Lacurile glaciare din alpi

Lacurile glaciare din Alpi

Lacul Léman: Lac de origine glaciara. I se poate spune "Marea din Alpi". Lung de aproape 73 de kilometri si lat de aproape 14, este al doilea lac al Europei, dupa Balaton, si cel mai mare dintre lacurile alpine. Capatul vestic se afla la Geneva, cel mai cosmopolit dintre orasele elvetiene, locul de unde Rhonul iese din lac si porneste cu o viteza ametitoare spre Burgundia si apoi spre Mediterana. Capatul de est se afla la Montreux, cu festivalurile si cu nu mai putin celebrul sau cazinou. Intre acestea, pe malul nordic elvetian si pe cel sudic francez se aliniaza orase si sate pline de farmec, castele si plaje.

Nivel: Gimnaziu
Dimensiune: 11kb
Downloads: 2006
Materia: Geografie

Ecosistemele lacurilor alpine

Zona profundã, lipsitã de luminã, acoperitã de mâl la fund, în care trãiesc numeroase bacterii, denumitã adesea şi zona trofoliticã sau afoticã, cu animale care consumã materia organicã produsã în zona superioarã – hipolimnion.

Între aceste zone existã o pãturã de apã de o grosime mai micã –metalimnion în care saltul termic este foarte brusc si care dã zonei de adâncime o constantã a condiţiilor de mediu destul de mare.

Dupã definiţia clasicã a lacurilor, în ţara noastrã numai câteva bazine intrã în aceastã categorie: Snagov; Bucura; Sf. Ana. Restul bazinelor sunt prea puţin adânci şi nu au o zonã profundalã, ...

Alte referate despre: ecosistemele lacurilor alpine, lacuri alpine, ecosistemul lacurilor alpine

Marile lacuri

Marile lacuri - Suprafata totalã a acestui sistem este de 244,100 km2. Laolaltã, lacurile irigã circa 750,000 km2 în Canada si în Statele Unite. Principala iesire o reprezintã fluviul Sfântul Laurentiu, o parte din apã vãrsându-se din Lacul Michigan si prin Râul Chicago. Lacurile au ca vecini provincia canadianã Ontario si alte opt state americane: New York, Pennsylvania, Ohio, Indiana, Michigan, Illinois, Minnesota si Wisconsin.

Alte referate despre: importanta riurilor si lacurilor in activitatea omului, lacuri, lacuri glaciare

Lacuri - tipuri

Ca un alt exemplu de lac vulcanic avem Lacul Atitlan. El se afla in
tara vulcanilor si a lacurilor, Guatemala. Este situat la 1560m
altitudine, are o suprafata de 135.9 km2(26 km lungime,18 km latime)
si o adâncime maxima de 341 m. S-a format in urma închiderii unui
defileu muntos de catre revarsarile de lava ale unui vulcan. In lac se
varsa câteva raulete , iar din el apa se scurge pe cale subterana.
Aflându-se intr-un climat subecuatorial, temperatura apei este
ridicata tot timpul, fie in sezonul umed, fie in cel uscat , atât la
suprafata (15-25 grade Celsius) , cat si in adâncuri (10-20 grade
Celsius , la circa 300 m).

Alte referate despre: referate lacuri tipuri, lacurilor tipuri, lacuri-tipuri din romania

Lacurile glaciare din Retezat-Godeanu

In muntii Retezat, se gasesc numeroase circuri si lacuri glaciare, precum si elemente rare de flora si fauna, reunite in Parcul National Retezat.
Cei mai inalti si mai stancosi din lantul Carpatilor Meridionali, Muntii Retezat sunt cuprinsi intre Strei-Jiu si Dunare. Alaturi de Fagaras si Bucegi, se situeaza in varful piramidei de frumuseti carpatine, mai ales prin caldarile si lacurile glaciare ; Bucura, cu o suprafata de 8,86 ha si o adancime de 19,7 m este cel mai mare lac glaciar din Carpatii Romaniei, iar lacul Zanoaga, cu o suprafata de 6,50 ha, detine recordul de adancime, cu 29 m.

Alte referate despre: lacuri glaciare din retezat-godeanu, lacurile glaciare din retezat godeanu, lacuri glaciare din retezat godeanu

Lacurile glaciare din muntii Rodnei

In urma actiunii erozive,la obarsia vailor glaciare se formeaza niste excavatii circulare,flacante de abrupturi,denumite circuri sau caldari glaciare.Dupa retragerea ghetarilor,in aceste excavatii se acumuleaza apa,dand astfel nastere lacurilor glaciare de circ(iezere).Lacurile mai pot fi intalnite si pe vaile glaciare,in spatele unor morene sau praguri glaciare ce au actionat ca niste baraje in calea apei,permitand acumularea acesteia.

Vaile glaciare sunt o prelungire a circurilor,niste forme de eroziune create de limba ghetarului,initial acesta fiind niste vai fluviatile montane. Ghetarii au sapat bazine adanci in stancile pe care le adaposteau,bazine care s-au umplut de apa in urma topirii ghetii.Molozul depozitat de catre acestia a provocat stavilirea unor vai si,in final,formarea unor lacuri.

Muntii Rodnei fac parte din grupa de nord a Carpatilor Orientali.Cu inaltimea maxima de 2303 m,atinsa de Varful Pietrosu Rodnei,Muntii Rodnei sunt cei mai inalti munti si ...

Alte referate despre: lacuri glaciare din muntii rodnei, lacurile glaciare din muntii rodnei, lacuri glaciare in muntii rodnei

Lacurile Onega si Ladoga din Rusia

Nu departe de Petrozavodsk(cca. 10 km spre nord-vest),tot Petru cel Mare a construit un sanatoriu imperial,in 1719,ca urmare a descoperirii de catre Ivan Ryaboev,in 1714,a unor izvoare minerale cu aceleasi calitati terapeutice ca cele de la Baden-Baden din R.F.Germania.Pe o insulă din Onega e situat celebrul ansamblu arhitectural - mănăstirea Kiji, monument al arhitecturii carele în lemn (sec.XVII-XIX, din 1990 declarat monument UNESCO)-si pictural renumit care cuprinde doua biserici(,,Schimbarea la fata’’,construita in 1714; ,,Hramul Maicii Domnului’’,construita in 1764)si o clopotnita intre ele construita in 1874.

Alte referate despre: onega si ladoga, lacul onega si ladoga, lacul ladoga din rusia

Lacuri glaciare

In jurul varfului Sureanu se grupeaza cele trei circuri de la obarsia
paraului Carpa , in cel nordic gasindu-se un mic lac barat de o
potcoava nivala . Circul Sureanu , de mici dimensiuni , are un fund
plat ce a favorizat formarea unui lac afat acum intr-un proces avansat
de colmatare . Intre varfurile Cindrel si Serbota se gasesc trei
circuri glaciare alungite , pe versantul nordic (Zanoaga Gropata ,
lezerul Mic si lezerul Mare) , si un circ pe flancul estic (circul
lujbei).

Alte referate despre: lacuri glaciare din romania, lacuri glaciare din europa, lacurile glaciare

Lacuri in America

b) Lacuri vulcanice:
Vulcanismul creeaza forme de relief capabile sa formeze lacuri. Cele mai tipice sunt lacurile formate in cratere si caldere, dupa care urmeaza cele din vaile barate de lava si de incretiturile rezultate prin racirea lavei. Exemple de lacuri vulcanice de diferite tipuri se gasesc in vestul Marelui Bazin, in America Centrala si in Anzii Americii de Sud. De obicei, craterele vulcanice nu raman intacte si solitare.

Alte referate despre: lacuri din america de sud, marile lacuri din america de nord, lacuri din america

Lacurile antropice-artificiale din Romania

Lacurile antropice se ridica la un numar total de peste 1270,insumand un volum total de retentie de 5.4 mld mc/an de apa si avand ca principale obiective:productia de energie electrica si satisfacerea unor folosinte complexe.Odata cu amenajarile lacurilor de acumulare,au fost regularizate raurile pe o lungime de peste 6600 km,au fost efectuate indiguiri in lungime de peste 8600 km si un volum important de amenajari pentru irigatii,precum si de constructii de hidrocentrale.

Alte referate despre: lacuri antropice artificiale, lacuri antropice, lacuri antropice din romania

Alpii

Cu excepţia pădurilor de fag din Alpii Austriei, sunt greu de găsit în rest alte păduri întinse de foioase. În multe zone, unde existau înainte asemenea păduri, ele au fost înlocuite cu pinul scoţian şi molidul norvegian, care suferă mai puţin din cauza caprelor, cel mai mare inamic al pădurilor de foioase. Temperatura medie anuală a acestei regiuni este apropiată celei din Insulele Britanice, dar condiţiile climatice sunt în mare măsură diferite. Aici, zăpada persistă mai multe luni, iar primăvara şi vara sunt considerabil mai reci.

Alte referate despre: muntii alpi, referat muntii alpi, muntii alpi referat

Relieful glaciar

Aceasta deoarece conţine mai puţine bule de aer dar o parte din ea constă în apă îngheţată. Această apă se formează atunci când la suprafaţa gheţarului apare fenomenul de dezgheţ. Gheaţa topită se prelinge în josul gheţarului sub formă de apă, după care are loc din nou un fenomen de îngheţ care duce la comprimarea suplimentară a gheţarului.

Alte referate despre: relieful glaciar, relief glaciar, relieful glaciar din romania

Lacuri

Lacurile de la Sovata, dealurile bine împadurite creeaza cadrul
natural si potentialul balneologic pentru o statiune al carui renume a
depasit granitele tarii.

Alte referate despre: eseu se asteptau pe lacuri diferite, lacuri artificiale din romania, lacuri artificiale

Era glaciara

Sa ne inchipuim un frig mare de tot , furtuni de zapada dinspre nord , un peisaj de zapada si ghetari , si astfel putem avea o imagine despre cum arata Pamantul in era glaciara cu 1,7 milioane de ani pana la 10 mii de ani in urma .
Aproape in toate colturile lumii au ramas urme din timpurile stravechi ale felului in care s-a format Pamantul . Muntii inalti , dealurile care se intind la poalele lor , piatra utilizata pentru constructia oraselor spun foarte multe pentru aceste transformari
Marea parte a lumii era acoperita de un strat gros de ghiata , care se intindea de la polurile foarte reci spre Ecuator . Pamantul in stramtoarea erei glaciare , in timpul furtunilor de zapada , ce suflau dinspre nord spre sud , era o planeta rece cenusie .
In era glaciara stratul de ghiata polara s-a extins pe partile de nord ale Europei si ale Americii de Nord . Acele locuri , care nu au fost acoperite de ghiata au devenit tinuturi reci de turda si de stepa , dar existau si zone de clima ...

Alte referate despre: era glaciara, era glaciara 3, ultima era glaciara

Era glaciara

Daca activitatea Soarelui se schimba numai cu 1%, aceasta, se presupune ca va produce schimbarea cu 1 grad Celsius a temperaturii medii globale. Toate aceste efecte impreuna sunt suficiente pentru a produce o noua era glaciara.

Alte referate despre: era glaciara referat, referat era glaciara, despre era glaciara

Monitorizarea calitatii lacurilor

Apa este un factor indispensabil organismului uman.Inca din cele mai vechi timpuri colectivitatile umane s-au dezvoltat de-a lungul riurilor sau pe malul marilor.Din datele Organizatiei Mondiale a Sanatatii cantitatea minima de apa necesara organismului uman este de 5 litri pe 24 de ore din care aproximativ 1,5-2 litri o reprezinta apa consumata ca atare.Necesarul fiziologic de apa al unui om adult de greutate normala si in conditii de mediu si activitate obisnuite se considera a fi de 2,5-3 litri;acest necesar este acoperit , in afara consumului de apa ca atare si aratat mai sus, de apa care intra in conditia diverselor alimente si apa care rezulta din metabolizarea acestora.

Alte referate despre: controlul si monitorizarea calitatii apei, controlul si monitorizarea calitatii apei potabile, monitorizarea calitatii apei

Poetii englezi ai lacurilor

Preludiul reda copilaria poetului, plimbarile pe care le facea de unul singur, apropierea sa de natura si convingerea ca personalitatea lui "s-a hranit atat din frumusete cat si din teama". El descrie studiile poetului la Cambridge, fascinatia sa pentru matematica, drumetiile sale in Alpi cand avea 20 ani si sederea sa in Franta in timpul revolutiei. "Era o binecuvantare sa traiesti sa vezi acei zori." Fiindu-i spulberate visurile in Franta, poezia continua descriind redobandirea sperantelor.

Alte referate despre: poetii lacurilor, poetul, numai poetul
Referate afisate : 17
Medie note: 8.43 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles