Mercantilismul referat

Mercantilismul

Mercantilismul
Ca doctrină economică, mercantilismul desemnează un ansamblu de idei economice şi de măsuri de politică economică, caracteristice pentru sec. XVI – începutul sec. XVIII, fiind subordonate ideii că bogăţia provine din comerţ şi sporirea ei depinde de sprijinul acordat de către stat comercianţilor. De dată recentă mercantilismul a fost denumit „heringul roşu al istoriografiei” şi „un balon teoretic gigantic”.

Mercantilismul. Evoluţia mercantilismului:
În secolele XV - XVII predominau încă valorile religioase şi concepţiile medievale ale primatului supranaturalului. În opoziţie şi în spirit renascentist, se formează o viziune a omului ce exaltă valorile absolute ale Statului, pe de alta parte, şi ale bogăţiei pe de altă parte. Mercantilismul apare astfel ca primul curent de gândire economică modernă. Marx îi numeşte „primii tălmaci ai lumii moderne”. Ca doctrină ...

Nivel: Facultate
Dimensiune: 15kb
Downloads: 12
Materia: Economie

Piata si concurenta

Piata si concurenta
Economia de schimb constituie baza aparitiei, existentei si functionarii pietei. Datorita specializarii agentilor economici, satisfacerea nevoilor de consum nu se putea realiza decat prin intermediul schimbului de marfuri. Piata este necesara pentru a realiza legatura dintre producatori si consumatori, oferind participantilor informatiile necesare pentru a putea decide ce, cat si pentru cine sa produca, dar si ce, cum si cat sa se consume. Aceste informatii nu pot fi ignorate in cadrul schimburilor economice.

Alte referate despre: piata si concurenta, piata cu concurenta perfecta, piata cu concurenta imperfecta

Economia de piata - forma evaluata

-rolul deosebit al statului care demult înfaptuieste reformele, dar
care mai ramâne înca o perioada îndelungata " întreprinzatorul
principal ";

Alte referate despre: economia de piata forme si trasaturi, economia de piata formele de manifestare, consumator in economia de piata forme

Profitul

Daca intreprinzatorul, agentul economic n-ar fi proprietar de nici un factor de productie, inchiriindu-i pe toti, atunci el n-ar obtine profit normal, chiria platita tertilor, incluzindu-se in costul de productie, in calitate de cost real. Daca marfa astfel obtinuta s-ar vinde la un pret egal cu costul de productie, atunci el n-ar obtine nici un profit economic. Ca o componenta a profitului total, profitul economic reprezinta venitul ce se obtine de o intreprindere (agent economic) care este administratorul, organizatorul unitatii si beneficiarul bunurilor produse de respectiva unitate, care se vind la preturi mai mari decit costul de productie (adica, inclusiv profitul normal). Profitul Profitul economic se realizeaza numai in procesul schimbului in cadrul mecanismelor pietei concurentiale unde domina incertitudini generate de confruntarea dintre numeroasele riscuri asumate de catre producatori. |inind seama de asemenea riscuri, se poate aprecia ca profitul economic pe care-l realizeaza ...

Alte referate despre: profitul, calculul impozitului pe profit, impozitul pe profit

Mercantilismul

Mercantilismul
Mercantilistii au fost ganditori pragmatici. In centrul atentiei lor au stat problemele economice practice, cu precadere masurile de politica economica pe care trebuia sa le ia statul pentru desfasurarea eficienta a afacerilor, cresterea profitului oamenilor de afaceri si sporirea avutiei nationale. Temelia politicii economice mercantiliste este ideea prezentei si interventiei active a statului in economie, atat ca agent economic de sine statator, cat si, mai ales, pe plan extern, printr-o minutioasa si severa politica protectionista in favoarea intreprinzatorilor nationali, limitand concurenta intreprinzatorilor straini.

Alte referate despre: mercantilismul, mercantilism, mercantilismul referat

Tipuri de economii de piata

* Cooperare intre sectorul privat si cel public in vederea
satisfacerii unor cerinte social-economice respectiv îmbinarea
cresterii si eficientei economice cu promovarea unor valori
sociale-umanede baza;
* Respecta trasaturile specifice economiei de piata;
* Interventia statului se realizeaza in special prin actiuni sociale
având rolul de "protector" pentru toti cetatenii.

Alte referate despre: tipuri de economii de piata, tipuri de economie de piata, tipuri de economii cu piata concurentiala

Mercantilismul - doctrina economica

Toate aceste fapte au permis aparitia doctrinelor mercantiliste care au dominat Europa de la mijlocul secolului al XV-lea pana la mijlocul secolului al XVIII-lea [La Jugie, 1976, pp 9-10]

Din punctul de vedere semantic, termenul de mercantilism deriva din cuvintele italienesti ¨ mercanto¨ (piata), ¨mercante¨ (negustor) si ¨mercantile¨ (legat de cistigul banesc).Temenul a fost folosit cu precadere de criticii ganditorilor din secolele XV-XVII la mult timp dupa geneza acestei literaturi.

Alte referate despre: mercantilismul-doctrina economica, mercantilismul doctrine economice, doctrina economica mercantilista

Mercantilismul - particularitati nationala

Evolutia mercantilismului este influentata de cateva evenimente importante ale istoriei universale: Marile descoperiri geografice ce au dat Europei imense resurse de materii prime si chiar forta de munca. S-a produs o mare acumulare de capital, fie prin cresterea veniturilor agricole, fie prin cresterea veniturilor comerciantilor, bani care au fost investiti nu in lux ci la crearea si dezvoltarea manufacturilor, sau a altor activitati comerciale. Reforma religioasa care a modificat modul de gandire a oamenilor; Aparitia primelor statelor moderne Anglia, Franta, Spania.

Alte referate despre: evolutia si particularitatile nationale ale mercantilismului, particularitatile nationale al limbajului non verbal, particularitati nationale ale limbajului nonverbal

Inflatia in Romania

1.2. Scurt istoric al fenomenului inflationist
Termen larg folosit pretutindeni, inflatia continua sa ramana insuficient conturata. Fiind, inainte de toate un proces monetar, precizarea naturii inflatiei se poate face in corelatie cu formele istorice pe care le-au imbracat banii.

Initial s-a manifestat sub forma dezvoltarii mascate a monedelor din metale pretioase, acest proces fiind cunoscut in prezent sub denumirea de inflatie monetaro-baneasca. Elementele definitorii ale acestei inflatii sunt: separarea continutului nominal al monedelor metalice (mai mare) de continutul lor real (mai mic); transformarea existentei - aur a monedei in aparenta - aur; aglomerarea circulatiei cu monede ieftine fara valoare deplina; scaderea puterei de cumparare a monedelor falsificate.

Inflatia banilor de hartie convertibili in aur a fost cea de a doua forma de inflatie. In perioada formarii economiei de piata in Europa, tinerele state au fost preocupate de lichidarea haosului monetar specific ...

Alte referate despre: inflatia, inflatia in romania, inflatia referat

Curente economice in Romania

Curente economice in Romania
In "Gazeta de Transilvania" si "Foaia pentru minte, inima si literatura" pe care le-a organizat si publicat incepand din 1838, precum si in lucrarea sa in 3 volume "Parti alese din istoria Transilvaniei spre 200 de ani in urma", el a promovat idei, teorii si cunostinte economice nationale, subliniind ca "stiinta economiei nationale" trebuie "tinuta in mare onoare intrucat stiinta economica bine cunoscuta si aplicata, contribuie la sporirea avutiei nationale" .

Alte referate despre: curente economice, idei si curente economice, curente economice in romania

Doctrine Economice

Acesti ganditori erau foarte eterogeni, scopul lor era sa obtina, sa castige cat mai mult profit; - ganditorii mondiali se specializeaza pe probleme economice - automatizarea gandirii economice + laicizarea.

Alte referate despre: doctrine economice, doctrine economice contemporane, doctrine economice referat

Scurta istorie a gandirilor economice

In dezvoltarea stiintei economice se poate distinge cu claritate succesiunea de paradigme pana in momentul actual, de criza, in care pana la aparitia unei noi paradigme, apar o multitudine de scoli. Conceptul de "scoala" implica existenta unui maistru sau fondator ale carui idei sunt dezvoltate de catre un grup de discipoli. In evolutia gandirii economice sunt usor de identificat diferite scoli. Diferite scoli pot avea in comun aceeasi paradigma.

Alte referate despre: scurt istoric al gandirii economice, scurt istoric al teoriei economice despre mercantelisti, scurt istoric al teoriei economice

Curente economice in Romania

Prin ideile multora dintre acestia au fost fundamentate progamele revolutiei de la 1848 in Tarile Romane, pe primul plan fiind desfintarea iobagiei, eliberarea si impropietarirea taranilor, iar mai tarziu problema dezvoltarii industriei si in general a economiei nationale.

Alte referate despre: curente economice sec xx, curent economic, doctrine si curente economice

Piata

Piata.Specialistul organizeaza investigarea nevoilor de consum ale consumatorilor individuali, atat din punct de vedere al modului in care iau nastere, al dimensionarii si ierarhizarii lor, a raporturilor dintre ele, cat si, mai ales, al modalitatilor de materializare a lor in consum prin intermediul cererii de piata.

Alte referate despre: piata muncii, economia de piata, piata

Scoala clasica engleza

In conceptia lui Smith, sporirea sau cresterea bogatiei depinde, dupa parerea lui Smith de "perfectionarea fortelor productive ale muncii", respectiv de doi factori mai importanti:priceperea, indemanarea si chibzuinta cu care este infaptuita munca;raportul dintre numarul celor intrebuintati intr-o munca folositoare (productiva) si cei care sunt intrebuintati munci neproductive.

Alte referate despre: scoala clasica engleza, scoala clasica, scoala clasica vieneza

Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord

Au avut loc impartiri in sectoare intre statele riverane, Regatului Unit revenindu-i unul foarte bogat din punct de vedere cantitativ. Cu toate aceste, britanicii au mai concesionat in sectorul norvegian in unul dintre cele mai productive cimpuri petrolifere, Ekofisk, de care s-au legat prin intermediul unei conducte in 1974. Cresterea consumului a impus cautare unor noi solutii sau zone, una dintre acestea fiind Golden Belt din sud-sud-vestul Londrei.

Alte referate despre: regatul unit al marii britanii si irlandei de nord, regatul unit al marii britanii si irlandei de nord referat, regatul unit al marii britanii si irlandei de nord referat scurt

Monarhia absoluta

Monarhia absolută este regimul în care puterea de stat, absolută şi invizibilă, este încarnată de rege ale cărui competenţe sunt limitate de legile tradiţionale, dar nu pot fi controlate nici de nobilime, nici de reprezentanţii corpului social sau politic din Adunarea Stărilor Generale. Ideile sale de bază sunt unitatea şi legea, expresie a ordinii şi controlului asupra societăţii. Limitele puterii regale(executivă, legislativă, juridică) rezultau doar din responsabilitatea sa în faţa lui Dumnezeu-sursa unică a autorităţii monarhice. Monarhul este astfel dezlegat (sensul etimologic al termenului absolut) de orice răspundere terestră, liber de a legifera şi decide singur.

Alte referate despre: monarhia absoluta, monarhia absoluta in franta, monarhie absoluta

Sisteme economice - curs economie

"Sisteme economice - curs economie"
Notiunea de Economie Politica apare in jurul anului 1616 prin aparitia conceptului de istoria gandirii economice. Sintagma Economie Politica s-a impus prin motivarea aspectului progresiv economic asistat de catre „decidenti”. Pe parcursul dezvoltarii conceptului de Economie Politica in literatura de specialitate apar segmente s-au curente ce vin sa sublinieze si sa intareasca notiunea dezvoltarii productiei. Adeptii fiecarui curent doctrinar economic si-au lasat amprenta asupra dezvoltarii notiunii si acestia se numesc „filozofii moralei”.

Alte referate despre: stancu elena sisteme economice curs, ecoeficienta sistemelor productiv-economice curs, curs economie

Trasaturile perioadei de sfarsit a feudalismului. Aparitia relatiilor capitaliste

Intre principalii factori care au determinat evoluţia economică a Europei menţionăm: marile descoperiri geografice şi cuceririle coloniale; instaurarea statului monarhic în principalele ţări (regim care garanta securitatea bunurilor, a transporturilor, percepea impozite, avea monopolul comerţului exterior, etc.) ceea ce a adus începuturile formării pieţei mondiale; mercantilismul;constituirea pieţei financiare; Renaşterea şi Reforma; prima revoluţie industrială, cea care a schimbat lumea cum puţine evenimente au făcut-o până atunci.

Perioada cuprinsă între mijlocul secolului al XVIII-lea şi anul revoluţionar 1821 este apreciată de literatura de specialitate ca reprezenând sfârşitul epocii feudale. Practic însă, abia reformele agrare înfăptuite la mijlocul secolului al XIX-lea vor deschide mai larg calea către economia de piaţă, deşi după această dată, în forme sui-generis, vor persista rudimente ale epocii feudale.

Epoca modernă ...

Alte referate despre: trasaturile perioadei pasoptiste, aparitia relatiilor publice, aparitia relatiilor feudale
Referate afisate : 19
Medie note: 8.61 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles