Marcile lexico gramaticale

Algoritm pe La mijloc de codru

Poezia „La mijloc de codru…”, de Mihai Eminescu este o operă lirică (aparţine genului liric) pentru că este o creaţie în versuri în care apare eul liric înţeles ca „alter ego”, ca „voce” a autorului.Prezenţa eului liric este susţinută prin următoarele mărci lexico-gramaticale: adjectiv pronominal posesiv „dragei mele” şi descrierea codrului care exprimă în mod direct sentimentele şi trăirile lăuntrice ale celui care contemplă şi descrie.

Nivel: Gimnaziu
Dimensiune: 6kb
Downloads: 15
Materia: Romana

Mihai Eminescu

Din acest univers au rasarit mai tarziu poezii precum “Sara pe deal”, “Lacul”, “Povestea codrului”.Cu aceasta comoara nepretuita a intelegerii tainele naturii, Mihai Eminescu va pleca spre descoperirea tainelor unei alte lumi – aceea a cartilor. La scoala, la Cernauti profesorul Aron Pumnul desigur i-a sadit nepotolita dornita de a cunoaste tinuturile Ardealului, ale Blajului de unde porneau ideile care vor lumina veacul, ideile Scolii Ardelene.

Alte referate despre: lacul de mihai eminescu, mihai eminescu, viata lui mihai eminescu

La mijloc de codru de Mihai Eminescu

Suprafata unduitoare a lacului (Leganandu-se din unde)  devine o oglinda in care se rasfrang trestia inalta si elemente ale intregului univers: cosmice -  luna, soarele, stelele si  terestre - pasari calatoare, zbor de randurele. Trecerea timpului este sugerata prin fenomenul de migratie a pasarilor (toamna) si prin alternanta  zi – noapte: luna – soare – luna si stele.
            
Toate acestea infatiseaza ritmul naturii eterne, caracterizata prin diversitate si  vitalitate,  careia ii corespund euforia si vesnicia iubirii, sugerate prin chipul iubitei. Apa, element etern, pastreaza mereu viu chipul dragei mele. Se remarca efectul deosebit pe care il creeaza paralelismul si de in ultimele  cinci versuri;  repetitia  conjunctiei si pune in valoare fiecare membru al enumeratiei, prin aceasta evidentiindu-se ideea  de multime si de intensitate:

Alte referate despre: la mijloc de codru de mihai eminescu rezumat, la mijloc de codru de mihai eminescu comentariu, la mijloc de codru de mihai eminescu

La mijloc de codru

La mijloc de codru - Marele nostru poet Mihai Eminescu a fost un mare iubitor al naturii încă din copilarie. În multe din poeziile sale întâlnim tema naturii îngemănată cu tema iubirii. O astfel de poezie este şi “ La mijloc de codru…”. Prezenţa genului liric în text este exprimată prin imaginile artistice vizuale şi dinamice, construite cu ajutorul epitetelor, al personificarii. Prin aceste imagini sunt exprimate sentimentele de iubire faţă de natura şi fiinţa iubită, admiraţie, bucuria de a trăi, dar şi nelipsită de melancolie eminesciană.

Alte referate despre: la mijloc de codru, la mijloc de codru apartenenta la genul liric, la mijloc de codru-mihai eminescu -demonstratia genului liric

Mihai Eminescu - ultimul mare romantic din Europa

Versul lui, alături de cel al marilor romantici, Heine, Byron, V.Hugo sau Lermontov, marchează cu forţa geniului, dezvoltarea romantismului universal.Optimismul revoluţionar şi meditaţia sceptică, liniştitoare, din lirica socială, farmecul dureros, voluptatea şi durerea din poezia iubirii dobândesc, în poemele sale, formă artistică unică.

Alte referate despre: mihai eminescu ultimul mare romantic din europa, mihai eminescu-ultimul mare romantic din europa, mihai eminescu ultimul mare romantic

Gramatica romana - verbul

Substantivul este partea de vorbire care denumeste fiinte, obiecte, substante, locuri, evenimente si o serie de notiuni abstracte. Este una din putinele parti de vorbire prezente in toate limbile (o alta este verbul). In unele limbi substantivele se modifica dupa numar si caz. In propozitie, substantivele au adesea rolul de subiect sau complement direct, pot fi inlocuite de pronume sau pot fi determinate de adjective.

Alte referate despre: categoriile gramaticale ale verbului, categorii gramaticale ale verbului, gramatica romana verbul

Gramatica Limbii Romane

s-a bucurat : Pv vb pred , personal , conj I , Dr , indicativ , prezen
, perfect compus , pers III , sg afiramtiv

Alte referate despre: gramatica limbii romane, marci lexico-gramaticale, gramatica limbii franceze

Gramatica limbii latine

CONJ. I :ARE: amo, amare, amavi,amatum prima formă-indicativ prezent
CONJ. a II-a: ERE:habeo, habere, habui, habitum a doua formă-infinitiv prezent
CONJ. a III-a : ERE : dico, dicere, dixi, dictum a treia formă-indicativ perfect
CONJ. a IV-a : IRE : audio, audire, audivi, auditum a patra formă supin- supin

Alte referate despre: gramatica limbii latine, gramatica lb latine, gramatica limbi latine

Apropierea legislatiilor statelor membre Uniunii Europene privind marcile

Daca marca nu indeplineste aceste functii (functia de diferentiere si respectiv, pe cea de indicare a sursei de provenienta), produsele/serviciile identice avand surse de provenienta (producatori/ furnizori de servicii) diferite pot fi confundate de catre consumator, dupa cum este posibil ca acelasi consumator, fara a confunda produsele similare, sa le atribuie aceiasi sursa de provenienta; vorbim, in primul caz, de riscul de confuzie, in timp ce, in al doilea caz, vorbim de riscul de asociere.

Alte referate despre: realizarea dreptului in statele membre uniunii europene, institutia sefului de stat in tarile membre uniunii europene, tarile membre uniunii europene

Inregistrare marca

EXAMINAREA UNEI MARCI
Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci (OSIM) efectueaza o examinare de fond pentru a stabili daca sunt indeplinite conditiile de inregistrare. In cazul in care acestea nu sunt indeplinite, marca va fi respinsa de la inregistrare. OSIM va respinge marca acordand un termen de 3 luni in care titularul marcii isi poate prezenta punctul de vedere. Acest termen poate fi prelungit cu inca 3 luni cu plata taxei prevazuta de lege. In cazul in care sunt indeplinite conditiile de inregistrare marca se publica in Buletinul Oficial de Proprietate Industriala - Sectiunea Marci.

Alte referate despre: inregistrarea marcii, inregistrarea marcii international, inregistrarea marcilor referat

Marca si caracteristicile marcii

Conceptiile. In plus, o marca poate reprezenta o anumita conceptie. Mercedes este reprezentanta conceptiei germane caracterizata prin organizare, eficienta, calitate superioara.Personalitatea. O marca poate contura o anumita personalitate. Cand se realizeaza o analiza motivationala, se poate pune urmatoarea intrebare: daca marca ar fi o persoana, ce fel de persoana ar fi ea? Marca va atrage persoanele a caror imagine efectiva sau dorita se potriveste cu imaginea marcii.

Alte referate despre: caracteristice marca dacsia, marcile si caracteristica carburilor metalice, marcarea produselor si marcile produselor

Marcarea Electronica

Marcajele electronice sunt concepute pentru a fi atasate pe, sau implantate in, obiecte mobile si finite vii.Un tip de marcaj poarta informatie fixa sau rescriptibila care poate fi citita de un detector adecvat – acest tip este cel mai adesea folosit pentru identificarea animalelor de companie si a septelului.

Alte referate despre: marcarea tuburilor electronice si a tiristoarelor, marcarea componentelor electronice, posta electronica

Marketing - Cine suntem si ce oferim

Marketing - Cine suntem si ce oferim
Marca si imaginea firmei
Fiecare om are o umbra, dar si o stralucire in ochi, care sunt numai ale lui.Fiecare femeie are un ce al ei, inconfundabil.
Fiecare persoana are o marca, pe care o poarta, adesea fara sa stie, ori ca pe o alunita fermecatoare, ori ca pe un neg cocotat in varful nasului.
Marketing - Cine suntem si ce oferim

Alte referate despre: care sunt servicii suplimentare oferite de hotel, care sunt principiile marketingului, principiile marketingului sunt

Analiza comportamentului consumatorului fata de anumite marci de cafea

Propuneri de soluţii pentru redresarea mărcii ce ocupă poziţia cea mai nefavorabilă.Marca cea mai nefavorabilă este cafeaua Amigo.
Pentru îmbunătăţirea atributelor mărcii Amigo trebuie să schimbăm conţinutul de cofeină pentru a avea poate un gust mai amara, dar cum am scris mai devreme, aceasta caracteristică nu e neapărat una nefavorabilă. Dar prin schimbarea conţinutului cafelei poate obţinem şi o aromă mai plăcută. Prin reducerea preţului ar putea să obţine rezultate mai bune pentru cafeaua Amigo.

Alte referate despre: analiza comportamentului consumatorului fata de anumite marci de cafea, analiza comportamentului consumatorului fata de mezeluri, atitudinea consumatorilor fata de anumite marci de
Referate afisate : 15
Medie note: 8.24 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Filmele zilei
 
Linkuri utile
Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10 Bacalaureat 2012 Vezi subiectele examenului de Bacalaureat din 2012 Rezultate Bacalaureat 2012 Aici se vor afisa rezultatele examenului de Bacalaureat 2012
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.