Mihai viteazul lupta de la calugareni

Mihai Viteazul - lupta impotriva dominatiei otomane

Tot mai puternic străluceşte chipul lui Mihai Viteazul, tot mai vie şi mai luminoasă este amintirea faptei lui. Cu cât se adaugă informaţia documentară, cu cât cunoaştem mai bine lupta, biruinţa şi căderea acestui mare domnitor, ctitor veşnic al ţării de azi, cu atât sporeşte în sufletul nostru admiraţia. Alături de Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul este întruchiparea eroismului, este izvor de putere, de încredere şi de mândrie pentru poporul românesc.

Nivel: Gimnaziu
Dimensiune: 23kb
Downloads: 16
Materia: Istorie

Mihai Viteazul - unirea si centralizarea Tarilor Romane

La 22 august Sigismund Báthory se întoarce la Cluj şi este din nou proclamat principe de dieta de la Turda. Comisarii imperiali au fost arestaţi. Mihai Viteazul a luat atitudine imediat: a trimis lui Sigismund o scrisoare prin care îl prevenea că în cazul împăcării cu turcii, „el va fi în loc, păgân şi turc destul”; a trimis de asemenea imperialilor o solie, prin care le arăta că nu recunoaşte pe noul principe. Turcii şi tătarii, informaţi asupra stării de lucruri din Transilvania, au început atacul asupra Oradei, cu forţele existente în Banat şi în zona Buda. În faţa marelui şi vechiului pericol, Mihai scrie habsburgilor, cerând „îndurare” pentru Sigismund, „pentru a nu fi spre paguba creştinătăţii”, şi trimite în ajutorul cetăţii Oradea un corp de 1500 de oameni, sub comanda lui aga Leca.

Alte referate despre: mihai viteazul - unirea politica a tarilor romane, mihai viteaza unirea celor trei tari romanesti, mihai viteazul - unirea celor 3 tari romine

Mihai Viteazul

Scrisoarea lui Mihai Viteazul catre Hatmanul polon Stanislav Zolkiawski, castelan de Liov, referitoare la batalia de la Calugareni (12 septembrie 1595)

Alte referate despre: mihai viteazul referat, caracterizarea lui mihai viteazul din pasa hassan, caracterizarea lui mihai viteazul

Mihai Viteazul - Unirea de la 1600

Mihai Viteazul deschide în istoria poporului român o nouă epocă, care se va desfăşura sub semnul marii lui înfăptuiri politice: Unirea Ţărilor Române. Puternica personalitate a marelui domn şi faptele sale, de răsunet european, au dat un nou curs politic istoriei Ţărilor Române.
Ridicându-se împotriva regimului dominaţiei otomane şi biruind în raporturile cu Poarta, el a dovedit resursele puterii pe care Ţara Românească le avea. Sporind prestigiul acesteia prin Unirea Ţărilor Române, Mihai Viteazul a pus sub semnul întrebării, deopotrivă, stăpânirea otomană şi tendinţele de dominaţie ale Imperiului Habsburgic şi Poloniei. Dar domnia lui Mihai Viteazul, şi mai cu seamă stăpânirea lui în Transilvania, a fost pentru nobilimea de aici un prim semn al prăbuşirii dominaţiei ei în viitor. Unirea din timpul lui Mihai Viteazul a devenit un simbol în epoca emancipării naţionale ...

Alte referate despre: mihai viteazul unirea de la 1600, mihai viteazul unirea de la 1600 referat, mihai viteazul -unirea de la 1600

Mihai Viteazul

In 1599 l-a invins pe voievodul Andrei Bathory la Selimbar si a pus stapanire pe Transilvania, iar in mai 1600, dupa o campanie fulgeratoare, si pe Moldova, realizand prima unire politica a celor trei tari romane, intitulandu-se „domn al Tarii Romanesti, al Transilvaniei si a toata tara Moldovei”.

Alte referate despre: mihai viteazul, mihai viteazul de nicolae balcescu, referat mihai viteazul

Unirea Tarilor Romane sub Mihai Viteazul

In lipsa lui Mihai din Transilvania, nobilimea s-a razvratit si a trecut de partea generalului imperial Gheorghe Basta, depunand juramant imparatului, la Turda. In fata acestei situatii, Mihai infrunta oastea nobilimii si a lui Basta la Miraslau, langa Aiud (18 septembrie 1600). Infrant, se retrage spre Fagaras. In Moldova, polonezii il readusera pe Ieremia Movila, continuandu-si apoi inintarea in Tara Romaneasca, pentru instalarea lui Simion Movila.

Alte referate despre: unirea tarilor romane sub mihai viteazul, in ce an a fost unirea tarilor romane sub mihai viteazul, informatii unirea tarilor romane sub mihai viteazul

Mihai Viteazul

In anul 1595 Mihai l-a invins pe SINAN PASA la Calugareni ,succesul n-a putut fi exploatat datorita superioritatii numerice a turcilor care au inceput transformarea tarii in Pasalac provincie otomana in fruntea caruia se afla un pasa.

Alte referate despre: pasa hassan caracterizarea lui mihai viteazul, mihai viteazul caracterizare, caracterizare mihai viteazul

Mihai Viteazul

Mihai Viteazul, "domnul "Tarii Romanesti, al Ardealului si a toata Tara Moldovei", eroul luptelor pentru independenta si libertate, cel care a izbutit sa savirseasca prima unire politica a romanilor, a domnit intre anii 1593-1601. In septembrie 1593 dupa mai multe functii dregatoresti de mare stolnic, mare postelnic, mare aga si ban ai Craiovei, fagaduind ca va fi loial fata de turci si ca va plati traditionalul tribut Portii Otomane, a fost numit domnitor al "Tarii Romanesti.

Alte referate despre: caracterizarea lui mihai viteazul de nicolae balcescu, mihai viteazul referat istorie, portretul lui mihai viteazul

Mihai Viteazul

Pus în faţa acestei situaţii şi datorită apropiatei confruntări cu otomanii, Mihai Viteazul a fost nevoit să accepte condiţiile impuse de Sigismund marii boierimi, dornică şi ea să limiteze şi ea puterea domnească şi să şi-o lărgească pe a ei.

Alte referate despre: rezumat mihai viteazul de nicolae balcescu, domnia lui mihai viteazul, caracterizare mihai viteazul pasa hassan

Mihai Viteazul si originea lui

Bibliografie:
Mihai Viteazul – Unirea şi centralizarea ţărilor române de Ştefan Paşcu – Ed. Politică Bucureşti – 1973
Academia Română - Istoria Românilor volumul IV – Ed enciclopedică – Bucureşti – 2001
Mihai Viteazul în memoria urmaşilor – de Victor Petrescu, Mihai Stan – Ed. Bibliotheca - 2001

Alte referate despre: originea lui mihai viteazul, mihai viteazul origine, originea lui mihai viteazul referat

Razboiul antiotoman de sub conducerea lui Mihai VIteazul

Războiul antiotoman. Mihai Viteazul devine domn al Ţării Româneşti în octombrie 1593, fiind sprijinit de marele vizir Sinan Paşa, de puternica familie a Buzeştilor (din Oltenia, unde Mihai fusese ban) şi de Cantacuzinii aflaţi la Constantinopol.
În anul cînd noul domn al Ţării Româneşti urca pe tron, Liga Creştină depunea eforturi pentru a atragere Ţările Române în coaliţie, deoarece aşezarea şi aşezarea strategică şi potenţialul lor militar puteau fi decesive într-o confruntare cu otomanii. În august, 1594 Ligii i se alinia principele Transilvaniei Sigismund Bathory, apoi (prin intervenţia acestuia) se alătură şi domnul Moldovei-Aron Tiranul. Mihai Viteazul era ocolit de delegaţiile Ligii, întrucât îl considerau fidel turcilor. Domnul muntean, însă, îşi oferă imediat serviciile militare; …nevrând ca puterea turcească să crească cu oştile mele, m-am aliat cu Liga din propria mea voinţă-scria Mihai împăratului Rudolf al II-lea.
...

Alte referate despre: razboiul antiotoman de sub conducerea lui mihai viteazul, lupta antiotomana de sub conducerea lui mihai viteazul, razboiul antiotoman sub conducerea lui mihai viteazul

Domnia lui Mihai Viteazul

ORIGINEA LUI MIHAI. CARIERA SA CA DREGATOR
In actele oficiale, Mihai Viteazul este numit fiul lui Patrascu cel Bun; unii istorici, de atunci si de astazi, se indoiesc insa de aceasta filiatie. In fond, faptul n-are mare importanta; valoarea viteazului voievod nu sta in filiatia lui, ci in activitatea pe care a desfasurat-om in realizarile lui, in personalitatea lui, care - s-o recunoastem - nu seamana cu aceea a lui Patrascu. Mihai e in primul rand fiul faptelor sale.

Alte referate despre: importanta domniei lui mihai viteazul pentru istoria nationala, importanta domniei lui mihai viteazul, ce semnificatie a avut domnia lui mihai viteazul pentru tarile romane

Nicolae Balcescu - portret literar

Nicolae Balcescu a fost om politic, istoric, scriitor si unul dintre cei mai importanti reprezentanti ai revolutiei de la 1848. Capitolul « Mihai Viteazul » face parte din opera ampla intitulata « Istoria romanilor sub Mihai Voevod Viteazul ». Personajul prinicipal al fragmentului este Mihai Viteazul caruia scriitorul ii realizeaza un portret individual fizic si moral.

Alte referate despre: mihai viteazul de nicolae balcescu portret literar, mihai viteazul de nicolae balcescu portretul literar, mihai viteazul de nicolae balcescu portret

Pasa Hassan - caracterizarea domnitorului Mihai Viteazul

Bun organizator si strateg, calauzit de un fierbinte patriotism si caracterizat de spirit de sacrificiu, se afla in fruntea armatei sale, fiind exemplu, prin fapte, pentru ostasii sai. Anititeza dintre cei doi este sugerata si prin modul in care fiercare actioneaza in lupta.In timp ce Mihai face cararea pin oastea otomana,lasul conducator al turcilor ii da porunci lui Mihnea,nedorind sa participe in mod direct in lupa dreapta.Din versurile : ‘‘face carare (prin) multimea pagana ;in urma-i se-ndeasa cu vuiet,curgand‘‘ rezulta faptul ca Mihai apare ca un zeu neindurator ce nu are mila pentru paganii ostasi turci.

Alte referate despre: pasa hassan - caracterizarea domnitorului mihai viteazul, pasa hassan-caracterizarea domnitorului mihai viteazul, referata cu domnitorul mihai viteazul si pasa hassan de george cosbuc

Mihai Viteazul

Mihai Viteazul - Dupa domniile marilor principi si voievozi romani, legatura dintre cele 3 state s-a mentinut pe temeiul unitatii geografice, demografice,economice si lingvistice in toata perioada de grele incercari.

Alte referate despre: mihai viteazul de nicolae balcescu rezumat, referat despre mihai viteazul, mihai viteazul-caracterizare

Paralelism intre Sonet de Mihai Eminescu si Sonet de George Bacovia

Aspectul prozodic al sonetului Bacovian se imbina cu tematica simbolista. Bacovia nu respecta masura unitara a versurilor , iar repetarea unor cuvinte precum “noapte”, “casa”, “triste” accentueaza caracterul obsesiv al poeziei. Tema din sonetul eminescian este iubirea, dar o iubire neimplinita, dupa care poetul ravneste si sufera. Timpul este parca prins in vesnicie, “Sa stai visand la foc”, iar visul de iubire, dorul face ca timpul sa fie un prezent continuu, o neincetata dorinta.

Alte referate despre: paralelism intre sonet de mihai eminescu si sonet de george bacovia, paralelismul intre sonet de mihai eminescu si sonet de george bacovia, paralelism intre sonet de mihai eminescu si sonet

Floare albastra - Mihai Eminescu

6. Ideea poetica:
Ideea poetica exprima tristetea si nefericirea omului de geniu pentru neputinta de a atinge absolutul iubirii, pentru imposibilitatea implinirii cuplului erotic.

Alte referate despre: floare albastra mihai eminescu, floare albastra mihai eminescu comentariu, comentariu floare albastra mihai eminescu
Referate afisate : 17
Medie note: 8.38 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Filmele zilei
 
Linkuri utile
Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10 Bacalaureat 2012 Vezi subiectele examenului de Bacalaureat din 2012 Rezultate Bacalaureat 2012 Aici se vor afisa rezultatele examenului de Bacalaureat 2012
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.