John locke

Etica

Etica Una din lucrările cele mai importante ale lui Kant, care cuprinde întreg spectrul filozofiei sale, o constituie "Critica raţiunii pure" (Kritik der reinen Vernuft, 1781), opera sa capitală, în care cercetează bazele procesului de cunoaştere.In etica Kant încearcă să integreze într-o concepţie unitară cele două poziţii contrare ale teoriei cunoaşterii din vremea sa, pe de o parte raţionalismul lui René Descartes, pe de alta empirismul filozofilor englezi John Locke şi David Hume.

Nivel: Liceu
Dimensiune: 19kb
Downloads: 18
Materia: Filosofie

Aristotel

Aristotel descrie foarte detaliat diversele moduri în care Statul poate reglementa viaţa cetăţenilor. Fiecare restricţie, oricât de bine intenţionată ar fi în scopurile ei, este o îngrădire a libertăţii. În afirmaţia lui Aristotel că “toţi cetăţenii aparţin Statului” se poate întrevedea germenii totalitarismului. Statul său este extrem de autoritar.

Alte referate despre: aristotel, despre aristotel, aristotel omul fiinta sociala

Etica

Ca scop subiectiv fericirea implica realizarea dorintelor, dar
implinirea inclinatiilor umane poate conduce si spre scopuri
derizorii. De aceea, inainte de a cauta fericirea trebuie sa ne
intrebam daca meritam sa fim fericiti. Conform principiului autonomiei
vointei, fericirea presupune virtute exercitata din datorie, iar
pentru a fi demni de fericire trebuie ca prin ratiune sa ne invingem
inclinatiile.

Alte referate despre: etica, etica in afaceri, etica in afaceri referat

Kant - Deductia judecatii de gust

*La judecata de gust intelectul participa – nu ca facultate de cunoastere (cazul judecatii logice)
- ci ca facultate de determinare a obiectului si reprezentarii acestuia in conformitate cu subiectul care judeca si cu sentimentul acestuia.

Alte referate despre: immanuel kant semnificatia judecatii, tipuri de judecati la kant, judecatile lui immanuel kant

Kant: principiul moralitatii

Referitor la aceasta, B. Aune in Kant’s Theory of Morals, (Princeton University Press 1979, p. 35), comenteaza: “Ca majoritatea oamenilor, Kant era convins ca exista o lege morala fundamentala care furnizeaza o norma sau un principiu pentru judecata morala. Aceasta lege fundamentala este constrangatoare pentru toate fiintele rationale, astfel spus, pentru toate fiintele capabile de gandire si rationare. Nu exista nici o indoiala ca fiintele umane sunt supuse legilor morale, dar Kant insista ca daca ar exista zei, ingeri sau chiar diavoli, ei ar fi constransi de asemenea de aceasta lege. Daca nu i se conformeaza, acestia trebuie priviti ca imorali sau chiar pacatosi. Legea morala ar fi de asemenea constrangatoare pentru agentii inteligenti de pe alte planete…; dar ea nu este constrangatoare in raport cu pasarile, pestii, cainii sau pisicile. Aceste creaturi atat de familiale noua pot fi blande sau periculoase dar ele nu sunt niciodata bune sau rele in sens moral.”

Alte referate despre: kant principiul moralitatii, principiul moral la kant, principii morale in negocierea diplomatica

Kant, Platon si Blaga

- Lumea sensibila este o copie palida a lumii Ideilor; corpurile
fizice nu au realitate decât daca participa (methexis) la Idei ca
prototipuri (paradigma) ale lucrurilor

Alte referate despre: kant platon si blaga, conceptele lui platon spinoza blaga, referat platon spinoza blaga

Metode de cercetare sociologica

Istoria recenta a sociologiei sta marturie pentru afirmarea a doua categorii de cercetatori. Chiar daca cele doua categorii nu sunt opuse sau divergente, in orice caz se « intalnesc » destul de rar si atunci mai ales pentru a se critica reciproc. Pe de o parte este vorba de sociologii preocupati sa formuleze generalizari teoretice si sa anticipeze asupra evenimentelor implicatii practice. Interesul lor este predominant teoretic, problematica identificata si investigata este un pre-text al desfasurarilor teoretice cautate cu insistenta.
In consecinta, una din problemele metodologice principale consta in convertirea postulatelor fundamentale ale unei teorii sociologice luate ca referinta in principii metodologice care ghideaza modul de raportare a cercetatorului la realitatea sociala si strategiile teoretico-normative de abordare a aspectelor empirice ale realitatii sociale.
Metodologia stiintifica teoriei structural-functionaliste s-a identificat in mare parte cu empirismul ...

Alte referate despre: cercetare sociologica, metode de cercetare sociologica, metode si tehnici de cercetare sociologica

The rape of the Lock - Alexander Pope

She could view the playing of the game as a battle to win suitors, knights. Regardless, Belinda wins the card game and offends the Baron's pride. Out to take his revenge, to reclaim his dignity and steal hers, the Baron cuts Belinda's prized lock of hair: Let wreaths of triumph now my temples twine, The victor cried, the glorious prize is mine! ... So long my honour, name, and praise shall live! (III, 161-170) The Baron has taken away Belinda's power.

Alte referate despre: the rape of the lock alexander pope, alexander pope the rape of the lock, alexander pope rape of the lock

Societatea perfecta - John Kenneth Galbraith

Societatea perfecta - John Kenneth Galbraith
Pentru a elimina neajunsurile principala metoda este aducerea societatii intr-un proces de dezvoltare constant. Societatea trebuie sa sustina si latura neproductiva a ei si anume copii, pensionari si cei inapti pentru munca. Societatea perfecta nu presupune distribuirea egala a veniturilor caci acest lucru este contravenient naturii umane dar trebuie sa asigure fiecaruia functie de nivel un venit optim pentru o existenta normala. Se disting urmatoarele caracteristici ale societatii perfecte: locuri de munca pentru fiecare, dezvoltarea economica in general, sustinerea celor cenu se pot intretine, dreptul la un nivel educational minim pentru toti, posibilitatea de castig functie de nivelul fiecaruia.

Alte referate despre: societatea perfecta john kenneth galbraith, societatea perfecta john kenneth galbraith download cartea, societatea perfecta-john kenneth galbraith

John Adams

John Adams al doilea pesedinte al Statelor Unite, s-a nascut în satul Braintree (Quincy) statul Massachussetts la 30 octombrie (pe stil vechi 19 octombrie) 1735. Parinţii şi stămoşii săi au fost cetăţeni onorabili ai comunităţii încă de la întemeierea ei. Tatăl său, John Adams, era o persoana influentă în lumea afacerilor, fiind şi ofiţer în miliţia locală; mama sa, Suzanna Boylston Adams, era cunoscută pentru devotamentul ei pentru familie şi biserică. Familia Adams a venit din Anglia pe la 1640 şi s-au stabilit pe pământul pe care urmaşii lor încă îl mai cultivau în vremea copilăriei lui John.

Alte referate despre: john adams, john adams referat, history of the john adams mantle piece in the white house

John Adams

John Adams al doilea presedinte al Statelor Unite, s-a nascut în satul Braintree (Quincy) statul Massachussetts la 30 octombrie (pe stil vechi 19 octombrie) 1735. Parinţii şi stămoşii săi au fost cetăţeni onorabili ai comunităţii încă de la întemeierea ei. Tatăl său, John Adams, era o persoana influentă în lumea afacerilor, fiind şi ofiţer în miliţia locală; mama sa, Suzanna Boylston Adams, era cunoscută pentru devotamentul ei pentru familie şi biserică. Familia Adams a venit din Anglia pe la 1640 şi s-au stabilit pe pământul pe care urmaşii lor încă îl mai cultivau în vremea copilăriei lui John.

Alte referate despre: referaty - john adams, john adams pe engleza, adams john

John Keats

Desi doar 25 de ani de viata i-au fost haraziti, acestia au fost niste ani miraculosi, începând cu majoratul acestuia, deoarece a reusit sa se impuna ca poet national, pe drept cuvânt, înfruntând multe dificultati de ordin pecuniar si familial, chiar.

Alte referate despre: john keats, john keats endymion, john keats poems

John Lennon

In 1970, Paul McCartney a parasit trupa, cauzand tensiune intre el si John. Un an mai tarziu, Lennon a lansat popularul album "Imagine". El si Yoko faceau campanie pentru pace mondiala.

Alte referate despre: john lennon, asasinarea lui john lennon, john lennon referat

John Cummings

Moare in 2004, la varsta de 56 de ani, dupa o lupta de cinci ani impotriva unui cancer la prostata.

Alte referate despre: george cosbuc fise de lectura pt poezia lordul john, magicianul john fowles, john locke

Martin Luther si John Calvin

Indicand cat de profund i-au influentat tezele acest principiu evanghelic (augustinian), Luther a scris mai tarziu: "Si aceasta este increderea pe care crestinii o au, si adevarata bucurie a constiintelor lor, si anume ca prin credinta pacatele noastre nu ne mai apartin ci au fost puse pe seama lui Hristos, asupra Caruia Dumnezeu a pus toate pacatele noastre.

Alte referate despre: martin luther si jean calvin, reforma protestanta martin luther si jean calvin, marin luther si john calvin

Jack Welch

Welch a mai observat ca o corporatie de marimea lui GE are fata de angajatii sai un contract psihologic: oamenii considera ca sunt angajati pe viata. Aceste conceptii paternaliste nu mai corespund lumii de azi. Loialaitea fata de firma este in conceptia lui Welch altceva decat a fi protejat de lumea din jurul tau. Inseamna o afinitate intre oamnii care vor sa se lupte cu lume din afara si sa castige.Valorile lor personale, visele si ambitiile ii fac sa graviteze pe orbita companei care le da posibilitatea de a inflori.

Alte referate despre: jack welch, viata lui jack welch, jack welch biografie

Educatia noua

Totusi, nu exista niciun motiv ca acestea sa fie folosite doar ca activitati agreabile de divertisment. Studiile vietii mentale au evidentiat valoarea fundamentala a tendintelor native de a explora, de a manipula instrumente sau materiale, de a construi, de a exprima bucuria, emotiile, etc.

Alte referate despre: educatia noua, maria montessori educatia noua, istoria doctrinelor pedagogice educatia noua
Referate afisate : 17
Medie note: 8.04 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles