Ludwig von mises capitalismul si dusmanii sai

Capitalismul si dusmanii sai-Ludwig von Mises

În opinia autorului, capitalismul este un sistem prin intermediul căruia omenirea a început să facă alegeri cu privire la statutul său, ajungându-se astfel la o reală evoluţie. Odată cu apariţia lui, relaţiile consumator-producător sau patron-angajat capătă noi semnificaţii.

Autorul arată în primul capitol că teoria economică cunoaşte modificări la aplicarea sa în realitatea capitalistă. Spre exemplu, între consumator şi producător nu e nici o diferenţă, deoarece tocmai consumatorul este cel care produce bunuri pentru satisfacerea dorinţelor proprii şi ale semenilor săi.

Nivel: Facultate
Dimensiune: 16kb
Downloads: 18
Materia: Economie

Capitalism contra capitalism

Al treilea front este reprezentat de batalia de o suta de ore purtata
in sudul Irakului, incheiata cu victoria Statelor Unite, sprijinite de
28 de tari (dintre care 8 musulmane) si sustinute, la ONU, chiar de
URSS si de China comunista. Aceasta victorie este totodata si o
victorie a capitalismului asupra halucinatiilor unor populatii private
de dezvoltarea economica de catre dictaturile care le oprima.

Alte referate despre: capitalism contra capitalism, capitalism contra capitalism recenzie, capitalism contra capitalism michel albert

Ludwig von Mises - Actiunea umana - un tratat de teorie economica

Filozofii au recurs la artificii disperate: interferenţa miraculoasă a Divinităţii, fie prin revelaţie, sau prin delegare de profeţi şi lideri consacraţi trimişi de Dumnezeu, prin armonie prestabilită sau prin predestinare, fie prin lucrarea unui mistic şi fabulos “suflet al lumii”, sau “suflet naţional”. Alţii vorbeau despre o “viclenie a naturii”, care sădeşte în om impulsurile necesare pentru a-l călăuzi pe neştiute, exact pe cărarea care i-a fost hărăzită de natură. [p.2]

Alte referate despre: ludwig von mises - actiunea umana - un tratat de teorie economica, ludwig von mises actiunea umana download, ludwig von mises actiunea umana rezumat

Capitalismul si dusmanii sai

Capitalismul si dusmanii sai
Astfel că apare ideea cum că migraţia forţei de munca din mediul rural în mediul urban este un rău, şi că acest rău trebuie oprit în orice chip, indiferent dacă starea ţăranului ajuns la oraş începea să se amelioreze. Tot în acea perioadă, apare imaginea capitalismului ca o plagă socială, imaginea Angliei în literatura acelui secol fiind aceea a copiilor exploataţi şi subnutriţi, a muncitorului fără casă, în contrast cu mediul rural prezentat bucolic şi a muncilor câmpeneşti în slujba aristocraţiei protectoare. Această imagine este mai mult reclama negativă a situaţiei de atunci, făcută de către aristocraţie. Însă acest atac la adresa capitalismului nu este fondat, deoarece rapoartele comisiilor desemnate atunci de guvernul britanic descriu situaţia exact invers: cei din mediul rural aveau condiţii mai proaste decât băştinaşii din India acelui secol, iar cei din mediul urban işi permiteau un nivel de trai echivalent ...

Alte referate despre: capitalismul si dusmanii sai, ludwig von mises capitalismul si dusmanii sai, capitalismul si dusmanii sai recenzie

Capitalism contra capitalism

In 1990, Washington-ul, inregistrand 483 de crime, isi dobora, pentru al treilea an consecutiv, propriul record. In clipa de fata, peste un milion de cetateni americani se afla la inchisoare, si mai mult de trei milioane, sub control judiciar.

Alte referate despre: recenzie capitalism contra capitalism, michel albert capitalism contra capitalism, capitalism contra capitalism michel albert download

Capitalism contra capitalism de Michel Albert - Recenzie

Sistemul capitalist este departe de a fi omogen. El s-a diferenţiat în două mari modele ce se înfruntă: ”capitalismul cotra capitalismului”. Este vorba de modelul anglo-saxon, de o parte, şi modelul germano-nipon, de cealaltă. Dar terminologia “model anglo-saxon”versus “model germano-nipon”nu ne este de folos decât dacă privim lucrurile de foarte departe. Statele Unite constituie un model economic în sine. Nu se poate vorbi însă, de existenţa unui “model european”. Prăbuşirea comunismului scoate la iveală opoziţia dintre două modele de capitalism. Unul, cel”neoamerican”se bazează pe reuşita individuală şi pe profitul financiar rapid. Celălalt, cel “renan”, are drept centru Germania şi prezintă numeroase asemănări cu cel din Japonia. Istoria ultimului deceniu ne arată că modelul“ renan”este deopotrivă mai echitabil şi mai eficient decât cel “neoamerican”.

I. America is back
În 1980, America era paralizată de crizele ...

Alte referate despre: capitalism contra capitalism michel albert recenzie, michel albert capitalism contra capitalism recenzie, recenzie michel albert capitalism contra capitalism

Capitalism contra capitalism

Acest subiect il intereseaza in cea mai mare masura pe capitalisti pentru ca mana de lucru imigrata revine aproape intotdeauna mai ieftin, la rendament egal, decat mana de lucru nationala.Statele Unite au devenit una dintre tarile din ce in ce mai deschise imigrarii, si mai ales aceleia de origine latino-americana. Dupa exemplul Statelor Unite, Anglia acorda cu usurinta un statut de cvasicetatenie indienilor si pakistanezilor imigrati.

Alte referate despre: capitalism contra capitalism michel albert rezumat, albert michel capitalism contra capitalism, capitalism contra capitalism rezumat

Capitalism si libertate - controlul monetar

Adevaratele etaloane- marfa s-au indepartat foarte mult de la acest model simplu, care nu reclama o interventie guvernamentala. Etalonul- marfa a fost insotit de proliferarea diverselor tipuri de moneda fiduciara, convertibila in mod vadit intr-un raport de schimb fix in bani- marfa.

Necesitatea implicita de a consuma resurse reale pentru obtinerea etalonului marfa a stimulat oamenii sa caute alte cai pentru a ajunge la acelasi rezultat fara sa foloseasca aceste resurse.

Alte referate despre: capitalism si libertate, capitalism si libertate de milton friedman, capitalism si libertate recenzie

Renasterea - arhitectura, scupltura, pictura, muzica

Arhitectura
In arhitectură, artele plastice şi decorative, stilul Renaşterii a apărut întâi în Italia în sec. al XV-lea. În concretizarea noilor idealuri umaniste, artele vizuale, care s-au inspirat după modelul operelor clasice greco – romane, au deţinut un rol hotărâtor.Inlocuirea viziunii fantastice a lumii, corespunzătoare concepţiilor medievale, cu cea a unui univers organizat, inteligibil a determinat noua structură a imaginilor artistice şi orientarea lor spre oglindirea realităţii obiective şi concrete, spre figurarea spaţiului real.

Alte referate despre: renasterea - arhitectura scupltura pictura muzica, renasterea arhitectura sculptura pictura muzica, reprezentantii renasterii in arhitectura pictura muzica

Ludwig von Mises

Astfel de idei ispitesc masele neinformate. Acestea sunt foarte populare şi printre guvernele angajate într-o politică de creştere atât a cantităţii de bani în circulaţie, cât şi a depozitelor încasabile imediat. Totuşi, guvernele şi partidele inflaţioniste nu sunt gata să admită deschis adeziunea lor la doctrinele inflaţioniştilor.

Alte referate despre: ludwig von mises, ludwig von mises-capitalismul si dusmanii sai, capitalismul si dusmanii sai ludwig von mises

Primul razboi mondial

Contradicţiile dintre marile ţări imperialiste, determinate de legea dezvoltării inegale şi în salturi a capitalismului, au dus la formarea a două blocuri agresive imperialiste: Tripla Aliantă (Puterile Centrale) şi Tripla Înţelegere (Antanta). Lupta dintre ele pentru reîmpărţirea lumii, a provocat Primul Razboi Mondial.

Alte referate despre: primul razboi mondial, primul razboi mondial referat, referat primul razboi mondial

The Transition from Communism to Capitalism

After they started those big projects, Romania owed billion of dollars to the west countries, so the Party took some severity measures for their nation. In 1980 they started to ration food, oil, and energy and started to export all the goods, to cover the Romanian’s debt.

Alte referate despre: the transition from communism to capitalism, transition from communism in romania, from communism to capitalism romania

Friedrich August von Hayek

Friedrich August von Hayek a fost unul dintre cei mai importanţi economişti şi filozofi ai secolului XX. După Ludwig von Mises, profesorul Friedrich August von Hayek a fost cea mai de seamă figură a ultimelor decenii în Şcolii Economice din Austria,aducandu-si contributia la dezvoltarea mai multor discipline academice : economie,stiinte politice,istoria ideilor,filosofie si psihologie.

Alte referate despre: friedrich august von hayek, friedrich august von hayek suprematia dreptului, drumul spre servitute de friedrich august von hayek

Hayek

Cu toate că un astfel de ideal nu poate fi atins nicicând în chip perfect, căci legiuitorii, ca şi cei cărora li se atribuie aplicarea legii, sunt supuşi greşelilor, e destul de clară chestiunea esenţială: că libertatea de acţiune a organelor executive care exercită puterea coercitivă trebuie să fie redusă cât de mult posibil.

Alte referate despre: friedrich hayek, constitutia libertatii hayek, hayek

Faust de Johann Wolfgang von Goethe

"Faust de Johann Wolfgang von Goethe "
Goethe a terminat a doua parte a piesei si anume Faust Partea a doua in anul 1832 fix in anul in care acesta a murit. In contrast cu Faust: Tragedia Partea intai, focusul nu mai este pe sufletul lui Faust, care a fost vandut Diavolului, ci pe partea fenomenelor sociale, cum ar fi psihologia, istoria si politica. A doua partea a format pricipala ocupatie a ultimului an din viata lui Goethe, iar aceasta a aparut postmortem in anul 1832.

Alte referate despre: faust de johann wolfgang von goethe, faust de johann wolfgang von goethe rezumat, faust de johann wolfgang von goethe referat

Ludwig van Beethoven

Ludwig van Beethoven - Istoria muzicii universale cunoaşte mulţi compozitori mari, ale căror lucrări au supravieţuit veacurilor, dar singur Ludwig van Beethoven, dintre toţi , a fost supranumit Titanul.

Alte referate despre: ludwig van beethoven, ludwig van beethoven referat, referat ludwig van beethoven

Ludwig van Beethoven

Si Titanul a învins cu adevărat, creând o operă nemuritoare, ale cărei sunete străbat lumea de la un capăt la altul, ca nişte chemări la încredere, la luptă neîntreruptă împotriva răului, la înfrăţirea tuturor oamenilor. Beethoven a cunoscut încă din tinreţe succesul ce i se cuvenea unui artist adevărat. Dar recunoaşterea publică a geniului său creator a întărziat timp îndelungat, încât abia pe când împlinea patruzeci de ani lucrările lui se cântau în marile oraşe ale Europei, unde era socotit unul din cei mai de seamă compozitori ai vremii, avea adepţi înflăcăraţi în rândurile muzicienilor tineri, Academia din Amsterdam îl alesese printre membrii săi, editorii îi cumpărau şi publicau lucrările.

Alte referate despre: referat despre ludwig van beethoven, date despre ludwig van beethoven, viata lui ludwig van beethoven

Istoria comunismului:Despre lupta impotriva ,,Dusmanilor Patriei"

In anii 1947,1948 s-au intreprins actiuni de arestare si condamnare a mii de opozanti sau presupusi opozanti ai politicii comuniste, a restrans aria de actiune a grupurilor de rezistenta anticomunista. Astfel ,pana in 1949, mai existau patru grupuri de rezistenta in Muntii Cernei, sase in Muntii Apuseni, unu in Muntii Rodnei, unu in Muntii Buzaului si unu in Muntii Muscelului.

Alte referate despre: lupta impotriva dusmanilor patriei, lupte impotriva dusmanilor, lupta impotriva comunismului

Rawls - conceptul de dreptate politica fata in fata cu criticii sai

William Galston ridica o obiectie similara impotriva teoriei dreptatii a lui Rawls. Conceptul lui Rawls de constructivism politic, noteaza el, cuprinde principii de dreptate constituite printr-un procedeu care nu face apel la fapte morale anterioare. Dar partea dificila este ca constructivistii trebuie sa ofere o baza de plecare pentru conceptia specifica a persoanei pe care doresc s-o foloseasca. “Aici ei se confrunta cu o dilema.

Alte referate despre: john rawls-conceptia despre dreptate, politica statelor invingatoare fata de germania, politica guvernului roman fata de mame
Referate afisate : 19
Medie note: 8.47 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Filmele zilei
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10 Bacalaureat 2019 Vezi subiectele examenului de Bacalaureat din 2019 Evaluare Nationala 2019 Ultimele informatii despre evaluare nationala
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles