Logica petre botezatu

Critica unor idei ale lui Petre Botezatu

Critica unor idei ale lui Petre Botezatu - De obicei, cuvântul exprimă etimologic înţelesul noţiunii: ,,patruped”, ,,triunghi”, ,,vertebrat”, ,,mamifer”, ,,caligrafie”, ,,infinit”. Acestea sunt în general cuvinte compuse, care încearcă să definească înţelesul noţiunii.

Nivel: Liceu
Dimensiune: 19kb
Downloads: 811
Materia: Filosofie

Incursiune in logica lui Aristotel

Teoria şi practica ştiinţifică presupun, la rândul lor, contactul nemijlocit cu obiectele.Instanţa ultimă a oricărei ştiinţe, a gândirii în genere, o constituie obiectele, cu structurile şi legile lor. Această perspectivă principială-orientarea către obiecte-constituie teza de bază a realismului ontologic susţinut de gânditor.

Pentru Dimitrie Cantemir ,,logica este arta instrumentală a filozofiei, care se ocupă cu cuvintele ce semnifică lucrurile prin concepte şi după ale cărei reguli ordonate fiind instrumentele raţionale, facem deosebirea dintre adevăr şi fals.”

Apariţia logicii este legată de sofistica practicată de contemporanii lui Socrate, Platon, Aristotel, tehnică a argumentării care degenerează treptat într-o acrobaţie verbală, care pune sub semnul îndoielii existenţa adevărului.

Creatorul logicii ...

Alte referate despre: incursiuni in logica lui aristotel, incursiune in logica lui aristotel, refereat incursiuni in logica lui aristotel

Logica modala

Aristotel este cel care dezvoltă într-un mod elaborat conceptul de logică modală, în special în lucrarea Despre Interpretare-singurul tratat din cele şase ale Organon-ului, în care problematica logică apare în ansamblul ei şi pentru ea însăşi.

El se ocupă în general de principiile logice (terţului exclus şi al bivalenţei), clasificarea, opoziţia, conversiunea propoziţiilor modale şi silogistica modală. Propoziţiile modale le tratează fără însă de a dispune de o ‘logică deductivă generală care să-i permită să elaboreze şi o logică modală generală’. Înlocuieşte premisele din modurile silogisticii asertotice cu premise modale, pe care le va considera după propoziţiile de predicaţie şi modalitatea va apărea ca predicat şi propoziţiile asertotice vor deveni subiect.

Stagyritul legitimează propoziţiile modale pornind de la ...

Alte referate despre: logica modala, referat logica modala, ce este logica modala

Textul descriptiv, narativ, argumentativ

„Din clipa când Vasile Baciu, în faţa peţitoarelor, îi făgăduise tot, Ion fu cuprns de o adevărată beţie de fericire şi de încredere. Era atât de plin de sine însuşi încât se gândea numai la pământurile lui, plănuia cum să le muncească mai bine, cum să lăzuiască un petic de pădure, şi habar nu mai avea nici de Vasile şi mai ales de Ana, parcă ea n.ar fi ţinut de zestre…Doar când îi pomenea numele cineva, îşi aducea aminte că şi ea mai este pe lume, şi se încrunta uşor.
În schimb Ana nu se gândea decât la dânsul. Uitate erau ruşinea şi bătăile şi suferinţele. Ea nu ştia nici de planuri nici de vicleşuguri…Sufletul ei dornic de iubire aştepta împlinirea visului ca o mântuire şi gura ei şoptea numele lui cu aceeaşi nerăbdare plăcută ca în nopţile bune de odinioară.(…)
Pe la miezul nopţii urma să joace pe bani mireasa. Fiindcă Ana, cu sarcina ei, s-ar fi ostenit prea tare, îi ţinu locul druşca întâi, adică ...

Alte referate despre: textul descriptiv narativ argumentativ dialogu, textul descriptiv narativ argumentativ dialogul, text descriptiv narativ argumentativ

Scriitorii versus critici

Criticul este scriitor, in masura in care lucrarile de critica sunt opere, la fel ca operele din celelalte genuri literare. Este evident, faptul ca un critic nu este altceva decat un scriitor, si ca opera sa se supune criticii, cu acelasi titlu cu care i se supune orice opera literara.

Marile lucrari de critica sunt si ele analizate de critici, cum este de exemplu cartea ``Domeniul criticii`` de Valeriu Cristea, sau alte carti de Adrian Marino, Camil Petrescu, George Calinescu, in care se gasesc portrete de critici.

Asadar,competitia este inexistenta si absurda, deoarece si criticul, si scriitorul apartin culturii literare. Lucrarile de critica nu constituie valori artistice, ci au doar functia auxiliara ...

Alte referate despre: ion versus critici literari, george calinescu critic literar si scriitor, aprecieri critice pentru scriitorul bacovia

Ion Luca Caragiale in viziunea lui G. Ibraileanu

“Farfuride” si “Branzovenescu”, prin aluzia culinara a numelui lor sugereaza, cred,inferioritate, vulgaritate si lichelism.
Lucrarea d-lui Caragiale este originalã; comediile sale pun pe scena câteva tipuri din viata noastrã sociala de astazi si le dezvolta cu semnele lor caracteristice, cu deprinderile lor, cu expresiile lor, cu tot aparatul înfãtisãrii lor în situatiile anume alese de autor.

Alte referate despre: ion luca caragiale in viziunea lui g ibraileanu, ion luca caragiale in viziunea lui george ibraileanu, ion luca caragiale in viziune lui g ibraileanu

Critica generala

Astfel vehicularea este o absurditate malitioasa, inventata de
anticritici, adica de scriitorii mediocrii ai literaturii. Dialogul scriitor-critic este profitabil ? Un raspuns, insa incomplet,ar fi ea schimb de idei.

Alte referate despre: aprecieri critice ion creanga, critica literara, tudor arghezi aprecieri critice

Logica Juridica

0.1. De peste 23 de secole încoace – având în vedere spaţiul şi timpul culturii europene, care începe cu “miracolul grec” - există unii oameni care şi-au pus, legitim, întrebarea: cum gândim ?. Nu vom putea, în schimb, pretinde niciodată, cu exactitate şi pe de-a întregul, un răspuns rezonabil la întrebarea ce gândim ?. Nici nu cred că ar avea atât de mare importanţă să putem răspunde la cea de-a doua întrebare de vreme ce, într-o lume cu adevărat civilizată, bunul simţ ne îndeamnă să recunoaştem că gândurile sunt libere, i.e. fiecare are dreptul să gândească ce doreşte şi ce poate.

Alte referate despre: logica juridica, referat logica juridica, logica juridica referat

Logica predicatelor matematice

Un predicat este un enunţ care depinde de una sau mai multe variabile şi care are proprietatea că pentru anumite valori ale variabilelor (valori care pot fi de exemplu numere sau, în general, elemente ale unei mulţimi) devine o propoziţie. Un predicat care depinde de n variabile se numeşte predicat n-ar. În particular, pentru n = 1, 2, 3, avem predicate unare, binare şi respectiv ternare.

Alte referate despre: logica predicatelor, jocuri logice de matematica, predicate matematice

Petre Ispirescu

Astfel a inceput Ispirescu sa-si castige existenta, la varsta de numai 13 ani. Singura alinare a dorintei de invatatura i-a ramas cititul cu nesat a tot felul de carti :: Stiu ca in mana mi-au cazut Erotocritul, Halimaua si Alexandria, pe care le devoram. Acestea mi-au excitat curiozitatea sa stiu cum se fac cartile. Petre Ispirescu lucreaza in tipografia aproape primitivea , cate 14 ore pe zi. In timpul liber citea, scria versuri pe care nu le arata nimanui si pe care nu le publica niciodata si invata limba franceza.

Alte referate despre: petre ispirescu, date despre petre ispirescu, rezumat greuceanu de petre ispirescu

Circuite logice secventiale

c)Pe un graf se vor reprezenta iesirile circuitului, dar modul de reprezentare depinde de tipul circuitului, si anume la circuite de tip Mealy pe (Si,Sj) langa intrare se va trece si iesirea corespunzatoare, in timp ce la cele de tip Moore iesirea se va trece in nodurile retelei

Codificarea starilor rezultate in urma elborarii grafului respectiv organigramei

Alte referate despre: circuite logice secventiale, circuite logice secventiale referat, referat circuite logice secventiale

Istoria logicii polivalente

Istoria logicii polivalente - In acelasi an, profesorul Enrico Bompiani, membru al Academiei din Linceni, aflându-se la Bucuresti, si-a propus sa publice "Logica Polivalenta" in limba italiana, sub auspiciile institutiei din care facea parte, dar acest proiect nu a putut fi dus pana la capat datorita evenimentelor care au urmat imediat in Italia. In anul 1947 planul de traducere era reluat.

Alte referate despre: istoria logicii, logica polivalenta, istoria logici

Elemente de logica

Logica modala, sistem logic care analizeaza, din punct de vedere
formal, raporturile dintre necesitate, realitate, posibilitate,
imposibilitate si contingenta. Prima elaborare a unui sistem logic al
modalitatii a fost facuta de Aristotel (silogistica); o noua
dezvoltare pe linia logici modale are loc astazi în cadrul logicii
matematice (ex. sistemul trivalent si cel tetravalent al lui J.
Lukasiewicz sau sistemele axiomatice de implicatie stricta ale lui
C.I. Lewis). Pâna în prezent logica modala nu a fost elaborata sub
toate aspectele.

Alte referate despre: multimi si elemente de logica matematica, elemente de logica matematica, elemente de logica

Logica juridica

Forma logica este alcatuita din doua componente: toţi…sunt; toate…sunt; nici un…nu este sunt termeni denumiţi constante logice, iar A, B, C sunt denumite variabile logice.

Alte referate despre: referate logica juridica, aplicabilitatea logicii juridice in domeniile dreptului, aplicabilitatea logicii juridice in domeniul dreptului

Minimizarea functiilor logice

Primul număr de stare (se consideră numerele de stare ordonate crescător în simbolul de marcare) va constitui capul primei liste de adiacenţe. Lista de adiacenţă se formează din numerele de stare, adiacente cu capul de lista. Pentru a nu fi luat de mai multe ori în formarea listelor de adiacenţă, fiecare număr de stare adiacent cu capul de lista se bifează în simbolul de marcare prin subliniere.
Primul număr de stare nebifat în simbolul de marcare va fi capul celei de a doua liste de adiacenţe ş.a.m.d. până la cuprinderea tuturor numerelor de stare în liste de adiacenţe.

Alte referate despre: minimizarea functiilor logice, referate minimizarea functiilor logice, minimizarea functiilor logice quinne

Functii logice elementare

Reprezentarea informaţiei binar face uşoară prelucrarea ei cu ajutorul circuitelor electronice asociind două potenţiale distincte celor două valori logice. În cazul circuitelor TTL cele două stări distincte sunt, în logica pozitivă, nivelul ridicat (2….5 V) căruia îi corespunde semnalul logic 1 sau nivelul logic H (high) şi nivelul scăzut căruia îi corespunde semnalul logic 0 şi nivelul logic L (low).

Alte referate despre: functii logice elementare, functiile logice elementare, functii logice elementare-reprezentare

Paradoxele logice

Pentru scopuri diferite o definiţie se poate dovedi mai utilă decât alta . Unul dintre cele mai cunoscute paradoxe este acela descoperit de Cantor „paradoxul mulţimii tuturor mulţimilor ” .
Rezolvarea paradoxelor ( constituirea unor teorii în care paradoxele date să fie evitate ) s-a făcut prin diferite procedee care toate au la bază un principiu de ierarhizare a abstracţiilor . Sunt cunoscute în special metodele propuse de Russel (teoria tipurilor ) , Hilbert , Brouwer , Bocivar , Quine .

Alte referate despre: paradoxul logic, paradoxele logice, paradoxele logicii
Referate afisate : 17
Medie note: 8.40 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles