Masuri de prevenire a abandonului scolar

Masuri de prevenire a abandonului scolar in mediul rural

În plan social, pot fi considerate forme ale eşecului scolar abandonul şcolar, excluderea socială şi profesionalăa, analfabetismul. Abandonul şcolar se caracterizează prin părăsirea prematură a şcolii. De multe ori abandonul se asociază cu delincvenţa juvenilă, cu recurgerea la droguri, cu viata de familie dezorganizată.

Analfabetismul trebuie înţeles nu doar ca incapacitatea persoanei de a citi şi a scrie ci în sens de incapacitate de a folosi instrucţia şi educaţia primită în şcoală, astfel încât să se adapteze cerinţelor sociale şi profesionale.
Pentru eliminarea efectelor negative ale eşecului şcolar este necesară cunoaşterea cauzelor care l-au produs.

Raportul privind starea învăţământului prezentat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării abordează mai multe probleme importante referitoare la educaţie, precum reusita şcolară, abandonul, promovabilitatea la examenele de sfârşit de ciclu, nivelul de acoperire cu personal didactic ...

Nivel: Facultate
Dimensiune: 27kb
Downloads: 13
Materia: Economie

Conventia UNESCO privind lupta impotriva discriminarii in domeniul invatamantului

actul general este un termen folosit în acele cazuri în care documentul nu se limitează numai la enumerarea rezultatelor conferinţei, dar conţine însuşi textul acestora, ca o anexă (ex. Actul general al Conferinţei de la Berlin din 1885);pactul este o denumire utilizată pentru anumite înţelegeri solemne, cum a fost Pactul Ligii Naţiunilor;

Alte referate despre: conventia europeana privind lupta impotriva trficului de fiinte umane, lupta impotriva discriminarii, lupta impotriva discriminarii referat

Rolul mijloacelor de invatamant in procesul instructiv-educativ

Valenţele psihopedagogice ale mijloacelor de învăţământ se referă la faptul că ele

- asigură caracterul intuitiv, concret – senzorial, şi sugestiv al activităţii de învăţare;
- asigură transmiterea şi însuşirea de informaţii bogate, bine selectate şi prelucrate din punct de vedere didactic;

Alte referate despre: rolul mijloacelor de invatamant in procesul instructiv-educativ, rolul mijloacelor de invatamant in procesul instructiv educativ, rolul mijloacelor de invatamant in procesul instructiv - educativ

Modelul clasic si modelul modern in sistemul de invatamant

Drumul parcurs pentru atingerea obiectivelor educaţionale constituie metoda didactica. Metoda este selectată de cadrul didactic şi este pusă în aplicare în lecţii sau activităţi extraşcolare cu ajutorul elevilor şi în beneficiul acestora; presupune, în toate cazurile, o colaborare între profesor şi elev, participarea lor la căutare de soluţii, la distingerea dintre adevăr şi eroare şi care, sub forma unor variante şi/sau procedee selecţionate, se foloseşte pentru asimilarea cunoştinţelor, a trăirilor valorice şi a stimulării spiritului creativ.

Alte referate despre: modelul clasic si modelul modern in sistemul de invatamant, modelul clasic si modelul modern in sistemul metodelor de invatamant, modelul clasic si modelul modern

Evaluarea procesului de invatamant

i) functia de selectie scolara a elevilor prin examene/concursuri, realizate in raport de capacitatile, competentele si cunostiintele necesare in viitoarea treapta scolara;
j) functia de stimulare a spiritului de responsabilitate a profesorilor pentru nivelul calitativ de pregatire asigurat elevilor, functie relevanta social, in raport de societate civila si de comunitatea educative locala, teritoriala si nationala;
k) functia de formare la elevi a unei imagini de sine si a unei capacitati autoevaluative optive, “cu efecte pozitive asupra interesului si a gradului de angajare a acestuia in procesul de invatare.

Alte referate despre: evaluarea procesului de invatamant, evaluarea procesului de invatamant referat, referat evaluarea procesului de invatamant

Raspunsurile marelui psiholog la problemele iinvatamantului - Jean Piaget

Un obstacol major const[ @n faptul c[,ignor`nd complexitatea acestor
probleme,publicul nu ]tie (]i p`n[ la urm[ publicul cuprinde anumite
autorit[i ]colare ]i chiar un num[r apreciabil de profesori) c[
pedagogia este,@ntre altele,o ]tiin[ ]i @nc[ una foarte grea,dat[
fiind complexitatea factorilor aflai @n joc.

Alte referate despre: jean piaget psihologie, jean piaget psihologia inteligentei referat, jean piaget psihologia copilului

Masurarea marimilor electrice, cu multimetru

"Masurarea marimilor electrice, cu multimetru"
Pentru masurarea tensiunii la bornele rezistentei R
• puneti selectorul pe pozitia : current continuu , masurarea tensiunii , domeniul cel mai mare ;
• conectati voltmetrulintre bornele A , B cu borna + a voltmetrului sper borna de + a sursei , ca in figura 2
• reduceti domeniul de masurare pana cand indicatorul ajunge in a doua parte a scarii gradate
• cititi diviziunile indicate pe scara gradate marcata = , V , in cazunl in care exista mai multe scari gradate ;
• calculati constanta aparatului pentru domeniul ales ;
• stabiliti valoarea masurata ;
• calculate eroarea instrumentala , tinand seama de indicile clase de precizie

Alte referate despre: masurarea marimilor electrice cu multimetru analogic, referat masurarea marimilor electrice cu multimetru digital, masurarea marimilor electrice cu multimetru

Pesta porcina - masuri de biosecuritate

Pesta porcina - masuri de biosecuritate - Având în vedere situaţia întâlnită în vestul ţării şi faptul că pesta porcină este o boala cu un impact economic deosebit, toţi cei care muncesc într-o ferma trebuie să cunoască şi să aplice măsurile de biosecuritate care se impun. Pentru ca aplicarea măsurilor de biosecuritate să aibă rezultate este imperios necesar să fie informat tot personalul în ceea ce priveşte sursele de infecţie şi căile de transmitere a virusului.

Alte referate despre: masuri de biosecuritate pentru pesta porcina, pesta porcina biosecuritate, pesta porcina

Programa scolara la matematica pt clasele V-VII

- construirea unor secvenţe de învăţare care să permită activităţi de explorare/inves-tigare la nivelul noţiunilor de bază studiate.

Alte referate despre: programa scolara la matematica, programa scolara la matematica pentru testare nationala, programa scolara 2011 matematica clasa a 5-a

Unitati de masura

- candela (pentru intensitatea luminoasa) - cd - este intensitatea luminoasa, intr-o directie data, a unei surse care emite o radiatie monocromatica cu frecventa de 540•1012 hertzi si a carei intensitate energetica in aceasta directie este de 1/683 wati/sterradian.
Unitati SI suplimentare :

Alte referate despre: unitati de masura, unitati de masura transformari, transformari unitati de masura

Masurarea energiei cu contorul de inductie monofazat

Folosind puntea de rezonanta sau puntea Wien-Robinson, prin metoda comparatiei cu ajutorul osciloscopului sau prin metoda de rezonanta, daca se doreste determinarea frecventei unor surse, unor generatoare de semnale .

Alte referate despre: masurarea energiei cu contorul de inductie monofazat, masurarea energiei cu contorul de inductie trifazat, masurarea energiei cu contorul de energie monofazat

Mijloace pentru masurarea marimilor geometrice

Obiectivul principal al industriei metalelor cu toate domeniile adiacente este produsul finit care indeplineste toate cerintele functionale in raport cu precizia de executie a dimensiunilor, formei geometice, pozitiei, orientarii suprafetelor, etc. Pentru depistarea si detectarea in timp util a defectelor interioare ale produselor metalice se folosesc atat metode distructive, cat si metode nedistructive. Precizia de prelucrare impune un grad cat mai mare de apropiere a unei piese executate fata de modelul sau teoretic, sub aspect dimensional, geometric, al caracteristicilor fizico-mecanice si de structura chimica.

Alte referate despre: mijloace pentru masurarea marimilor geometrice, mijloace pt masurarea marimilor geometrice, mijloace pentru masurarea marimilor geometrice atestat

Metode de evaluare scolara

Verificarea scrisă
Verificarea scrisă apelează la anumite suporturi scrise, concretizate în lucrări de control sau teze. Elevii îşi prezintă achiziţiile fără intervenţia profesorului, în absenţa unui contact direct cu acesta.
Avantaje:
- anonimatul lucrării, uşor de realizat, îngăduie o diminuare a subiectivităţii profesorului ;
- posibilitatea verificării unui număr relativ mare de elevi într-un interval de timp determinat,
- raportarea rezultatelor la un criteriu unic de validare, constituit din conţinutul lucrării scrise,
- avantajarea unor elevi timizi sau care se exprimă defectuos pe cale orală,
- economia de timp pe care o realizează în cadrul bugetului alocat relaţiei predare - învăţare - evaluare;
- acoperirea unitară ca volum şi profunzime pe care acest tip de probe o asigură la nivelul conţinutului evaluat; verificările scrise fac posibilă evaluarea tuturor elevilor asupra aceleiaşi secvenţe curriculare, ceea ce face comparabile ...

Alte referate despre: evaluarea scolara, metode de evaluare scolara, evaluare scolara

Istoria unitatilor de masura pentru lungime

Numeroase unităţi de măsură romane au fost preluate de civilizaţia Europei occidentale, dar căderea Imperiului roman de occident a condus la o diversitate de obiceiuri care au generat multă confuzie. Ca urmare, Carol cel Mare, rege al francilor (768-814) şi împărat al Occidentului (800-814) a trebuit să promulge un decret privind unificarea unităţilor de măsură în toate ţările reunite sub Coroana sa, dar tentativa a eşuat odată cu Imperiul său.

Alte referate despre: istoria unitatilor de masura pentru lungime, informatii despre istoria unitatilor de masura pentru lungime, istoria unitatilor de masura pt lungime

Abandon maternal

După căderea comunismului, în anii ’90-’91 s-a sperat la o scădere “naturală” a fenomenului de abandon, ca urmare a liberalizării avorturilor şi a accesului liber la contraceptive. Dar acest lucru nu s-a întâmplat. În anii scurşi după 1989 abandonul a căpătat determinări din ce în ce mai complexe care au făcut dificilă găsirea soluţiilor pentru scăderea numărului de copii abandonaţi.
Paralel a avut loc o criza de valoare şi sărăcirea profundă a unor categorii largi de populaţie.

Alte referate despre: abandonul maternal, abandon maternal, cauzele abandonului maternal

Creativitate in consilierea si orientarea scolara si profesionala a elevilor

De asemenea, se organizeaza la inspectoratul scolar, in fiecare an, pentru elevii clasei a VIII -a un "targ" de oferte de specializare, unde fiecare liceu isi prezinta oferta din punctul de vedere al posibilitatii de scolarizare pe profiluri, cu realizarile cele mai importante, succesele obtinute, dotarea tehnica, posibilitatea de pregatire in vederea reusitei in invatamantul superior. Toate acestea sunt metodele clasice folosite de catre scoli si diriginti pentru orientarea scolara si profesionala a elevilor.

Alte referate despre: consiliere si orientare scolara si profesionala, consilierea carierei orientarea scolara si profesionala, consiliere si orientare scolara si profesionala referat
Referate afisate : 16
Medie note: 8.57 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Filmele zilei
 
Linkuri utile
Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10 Bacalaureat 2012 Vezi subiectele examenului de Bacalaureat din 2012 Rezultate Bacalaureat 2012 Aici se vor afisa rezultatele examenului de Bacalaureat 2012
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.