca sfera moralei este mai variata decat cea a dreptului. Dreptul fiind de sine mult mai pragmatic, avand caracter tehnic dar cuprinzand aprecieri de ordin moral. Normele morale sunt de regula nescrise si nu sunt in mod obligatoriu cuprinse in acte. Normele de drept in schimb imbraca forme oficiale de stat. Normele morale nu sunt acte oficiale ce trebuie respectate si nu sunt garantate de forta coercitiva a statului ci de factori sociali, opinie publica si gupuri sociale si se transmite in general prin educatie.

Alte referate despre: teoria generala a dreptului, referat teoria generala a dreptului, teoria generala a dreptului anul 1

Religia grecilor antici

Figura Atenei era adorată în Creta în sec. XV î. Hr. şi asociată cu şarpele şi cu arborele sacru; la aheeni ea devine fecioara războinică şi protectoarea palatului regal. Cultul zeilor era la ahei aproape identic cu cel al cretanilor. Fiecare casă îşi avea un loc, un colţ rezervat actelor de cult.

Alte referate despre: religia greciei antice, religia grecilor antici, religia grecia antica
Referate afisate : 18
Medie note: 8.33 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles