Izvorele dreptului comunitar

Izvorele dreptului comunitar

Izvorele dreptului comunitar
"Tratatele bugetare", cu privire la cresterea puterii financiare a
Parlamentului European, semnate la Luxemburg, la 22 aprilie 1970
(intrat in vigoare la 1 ianuarie 1971) si la Bruxelles, la 22 iulie
1975 (intrat in vigoare la 1 iunie 1977);
Izvorele dreptului comunitar

Nivel: Facultate
Dimensiune: 20kb
Downloads: 14
Materia: Drept

Izvoarele Dreptului Civil

Izvoarele Dreptului Civil
Izvorul formal al dreptului se interpretează ca formă de adoptare sau sancţionare a normelor juridice, modul de exprimarea normelor, adică sursa în care normele juridice sunt reflectate. Izvorul formal caracterizează mijloacele speciale pe care statul le aplică pentru ca voinţa guvernanţilor să capete un veşmânt juridic. De obicei, acest rol revine actelor normative.

Izvorul indirect sunt considerate acele izvoare, care pentru a fi considerate juridice, trebuie să fie validate, sancţionată de autoritatea publică competentă. În calitate de izvor indirect pot servi, de exemplu, obiceiurile sau normele elaborate de organizaţiile ne statale. Aceste norme devin juridice numai din momentul în care au fost confirmate în modul respectiv de autoritatea publică prin care voinţa, devenită statală, obţine o haină juridică adecv ...

Alte referate despre: izvoarele dreptului civil, izvoarele dreptului civil - categorie de izvoare a dreptului roman, referat izvoarele dreptului civil

Izvoarele dreptului

Vointa sociala generala pentru a deveni obligatorie pentru fiecare membru cât si pentru întreaga colectivitate umana trebuie exprimata prin norme care vor îmbraca o anumita forma, denumita izvor de drept, motiv pentru care în literatura juridica se considera, în general, ca notiunea de izvor si cea de forma de exprimare a dreptului sunt sinonime.
Este necesar a se face distinctie între izvoarele materiale si izvoarele formale ale dreptului. Izvoarele materiale, denumite si reale, sunt reprezentate de realitatea exterioara, care determina actiunea legiuitorului. In consecinta, prin izvor de drept, în sens material, întelegem viata sociala, economica si culturala în complexitatea ei, progresul social care determina nasterea unor reguli de drept si institutii.

Alte referate despre: izvoarele dreptului, izvoarele dreptului comunitar, izvoarele dreptului administrativ

Legea in Dreptul Roman - legea celor XII table

Dupa cuprinsul ei legea apare ca o codificare imbunatatita a dreptului obisnuielnic , cu unele imprumuturi din dreptul grec. Aceasta cuprinde dispozitii asupra procedurii civile si procedurii penale , asupra dreptului penal si constitutional si mai ales asupra dreptului civil. Aceasta cuprinde intregul drept public si privat al Romei. De aceea legea este denumita si codul decemviral. In domeniul dreptului privat , legea cuprinde , in principal dispozitii , cu privire la statutul juridic al persoanelor , la organizarea familiei , la succesiuni.

Nascuta in timpuri indepartate legea decemvirala nu a fost abrogate in mod expres nici macar in timpul lui Iustinian (sec al VI-lea e.n.) , astfel se poate spune ca aceasta lege cu modoficari partiale , a trait timp de 11 secole. Cicero cel mai mare avocat al antichitatii spune ca aici este izvorul tututror legilor , in sensul ca legile posterioare - in general ¨C nu au facut altceva decat sa dezvolte principiile stabilite de decemviri. ...

Alte referate despre: drept roman legea celor xii table, legea celor xii table drept roman rezumat, legea in dreptul roman - legea celor xii table

Izvoarele dreptului penal

Izvoarele dreptului penal
Dreptul penal este o ramura a sistemului de drept care contine un ansamblu de norme juridice ce reglementeaza relatiile de aparare sociala, prin incriminarea unor fapte ca infractiuni prin prevederea pedepselor ce li se aplica si a masurilor ce se pot lua precum si prin stabilirea conditiilor in care intervine raspunderea penala.
Izvoarele dreptului penal

Alte referate despre: izvoarele dreptului penal, izvoarele dreptului penal referat, referat izvoarele dreptului penal

Izvoarele formale ale dreptului

Izvoarele formale ale dreptului
1. Formarea – Statul dac s-a format în jurul anului 82 a.Hr. în urma unor puternice demersuri de unificare a triburilor geto-dacice realizate de către Burebista. Conducător al unei uniuni de triburi cu centrul în cetatea de la Costeşti-Cetăţuie, la sud de Orăştie, acesta a ajuns treptat să formeze, treptat, un stat dacic cu dimensiuni impresionante. La apogeul expansiunii sale teritoriale, statul lui Burebista se întindea de la Carpaţii Păduroşi până la Munţii Haemus (Balcani) şi de la Dunărea de mijloc la Marea Neagră, sub stăpânirea sa aflându-se litoralul pontic de la Olbia (Bulgaria) până la Apollonia Pontica (Bulgaria).

Alte referate despre: izvoarele formale ale dreptului constitutional, izvoarele formale ale dreptului, izvoarele formale ale dreptului roman

Izvoarele dreptului international privat

Izvoarele internationale ale dreptului international privat sunt :
- tratatele, conventiile sau acordurile internationale, bi si multilaterale;
- cutuma internationala - (obieceiul) – este definita ca fiind o regula de conduita stabilita in practica si respectata un timp indelungat in virtutea deprinderii ca o norma obligatorie. Are caracter de izvor de drept
- uzantele comerciale – partile accepta aplicarea acestora cu convingerea ca este vorba de o anumita practica corespunzatoare unui anumit domeniu de activitate. Nu sunt admise in sensul de norma juridica, de aceea se aplica sub forma unor clauze conventionale (exprese sau tacite). Uzantele comerciale nu pot deroga de la normele inperative sau prohibitive. Ele nu au caracter de izvor de drept.

Alte referate despre: izvoarele dreptului international privat, drept international privat izvoarele dreptului international privat, izvoarele dreptului international privat referat

Izvoarele dreptului comunitar

„Prioritatea”, „supremaţia” sau „superioritatea” dreptului comunitar implica doua aspecte:a)prin legi (sau alte acte normative, evident) naţionale posterioare nu pot fi modificate sau abrogate dispoziţii normative comunitare, orice astfel de lege fiind nula si inaplicabila;
b)normele comunitare posterioare pot modifica sau face inaplicabile
norme juridice naţionale. Administraţia si judecătorii naţionali vor asigura corelarea necesara si vor lăsa inaplicabile, daca este cazul, normele interne contrare dreptului comunitar, fara a aştepta intervenţia legiuitorului naţional de abrogare a acestora.

Alte referate despre: izvoarele dreptului comunitar european, referat izvoarele dreptului comunitar, izvoarele dreptului comunitar referat

Curs de drept comunitar

Creşterea numărului de membri ai Comunităţilor europene, ca şi nivelul diferit de dezvoltare şi al structurii economice, au generat unele dificultăţi în formularea şi aplicarea politicilor comunitare în procesul integrării economice, astfel că acesta din urmă trebuia adaptat noilor cerinţe în condiţiile în care era din ce în ce mai clar că nu se putea evita cooperarea politică. Rapoartele adoptate la Luxemburg în 1970, prin care s-au pus bazele Cooperării politice europene, la Copenhaga în 1973 şi la Londra în 1981, ca şi Declaraţia solemnă de la Stuttgart din 1983 a şefilor de state şi guverne privind Uniunea europeană şi practicile stabilite gradual între statele membre au fost confirmate prin Actul Unic European, semnat la 17 şi 28 februarie 1986 la Luxemburg.

Alte referate despre: curs de drept comunitar, curs de drept comunitar european, note de curs de drept comunitar

Dreptul Subiectiv

Drepturile subiective decurg şi sunt strâns legate de dreptul obiectiv, între ele existând o legătură indisolubilă. Drepturile subiective nu pot fi concepute fără a fi prevăzute în normele juridice, deci ele există şi se pot exercita numai dacă sunt recunoscute de dreptul obiectiv pentru că numai recunoaşterea şi ocrotirea printr-o normă juridică a unei valori îi conferă acesteia calitatea de drept subiectiv.
Deşi cele două accepţiuni ale dreptului sunt diferita ca semnificaţie terminologică ele sunt două ipostaze corelate ale dreptului. Dreptul subiectiv nu poate exista în afara dreptului obiectiv deoarece acesta este fundamentul acestora, este cadrul de principialitate şi reglementare juridică a drepturilor subiective şi de executare a obligaţilor corelative. dreptul obiectiv este cel care priveşte şi ocroteşte dreptul subiectiv, iar regula de drept se realizează prin exercitarea dreptului subiectiv.

Alte referate despre: dreptul subiectiv, drept subiectiv, drept subiectiv civil

Drept Civil al Republicii Moldova

Drept Civil al Republicii Moldova
Definiţia marxistă a dreptului îl ca fiind voinţa clasei dominante ridicată la rangul de lege. Alte difiniţii îl înfăţişează ca reprezentînd totalitatea regulilor de conduită, stabilite sau sancţionate de stat, care exprima voinţa deţinătorilor puterii de stat, şi a căror aplicare este asigurată prin forţa de constrîngere a statului, în scopul apărării, consolidării şi dezvoltării raporturilor şi rînduielilor sociale convenabile şi favorabile majorităţii populaţiei.

Alte referate despre: dreptul civil in republica moldova, dreptul civil al republicii moldova, drept civil al republicii moldova

Dreptul familiei

În acest caz ,sotul constructor dobândeste un drept de superficie,
celalalt sot ramânând proprietarul terenului ,care continua a fi bun
propriu ,dar va fi grevat de dreptul de folosinta cuprins în dreptul
de superficie al sotului constructor.

Alte referate despre: dreptul familiei, dreptul familiei referat, referat dreptul familiei

Drept international

Principiile şi normele dreptului internaţional reglementează şi activitatea statelor privind spaţiile terestre. Aceste spaţii se grupează în două categorii:
1. Apariţii terestre aflate sub suveranitatea statelor şi al căror regim juridic este stabilit de dreptul intern, iar normele dreptului internaţional au un caracter complementar ;
2. Spaţii cu regim internaţional nesupuse suveranităţii statelor .

Alte referate despre: drept international public, drept international privat, drept international umanitar

Dreptul afacerilor

Dreptul afacerilor - Elementele dreptului afacerilor sunt analizate în complexitatea relaţiilor de afaceri şi a mediului de afaceri în ansamblul său, cuprinzând şi elemente esenţiale de concurenţă în afaceri, protecţie a consumatorului ca beneficiar al efectelor relaţiilor de afaceri, toate abordate şi în contextul integrării României în Uniunea Europeană.

CAPITOLUL 1 - INTRODUCERE ÎN DREPTUL AFACERILOR
I. Conţinutul dreptului afacerilor:

Este important de remarcat încă de la început că nu există până în prezent o definiţie unanim recunoscută în doctrină şi în literatura de specialitate. Acest fapt generează abordări diferite şi complexe pornind de la originile dreptului afacerilor care de multe ori este indentificat în percepţia nespecialiştilor cu dreptul comercial.

Există astfel opinii conform cărora. „les affaires sont les affaires”1.
Chiar dacă „afacerile sunt afaceri”, dreptul afacerilor poate fi considerat un ...

Alte referate despre: dreptul afacerilor, referat dreptul afacerilor, dreptul afacerilor referat

Drept Parlamentar

Minoritatea in egala masura , reprezinta optiunea unui segment al corpului electoral si astfel e legitimate sa se exprime prin insusi optiunea ei se asigura latura critica a procesului de guvernare. De aceea binomul majoritate – opozitie este fundamental pt dinamica luptei politice din parlament

Principiul ligitimeaza guvernarea ca un process democratic si asigura conditiile pt realizarea alternantei politice fiind essential pt caracterizarea Parlamentului ca o putere deliberative

Alte referate despre: drept parlamentar, dreptul parlamentar, drept parlamentar curs

Drept comercial roman II. Sinteza

2) cooperativele de consum şi cooperativele meşteşugăreşti, denumite organizaţii cooperatiste, asociaţiile teritoriale ale cooperativelor de consum şi meşteşugăreşti, constituite potrivit Decretului-lege nr. 66/1990 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei meşteşugăreşti, cu modificările ulterioare, respectiv Legii nr. 109/1996 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei de consum şi a cooperaţiei de credit, cu modificările ulterioare, precum şi societăţile cooperative;
3) persoanele fizice care acţionează individual sau în asociaţii familiale.
4) orice altă persoană juridică de drept privat care desfăşoară şi activităţi economice. Această prevedere ,, orice altă persoană juridică de drept privat ...

Alte referate despre: drept comercial roman i sinteza, drept comercial sinteza, sinteza drept comercial

Drept Civil

Sectiunea 1.2. Notiunea, definitia si obiectul dreptului civil.
Diviziunea dreptului pe ramuri dupa criteriile evocate mai sus nu ii diminueaza unitatea ca una dintre trasaturile esentiale ale dreptului. Constituirea unor ramuri distincte de drept este rezultatul unui proces dinamic ce reflecta pe planul suprastructurii juridice, necesitatile obiective dintr-o anumita perioada.

Alte referate despre: drept civil, drept civil partea generala, dreptul civil
Referate afisate : 17
Medie note: 8.35 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles