Matematicieni celebri

Matematicieni celebri

Matematicieni celebri - Traian Lalescu (1882-1929) Matematician român; a fost profesor la Universitatea din Bucuresti si la politehnicile din Timisoara si Bucuresti. S-a ocupat in special de teoria ecuatiilor integrale si de aplicarea lor la rezolvarea unor probleme din teoria ecuatiilor diferentiale, aducând contributii insemnate in acest domeniu. Matematicieni celebri

Nivel: Gimnaziu
Dimensiune: 6kb
Downloads: 16
Materia: Matematica

Matematicieni din prima jumatate a secolului

Când au reînceput aceste concursuri, premianţii „Gazetei matematice” erau numai de la liceele militare, în care păstrase secţia reală, cum era în liceele civile pe vremea lui Haret. Ici acolo se ivea ţi câte un candidat merituos şi de la liceele civile, dacă se întâmpla să aibă un profesor bun de matematici. Marele nostru matematician Gheorghe Ţiţeica atrăgea atenţia în fiecare an, în rapoartele pe care le publica în „Gazeta matematică”, ca şi în cele trimise direct la Ministerul Educaţiei Naţionale, asupra tragediei ce rezulta pentru matematici şi învăţământul matematic, prin reducerea materiei predate în liceele civile la matematici.

Alte referate despre: matematicieni din prima jumatate a secolului, s u a in prima jumatate a secolului al xix-lea, situatia politica a tarii romanesti in prima jumatate a secolului 17

Matematicieni renumiti - Blaise Pascal

Blaise Pascal 
Blaise Pascal s-a născut pe 19 iunie 1623 în Clermont si a murit la Paris în 19 august 1662. Tatăl lui, un judecător din Clermont, având la rândul sau un anumit renume în stiinta, s-a mutat în Paris în 1631, pentru a-si continua propriile studii pe o parte, si pentru a-si educa unicul său fiu care dovedise deja abilităti exceptionale. Micul Blaise a fost tinut acasa pentru nu se obosi prea mult si din acelasi motiv educatia lui a fost mai întâi restrânsa la învatarea limbilor straine, neincluzând evident matematica. Acest program a simulat curiozitatea baiatului si, într-o zi, la doisprezece ani, a întrebat ce este geometria.

Alte referate despre: mari matematicieni blaise pascal, blaise pascal, matematicieni renumiti

Matematicieni si oameni de stiinta

Arhimede s-a chinuit mult s-o rezolve dar nu a reusit până nu a descoperit principiul de hidrostatică enuntat mai sus. Ast-zi elevii de clasa VIII-a (dacă nu mă însel) stiu să rezolve, pe baza unei experiente si unor calcule usoare de algebră, această problemă, în care intervin densitătile aurului si argintului.
Se stie de asemenea de o altă exclamatie a lui Arhimede, pronuntată în fata lui Hieron, exclamatie care este dată azi în toate cursurile de fizică elementară atunci când se explică pârghiile.

Alte referate despre: matematicieni si oameni de stiinta, oameni de stiinta si inventatori romani matematicieni arhimede, oameni de stiinta si inventatori romani matematicieni

Mari matematicieni

Diagonala patratului fiind ipotenuza triunghiului dreptunghic ale carui laturi sunt laturile patratului,raportul lor este numarul,care nu se poate exprima printr-un raport de doua numere intregi,din care cauza a fost numit numar irational.Aceasta descoperire a produs o adevarata criza in randurile pitagoricienilor,provocandu-le un adevarat soc,deoarece devenea evident ca nu toate lucrurile(mai exact rapoartele lor)sunt numere intregi,contrar teoriei lor conform careia totul se poate exprima prin numere intregi sau prin rapoartele lor(numere rationale sau fractii).Numarul 1 era esenta,unitatea(in greceste monás),careia din punct de vedere geometric,ii corespundea punctul socotit indivizibil,un fel de atom matematic.

Alte referate despre: matematicieni celebri, matematicieni, mari matematicieni

Matematicieni romani

Orascu s-a nascut la Targoviste, la 30 august 1871, ca fiu al serdarului Hristea Orascu. Parintii l-au dat sa urmeze la Bucuresti Colegiul Sf. Sava( 1831- 1841). Dupa ce a absolvit acest colegiu si dupa ce la 8 martie 1840 a obtinut diploma de hotarnic eliberata de Directia Eforiei scolilor, a plecat la Berlin pe cheltuiala parintilor sai, unde a studiat arhitectura; apoi, pentru specializare, a stat un timp la Munchen si Paris.

Alte referate despre: matematicieni romani, matematicieni romani celebri, matematicieni celebrii

Matematicieni

De la studii revine in tara in 1847, deci in preajma revolutiei din 1848, la care ia parte cu tot avantul celor 31 de ani ce-I avea. La 30 septembrie 1847 a fost numit profesor la Colegiul Sf. Sava. A intrat la divanul ad-hoc de dupa 1848, ca secretar al acestui divan.

Alte referate despre: referat matematicieni, marii matematicieni, referat despre matematicieni

Matematicieni

Integralele acestea abeliene, fiind ca un numar infinit, se deosebesc intre ele prin spete. Se numesc integrale abeliene de speta I, acelea care nu devin infinite in nici un punct al curbei (1). Se numesc integrale abeliene de speta a II a, acelea care devin infinite, ca o functie rationala. Se numesc integrale abeliene de speta a III a cele care devin infinite ca un logaritm.

Alte referate despre: mari matematicieni romani, referate despre matematicieni, mari matematicieni ai lumii

Chimisti celebrii

Chimisti celebrii
S-a intors in Angla in anul1644 si a hotarat sa se dedice cercetarilor stiintifice, alaturandu-se unui grup de oameni cu aceleasi aspiratii si idealuri numit “Colegiul Invizibil”.Mai tarziu este recunoscut si legalizat de carol al II-lea sub numele de Societatea Regala din Londra pentru Imbunatatirea Cunostiindelor naturale. In anul 1654, Boyle s-a mutat in Oxford pentru ca acolo se tineau cele mai multe sedinte de la Colegiu, acolo l-a cunoscut pe Robert Hooke(1635-1703) care era student la Oxford.

Alte referate despre: chimisti celebri, chimisti celebrii, chimisti celebri referat

A History Of The Celebration Of Christmas

Based on Biblical evidence Jesus of Nazareth was probably born in the fall near the Jewish feast of Tabernacles or in the spring around the time of Passover. Sometime before 336 the Church in Rome, unable to stamp out the pagan festival of Saturnalia, spiritualized it as the "Feast of the Nativity of the Sun of Righteousness." December 25th was chosen for the celebration of his birth by Pope Julius I. The practice was adopted by the Christian church in Antioch around 374. By 380 it was being observed in Constantinople, and by 430 in Alexandria.

Alte referate despre: a history of the celebration of christmas, christmas history, christmas

Valentine

Every February, across the country, candy, flowers, and gifts are exchanged between loved ones, all in the name of St. Valentine. But who is this mysterious saint and why do we celebrate this holiday? The history of Valentine's Day -- and its patron saint -- is shrouded in mystery. But we do know that February has long been a month of romance. St. Valentine's Day, as we know it today, contains vestiges of both Christian and ancient Roman tradition.

Alte referate despre: valentine s day referat, valentine s day, sf valentin

Chimisti celebri

Pentru aceasta, o sarma de otel sustinuta de stalpi de lemn urma sa fie intinsa intre Como si Milan, Italia, capatul receptor al sarmei fiind introdus intr-un vas umplut cu gaz metan. La comanda, o scanteie electrica era trimisa de-a lungul sarmei care urma sa detoneze pistolul electric, emitandu-se astfel semnale codate. Aceasta linie de comunicatii nu a fost construita niciodata.

Alte referate despre: referate chimisti celebrii, referat chimisti celebri, chimisti celebri romani

Fraze celebre

"Prostia nu are tara si fiecare o aduce cu dansul de unde vine." (DUMITRU ANGHEL)
"Numele nu fac faptele." (ION HELIADE RADULESCU)
"Omul nu e cum s-arata, ci cum simte." (ION AGARBICEANU)
"Scopul cuvantarii nu este de a impune, ci de a convinge." (IACOB NEGRUZZI)

Alte referate despre: fraze celebre, fraze celebre de dragoste, fraze celebre de iubire

Romani celebri

Autorii celui mai popular dictionar occidental Larousse nu vorbesc deloc de romani ca natiune importanta pentru dezvoltarea civilizatiei umane, vom prezenta o serie de inventatori de marca originari din Romania, sau personalitati mondiale de prima marime care apartin acestui neam, dar care din pacate nu sunt cunoscuti, deoarece se pare ca mass media romaneasca este mult mai preocupata de cazuri stupide care nu au nici o valoare umana si nationala.

Alte referate despre: oameni celebri, cupluri celebre, cupluri celebre din literatura

Cina cea de taina

În 1980, împreună cu biserica şi cu mănăstirea dominicană, opera lui Leonardo a fost declarată de către UNESCO patrimoniu al umanităţii. Redând furtuna născută în sufletul discipolilor la auzul cuvintelor "Unul dintre voi mă va trăda!", artistul a redat felul divers în care, potrivit vârstei şi temperamentului, apostolii au reacţionat la aceste cuvinte fatidice. Cea mai mare parte dintre personajele picturii sunt atât de precis şi complet construite, încât ar putea fi desprinse pentru a figura ca nişte portrete independente, deşi integrarea lor în ansamblu este perfectă.

Compoziţional, Cina cea de Taină a fost construită după raţionamente aproape matematice. Apostolii au fost împărţiţi în patru grupuri de câte trei, dispuse două la dreapta şi două la stânga lui Isus, care se află în centru. Spre a fi mai proeminent, Isus a fost situat în dreptul unei ferestre prin care se vede un peisaj cu orizontul foarte coborât, având deci ca fundal ...

Alte referate despre: cina cea de taina referat, cina cea de taina, referat cina cea de taina

Pierre Auguste Renoir - Opera si viata

Referat despre Pierre Auguste Renoir - Opera si viata
Piere Auguste Renoir a fost unul dintre cei mai celebri pictori francezi , creator împreună cu Claude Monet, Alfred Sisley, Paul Cézanne , al curentului impresionist .Dragostea lui pentru desen a început încă din copilărie ,arta figurativă s-a îndepărtat mai târziu de impresionism.

Alte referate despre: opera si viata lui pierre auguste renoire, pierre-auguste renoir, pierre auguste renoir lucrari

Arhimede

Cateva din descoperirile sale din domeniul matematicii si al mecanicii
s-au pastrat : "Masurarea cercului" (aproximarea rationala a lui ),
"Sfera si cilindrul", "Corpurile care plutesc" (care sta la baza Legii
Hidrostaticii) si "Spirale".

Alte referate despre: legea lui arhimede, arhimede, arhimede referat
Referate afisate : 17
Medie note: 8.41 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Filmele zilei
 
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10 Bacalaureat 2012 Vezi subiectele examenului de Bacalaureat din 2012 Rezultate Bacalaureat 2012 Aici se vor afisa rezultatele examenului de Bacalaureat 2012
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.