Ludwig van beethoven referat
Ludwig van Beethoven
Istoria muzicii universale cunoaşte mulţi compozitori mari, ale căror lucrări au supravieţuit veacurilor, dar singur Beethoven, dintre toţi , a fost supranumit Titanul. Titan, ca artist şi ca om deopotrivă, fiindcă în artă, ca şi în viaţă a învins prejudecăţile timpului său, a încurajat năzuinţele spre libertate ale popoarelor ce se trezeau din lungul somn al unei istorii vitrege, a înlăturat destoinic piedicile ce i s-au ridicat în cale şi s-a înălţat, asemenea unui vultur, deasupra amărăciunilor care l-au însoţit până în cel din urmă ceas.
Ludwig van Beethoven s-a născut în ajunul unei epoci când Europa era străbătută de la un capăt la altul de ideile noi ale schimbării orânduirii feudale. Ideile acestea acţionau ca un ferment asupra gândirii tuturor, deşteptând în popoarele asuprite energii proaspete. Pentru felul cum a ştiut, prin muzica sa, să înaripeze sufletele, să devină un ecou al frământărilor timpului când a trăit, ...
Beethoven
Beethoven - Cucerirea acestor inaltimi n-a fost usoara pentru Beethoven. Primii zece ani petrecuti la Viena i-a inchinat pregatirii marilor sale creatii reformatoare.
Ludwig van Beethoven
Oricare altul ar fi fost zdrobit sub povara unei astfel de nenorociri. Dar Beethoven era un titan, care şi-a învins durerea şi descurajarea. „Vreau să deprind curajul răbdării”, a notat el pe un caiet. „Dacă trupul meu e nevolnic, spiritul trebuie să biruiască. Ceea ce nu pot auzi cu urechea, inima mea va trebui să ghicească. Voi sfărâma cătuşele pe care mi le-a pus destinul vreau să cânt, să cânt pentru toţi. Omule! Ajută-te singur, odată ce ţi-a fost dăruită puterea s-o faci!”
Ludwig van Beethoven
Revolutionar intr-adevar deoarece a inteles sa-si poata exprima nestanjenit gandurile si descatusa puterile ce mocneau intr-insul, in vederea fauririi unei societati noi, a unei lumi libere si drepte.
Conditiile in care Beethoven a trait si creat o opera pe cat de vasta, pe atat de importanta, au fost cum nu se poate mai vitrege. A vazut lumina zilei intr-o familie impovarata de griji fara numar, a trebuit sa se zbata mereu spre a studia muzica si a-si castiga existenta, fiinta cea mai apropiata - un nepot de frate, in care isi pusese toata nadejdea - l-a dezamagit prin purtarile sale, ba a trebuit sa indure si lovitura cea mai cumplita a unui muzician, pierderea auzului la 29 de ani, o lovitura cumplita si brusca!
Si Titanul a invins cu adevarat, creand o opera nemuritoare, ale carei sunete strabat lumea de la un capat la altul, ca niste chemari la incredere, la lupta neintrerupta impotriva raului, la infratitrea tuturor oamenilor.Beethoven a cunoscut inca din tinerete ...
Beethoven
In scrisoarea cvasilegala trimisa fratilor sai in 1802 si cunoscuta sub numele de “Testamentul de la Heiligenstadt”descrie agonia determinata de surzenia sa crescanda. Dupa 1805 dovezile privind excentricitatile lui Beethoven devin tot mai numeroase. Incepe sa apara foarte rar in public, ultima sa interpretare cu public producandu-se in 1814.
Beethoven
In iunie 1782, copilul Beethoven in varsta de doar 11 ani raspundea, in absenţa organistului de curte, de serviciile din capela şi anul urmator a fost publicata prima lui compoziţie semnificativa: un set format din trei sonate pentru pian. In primavara anului 1787, a vizitat Viena, unde l-a intâlnit şi a studiat scurt timp cu Mozart, insa vizita s-a incheiat brusc , datorita veştii ca mama lui Beethoven era foarte bolnava.
Johannes Brahms
Johannes Brahms a fost un compozitor german de muzică romantică , care a trăit majoritatea vieţii sale la Viena , Austria . Brahms a fost considerat de către mulţi "succesorul" lui Ludwig van Beethoven, iar prima sa simfonie a fost descrisă de Hans von Bülow drept ''a zecea a lui Beethoven'' (poreclă folosită şi astăzi).Johannes Brahms
Vincent van Gogh
Vincent van Gogh - Il a travaillé pendant dix années avec une intensité et une originalité étonnantes, ouvrant un chemin de l’utilisation expressive de la couleur et de la ligne qui inspirerait plus tard le Fauvistes et les Expressionnistes. Cependant, il a vendu seulement une seule peinture dans toute sa vie.
Vincent Van Gogh
Pipe de Van Gogh
La pipe et le tabac de l’artiste placés sur la chaise, les touches épaisses de brosse, et la singularité fine de la perspective, font de ces derniers beaucoup plus qu'une image d'une chaise. Il peut ętre vu comme un autoportrait, une évocation symbolique de l'artiste lui-męme. Dans une peinture similaire non fini, Van Gogh a dépeint un fauteuil raffiné pour Gauguin, qui soulignait les différences des deux caractčres des artistes.
Capitalismul si dusmanii sai-Ludwig von Mises
Ludwig von Mises mai vorbeşte şi despre câteva elemente-cheie ale capitalismului : începutul producţiei de masă (însuşi fundamentul acestui sistem), libertatea de a intra în competiţie şi consecinţa acesteia materializată prin creşterea fără precedent a populaţiei sau principiul conform căruia economiile aduc beneficii tuturor celor care doresc să producă sau să câştige un salariu.
Van Gogh
Câteva dintre numeroasele lui picturi: Muncitor Miner, Suferinţă, Spitalul Psihiatric Saint Paul din Saint-Remy, Bărci pe plaja Saintes-Maries-De-La-Mer, Ţărani mâncând cartofi, Pod pe ploaie, Moş Tanguy, Restaurantul Podul Sirenei, Autoportrete, Podul Langlois(din Arles), Floarea Soarelui, Lan de floarea-soarelui, Noapte înstelată, Terasa Cafenelei din Piaţa Forum, Camera Galbenă, Scaun cu pipă, Portretul Doctorului Gachet, Portretul lui Joseph Roulin, Portretul Doamnei Ginoux în costum artezian, Chiparoşi, Stradă cu chiparoşi şi stele, Biserica din Auvers, Lan de grâu cu corbi, Irişi.
Bauhaus - Ludwig Mies van der Rohe
Dar pe Mies îl interesează în primul rând tehnica modernă şi posibilităţile oferite de ea construcţiei; aceasta devine principalul său domeniu de activitate creatoare. Într-un discurs ţinut la Institutul Tehnologic din Illinois în 1950, el va defini astfel acest crez al vieţii sale: “Tehnica îşi are rădăcinile în trecut, ea domină timpul nostru şi se extinde în viitor.
Ludwig von Mises - Actiunea umana - un tratat de teorie economica
Ei stabileau întru totul arbitrar ţelurile către care comportamentul unor asemenea întreguri ar urma să conducă inevitabil. Dar nu puteau să răspundă în mod satisfăcător la întrebarea privitoare la factorii care i-ar sili pe diverşii indivizi care acţionează să se comporte astfel încât ţelul urmărit de evoluţia inexorabilă a întregului să fie atins.
Ludwig von Mises
Keynes a intrat pe scena politică în 1920 cu cartea sa, The Economic Consequences of the Peace. El a încercat să demonstreze că sumele cerute ca despăgubiri de război erau considerabil mai mari decât îşi putea permite Germania să plătească şi să „transfere”.
Republica Austria
Viena
Este una dintre cele mai frumoase capitale europene, ce ofera vizitatorilor multe atractii deosebite: magnificul Hofburg, intinsul Palat Schonbrunn, renumitul parc de distractii Prater, eleganta Ringstrasse sau Kartner Strasse sunt o mica parte din ceea ce are de oferit acest oras. Putem asculta muzica pentru toate gusturile, de la opera la jazz sau de la Strauss la muzica pop. Si nu in ultimul rand, Viena este celebra pentru zona Mariahilfer si centrul comercial Sud, un adevarat paradis al celor pasionati de cumparaturi. Iar pentru cei care in preajma Craciunului si Revelionului se afla la Viena, vor gasi un oras mai stralucitor ca niciodata, iar spectacolul oferit este incredibil. Amintim doar organizarea Pietei de Craciun, care anunta inceperea sarbatorilor de iarna prin organizarea de concerte, spectacole si bineinteles renumita piata, atractia orasului.
Medie note: 8.31 / 10
Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.
Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!