Lipsa de joc duce la carente in dezvoltarea copilului

Jocul si rolul sau in dezvoltarea copilului

Jocurile şi distracţiile sunt mai intense la vârstele copilăriei şi tinereţii.Ştim cu toţii că copii de vârstă ante sau preşcolară se joacă tot timpul. Aceasta le conferă conduitelor lor multă flexibilitate şi mai ales le dezvoltă imaginaţia şi creativitatea; tot prin joc este exprimat şi gradul de dezvoltare psihică. Spunem de multe ori : sau ; aceasta datorită unei exagerate antrenări în distracţii care conduce la o personalitate nematură, puerilă.

Nivel: Liceu
Dimensiune: 5kb
Downloads: 16868
Materia: Psihologie

Invatarea - psihologia scolarului

Problema căilor şi a mijloacelor de modelare a omului în vederea optimizării potenţialului său creator tinde să ocupe astăzi un loc prioritar în ansamblul preocupărilor ştiinţei şi practicii sociale.Copilul şi tânărul de astăzi cheltuiesc o mare parte din durata vieţii lor ca subiecţi supuşi actului instructiv – educativ.

Alte referate despre: referat invatarea - psihologia scolarului in limba engleza, psihologia scolara-vointa in invatare, psihologia scolarului mic

Aspecte ale educarii prescolarilor pentru cunoasterea mediului

Răspunzând la întrebările preşcolarilor, educatoarea trebuie să le explice fenomenele respective în raport cu capacitatea lor de înţelegere.Astfel, orizontul de cunoaştere al copiilor se îmbogăţeşte treptat, ceea ce permite să înţeleagă că plantele şi animalele au nevoie de anumite condiţii de dezvoltare ( hrană, căldură, lumină, adăpost ),că trebuie îngrijite de om; sau că fiecare fenomen este rezultatul unei cauze, că fenomenele sunt legate între ele şi depind unele de altele.

Alte referate despre: aspecte teoretice si practice in cunoasterea mediului, aspecte ale educatiei prescolare pentru cunoasterea mediului, despre cunoasterea mediului in invatamantul prescolar

Jocul activitate fundamentala a copilului

Jocul activitate fundamentala a copilului - Dupa J. Huizinga, jocul este o actiune specifica, incarcata de sensuri si tensiuni, intotdeauna desfasurata dupa regului acceptate de bunavoie si in afra sferei utilitatii sau necesitatii materiale, insotita de simtaminte de inaltare si de incordare, de voiosie si destindere.Jocul activitate fundamentala a copilului

Alte referate despre: jocul activitate fundamentala a copilului download, referate jocul activitate fundamentala a copilului, jocul activitate fundamentala a copilului

Rolul desenului in dezvoltarea creativitatii

Pâna în anii 1980 cercetarea asupra creativitatii a pus foarte mult
accentul pe identificarea tipurilor de personalitati creatoare si pe
organizarea de cursuri care sa predea tehnici de gândire creatoare.
Unii autori care fac stiinta la nivel de popularizare sugereaza faptul
ca-ti poti aranja întreaga viata astfel încât ea sa fie o "colectie"
de creatii alimentate de pasiune si conduse de viziune (Fritz, 1989).

Alte referate despre: rolul desenului in dezvoltarea creativitatii, rolul desenului in dezvoltarea creativitatii la prescolarii mari, desenul in dezvoltarea creativitatii la elevi

Jocul

Jocul - Una dintre cele mai importante forme de manifestare a copilului este jocul. In mod obişnuit o asemenea activitate este izvorâtă din nevoia de acţiune, de mişcare a copilului-o modalitate de a-şi consuma energia- sau de a se distra, un mod plăcut, de a utiliza timpul liber,şi nu numai. Jocul

Alte referate despre: joc si joaca, jocul ielelor, joc secund

Psihologia jocului

Comunicarea in joc si interactivitatea incep cu schimbul de obiecte.
Exemplu: Un baietel de 9 luni si o fetita de 8. Fetita se joaca fericita cu un clopotel, gangureste, scoate sunete de satisfactie: baietelul o priveste, ii zambeste; ea ii rade ... surad impreuna.
Ea se joaca si el o priveste. Acum devine el activ si impinge sunatoarea catre fetita, dansa o ia si el cauta sa o apuce.

Alte referate despre: psihologia jocului, psihologia jocului referat, psihologie jocul

Psihologia educatiei - Rolul psihologiei copilului in activitatea pedagogica

Componenta instructiva a invatamantului trebuie sa conduca la formarea de deprindere sau de principi sau abilitati. In domeniul activitati intelectuale, in domenii adiacente disciplinelor ce se studiaza in scoala pt. aplicarea acestora in practica si in sporirea eficientei in activitatile lor pe care le desfasoara , ori atingerea acestor scopuri necesita respectarea anumitor principii legitati si meodelor de predare si invatare din partea dascalului pt. a putea fi receptate si insusite in masura optima de fiecare elev.

Alte referate despre: dreptul copilului si activitatea pedagogului, psihologie educatiei si activitatea mea didactica, psihologia educatiei si activitatea mea didactica

Jocurile Adolescentei

Copilaria este cea mai frumoasa perioada din viata fiecaruia,
reprezentând vârsta inocentei si a candorii. Jocul si joaca sunt
elemente caracteristice copilariei, ele îi dau farmec, reprezentând o
modalitate prin care copii pot descoperi lumea inconjuratoare si
totodata minunatele lucruri pe care copilaria le poate oferi. Aceste
elemente se afla intr-o legatura foarte stânsa: prin joc, copii
descopera lumea, iar adultii se întorc la perioada copilariei,
redescoperind acea vârsta a inocentei. Datorita acestui lucru jocul a
devenit adiacent unei alte teme si anume copilaria.

Alte referate despre: jocurile adolescentei, copillaria si jocurile adolescentei, jocuri de miscare

Jocul

Jocul este practicat de foarte multe vieţuitoare, de aici rezultă că natura ne-a înzestrat acest mijloc de binedispunere, un element nativ cu funcţii multiple - dezvoltă personalitatea, spiritul competitiv şi de echipă ţinând cont de reguli, dezvoltă dorinţa de a a câştiga, dezvoltă / stimulează imaginaţia, îi învaţă pe jucători cum să-i respecte pe adversari îi iniţează pe copii dezvoltă capacitatea de autostăpânire sau pur şi simplu amuză.

Alte referate despre: joc secund comentariu, joc si joaca eseu, eseu joc si joaca

Literatura si jocul

Eclipsat de marile teme ale lirismului, cum ar fi iubirea sau istoria, jocul a devenit, mai degraba, motiv adiacent unei alte teme, copilaria, decat o teme in sine. Gandindu-ne la clasificarea facuta de Roger Caillois, putem spune ca fiecare categorie se gaseste in literatura: lui Nica ii plac vertijurile (Ilinx), apoi preferinta sa devine simulacrul (Mimicry).

Alte referate despre: literatura si jocul, eseu literatura si jocul, literatura si jocul eseu

Tendinte in dezvoltarea comertului mondial cu servicii turistice in hoteluri si restaurante

Diviziunea mondiala a muncii este o categorie economica care exprima relatiile ce se stabilesc intre statele lumii in procesul dezvoltari productiei si comertului international, precum si locul si rolul fiecarui stat in circuitul mondial de valori materiale.

Alte referate despre: comertul international cu servicii turistice, comertul mondial cu servicii, tendinte in dezvoltarea comertului mondisl

Banca Romana pentru Dezvoltare - Groupe Societe Generale

La inceputul anului 1999, Banca Romana pentru Dezvoltare a devenit prima banca privatizata din sistemul bancar romanesc, prin achizitionarea de catre GROUPE SOCIETE GENERALE a pachetului majoritar de actiuni (51%).Achizitionarea de catre Groupe Societe Generale a reprezentat un succes din cel putin trei puncte de vedere:
- calitatea parteneriatului - Societe Generale situandu-se printre primele 10 grupuri bancare din lume;

Alte referate despre: rolul de credite bancare in dezvoltarea oricarei societate comercila, banca interamericana de dezvoltare, bancile fondurile de investitii si societatile de asigurare

Jocul didactic in educarea limbajului

Pornind de la considerentul ca activitatea predominanta in activitate este jocul,o mare parte din obiectivele propuse de programa se pot realiza prin intermediul jocului.pentru ca el sa aiba finalitatea scontantase impune respectarea catorva conditii cum ar fi:Crearea unei atmosfere de lucru antrnante,din partea educatoarei;Conceperea jocului astfl incat sa corespunda particularitatilor de varsta a copiilor;

Alte referate despre: importanta jocului didactic in educarea limbajului la prescolari, jocul didactic in educarea limbajului, conceptul jocului didactic in educarea limbajului

Dezvoltarea unei afaceri

- dezvoltarea activitatilor productive si inovative ale IMM si cresterea competitivitatii sectorului IMM, pentru care se au in vedere: sustinerea transferului de tehnologie catre IMM nou infiintate sau existente; sustinerea proiectelor de introducere a sistemelor de calitate si a proiectelor inovative, facilitarea accesului IMM la surse de finantare, facilitarea accesului la activele neutilizate ale agentilor economici cu capital majoritar de stat, facilitarea accesului la achizitii publice, dezvoltarea unei infrastructuri de afaceri, a unei retele nationale de consultanta si consiliere pentru intreprinzatori, imbunatatirea accesului la informatii de afaceri relevante pentru domeniul specific de activitate al acestora, crearea unui sistem de taxe si impozite care sa stimuleze investitiile acestui sector.

Alte referate despre: dezvoltarea unei afaceri, dezvoltarea dreptului afacerilor ca stiinta, initierea si dezvoltarea unei afaceri

Ariile protejate si dezvoltare durabila

Dar, de fapt, comunitatile locale pot beneficia de pe urma ariilor protejate, iar ariile protejate pot beneficia din implicarea localnicilor in planificarea si managementul lor. In timp ce masurile de protectie, cum ar fi controalele privind activitatile din parc, trebuie sa ramana in vigoare, accentuarea managementului ariilor protejate ar trebui sa maximizeze interactiunea pozitiva.

Alte referate despre: dezvoltarea durabila in turism-protejarea aerului, dezvoltarea si promovarea turismului in arii protejate, protejarea mediului si dezvoltarea durabila

Dezvoltarea durabila a padurilor. Aspecte interne si internationale

Tomas Jefferson se exprima astfel: " pamantul apartine fiecarei generatii pe durata existentei sale, care i se cuvine pe deplin si in intregime, nici o generatie nu poate face datorii mai mari decit pot fi platite pe durata propriei sale existente". Luand in considerare natura mediului inconjurator, complexitatea sa si multiplele sale interconexiuni, care nu se limiteaza la granitele administrative ale statelor, rezulta ca rezolvarea pe baze durabile a problemelor gospodaririi padurilor.

Alte referate despre: dezvoltarea durabila a padurilor, dezvoltarea durabila a padurii, tendinte in dezvoltarea turismului intern si international

Experienta tarilor europene in dezvoltarea durabila a spatiului rural

Este cunoscuta astfel participarea in numar mare a elevilor la: vizitarea locurilor sfinte-Dadona (Zeus) si Delfi (Apolo)- frecventarea bailor curative sau jocurilor festive periodic organizate.In peroada romana majoritatea calatoriilor aveau scopuri comerciale, culturale sau millitare, iar traseele lor parcurgeau inevitabil spatiul rural. in acelasi timp cu evolutia societatii omenesti se diversifica si structura calatoriilor, astfel, in Evul Mediu, calatoreau un numar insemnat comerciantii, dar intalnim frecvent ambasadori, preoti si pelerini, oameni de stiinta, artisti, calfe si studenti.

Alte referate despre: dezvoltare durabila a spatiului rural, strategia uniunii europene pentru dezvoltarea durabila, strategia uniunii europene privind dezvoltarea durabila

Edmondo de Amicis - Cuore, inima de copil

In una din zilele care au urmat s-a petrecut urmatoarea intamplare: un copil de clasa a II a a salvat un copil din clasa I-a care era sa fie calcat de un automobil .El nu a reusit sa se mai salveze a fost calcat pe picior si a ajuns la spital .Desi incepuse anul scolar, in clasa a venit un nou coleg dintr-o alta localitate din Italia

Alte referate despre: edmondo de amicis cuore inima de copil rezumat, edmondo de amicis cuore inima de copil, edmondo de amicis cuore inima de copil referat
Referate afisate : 19
Medie note: 8.49 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles