Legendele olimpului-zeus

Din Legendele Olimpului - Zeus

Pentru a afla cine a fost ZEUS trebuie să ştim mai întâi cine au fost înaintaşii şiu rmaşii lui. Astfel aflăm că dragostea dintre zeiţa GHEEA (partea de pământ ruptă din haos) şi URANUS (adică cerul) sau născut titanii. Pentru că Uranus nu dorea ca puterea să – i fie luată de unul dintre fii săi, acesta s – a hotărât să – i închidă în Tartar, fundul pământului. La îndemnul mamei lor singurul titan care a avut curajul să – l doboare pe Uranus a fost CRONOS. Acesta a fost blestemat de Uranus să păţească acelaşi lucru.

După ce puterea a fost luată de titani adică de Cronos şi fraţii lui, acesta a hotărât să – şi găsească o soţie. Astfel a găsit – o pe REEA cea mai frumoasă titanidă. Din căsătoria lor s – au născut doi băieţi HADES şi POSEIDON şi trei fete: HESTIA, DEMETRA, şi HERA. Deoarece lui Cronos îi era frică să nu – i fie luată puterea de unul din fiii lui, a hotărât să – i mănânce. Durerea de ...

Nivel: Gimnaziu
Dimensiune: 7kb
Downloads: 21
Materia: Istorie

Religia grecilor antici

Religia grecilor antici - Civilizaţia grecilor antici a fost împărţită în mai multe perioade. Astfel, cercetătorii presupun şapte perioade:

Alte referate despre: religia greciei antice, religia grecilor antici, religia grecia antica

Zei din Grecia antica

In mitologia greaca, zeita a dragostei si a frumusetii, iar in cea romana, zeita Venus. In legenda Homerica, ea este fiica lui Zeus si a Dionei, una dintre sotiile acestuia, dar in Theogonia lui Hesiod, ea este descrisa ca fiind nascuta din spuma marii, si etimologic vorbind, numele ei ar putea insemna „nascuta din spuma”. Conform lui Homer, Afrodita este sotia lui Hefaistos, schiopul si uratul zeu al focului. Printre iubitii sai se numara, Ares (zeul razboiului) care mai tarziu, in mitologie a fost prezentat ca sotul ei. Ea a fost rivala Persefonei, regina celeilalte lumi, pentru dragostea frumosului tanar grec, Adonis.

3) Apollo
In mitologia greaca, fiu al lui Zeus si al lui Leto, fiica unui Titan. El a creat de asemenea epitetele „Delian”(Delos, insula unde s-a nascut) si „Pythian” (omorarea lui Python, legendarul sarpe care pazea un mormant de pe Muntele Parnas). ...

Alte referate despre: zei din grecia antica, zeii din grecia antica, zei in grecia antica

Legendele Olimpului - Zeii

Trecuse un timp şi venea porunca de la rege cã vrea sã-l vadã pe Perseu.I-a povestit despre cele trei creaturi care bântuiesc aceastã lume,şi cã cea mai micã , Meduza este muritare.Regele cera capul Meduzei,şi Danae va rãmâne la palatul luiPolidecte pânã el se va ĩntoarce.

Alte referate despre: legendele olimpului zeii, legendele olimpului zeii rezumat, rezumat legendele olimpului zeii

Statuia lui Zeus din OIimpia

Cea mai măreaţă clădire dintre toate era templul dedicat lui Zeus însuşi. Timp de mulţi ani după construirea sa, noul templu trebuie să fi adăpostit un obiect de cult vechi şi respectat. O bucată de piatră sau de lemn monstruoasă la înfăţişare, luată dintrţun altar mai vechi şi mai mic. Gustul estetic din secolul al V-lea î.Hr. cerea o imagine mult mai impresionantă. Consiliul sanctuarului se pare că a căutat mult timp un sculptor care să poată crea o statuie de o măreţie suficientă pentru a întruchipa idealul de rege al zeilor. În cele din urmă, membrii consiliului au ales pentru această extraordinară sarcină pe Fidias, fiul lui Charmides, un cetăţean al Atenei.

Alte referate despre: statuia lui zeus, statuia lui zeus din olimpia, statuia lui zeus din olimp

Legendele olimpului

Mitologia grecilor este extrem de bogata pentru ca la crearea nenumaratelor figuri de zei semizei, eroi, a contribuit imaginatia mai multor generatii si a mai multor oameni de talent. Dar cauza principala a multimii miturilor o constituie multitudinea fenomenelor naturii si a diferitelor aspecte ale acestor fenomene. Luaind ca pilda marea observam ca strabunii indepartati ai grecilor, de pe vremea lui Pericle, au pus stapan peste intinsele ape pe Poseidon. Dar in mare in imaginatia grecilor mai locuiau: Amfitria, sotia lui Poseidon; Nereu, fiul lui Poseidon; Nereidele, fiicele lui Nereu; Tetis, o alta divinitate a marii; Triton, fiul lui Poseidon sau al lui Nereu etc.

In conceptia vechilor greci, zeii nu traiau izolati de muritori, ci se amestecau in viata lor, aducandu-le fericire sau nenorocire. De aceea in viata zeilor se reflecta multe din fenomenele vietii sociale a grecilor. Astfel, Ares era zeul razboiului, zeita Hera proteja casnicia, Hermes era protectorul negustorilor, ...

Alte referate despre: legendele olimpului, legendele olimpului rezumat, legendele olimpului eroii-rezumat

Stefan cel Mare si sfant in legende

Stefan Cel Mare îsi iubea mult poporul din rândurile caruia îsi forma oastea, satisfacându-i nevoile si pasurile.Stefan Cel Mare a fost ctitorul unei mari opere: cetati, biserici, mânastiri, poduri si alte constructii, precum si al multor localitati, ale caror toponimie dateaza din timpul Domniei lui.

Alte referate despre: stefan cel mare si sfant in legenda, stefan cel mare si sfant in legende, legende despre stefan cel mare si sfant

Istoria lui Vlad Tepes si Legenda lui Dracula

Se poate spune ca Tepes este draconic pentru ca el impune niste "legi" si pedepse, dar nu se poate identifica cu Drakon, acel legiuitor grec la care, pentru nerespectarea unei legi impuse, exista pedeapsa cu moartea.

Alte referate despre: istoria lui vlad tepes si legenda lui dracula, legende istorice despre vlad tepes, vlad tepes intre legenda si realitatea istorica

Legende si mituri

Saturnus, veche divinitate de origine italică, care patrona muncile agricole şi roadele pământului. Saturnus a fost identificat de timpuriu cu titanul Cronos,din mitologia greacă.

Alte referate despre: legende si mituri, legendele si miturile greciei antice, legende si mituri romanesti

Legenda druizilor

Druizii erau scutiti de eventuala participare la un razboi, nu plateau taxe, ca restul celtilor, erau scutiti de serviciul militar si nu erau obligati sa efectueze nici una din indatoririle unui celt de rind. Se spune ca religia le interzicea druizilor sa le predea scrierea aspirantilor la acest titlu, dar, in acelasi timp, le recomanda ca pentru nevoile publice sau private sa se foloseasca de alfabetul grec. Aceasta interzicere era sustinuta prin doua puncte de vedere: in primul rind, pentru ca impiedica divulgarea invataturilor lor, iar in al doilea rind, pentru ca, folosind scrierea, neglijau memoria.

Alte referate despre: legendele druizilor, legenda druizilor referat, cele sapte legende ale druizilor

Rezumat Legendele Olimpului In engleza

"Fingal! thou king of heroes! Ossian, next to him in war! ye have fought in your youth; your names are renowned in song. Oscar is like the mist of Cona; I appear and I vanish away. The bard will not know my name. The hunter will not search in the heath for my tomb.

Alte referate despre: legendele olimpului povestire, rezumat legendele olimpului, legendele olimpului de alexandru mitru

Zeus catre Afrodita

Zeus catre Afrodita
Afrodito, ce din spuma mării-ai răsărit,
Fecioară, tu cu trupul dezgolit
De tot ce-n lume-i diavolesc.
Tu eşti o păcătoasă în trup Dumnezeiesc.

Alte referate despre: zeus si afrodita, declaratie de dragoste ares catre afrodita, zeus si afrodita rezumat

Zeitati marcante grecesti

Ares
Mitologia greacă zeul războiului. Se număra printre cei doisprezece mari zei ai Olimpului şi era fiul lui Zeus şi al Herei. Cu toate acestea, era dispreţuit de părinţii săi şi de către ceilalţi zei, mai ales de către Atena, datorită caracterului său violent, sângeros. În numeroasele mituri legate de numele lui, zeul apare adesea înfrânt, deşi era simbolul forţei războinice, brutale.

Alte referate despre: zeitati feminine grecesti, zeitatile lumii grecesti, zeitatile mitologiei grecesti

Explorations in Arthurian Legends

The legends tell us that Arthur was a wise and powerful king, who ruled from a giant and glorious castle and who commanded the loyalty of hundreds of men.
First and foremost of these followers were the Knights of the Round Table. That the greatest knight in skill of arms, Lancelot, pledged his loyalty to Arthur is testament to the fact that the king was worthy of such admiration, both as a king and as a warrior.

Alte referate despre: arthurian legends, explorations in arthurian legens, myths and legends

Dreptatea lui Tepes - legenda populara

Fiind o opera populara, lexicul este dominat de expresii si termeni
populari: "om cu frica lui Dumnezeu", "negutator", "fagaduiala".

Alte referate despre: dreptatea lui tepes legenda populara, referate dreptatea lui tepes legenda populara, dreptatea lui tepes legenda populara la mod direct si indirect

KING ARTHUR ` S LEGEND

Arthurian Legend , group of tales that developed in the Dark Ages concerning Arthur , semihistorical king of the Britons , and his knights . The legend is a complex weaving of ancient Celtic mythology with later tradiditions around a core of possible historical authenticity .The earliest references to Arthur found in Welsh sources the poem , Y Gododdin ( c. 600 ) , histories written in Latin , in the 9th and 10th centuries , and tales in the Welsh story collection The Mabinogion (c. 1100 ) . In one of these tales Arthur's wife , Guinevere , and his knights Kay , Bedivere and Gawain make their appearance .

Alte referate despre: king arthur s legend, the legend of king arthur, king arthur legend

The truth behind the Dracula legend

Many movies have been known to be better than the novel they have been inspired from but this is not the case of Frank Coppola’s film: Dracula. Although Coppola is a great director his film is inspired by Bram Stoker’s novel that has no historic truth. Personally I think that both movie and book are awful.
The book, written and published in 1897, speaks about the great Count Dracula, the vampire. It is said that he lived in Transylvania, a land of horror and fear, where he used to feed with blood from innocent people, thus transforming them into vampires. Actually Transylvania is a part of modern day Romania and it is not dominated by fear and terror. The book also speaks of Dracula’s Castle on the Borgo Pass, but it doesn’t exist. These things could be explained by the fact that Stoker had never been to Romania. It is believed that Count Dracula was actually Prince Vlad the fifth of Wallachia, also known as Vlad the Impaler. He was a cruel leader who used to impale his enemies ...

Alte referate despre: dracula legend, dracula legende, dracula legenda romana

Legenda Viorelei

Intr-o tara indepartata traiau un imparat si o imparateasa care erau foarte tristi pentru ca nu puteau avea copii. In schimb, sadisera in gradina palatului flori cum nimeni nu mai vazuse si zi de zi se plimbau; numai asa le mai trecea tristetea. Intr-o zi, iata ca s-a intamplat ceva iesit din comun. Zana Florilor a trecut pe acolo si a zarit minunatia de gradina. S-a lasat usor din zbor si a vazut cu uimire tristetea din ochii celor doi.

Alte referate despre: legenda viorelei, referat legende viorelei, vreau povestea legenda viorelei
Referate afisate : 18
Medie note: 8.26 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles